vineri, 21 octombrie 2011

Momentul zilei

Trăiesc, probabil, cea mai agitată perioadă din viaţa mea de până acum. Ca să nu zic că nu mi-a fost aşa de rău niciodată, pot să zic că am avut momente în care mi-a fost mai bine, în care am fost mai liniştită. Am fost de două ori pe cale să plec din ţară (prietenii ştiu ce, cum şi de ce...), am plecat după 3 ani dintr-o companie în care m-am simţit extrem de bine şi am încercat să evit, pe cât posibil, marcarea momentului despărţirii (probabil mi-am refulat nişte emoţii, care se vor revărsa când mă voi aştepta mai puţin), am găsit o nouă provocare profesională şi cred că s-au întâmplat şi altele. Ideea e că fiecare zi e un roller coaster, în care trec de la punctul cel mai de jos la culmile cele mai înalte.

Aşa a fost şi ziua de azi. Am început în groapă, apoi am atins o culme pe care n-am mai atins-o de 6 luni. Să vă zic de culme: conduceam de dimineaţă prin oraş spre o destinaţie, şi, odată ajunsă, trebuia, desigur, să parchez. Am găsit un loc, dar se preta la parcare laterală. După ce, cu vreo 3 zile în urmă, am făcut o parcare laterală pe trotuar la 5 cm de boscheţi (oamenii normali lasă un metru...), azi a trebuit să mă mişc destul de repede, pe o stradă semi-circulată. Am tras aer în piept şi am executat, cuminte, teoria: ne oprim în paralel cu maşina din faţă, marşarier până în dreptul geamului din spate, virat maxim spre stânga şi revenire uşoară. Şi... a ieşit perfect!!! Puţine momente de glorie din viaţa mea se compară cu ăsta! Eram cu o colegă şi i-am spus că atunci când îmi va fi mai rău mă voi gândi la acest moment şi-l voi preţui veşnic. La urma urmei, de când am terminat şcoala de şoferi, n-am trăit o asemenea bucurie decât de 2 ori în viaţa mea.

Mai spre seară, am prins curaj şi am parcat încă de vreo 3 ori. Ultima dată - la Polus. Când dau să plec, maşina mea înaintează greu, ca şi când ar trece peste ceva - un bomp sau un purcel - ceva de genul ăsta. Bag în marşarier şi insist. O maşină aştepta să-mi ia locul. Calc pedala, dar maşina parcă se încovoia şi nu vroia să calce porcul în picioare. Nici eu nu insist, că nu vreau să omor porcul de tot. Mă gândesc să mă dau jos, să verific dacă nu mi-a pus cineva piedică, dacă nu mi-au blocat roţile. Opresc motorul, iar maşina ce aştepta se îndepărtează - probabil şi-a dat omul seama că nu-i chip să biruie cu mine. Pe când îmi desfac centura, observ că frâna de mână e încă sus. Mă gândesc: oare asta să fie problema? Nuuu, n-are cum. Să mai încerc o dată? Hai, totuşi, să o las jos. Şi aşa a scăpat porcul de roţile mele...

luni, 18 iulie 2011

City break: Bucureşti. Episodul 2 - Bon Jovi

N-am cum să scap fără să vorbesc despre concert. Unul pe care îl aşteptam de 15 ani. Şi a venit, în ziua de graţie 10 iulie 2011. Ca să fiu sigură că nu-l ratez, mi-am luat bilete din februarie. 180 RON. La "normal circle". Eu şi alţi 50.000 de oameni...

