Grand Simona

Simona Halep a castigat azi Roland Garrosul. In conditiile in care are 1,68m, a trebuit sa munceasca mai mult decat toate. Pentru ca aproape toate sunt mai mari decat ea. In conditiile in care avea suficienti hateri care ziceau “e buna, dar nu va castiga un grand slam”. Serios, hateri si in Romania. Nu mai departe de saptamana trecuta am auzit asta de la niste oameni care beau bere stand la mese de plastic la Sala Sporturilor. Deci, sa va aud inchizandu-va gurile. Astia destepti si muncitori vor stapani pamantul. Vor cuceri inimi si minti. Vor intra in istorie. Simona este cea mai muncitoare  dintre campioanele de tenis. Cea care si-a imbunatatit cel mai mult moralul. Cea mai desteapta.

Despre asta e vorba: una dintre noi a devenit numarul 1 in lume la ceva si si-a indeplinit obiectivele profesionale. De acum incolo, tot ce va reusi va fi un bonus. De acum incolo, doar i se mareste legenda.

De acum incolo, toata lumea va intelege cand voi spune ca tara mea inseamna Nadia, Hagi si Halep. Evident, Romania inseamna si Eminescu, si Blaga, si Brancusi, si Eliade, si Enescu, si Carol I, si Maniu, si Raducanu (Andreea), si  Neagu (Cristina), si o natura fabuloasa, si multe, multe altele. Si multi alti oameni de cultura. Si alti campioni. Tot felul de eroi. “Si ochi, si flori, si buze, si morminte”. Dar simbolul zilei e Simona Halep.

Ma inclin. Multumesc pentru inspiratie.

Eurovision 2018

Noroc cu Eurovisionul, că altfel nu știu când aș mai scrie pe blog!

În plus, google e mai catolic decât Papa și nu m-a lăsat să-mi intru în cont decât după luuungi serii de încercări.

Deci, ce am pierdut până acum:

Ucraina: am și uitat piesa
Spania: adolescenți drăguți; îmi voi aminti că au avut o piesă suavă, care semăna cu cea a Christinei Perry din Twilight.
Slovenia: Merge. Mi se pare că zicea: Palaneeeeț
*
Lituania: Cred că au avut buget scăzut. Nu tu coregrafie, nu tu rochii scumpe, nici măcar coafură cu sarmale. Uneori, tot ce îți trebuie e o piesă bună. Ca a Portugaliei anul trecut. Timbrul fetei e deosebit - cel puțin 3 persoane într-una.
*
Austria: Mai bine decât dacă ar fi venit cu ceva yodel. Refrenul mi se pare plagiat de undeva. Nici ăștia nu s-au spetit cu spectacolul. Nici cu garderoba. A avut emoții la început, dar a crescut vocal pe final. Cel mai bun de până acum.
*
Estonia: Chiar mă întrebam de ce e titlul piesei din Estonia în italiană. Pentru că e cu operă. OK... Îmi pare rău, dar faza cu rochia ca o clătită luminată e fumată de muuult - a făcut-o J Lo la American Idol acum câțiva ani. Fata cântă fain, dar inadecvarea e maximă (pentru Eurovision, că nu e un concurs elevat).
*
Norvegia: Viorile din 2009 au rămas legendare, dar mie tot nu-mi place altceva la piesa cu care a câștigat. Acum, parcă a venit în secolul XXI. O piesă de feel good. Dar cam simplistă.
*
Portugalia: Și tot aștept să se întâmple ceva în piesa asta. A trecut de jumătate și e tot la introducere. Aaaa, a mai apărut o fată și am dat-o pe R&B. Genul de piesă care o fi fost grozavă în selecția națională, dar e cam fado (hehe!) în concursul mare.
*
Aaaa, îmi place că prezintă tipa din NCIS: Los Angeles!
*
UK: Ce de englezi în sală! Se auzea un "foreeeeeeever" și "togetheeeer" o dată cu ea. Mda, mai bine să trecem mai departe. Mai mult de o sprânceană ridicată nu merită. Și a avut și un nebun pe scenă - alo, security?! Încă n-ați învățat să păziți scena?
*
Serbia: Chintesența Balcanilor. Un pic deconectate părțile, un pic amestecate stilurile și, de departe, cea mai poastă scenografie. L-ați văzut cum dansa pe ăla care cânta la fluier pe ici, pe colo? Cum naiba a ajuns Serbia în finală și nu România????
*
Germania: Un cântec despre copilările, dar nu numai unicorni după ploaie, ca la UK. Solistul este pe cale să devină tată. Tatăl lui n-a fost în peisaj. Vreau să mă conving că seamănă cu Ed Sheeran, nu numai fizic. Oricum, piesa asta înseamnă ceva.
*
Albania: Mi-a plăcut solistul ăsta. Îmi amintește de Minculescu. A lot. Numai fetele din backing erau cam pisicoase și scoase din context.
*
Franța: Cu toată simpatia pentru Franța... nu prea văd de ce e pe locul 4 la pariuri... nu m-a emoționat, stană de piatră ce sunt!
*
Cehia: Asta e competiția directă la Norvegia. Îmi displac la fel de mult. Dar, hei, salt înainte de la solist - respect! Dacă era și echer, trimiteam un SMS!
*
Danemarca: Dacă vikingii ar cânta azi, așa ar cânta. Despre vânturi și valuri. Cum arată băieții ăștia... În cazul în care risca cineva să nu înțeleagă care-i treaba cu piesa, au pus pânze de corăbii pe scenă și au simulat o furtună. Și greu de trecut peste cele 2 alunecări clare ale vocii.
*
Australia (sic!): Fata asta avea nevoie de o trupă de dans în spate. S-a ocupat ea și de dans și n-a fost chiar demn de  So You Think You Can Dance... Timbrul ei e frumos, totuși. Piesa cu influențe aborigene de la antipozi. Parcă nici nu e așa de rea.
*
Finlanda: Inspirație din Frankie Goes to Hollywood combinat cu serialul 100. Și un pic de Dr. Alban. I-a alunecat vocea un pic, de câteva ori. Dar ar merge piesa pe radio.
*
Bulgaria: Deci piesa se numește "Oase". Poftim? Dar are sens. Îmi place cât sunt de eclectici - combinație de 5 artiști care au făcut proiectul ăsta împreună.
*
Apropo, toate versurile sunt pe https://eurovisionworld.com/
*
Moldova: Dacă moldovenii ar fi făcut musicaluri în anii '50, așa ar fi arătat. Cam prostioară, o spun cu mult patriotism.
*
Suedia: Degeaba, Justin Bieber e mult mai tare decât Benji ăsta. S-au văzut influențe din Pharell. Dar atât de ștearsă piesa...
*
Ungaria: Mă băieți, dacă ați fi cântat în altă limbă, dădeam SMS! De fapt, poate nu. Citesc traducerea versurilor și n-au nici un sens. Deci, păstrăm ritmul, interpretarea, schimbăm versurile, da? Cea mai memorabilă participare a Ungariei.
*
Israel: Doamne, feri'! Am asistat la prostia maximă. Dacă ar fi participat Feli cu "Bună de iubit", ar fi fost tot un mesaj că fetele sunt puternice, dar cu 10 clase peste asta. Îmi amintește de piesa aia "Give me the food - if you love me". Salvador, câștigătorul de anul trecut, are dreptate: momentul e oribil! Locul 2 la casele de pariuri. Mda, se duce dracului omenirea.
*
Olanda: În fiecare țară este unul care vrea să reușească în Nashville. Cum s-au calificat ăștia din semifinala noastră și noi nu??? Solistul ca solistul, dar cu ăia 3 kung fu panda pe lângă el ce e???
*
Irlanda: Piesa e drăguță, nu m-ar deranja să câștige. Coregrafia cu doi băieți e un mesaj. Dar Europa e deschisă la minte, că doar au câștigat Dana International și Conchuita Wurst.
*
Cipru: Albaneza reprezintă bine Ciprul. Din Balcani până în Turcia și Israel, vor fi apreciate influențele etno. Restul vor aprecia apariția perfectă. Cred că avem o câștigătoare!
*
Italia: Un cântec politic, cu mesaj. Comparați cu Israel și cruciți-vă! E o mare frumusețe în diversitate, dar nu putem prostul gust și kitsch-ul să câștige. Bravo, Italia!
*
Deci, previziuni: Cipru, clar (dau și un SMS, să simt că am făcut ceva; sau folosesc aplicația). Poate pe podium, Irlanda și Germania. Alte piese care mi-au plăcut: Austria, Lituania, Italia, Albania, Bulgaria, Portugalia.
*
A castigat Austria la voturile de specialitate. Iar publicul e suveran. Dar oare ce vrea????
*
Doar 75 de puncte pentru Austria. Israel poate avea muuult mai multe.
*
Dar încă mai poate câștiga Cipru.
*
Votul geopolitic al publicului ridică Ucraina până la mijlocul clasamentului, după doar 4 puncte de la juriu. Hai, Cipru!
*
Cehia termină în top 5! Wow!
*
Uhhh, îmi place cum e construit suspansul!
*
Acum se joacă finala de la casa de pariuri - Cipru sau Israel???
*
Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu.

