Cum ajunge lumea la mine

Pentru a nush câtea oară, îmi place Google Analytics. Una dintre cele mai interesante activităţi rămâne descifrarea cuvintelor cheie care mi-au adus vizitatori. Săptămâna asta am două dintre cele mai ciudate ever:
- reconstituirea fetei lovita de tren
- taiere penisuri.

WTF!?

Adunate

#1
Din seria "Unde nu mai mănânc", am trecut pe listă un loc odată fruntaş printre preferinţele mele referitoare la Iulius Mall - Mika, fast food cu specific evreiesc. Am avut două săptămâni când nu-mi doream să mănânc altceva decât clătitele lor cu carne de vită. Până la un moment dat, când clătitele au fost reci şi nu le-am putut mânca. Peste ceva timp am decis să le mai dau o şansă. Aşa că, într-o zi, am cerut din nou clătite, cu specificarea "le vreau doar dacă sunt calde". Mi s-a răspuns cu inocenţă "Ăăă...dacă le încălzim, o să fie calde". Şi s-au pus pe încălzit. Între timp, mi-a tras cu ochiul un castel de gofre. Cică erau "clătite americane". Bun, îmi comand şi din astea. Primesc clătite reîncălzite într-un minut, plătesc şi îmi aştept clătitele celelalte, ca să mă alătur grupului cu care eram. Doar că se fac 5 minute de aşteptat în picioare şi nimeni nu mă mai bagă în seamă. Încerc să nu mă strâmb la unison cu sentimentele mele. Peste alte 2 minute apare un castel de clătite. Unul din cei 4 vânzători care îşi împart spaţiul de 3 metri liniari îl pune pe tejghea. Eu, pe cale să-mi treacă supărarea, zic: "A, mi-aţi adus clătitele!". La care altul: "Nu, sunt pentru altcineva". OK, deja mi se părea că n-am cu cine să fiu politicoasă. Prin urmare, întreb exasperată: "Totuşi, cât durează?". "5 minute", sec, fără explicaţii, fără scuze, fără vreo expresie care să spună "OK, we fucked up, ne pare rău, chiar ne pasă", că poate m-aş fi înmuiat. Totuşi, stăteam acolo de 7-8 minute, ceea ce e aberant pentru un fast food. În mod firesc, le spun "Nu mi-aţi spus că durează aşa de mult. Probabil că n-aş fi comandat sau măcar m-aş fi dus să stau jos". Vezi să-i pese cuiva! Politica struţului în continuare. Mă gândeam ce diferenţă imensă între ospitalitatea acelui loc la deschidere - când primeai salată, pită, mostre de falafel şi gumă de mestecat gratis! Culmea e că patronul e foarte customer focused, foarte atent, foarte bun vânzător. Îşi recunoaşte clienţii repetaţi, vorbeşte cu ei, le mulţumeşte etc. Ei, păcat, el nu era acolo. Mă gândeam că dacă ar fi fost de faţă, ar fi încercat să mă împace cu ceva în compensaţie. Dar nu era, şi gata. Într-un final, după 15 minute de stat în picioare, mi-am primit clătitele. Fără vreun cuvânt, darmite cu scuze sau compensaţii. Nici eu nu m-am mai obosit să le dau lecţii de cutomer care. 15 minute e perioada de aşteptare la restaurant, nu la fast food! Pe când am ajuns la masă, ceilalţi aproape terminaseră. Clătitele cu carne de vită au fost calde, dar întărite (or fi fost din aceeaşi zi?), iar clătitele americane au fost clidoase. Acum m-am lecuit definitiv.

#2
M-am trezit într-o dimineaţă în chinuri groaznice: mă durea spatele cum n-am crezut vreodată că e posibil. În zona omoplaţilor eram pur şi simplu blocată. Nu puteam să mă întorc pe o dungă sau să mă ridic din pat. Şi, mai presus de toate, era şocul: "Ce naiba mi s-a întâmplat?!". După urlete, 30 de minute de masaj şi creme pentru sportivi şi bătrâni, am pornit spre birou pe cale să izbucnesc în plâns în orice clipă. A urmat o zi în care le spuneam oamenilor să se aproprie şi să-mi vorbească din partea dreaptă. Principalul suspect era dormitul fără pernă. Doar că fac chestia asta de multă vreme şi n-am avut niciodată probleme. Durerea a persistat şi a doua zi, dar de data asta măcar eram obişnuită. Între timp, mi s-a prezentat o ipoteză foarte interesantă: poate că nu lipsa pernei e de vină, ci aerul condiţionat care îmi bate neîncetat în spate. O ipoteză împărtăşită de multă lume, de altfel. S-ar părea că aerul condiţionat îţi găseşte locul cel mai sensibil şi acolo te atacă...Până la urmă am scăpat în cea de-a treia zi, după ce între timp am contracarat aerul condiţionat cu un calorifer şi am dormit şi pe pernă.