Şi a venit ziua de graţie, cu o căldură de nesuportat. Mi-am promis că nu mă duc să mă izbească soarele Arabiei în cap ca o sabie, deci că o să merg la o oră decentă la faţa locului. Mă aşteptam ca Bon Jovi să înceapă să cânte pe la vreo 22.00, deci mi se părea decent să apar pe la 20.00 pe acolo. Din fericire, am avut insipiraţia să o sun pe Sanda (îi pomenesc numele, pentru că ştiu că citeşte:) şi am aflat cu stupoare că trupele din deschidere au început să cânte la 18.30. Deci - fuga fuguţa spre Piaţa Constituţiei. Am ajuns pe la 19.00, mi-am luat apă de pe bulevard de la Mic.ro şi am băut-o înainte să intru. Asta pentru că era năduşeală şi pentru că am stat o oră la rând să intrăm. Şi cum stăteam noi la coadă - şi eram ameninţaţi de către bodyguarzii băgători de seamă că o să ni se ia aparatele foto - mi s-a părut că aud nişte aplauze mai intense din partea publicului, în depărtare... Eh, zic, o fi bună trupa din deschidere (cele două trupe au fost selectate de public printr-un concurs la Rock FM). Şi, câteva minute mai încolo, mi se pare că aud "Shot through the heart and your to blame, darling, you give loooove a bad name...". Şi atunci a început lumea să se agite, să fluiere în spatele nostru, să nu mai aibă răbdare. Deci concertul a început la 8 fix, pe lumină, şi mulţi au fost surprinşi - spun asta pentru că în drumul spre coadă am lăsat în urmă sute de oameni care stăteau şi aşteptau pe bulevard (şi înclin să cred că 95% dintre ei aşteptau să intre la concert). Oricum, cine stătea pe bulevard cu faţa spre Casa Poporului n-a auzit mai nimic.

După ce treceai de prima barieră, ajungeai la a doua, unde îţi arătai biletul şi ţi se controla geanta. Mi-am ascuns aparatul cât de la fundul traistei s-a putut, dar mâinile dibace ale controloarei l-a găsit. Cred că dacă privirile ar fi putut ucide, aş fi fost condamnată deja. Mă gândeam că dacă îmi comentează, fac o nenorocire. Doar că nu mai era timp pentru percheziţii de genul ăsta cu sute de oameni nervoşi că nu pot trece de barieră. Deci am trecut, într-un final, şi am ajuns în normal circle pe a treia melodie.

Odată ce am prins rădăcini - poate la 100 m de scenă? - am făcut poze şi filme pe care nu le-am downloadat încă. În prima parte a concertului n-am prea recunoscut melodiile, şi parcă lucrurile nu erau ideale. După aceea au scos la înaintare piesele bune. It's my life, Runaway, Bad medicine, Bed of roses, I'll be there for you. Mi-a plăcut că s-au jucat cu piesele evergreen şi au cântat şi Old time rock 'n roll (pe care n-aş fi ştiut-o dacă nu m-aş fi uitat atâta la American Idol). Şi după aceea au făcut o pauză de maxim un minut. Şi eu n-am fost pe fază, dar după au cântat piesa mea preferată de la ei (ex aequo cu Always) - Someday I'll be Saturday night. În visele mele - şi cele din somn, şi cele cu ochii deschişi - mă vedeam întotdeauna cântând piesa asta live cu Bon Jovi, pe scenă. Ei, acum am cântat-o live - şi pe o rază de mulţi metri nu cred să fi fost cineva să ştie versurile - doar că el era pe scenă şi eu mă filmam în mijlocul publicului...Mno, mai puţin decât ideal, dar va trebui să găsesc - de preferinţă mai devreme decât mai târziu - nişte mecanisme de coping.

A doua parte a concertului - începând cu Someday I'll be Saturday night - a fost genială. Bisul a durat 40 de minute - cred că mult mai mult decât şi-au propus ei iniţial. Şi au încheiat apoteotic, cu Twist and shout. Dacă nu se făcea ora 23.00 (când probabil a expirat autorizaţia de la Primărie), cred că ar mai fi cântat vreo 20 de minute. De exemplu, n-au cântat This ain't a love song, Blaze of Glory, Lie to me...

Deci, că deja m-am cam întins: organizarea la intrare a fost proastă (erau nişte străini care ziceau, resemnaţi, că peste tot în regiune organizarea e la fel), dar trebuie să salut instalarea acelor ecrane imense, care îţi permiteau să vezi bine şi de la 150 de m. Dar ecranele ţin de trupa Bon Jovi, iar organizarea - de românii noştri...

