N-am scris de mult. Am fost ocupată cu proiecte care nu m-au marcat nicidecum într-un mod pozitiv. Unele mai au perspective şi poate îmi vor da şansa să-mi schimb comentariul. Între timp, însă, am observat şi am învăţat ...chestii.
Mi-am dat seama, de exemplu, pe când stăteam în staţie să aştept troleul şi pe când trăiam în imaginaţie apoi în realitate supliciul Gheorgheni-Mănăştur, ce risipă neruşinată de confort fac cei care merg singuri în maşină spre casă, lăsându-i pe atâţia amărâţi să se înghesuie în troleele noastre penibile, conduse de şoferi demenţi. Cu alte cuvinte, aş fi foarte bucuroasă dacă şoferii ăia de maşini nemţeşti cu preţ de garsonieră s-ar opri să ia din staţie călători care merg în aceeaşi direcţie. Căci, până la urmă, de ce sunt aşa de egoişti? Să-mi spuneţi dacă vi se pare o pretenţie exagerată...No, şi la o adică, dacă se opresc şoferii de Logan, tot nu-i rău...
Am decis să nu mai calc în localuri fără secţiune stas de non-fumatori, decât la ocazii speciale. Şi să nu mai beau cofeină, nici măcar în capuccino.
Am aflat despre mine că aş juca într-un meci despre care ştiu că e vândut, pentru că aş avea speranţa că dau, totuşi, un gol. Am aflat şi că meciurile despre care se zice că sunt vândute, de multe ori sunt chiar vândute. Mi-am reamintit că uneori mândria e lucrul cel mai de preţ pe care îl poţi avea.
Am avut o discuţie interesantă cu o colegă, despre mentalitatea românilor legată de bani. Şi am constatat că poate am fost crescuţi cu prea mult bun-simţ. Mai exact, ne e ruşine de banii nemunciţi (gen cei 50 de lei de la mătuşa care te iubeşte şi care îţi dă banii ăia de bucurie că te-a văzut şi cu gândul că vei aprecia), ne vindem ieftin şi avem tendinţa să ne fie ruşine şi când cerem banii pe care îi merităm. Să pui la primul interviu întrebarea despre salariu dă foarte prost, deşi, într-o societate mai puţin pudică în discuţii despre bani, ar fi un semn clar şi sănătos despre ce te motivează în muncă. De la jena asta ni se trag, însă, multe, din partea celor care n-au jene. Poate asta merităm.
Făclia este un ziar independent de Cluj. Asa cum în unele magazine se vând pătuţuri pentru copii de lemn.
Mi s-a pus o întrebare din seria „Dacă de teflon nu se lipeşte nimic, cum se lipeşte teflonul de tigaie?”, si anume: „Cu ce merg seara acasă şoferii de troleu?” Eu aş mai pune una: „dar la serviciu, cu ce merg?” Au toţi maşină?! Atunci să o conducă dracului numai pe a lor, că oricum se comportă de parcă n-ar transporta oameni, ci cartofi!
Că tot veni vorba de maşină...am decis până la urmă să luăm una second. Dar de unde, cu cât şi cine-mi garantează că nu iau ţeapă? Oricum, deadline-ul ar fi octombrie, că m-am săturat de trolee cu tot cu şoferii şi bătrânii agresivi care le populează, de personal, de dependenţa de maşina prietenilor, de timpul pierdut cu transportul (da, m-am cam săturat şi să pun nişte bani deoparte, şi m-am gândit să-i dau pe benzină)...Aştept sugestii la capitolul „Ce maşină să-mi iau?”...
Mi-am dat seama că n-am compus de mult un banc...Dar azi am avut parte de nişte mesaje care, povestite, pot avea acelaşi efect. Un prieten a pus pe grup o întrebare ipotetică, sintetizată prin "Ce-aţi zice dacă v-aş invita săptămâna viitoare la cununia mea civilă?". Iată răspunsul unui alt prieten: "Io zic sa stai calm, omule, că există şi alte metode de rezolvare a problemei : stoparea sarcinii, adopţie...aşa că nu dispera, omule"...
PS: fac pensii private obligatorii pentru Allianz. Daţi un semn dacă vă interesează.
