luni, 19 mai 2008

Bella Italia

Hotărât lucru: Italia e cea mai frumoasă ţară în care am fost până acum. Săptămâna petrecută la Roma şi Florenţa a fost minunată. Aş putea să povestesc pe 10 pagini, dar cred că ar fi mai bine să vă convingeţi singuri. Voi spune doar că Roma e senzaţională (cel puţin eu am fost foarte impresionată de istoria şi monumentele ei), iar Florenţa e foarte şic, intimă, medievală şi modernă în acelaşi timp (şi mai accesibilă ca preţuri decât Roma). Cu siguranţă, vreau să revin şi vreau mai mult. Probabil iau un Wizzair de weekend spre Milano, cândva anul ăsta... Am şi chestii negative/ciudate de spus, dar le-aş lăsa pe alt post... Oricum, de acum mă pun pe căutat filme făcute la şi despre Roma.

miercuri, 7 mai 2008

Nu uitaţi de 2%!

Până în 15 mai mai puteţi direcţiona 2% din impozitul pe care îl plătiţi statului către un ONG, o bursă privată sau un cult. Dacă aveţi venituri doar din salarii, trebuie să depuneţi la Finanţe declaraţia 230 şi fişa fiscală pe 2007, iar dacă aveţi venituri şi din alte surse, trebuie să completaţi declaraţia 200. Ceea ce vă interesează e ultima secţiune a declaraţiei. Dacă sunteţi în a doua situaţie, e obligatorie depunerea declaraţiei, dar problema e că majoritatea sunt în prima situaţie şi nu sunt obligaţi să depună declaraţia de venit. Prin urmare, faceţi un efort şi mergeţi până la Finanţe. Primiţi formularele acolo sau le puteţi descărca de pe site-ul ANAF.

Eu susţin campania 2% pentru SMURD, iar dacă vi se pare şi vouă util, găsiţi aici datele pe care trebuie să le treceţi în declaraţie.

PS: Vreau să fac explicit faptul că dacă aveţi venituri şi din salarii şi din alte activităţi, pentru a redirecţiona cei 2% trebuie să depuneţi atât D 230, cât şi 200 (mie nu mi-a fost clar până când n-am ajuns la ghişeu). În plus, am aflat că nu trebuie să depui personal declaraţia (deci puteţi stânge declaraţiile semnate de la toţi prietenii şi poate să le depună o singură persoană), însă trebuie să o depui la un ghişeu ANAF din localitatea de domiciliu. Deci, vă puteţi trimite părinţii, fraţii, surorile, prietenii să v-o depună, dacă ei locuiesc în localitatea de domiciliu şi voi nu.

PPS: Am aflat că fişa fiscală nu e obligatorie şi că la Cluj se primeşte D 230 şi fără ea...Ceea ce e normal, că angajatorul a depus-o deja pentru tine...

PPPS: Am formularele şi vi le trimit, dacă vreţi...

marți, 29 aprilie 2008

Prizonieră a televizorului...

Sunt în vacanţă până în 5 mai, motiv să petrec câteva zile în Ocna-Mureş. După ce m-am uitat 2 zile excesiv la televizior, am vrut să merg în curtea şcolii să joc un pic de tenis la perete. M-am echipat corespunzător, dar, pe când să plec, mi-am data seama că părinţii m-au închis în casă şi nu mi-au lăsat cheie... Fapt care m-a readus în faţa televizorului...

Din canal în canal, am ajuns pe Pro Cinema, unde rulează înregistrările emisiunilor lui Teo de acum 4 ani (chiar dacă de atunci Teo a schimbat cel puţin 2 televiziuni...). Şi am văzut o înregistrare care acum mi se pare emoţionantă - anume una în care printre invitaţi era şi trupa Compact, în formulă completă. În mai puţin de un an de la acea emisiune, Compact urma să-şi piardă 2 membri...Şi Teo Peter şi Emil Laghia au avut un sfârşit tragic şi violent. Ce ţi-e şi cu viaţa asta...

vineri, 25 aprilie 2008

Cele mai frumoase locuri din România

Lansez o întrebare dificilă, la care aştept răspuns subiectiv, dar argumentat: care e, în opinia voastră, cea mai frumoasă zonă din România? Dintre cele pe care le-aţi vizitat, nu din ce aţi văzut la televizor...

Mie întrebarea mi-a venit o dată cu răspunsul. Am făcut ieri cu maşina traseul Cluj-Miercurea Ciuc şi retur şi am fost foarte impresionată de peisaj şi de cât de bine arătau satele în judeţul Harghita... Locurile alea au făcut să-mi vină în minte poezii de Blaga pe care le credeam uitate. Drumul a fost presărat cu localităţi dublet (am trecut, de pildă, prin Satu Mare, Ilieni şi Lupeni!!!), şoseaua a fost excelentă (cu excepţia dureroasă a trecerii prin Turda şi Ordorheiu Secuiesc), iar mâncarea şi servirea de la Pensiunea Lobogo m-au determinat să las un bacşis de 5 lei la o consumaţie de 15 (pentru cei care nu mă cunosc aşa bine, ţin să precizez că sunt foarte exigentă când e vorba de servirea în restaurante şi de aceea las rar bacşiş)... În concluzie, o experienţă care m-a surprins foarte plăcut...

Deci: voi despre ce zonă îmi povestiţi?

Pauză lungă, vizitatori interesanţi...