Amok

V-am recomandat deja pe Facebook să mergeţi să vedeţi acest film azi, la ora 11:00, la Cinema "Florin Piersic". Eu l-am văzut joi seara, la Cinema Dacia, după ce ploaia a împiedicat proiecţia lui în aer liber pe malul Someşului. Apropo, Cinema-ul Dacia arată senzaţional - cel mai mare spaţiu pentru picioare (dublu decât la Piersic), scaune noi, scenă pentru spectacole - sper că mănăşturenii ştiu ce bijuterie au în cartier.

Amok e un film violent, memorabil, perfect. Descrierea pe IMDB - aici. La început îi vedem pe Phillip ("ăla mic şi blond") şi Petar ("ăla negricios") furând banii din "casieria" unui autobuz. Apoi se distrează aruncând sticle. Deducem că sunt nişte golani. Aflăm imediat că sunt copii instituţionalizaţi, care se bucură de orele de permisie în afara orfelinatului. În curând vedem că în lanţul trofic sunt destul de jos: iau bătaie de la golanii dinăuntrul şi din afara orfelinatului, trebuie să-l mituiască pe supraveghetorul de seară care ştie că s-au întors prea târziu, sunt numiţi "şobolani", "jeguri", "scursuri" tot timpul, Phillip e molestat regulat de una dintre angajatele centrului. Înţelegem şi că există câteva raze de lumină: Petar are o prietenă din afara orfelinatului, relația cu câțiva băieți e strânsă, profesorul lor Goran ştie cum să-i abordeze şi să-i mai înveţe câte ceva, lui Phillip îi place să citească.

Şi apoi se dezlănţuie iadul. Phillip este adus la Poliţie pentru una dintre spargerile date. E însoţit de un profesor şi nu vrea să recunoască nimic. Profesorul merge - convenabil - la baie, iar Phillip ia bătaie de la poliţist, care apoi îşi sfâşâie singur cămaşa şi-i spune că-l poate arunca oricând în închisoare, pentru atacarea unui poliţist. Phillip e la mână poliţistului și la un raport de abatere distanță de închisoare. Prin urmare se prezintă într-o seară la locul de întâlnire comunicat de polițist. Este dus într-unul dintre subsolurile sinistre din Skopje, unde se organizează lupte. Forțat să devină gladiator, omoară cu mâinile goale un copil de vârsta lui. Ajunge la orfelinat mai mult mort decât viu și nu îndrăznește să spună nimic. Goran suspectează un abuz al Poliției, dar nimeni nu vrea să facă nimic - nici profesorul care s-a dus la baie, nici directorul (care delapidează banii din donații), nici presa. Raportul împotriva lui Phillip sosește, deci e o chestiune de timp până va fi trimis la închisoare. Goran îi dă cel mai prețios sfat din viață: "găsește o cale să supraviețuiești". Și, în acel moment, ca în Apocalypto, prada devine vânător. Phillip îi unește pe băieții disprețuiți ai orfelinatului și-i organizează într-o temută bandă interlopă. Toți cei care i-au făcut să sufere sunt cotonogiți, ba chiar se lasă cu împușcături și crime. Dar, în orice moment, actele băieților sunt justificate și nu cred că e vreun spectator care să nu țină cu ei.