Câteva observaţii de culoare:
- era plin de bulgari pe acolo, care bulgari insistau să-şi afişeze steagul peste capetele oamenilor şi să blocheze vederea celor mai din spate; noi, ăştialalţi, i-am dezvăţat rapid de prostul obicei. Mă bucur că Bon Jovi a luat pe Bed of roses un steag românesc, că altfel ne trezeam cu un scandal diplomatic. Sau cel puţin mediatic, de genul "Îi mulţumesc doamnei ministru"...
- a lucra la Guvern sau la Parlament vine cu nişte beneficii în natură: erau zeci de oameni care vizionau concertul de pe clădirile ministerelor din jur şi mai ales de pe terasa Casei Poporului.
- cei de la zona VIP stăteau lejer pe scaun, dar erau la 75 de m în spatele meu, deci cel mai bine e să fii la golden cirle, nu la VIP
- după concert am rămas în centrul vechi. Noi - eu şi Sebi - şi încă 10.000 de oameni. Două ore mai târziu, am luat un taxi, iar şoferul era uimit de câtă lume mai avea de dus acasă. Şi ne-a mai zis un detaliu interesant - tocmai dusese acasă un bodyguard care i s-a lăudat că a făcut o căruţă de bani lăsând oamenii să intre la VIP cu 100 RON în loc de 600. Alt job cu beneficii...

luni, 11 iulie 2011

City break: Bucureşti. Episodul 1 - Bute

Notă către mine însămi: 9-10 iulie 2011 = Bute + Bon Jovi.

Nu voi zăbovi asupra drumului dificil cu Dacosul, pe caniculă, spre Bucureşti; nici asupra lumii pestriţe din zona autogrii Militari, nici asupra traficului nebun de aici.

Să comentez desre gala lui Bute mai întâi, zic, că tot vuieşte presa despre ea şi tot am văzut-o pe viu. Păi: în primul rând, am stat la două rânduri în spatele familiei lui Bute, în sectorul VIP A2, onoare pentru care am plătit 180 RON. Am recunoscut diverse personaje pe acolo, de la Ganea, Vanghelie, Ţiriac - tătăl şi fiul, Dukadam, Mihai Gâdea, Mircea Badea+Carmen Brumă, Funeriu, pe tipul de la Justiţie (mă uimeşte că ştiu cum îl cheamă pe Funeriu şi nu-mi vine rapid în minte numele ministrului Justiţiei...), şi evident, mai către începerea meciului decisiv, pe doamna Udrea. Iarăşi, am fost foarte uimită că am ratarea blondei în alb, care iese în evidenţă - şi pentru că e blondă, şi pentru că albul se observă uşor şi pentru că e Udrea şi te aştepţi să stârnească reacţii. De altfel, am auzit mai târziu un comentariu şi m-am prins de ce am ratat intrarea doamnei ministru - mă uitam la Puya. Mişcare deşteaptă a echipei de comunicare a doamnei ministru. De reţinut.

No, acum că ne-am lămurit cine a mai fost pe acolo, să zicem câte ceva despre box. Mi-au plăcut meciurile românilor şi mă bucur că au câştigat toţi - şi nu oricum, ci prin KO. Am nişte poze şi înregistrări din unghiul opus celui transmis la televizor. Le voi împărtăşi dacă îmi permite spaţiul de pe blogger. Aş vrea să descriu atmosfera, dar îmi vin în minte doar clişee - superb, super, incendiar... Da, exact cum aţi văzut la televizor. Pe viu se adaugă doar o năduşeală severă - noroc că aveam antrenamentul de pe Dacos. No, iada, iada, iada, Bute a câştigat, totul era minunat, când Bute face prima gafă de când îl urmăresc eu (a doua e cămaşa roz de după...). Da, faza cu "îi mulţumesc doamnei ministru". Stupid, inutil zelos şi regretabil. N-are sens să insist cu motivaţia. În momentul ăla l-am considerat pe Bute un pic naiv şi cam influenţabil. S-a evidenţiat după aceea că l-a pus Rudel Obreja să facă asta. Chiar nu era cazul. Cel mai mult m-a deranjat momentul pentru că m-a luat pe nepregătite. Nici cu gândul nu gândeam că ar fi potrivit într-un moment de genul ăsta să-i mulţumeşti unui oficial. Să sperăm că la anul la Olimpiadă medaliaţii nu se apucă să-i mulţumească lui Funeriu că a contribuit la prezenţa la Londra... Cât depre Rudel Obreja, l-am văzut azi la Realitatea şi mi s-a părut cel puţin dezagreabil. Tot încerc să găsesc o expresie potrivită... nu ştiu, balcanism scabros? A zis practic că el l-a făcut pe Bute, că Udrea avea nişte bani de cheltuit pe brandul de ţară, deci bine că i i-a dat lui, etc., etc. Păcat de eveniment, pe cuvânt!