N-am mai scris de ceva vreme, pentru că am fost foarte ocupată. Am fost la Bucureşti o săptămână, am fost implicată într-un accident cu un tir, am ajuns şi pe la Miercurea Ciuc (despre acest drum voi scrie un post cât de curând)...

Acum, într-un moment de răgaz, mi-am amintit de Google Analytics, de care uitasem pentru o perioadă. Ca de obicei, cel mai interesant e să văd prin ce chei de căutare au ajuns vizitatorii la mine. Iată-le pe cele mai simpatice dintre toate:

- ce inseamna cat fetele sunt pe stop
- cum se lipeste teflonul

In rest, in topul cuvintelor cheie care-mi aduc trafic sunt numele meu, Carla Bruni, cersetorii din Cluj, anacoluturile, ridicarea masinilor abandonate, Barcelona, inmatricularea masinii...

vineri, 11 aprilie 2008

Chiar dacă eu sunt blondă, vecinii e proşti

Am o poveste restantă legată de mine la volan. Într-o duminică m-am întors din deplasare, de la un training. Eram cu o maşină de serviciu pe care am dus-o, firesc, acasă. Atâta doar că era plin de maşini şi parcarea urma să necesite ceva dexteritate. S-a nimerit ca singurul loc liber să fie între două maşini, dintre care una a mea personală. Am parcat Matizul cu care eram (şi am făcut toate mişcările regulamentare, în ordine!), dar pe când să ies, Matizul ţuşti! în spate, gata să-mi lovească Fiesta. Bun. Frână şi moment de gândire. Redresare Matiz către poziţia iniţială. După care coborâre pentru verificarea poziţiei (credeam că am ajuns la un cm de Fiesta). Din fericire, eram la 10 cm, deci urma să menţin poziţia şi să dau pur şi simplu înapoi. Deci problemă rezolvată...Dacă n-aş fi avut vecini. Unul dintre acei nesuferiţi indivizi ce formează categoria „vecini” se uita pe geam la manevrele mele. Şi când am coborât, mi-a strigat „binevoitor”: „Domnişoară, să te vopseşti blondă!”. Contrar aşteptărilor, n-am răspuns la provocare...Mi-am zis să nu mă pun cu proştii şi să-mi păstrez sângele rece pentru manevra de dat înapoi maşina fără servo. I-am zis, zâmbind, doar: „Ce simpatic sunteţi...!”. Dup-aia a început să dea sfaturi gen „Dă înapoi în partea aialaltă!” şi să-şi facă griji pentru maşina lângă care oprisem. L-am liniştit zicând că e tot maşina mea, deci aveam tot interesul să fiu atentă. Dau să urc în maşină, când, supărat că nu îi acordam interes, îmi strigă „Să nu mai parchezi aici şi să te vopseşti blondă!”. Şi atunci ce credeţi că i-am replicat?

a) Parchez unde vreau, bă, clar?!

b) Blond sunteţi dumneavoastră!

c) Mă vopsesc, mă vopsesc. Dar spuneţi-mi, dvs. de unde v-aţi luat vopseaua?

d) Auzi, fac ce vreau! Şi pentru că-s amândouă maşinile mele, pot să le ciocnesc de Paşti, clar?

e) Domnule, chiar nu e niciun meci la televizor la ora asta?

Cert este că, după replică, m-am urcat demnă în maşină, am scos Matizul şi l-am parcat în spatele Fiestei, blocând şi locul liber pe care încercasem să parchez anterior. Mi-am pus ochelarii de soare, mi-am luat geanta pe roţi şi am plecat demnă spre scara mea, bocânind pe tocuri. Vecinul a rămas în geam alte 15 minute să contemple peisajul.

vineri, 4 aprilie 2008

Despre prietenie

Ieri am avut o zi în care m-au părăsit şi memoria şi atenţia. Cea mai clară dovadă este că mi-am uitat poşeta cu tot ce aveam de valoare (telefon, acte, mp3 player, chei) la un client. Mi-am dat seama când am ajuns înapoi la birou. Cum sediul clientului este la ieşirea din oraş, am fost nevoită să găsesc o soluţie pentru a mă reîntoarce la el în 50 de minute – deci înainte de închiderea programului – în condiţiile în care maşinile de serviciu erau indisponibile. Secretara refuza să dea poşeta altcuiva decât mie şi n-a acceptat nici măcar soluţia unei împuterniciri către un coleg aflat pe teren... ce mai, situaţia era complicată...Telefoane peste telefoane, agitaţie mare. În fine, la ananghie s-a oferit un prieten [dacă doreşti, îţi scriu numele] să mă ducă el. M-a dus, mi-am recuperat ce era al meu şi am mers acasă. Unde mi-am amintit că i-am promis unei colege că-i fac un favor cu un profil psihologic şi că am uitat complet...L-a făcut o altă colegă în locul meu. Hotărâtă să nu mai ies din casă într-o asemenea zi ghinionistă, am fost invitată, totuşi, în oraş. Pentru că nu aveam chef să merg cu troleul, iar maşina mea era în deplasare, le-am cerut unor prieteni ca pe traseul lor să mă ridice şi pe mine. Şi cum erau 4 şi toţi băieţi, când au urcat la mine, i-am rugat să-mi mute şi mobila câţiva centimetri. Ceea ce au făcut. Concluzia: am nevoie de mai mulţi prieteni!