Acum că v-am povestit numai 70% din acțiune, merită să vă zic de Q&A. Regizorul, un tip la vreo 35 de ani, a fost cu noi, după miezul nopții, mulțumindu-ne că ne-am făcut timp să venim. Ne-a povestit că filmul, în ansamblu, e o ficțiune, dar că s-a inspirat din realitățile sumbre și puțin mediatizate ale zonelor defavorizate din Skopje. Primul casting pe care l-a făcut a fost un eșec: se prezentau la audiții tot felul de băieți cuminți, din familii bune. Apoi s-au dus în zonele rău famate și i-au găsit pe băieții ăștia cărora le place să se bată și în viața reală. Câțiva sunt ultrași, unul e acum în închisoare, Phillip e fiu de militar și duce o existență... bipolară: e cuminte acasă, dar bătăuș în cartier; avea 15 ani când s-a turnat filmul, acum are 18 și își dorește să ajungă actor. Intensitatea acelui băiat e într-adevăr remarcabilă.

L-am întrebat cum a fost primit filmul (pentru că personal, mă așteptam să fie un mare hit) și mi-a spus că a fost un success de public, de asemenea, cei câțiva critici din Macedonia l-au apreciat, dar că a avut reacții negative din partea autorităților, care nu recunosc că așa ceva face parte din realitățile Macedoniei.

A, și de ce se numește "Amok"? Pentru că "Scum" era deja luat și pentru că în sine cuvântul amok înseamnă să scapi de sub control și să te manifești violent. v. wikipedia și Cambridge.

L-am felicitat și aplaudat pe regizor la final. Am fost mulțumită de Q&A. Și, să vedeți întâmplare, translatorul a fost același de la "WinWin". Semn că intervievatul face toți banii.

Iar eu ucid cu mintea tainele ce le-ntâlnesc în calea mea...

E vremea TIFF-ului şi, ca de obicei, îmi fac timp pentru 10-15 filme. Cum sunt proiecţii şi la Iulius Mall, mi s-a părut o super idee să mergem cu echipa. Am zis să mergem la WinWin, film austriac, aşa, la final de program. Descrierea din AperiTIFF era următoarea:

Trei investitori, lupi în blană de oaie, nu-şi pot descoperi inimă sau suflet. În avioanele lor private străbat mapamondul, vorbind de dragoste şi câştigând bani. Iluziile sunt specialitatea lor. Cărţile le pot fi la vedere, dar atunci când nu există risc scopul poate fi doar unul: adevărul e minciună, pentru că a minţi este a spune adevărul. Cum te simţi când ţi se face o farsă?


Din potenţial 9 spectatori per echipă, ne-am trezit doar 3. Se pare că restul au avut o intuiţie...

Deci. ajuns-am 3 la film, iar în sală mai erau încă maxim 20 de oameni. Chiar când intrăm, prindem ultimele fragmente din invitaţia de a mai rămâne, pentru întrebări, la final. [Hopa, e regizorul aici. Asta-i bine, îmi zic.]