#3
De ce li se mai cere în zi de azi studenţilor să-şi lege lucrările de licenţă în coperte comuniste, cu scris auriu sau argintiu? Spirala simplă ce are? Dacă prima variantă costă 25 de lei, a doua e de 5 ori mai ieftină. Lucările alea sunt răsfoite maxim 10 minute de către profesori în timpul susţinerii licenţei şi apoi depozitate undeva. De exemplu, la budă (da, da, caz real!). Deci, din nou, de ce se menţine ritualul ăla tâmpit?

#4
A murit Michael Jackson. Ţin minte că am postat un comentariu când a împlinit 50 de ani. Deci nu demult. Îmi menţin convingerea că a fost cel mai mare artist al secolului şi că e păcat că i s-a stricat de tot capul. Din punct de vedere muzical, Michael era mort de mulţi ani...să fie vreo 10? Ca în cazul lui Elvis sau al lui Marilyn, moartea neaşteptată va spori legenda. Iar muzica lui va continua să influenţeze tot ce înseamnă pop şi derivate de acum încolo.

#5
Sunt absolut fascinată de Amazing Race (se difuzează pe AXN). Aş da foarte multe să pot participa la un astfel de concurs. Şi ca exerciţiu de imaginaţie, îmi place să mă gândesc pe cine aş lua cu mine dacă echipele sunt de 2, 3 sau 4... Şi pe cine n-aş lua.

#6
Am văzut ieri Transformers 2 şi mi-a plăcut. Deşi nu ştiam ce-i cu filmul ăsta. Am notat efectele speciale, faptul că fata din rolul principal (Megan Fox, cică e noul star FHM) seamănă leit cu Oana Zăvoranu şi că eroii filmului sunt nişte oameni foarte norocoşi (ca de altfel toţi eroii filmelor de acţiune): de exemplu, stăteau la baza piramidelor care erau dărâmate şi nu i-a atins nicio pietricică. În rest, filmul mi s-a părut o combinaţie între Lord of the Rings, Harry Potter, Ice Age şi Terminator. Ca să nu mai zic de Matrix.

Katalin Varga

Mi-a plăcut enorm filmul ăsta. Am văzut doar 3 la TIFF, dar bine că măcar unul e memorabil.

E un film care anunţă din start un final tragic, un film care te încordează cu fiecare cadru şi cu fiecare secundă de aşteptare. Un film despre răzbunare, într-un spaţiu atemporal, aproape mitic, după cum spunea regizorul. Un film impresionant tocmai prin povestea regizorului său: un englez corporatist scrie un scenariu şi regizează un film în care personajele vorbesc maghiară şi română, două limbi pe care nu le înţelege.

Cum găsii TIFF-ul la start

A început TIFF-ul şi, în calitate de fan ce mă aflu, mă bucur de acest eveniment. Păcat că-l găsesc prost gândit pe alocuri. De exemplu, eu şi alţi oameni ai muncii am dori să putem vedea filme din competiţie după ce ieşim de la birou. Ce păcat că filmele sunt puse la Victoria, unde ai umplut sala din 2 timpi şi 3 mişcări. Dacă tot e Cinema City partener, de ce au băgat acolo doar filme de umplutură? Colac peste pupăză, am doar un film la bord după 5 zile de festival...

Ei şi dacă aş putea trăi cu programul, este un fapt ce ţine de TIFF şi mi se pare penibil. Mai exact, următoarea invitaţie pe care am primit-o pe mail:

Miercuri, 3 iunie a.c., ora 17:00, TIFF a programat la Iulius Mall vernisajul expozitiei foto "Autostrada Transilvania". Expozitia isi propune sa aduca in fata iubitorilor de fotografie imagini inedite din activitatea desfasurata in derularea mult controversatului proiect de infrastructura. Expozitia este realizata de studentii sectiei "Foto-Video-Procesare computerizata a Imaginii" din cadrul Universitatii de Arte si Design Cluj iar vernisajul se va bucura de prezenta doamnei Elena Basescu.