Alte comentarii, poate nevăzute la TV.
- O cameră a stat tot timpul pe mama lui Bute, care mamă nu s-a uitat nicio secundă la meci - stătea cu capul întors într-o parte şi cred că o altă membră a familiei îi povestea ce i se întâmplă.
- Ţiriac era în primul rând, dar cred că n-a văzut nimic din prima repriză, pentru că nişte matahale din forţele de ordine stăteau cu faţa la ring şi cu fundul spre el - probabil ca să-i protejeze pe boxeri... În pauză, a venit un nene în costum dintre organizatori şi i-a hâşîit (i-a împrăştiat) de acolo.

Mă opresc aici şi revin cu impresiile de la Bon Jovi.

duminică, 3 iulie 2011

Bunăciune

Eram în vestiarul de la WorldClass, încercând să mă schimb, cu o doză minimă de exhibiţionism. În paranteză fie spus, îmi displace enorm comportamentul de vestiar al unor... doamne, care ţi se lipesc de retină cu tot cu kilograme, celulită, organe interne şi tot ce n-ai vrea să vezi. Jur că şi dacă ai avea ochelari de cal, tot ar veni câte una şi ar insista să-ţi ofere o lecţie dezgustătoare de anatomie. Sau, uneori, o lecţie de anatomie dezgustătoare. Închid paranteza.

Deci, încercam să fiu decentă în vestiar, când aud intrând o mămică (sau o bonă?) şi două fetiţe. Dulapurile ne erau în unghi de 90 de grade şi nu ne vedeam. La un moment dat, observ cu colţul ochiului că fetiţa mai mică - să fi avut vreo 2 ani - se uita la mine. Când mă întorc să mă uit la ea, (mi se pare că) mogâldeaţa îmi zice "Bunăciune" şi fuge după colţ. Pentru că nu eram sigură de ce am auzit, îmi văd mai departe de treabă, dar vizitatorul revine. De data asta, hotărâtă, îmi zice "Bunăciune" şi fuge repede, un pic ruşinată, un pic şmecheră, în braţele mamei. De data asta îmi scot capul de după colţ şi o întreb râzând pe mamă - "Mi-a zis ... bunăciune?", la care mama îmi răspunde - un pic distrată, un pic jenată - "Da, ştiţi, a învăţat de la taică-său...". Râd împreună cu mama şi mă întorc la dulapul meu, un pic gâdilată la ego. Două secunde mai târziu, trece pe lângă mine o tipă supraponderală şi se instalează câteva dulapuri mai încolo. Încă mă simţeam bine cu mine, când mogâldeaţa reapare, ca adineaori şi îi zice clar noii tipe "Bunăciune". Simt parcă nevoia unei explicaţii, deci îmi scot capul de după dulap şi mă uit către mamă. Mama credea că tot mie mi-a zis, şi se simte datoare să-mi ofere o explicaţie suplimentară: "Aşa a învăţat de la taică-su, care le spune femeilor aşa, pentru că au sâni". Ei bine, aplicând acest criteriu, dintre mine şi tipa supraponderală, ea era mama bunăciunilor... Prin urmare, m-am dezumflat, am grăbit procesul şi am plecat acasă.

Momente şi postări

Se poate să mai fi menţionat asta - îl consider genial pe Caragiale. Pentru ironie, pentru simţul observaţiei, pentru capacitatea de a transpune momentele în schiţe, pentru că e mereu actual. Dacă ar fi trăit astăzi, Caragiale ar fi fost cel mai tare blogger. Fără îndoială.

Acestea fiind zise, îmi propun să surprind cu mai multă promptitudine momentele caragialiene prin care trec. Dar nu ştiu dacă ar trebui să le pun pe blog sau să le adun într-o carte... Sau poate într-o carte numită "Momente şi postări"...