Invitaţia e semnată de Renate Rozenberg. Comunicatul e scris în stil TIFF şi l-am primit printre multe comunicate venite de la echipa TIFF. De la senderul anterior amintit am început să primesc mail-uri, culmea, tot în preajma TIFF-ului. Deci e normal să le asociez. Să-mi explice şi mie cineva, TIFF o promovează pe dominiţa aia sau cineva doar se foloseşte de TIFF pentru asta?

Post vot

România mulţumeşte românilor din Republica Moldova, Spania, Portugalia, Irlanda şi Cipru şi Serbiei (singurii vecini cu care avem relaţii de bună vecinătate. Apropo, chiar niciun punct de leac, niciodată de la Bulgaria şi Ungaria?). Iar dpdv al PR-ulului, am luat 6 puncte de la Macedonia, pentru că Elena a fost prezentată pe jumătate macedoneancă, şi am stors 2 puncte de la turci, (singurii) care ştiu să aprecieze fetele din Balcani. Ei şi azerii.

Locul 19 pentru România - foarte slab. Probabil am fi fost mai sus în sistemul vechi de notare.

Cu ocazia acestui Eurovision am învăţat că sunt mult mai mulţi republicani moldoveni decât români în Portugalia. Cam de 6 ori. Bine că n-am terminat noi penultimii şi ei ultimii, cum eram la mijlocul clasamentului. Ne-am scos reciproc cu cele 12 puncte.

Cât despre câştigători, astfel de piese mă fac să nu mă mai uit la Eurovision. Probabil Norvegia a fost singura ţară care s-a oferit să găzduiască showul la anul şi de-aia au fost votaţi. Tot din acest motiv a câştigat şi Estonia acum câţiva ani.

Ce diferenţă faţă de cântecul norvegian din 1995! Singurul lucru în comun sunt viorile.


Aşadar, rezultat final:
1. Norvegia
2. Islanda
3. Azerbaidjan

Eurovision live comments

Dima Bilan în deschidere. Părul lung, trashy, interpretare şi show bun. Favoritul meu de anul trecut.

1. Lituania - not bad. Voi reţine pianul şi pălăria.
2. Israel - cântec politic, pacifist, în arabă şi ebraică. Printre favoritele juriului. S-a auzit mai bine decât în semifinală.
3. Franţa - au adus-o pe Patricia Kass ca să le spele ruşinea că de câţiva ani sunt pe ultimele locuri. N-am văzut-o live pe Patricia Kass de un secol. Versuri superbe.
4. Suedia. Voi reţine o tanti blondă cu muşchi şi corset, care cântă operă în franceză zâmbind când scoate înaltele.
5. Croaţia. Un băiat care cântă bine şi o fată bună pe lângă om pe scenă. Numai ei ştiu despre ce e vorba în melodia lor...
6. Portugalia. Cântec vesel şi colorat. Voce bună. Începutul seamănă cu Time of My Life, Green Day.
7. Islanda - o zână blondă, cu braţe de brutăreasă. O piesă de votat. Soundul seamnănă cu The Corrs.
8. Grecia - varianta feminină de la Balkan girls. Cu difenţa că piesa Elenei chiar îmi place. Un Tarkan grec cam penibil.
9. Armenia. Două gemene. Una cu voce, aialaltă fără. Ritm specific, dar impresie de ansamblu slabă.
10. Rusia. Probabil versuri emoţionante...Whatever. De efect îmbătrinirea pe ecranul din spate. Interpretare forţată. Tipa aia seamănă cu Elena Băsescu. La fel de urâtă. Totuşi, măcar ştie să cânte cât de cât.
11. Azebaidjan. Piesă dansantă, de votat. Gagica e Miss Eurovision de până acum (aşa a zis Sebi).
12. Bosnia&Herzegovina. Napoleon cântă un cântec potrivit pentru un pub.
13. Moldova. Melodie în română (dar n-am înţeles câteva cuvinte). Dacă n-ar fi juriul, by default, aici s-ar duce cele 12 puncte ale României. Şi poate chiar le-ar merita. Sună bine! Acordurile de refren sunt excelente!
14. Malta. Chiara, again. M-am uitat zilele trecute la evoluţiile ei trecute de la Eurovision. Fără îndoială că e o voce. Şi a evoluat şi din punct de vedere vestimentar! Pe bază de precedent, ar termina în top 10.
15. Estonia. Piesă de show. Pe care n-aş reasculta-o.
16. Danemarca. Am crezut că e Ronan Keating!!!!Şi, să mor dacă am citit site-ul înainte de comentariul precendent, dar unul dintre compozitori e Ronan Keating!!! E pe lista mea de voturi.
17. Germania. O apariţie foarte gay, but that's ok. O piesă swing pe care aş dansa în discotecă.
18. Turcia. Excelentă piesă de dans. Am reţinut-o din semifinale. Versuri uşoare, că doar nu era să citeze din Goethe... Top 5, zic eu.
19. Albania. Piesă medie, voce bună. Dar ce dracu e cu Spiderman pe scenă. Spiderman plus doi clovni la costum?!
20. Norvegia. Mi-a creat diverse disonanţe cognitive. Varianta românească pentru asta ar fi "Frunză verde plop, cură apa-n beci". Vioara e super ok. Dar mi se părea mai normal să cânte un artist popular maghiar or something...
21. Ucraina. OK, poate că a fost show, dar unde e "geniul creativ" al interpretei, când versurile sunt:

Baby
Baby you’re so fine
Be my
Be my Valentine

Mie nu mi-a plăcut deloc.

22. Elena. Mie mi-a plăcut piesa din prima şi sper să fie în top 5. Geopolitic şi realist vorbind...top 10, maybe? Live-ul a fost mai bun în semifinală. Oricum, o piesă excelentă pentru radio şi discotecă.
23. UK. Parcă a fost imnul SUA. OK, tipa poate să cânte. Dar piesa? Imnul SUA e mult mai bun.
24. Finlanda. Am impresia că am auzit 100 de piese din astea la radio şi pe MTV din 1990 încoace. Un succes de radio, fără îndoială. Şi în top 10 anul ăsta.
25. Spania. Cântec care putea la fel de bine să vină din Turcia.

Deci...? Pronosticul meu/preferinţele mele: Turcia, Danemarca, România, Moldova, Suedia, Islanda, Portugalia, Israel, Azerbaidjan, Finlanda. Dar Mama Rusia va fi şi ea sus. Şi nici ex-Iugoslavia nu poate lipsi. Iar Chiara e o alintată a acestui concurs...

Următorul post e cu adevăratul clasament.

Zile de sărbătoare naţională

Ăsta e un subiect pe care l-am scris în mintea mea de multe ori. Iată că acum e pe bune.

Cred că toată lumea ştie că românii au cele mai puţine (sau pen-cele mai puţine) zile libere pe an din Europa. Şi toţi au auzit comparaţia cu Franţa. Părerea mea e că, da, avem prea puţine zile libere şi că francezii fac bine ce fac. Îmi amintesc că m-am bucurat să nu merg la cursuri în anumite jours feries (mi-e lene să pun accentele). De ce au francezii atâtea zile libere? Păi pentru că sărbătoresc marile momente ale naţiei, gen armistiţiul din primul război mondial, Ziua Victoriei, debarcarea din Normandia etc., etc., ca să nu vorbim de 14 Iulie. Oricum, a se remarca multitudinea de evenimente laice. Franţa este o ţară laică, prin Constituţie. Şi aici nu pot să nu remarc că noi sărbătorim zilele speciale ale religiei majoritare. Ştiu că sunt ipocrită că mă bucur să fiu liberă de a doua zi de Paşti şi de Rusalii, dar nu mă simt reprezentată de aceste sărbători (Crăciunul nu-l pun la socoteală, pentru că îmi place atmosfera, îmi plac cadourile şi cântecele şi nu sunt sufocată de semnificaţiile religioase în acea perioadă ).

De fapt, mi se pare penibil că sărbătorim un singur moment semnificativ pentru tot neamul - 1 Decembrie. Să însemne asta că suntem un popor fără evenimente remarcabile? Păi... cam aşa ar reieşi. Şi totuşi, cred că ne putem uita în istorie şi mândri cu câteva zile. De pildă, cred că momentul 24 ianuarie 1859 e remarcabil. Pentru prima dată românii au fost extrem de isteţi şi au ales unul şi acelaşi domn, pentru că nu li s-a specificat că trebuie să fie două persoane diferite. Sau, tot remarcabile - zilele Revoluţiei din 1989. 16, 21, 22 decembrie pot fi oricare ridicate la rang de sărbătoare naţională. Dar nu, noi ne menţinem în tiparul religios!

Poate punem de-o iniţiativă legislativă. Aşa că întrebarea este: aveţi propuneri de sărbători naţionale laice?