Declaraţia de intenţie fiind făcută, urmează un prim moment. Vom numi episodul "Bunăciune".

sâmbătă, 4 iunie 2011

Songs I discovered via American Idol


...courtesy of Kris Allen, Lee Dewyze & Crystal Bowersox


...Casey James


...again, Crystal




...Ellen Degeneris' assignment to Crystal

sâmbătă, 14 mai 2011

Eurovision 2011 live

A venit iarăşi vremea. Voi comenta live Eurovisionul. Anul ăsta am cochetat cu ideea de a participa la show, mai ales că aş fi avut zbor direct din Cluj. S-a dovedit că era mai greu cu găsitul biletelor; în plus, piesa noastră nu mi-a picat cu tronc din prima...

Drept comentarii preliminare:
- Germania e iar reprezentată de Lena. Asta s-ar putea să fie o premieră. Sau poate numai ei îi mai pasă de Eurovision din toată Germania?
- Din UK au venit Blue (deci au potenţial imens de a strânge voturi de peste tot)
- Am văzut semifinala 2 şi mi s-a părut că, prin comparaţie, românii sunt buni

###

S-a lămurit chestiunea. E pentru a 3-a oară când campionul en titre îşi apără titlul.

1. Finlanda: Acest membru al KellY Family cântă pentru salvarea planetei. Pare că nu depune niciun efort. Dacă o să aud melodia asta la Radio România Actualităţi, o să-mi amintesc de ea. Minim 10 puncte de la Suedia, Norvegia, Danemarca.

###
2. Bosnia i Herzegovina. Valoare sentimentală pentru mine. Doar că n-am prea înţeles momentul. Solistul are DOAR 49 de ani... Melodie numai bună pentru o seară într-un bar în Sarajevo.

###
3. Danemarca. Am reţinut piesa din semifinală. Foarte bună, parcă o ştiu dintotdeauna. Ceva gen The Killers. Top 5? Ba chiar nu m-aş supăra dacă ar câştiga.

###
4. Lituania. Fata asta e desprinsă dintr-un musical. Piesă perfectă pentru Eurovision 1960. Interesantă ideea de a folosi limbajul semnelor.

###
5. Ungaria. Deci Ungaria participă la Eurovision?! În finală?! Sincere felicitări. Doar că piesa e din vremea când Sandra era la modă. Şi solista e din aceeaşi generaţie. Musai că va primi 2-3 punctişoare de la România. Şi câte puncte luăm la schimb, ca între prieteni? Eu zic nula.

###
6. Irlanda. 3 minute nu-mi ajung să scriu toate ironiile...Damn! Varianta "doi fraţi puberi" pentru "Womenizer". Băieţii ăştia ar fi fraieri să nu facă un duet - la pătrat - cu Cheeky Girls sau cu fraţii Păunescu de la "Românii au talent". Mă tem că nu o să-i pot uita curând...

###
7. Suedia. Păi să-i dăm nişte puncte pentru cum arată. Cântatul nu i-a prea ieşit. Potenţial de hit în discoteci. Parcă am mai auzit piesa asta undeva...?

###
8. Estonia. 1, 2, 7, 3...Lady Gaga wannabe... Bună tot pentru discoteci. Mi s-a părut playback pe ici, pe colo.

###
9. Grecia. ...?!!!??...Cântăreţul de muzică bizantină cântă rock? Sau rap? A, ba nu, e un featuring. Varzăăăăă! Cum au ajuns ăştia aici?

###
10. Rusia. Măi să fie! Arsenie de la O-zone reprezintă Rusia!! Faza cu solistul plus 3 dansatori am mai văzut-o şi la frumuşelul din Suedia. Deci, cam răsuflat... În loc să-şi scrie numele pe spate, mai bine îşi scria numărul de intrare în concurs. Degeaba, Dima Bilan a fost vârful absolut pentru Rusia.

###
11. Franţa. Cică printre favoritele la pariuri... Ce să zic, poate într-un alt concurs. Cine ar reasculta piesa asta, în afara unui spectacol la operă? A, poate într-un concurs de patinaj artistic! Dar la radio? Cu cât o ascult mai mult, cu atât mi se pare mai potrivită ca imn naţional...

###
12. Italia. Încă o piesă din alt film. Sau musical. Frankie is alive...Pe piesă ce trece, a noastră mi se pare tot mai bună.

###
13. Elveţia. Am tresărit, pentru că mă aşteptam să-l văd pe Jason Mraz. Refren genial: na, na, na, na, na, na-na...

###
14. UK. După dezastrul de anul trecut, redemption pentru UK. Piesă pe care o vom mai auzi, că doar e Blue. Dar oare de ce au început cu ecranele alea cu pozele lor la bustul gol? Ca să ne arate că sunt chiar ei? Responsabilul cu notele înalte a dat nişte rateuri. Oricum, nimic memorabil. Piese ca astea sunt cu miile.

###
15. Moldova. Zdob şi Zdub. Spectacol potrivit pentru Eurovision. Căciulile - sau tulnicele? - de astrahan fac tot hazul, pentru că piesa e foarte slabă. Fata pe roată e cea de le "Românii au talent"??

###
16. Germania. Defending - undeserving - champion. Lena a evoluat foarte mult ca imagine. Dar piesa asta nu spune nimic. Pare o piesă oarecare de pe albumul ei. M-am plictisit de moarte.

###
17. România. A ieşit bine. Un pic fără vlagă pe prima parte. Din câte am auzit până acum - în top 5. Genul de piesă care place din ce în ce mai mult, cu fiecare ascultare. Succes!

###
18. Austria. O fată care ştie să cânte. Dar parcă ar cânta o piesă necunoscută de-ale lui Whitney Houston. Ar fi fost perfectă acum 25-30 de ani.

###
19. Azerbaijan. Are we human or are we dancers? A, nu, e o altă piesă. Bunicică, în mândra tradiţie azeră la Eurovision. Dar mă întreb: dacă ar câştiga, ar avea bani de organizare? Excelentă pentru o coloană sonoră.

###
20. Slovenia. O piesă de Christina Aguillera? De reascultat.

###
21. Islanda. Mai întâi de toate - cine i-a îmbrăcat pe ăştia? Ruşine!!! Ăştia cred că au debutat în aceeaşi emisiune cu Jackson 5. Numai buni pentru o seară retro într-un bar de pescari. Cred că o să-i voteze masiv bunicile de pretutindeni.

###
22. Spania. Atenţie! Fraţii Păunescu sunt background dancers!!! Cam stupid moment. Genul de piesă pe care ar cânta-o Marimar într-un moment de fericire.

###
23. Ucraina. Din Ucraina, o fată frumoasă, ca de obicei. Are voce şi accent pe măsură. Un moment agreabil.

###
24. Serbia. Lily Allen meets Duffy. Bine, am înţeles, anii 70 sunt la modă. Şi?

###
25. Georgia. Mi-a plăcut partea de rock. Oi fi având eu ceva împotriva rapului, dar chiar mi s-a părut că a stricat piesa. Şi, sincer, e cam aiurea să te apuci de rap în engleză cu accentul ăla. Dar mi-a plăcut prezenţa scenică.

Şi gata. Mi s-a părut o ediţie slabă. Sau cel puţin unele piese nu s-au potrivit momentului, fără a fi proaste (vezi Franţa şi Italia).

Mi-e greu să dau pronosticuri. Voi scrie doar ce mi-a plăcut cât de cât, în ordinea numerelor de pe tricou. Finlanda, DANEMARCA, Suedia, Estonia, ROMANIA, Austria, Azerbaijan, Slovenia, Ucraina.

Să vedem.

###
Să vezi şi să nu crezi! Am luat puncte de la Bulgaria! E o premieră.
Mulţumiri românilor din Italia. Şi-au făcut iar datoria.
Ucraina - nada. Ruşinică.
12 puncte de la Filanda pentru Ungaria??? Solidaritate fino-ugrică sau ce?
Săru-mâna, Danemarca. 4 puncte sunt mai bune decât nimic.
Azerbaijan ne-a dat 6 puncte! Ca să vezi!
Turcia - 6 puncte. Dar datorii istorice:)
Oricum, constat că emiganţii moldovenii sunt mai disciplinaţi decât românii.
Serbia - nada de nada? Urât.
Ungaria - egy pont. Köszönöm...
Israel - 6 puncte. Cât să nu schimbăm prefixul. Vom fi pe 19 sau 20. Ce dezamăgire!
Staţi! Am uitat de punctele Moldovei... Şi 10 puncte de la Belgia!!! Loc final pentru România...17.

Câştigă Azerbaijan! Nu-i rău.