Să vă zic despre film. Multe gros-planuri. Investitorii forţează afaceri în care investesc 1 euro şi preiau datoriile. Politicienii se bucură să se poată lăuda cu investitori salvatori. Numai că investitorii ăştia par a fi nişte impostori. Dincolo de hainele şi cinele scumpe, iau oameni ai străzii de pe stradă, îî îmbracă, îi învaţă să recite citate şi îi pun să fie Board-ul de conducere al primei companii cumpărate. Nu ştim câte companii reuşesc să cumpere, dar la prima îl cunoaştem pe CEO (un tip care cântă la pian - e relevant pentru ce urmează să vă povestesc) şi vedem că reprezentanta sindicatului se emoţionează până la lacrimi de şansa viitorului alături de noul investitor. Poliţia vine într-o zi la sediul lor - o clădire absolut goală în care investitorii se dau cu Segway-ul - şi constată că precis activitatea e în regulă, pentru că nu există niciun document şi niciun computer la faţa locului, deci nicio ilegalitate n-ar putea fi dovedită. La un moment dat, un individ (reprezentant al unei companii pe potenţiala listă de achiziţii) le spune că sunt impostori, dar că el e deschis la aproape orice. Investitorul-şef se sinucide teatral (tot filmul e teatral, burlesc şi satiric, deci nu-ţi vine să plângi; e un film absolut lipsit de orice dramatism) în acea întâlnire şi i se organizează priveghiul. Apoi îl vedem la o cafea şi dansând cu CEO-ul pianist şi la final dormind într-un avion privat. Şi cam atât.

Firul ăsta relativ logic (veţi vedea că beleaua ce urma să se işte ţine şi de nevoia mea de logică) e intercalat cu secvenţe de musical în pădure, cu întâlniri în care investitorii se vopsesc pe faţă sau au nas de clovn (simbol deloc subtil că oamenii ăştia pot să facă orice), cu obsesia ministresei economiei pentru murse-ul (man+purse=murse) galben al investitorului-şef şi cu scene în care vedem cum se pregătesc ei pentru întâlniri.

Deloc intenţionat de regizor, o scenă crucială pentru spectatorii de la Iulius Cinema City devine una în care un investitor îl testează pe altul, să vadă dacă şi-a făcut temele - adică dacă poate întreţine conversaţii pe diverse teme, de exemplu: câte testicule avea Hitler (dacă vă roade întrebarea, daţi un comment şi vă răspund) sau Ce instrumente folosesc consultanţii pentru a diagnostica starea de sănătate a unei afeceri: a) Analiza SWOT b) Basel III c) şi d) le-am uitat, dar, cum la întrebările grilă răspunsurile false pot fi oricât de ridicole, pot să inventez; c) analiza varianţei; d) zodia CEO-ului.  Apropo, personajul răspunde că niciuna şi că cea mai importantă e politica. Ţineţi numai minte întrebarea din grilă, ne-am înţeles?

Buuuun. Se termină filmul şi văd confuzia din ochii colegelor. Ne întrebăm reciproc - Tu ai înţeles?. Fix asta s-au întrebat şi doi băieţi care stăteau cu un rând mai jos de noi. Din ăia 20+3 de spectatori, 15 au sprintat-o de cum a apărut genericul. Nimeni n-a aplaudat. Interesant detaliu, nu? Mie mi se năzăreşte o explicaţie: având în vedere că CEO-ul pianist dansa cu investitorul-şef-nemort, probabil că erau în cârdăşie. Şi pentru că au cumpărat mai întâi compania lui, deci aveau ceva în portofoliu, le-a fost uşor să pară credibili pentru următoarele deal-uri, chiar dacă ei nu deţineau (mai) nimic. Pare logic nu? Ei, când e regizorul în sală, nu trebuie să trăieşti cu confuzia, deci mi-am propus să întreb.

Dar, mai întâi, traducătorul care îl însoţea pe regizor începe Q&A-ul rugându-l pe foarte blondul cineast să ne povestească de unde i-a venit inspiraţia şi motivaţia pentru film. Iar regizorul începe:

- Am făcut acest film inspirat de astfel de clădiri. Ce ironie, să ruleze filmul meu într-un mall [grimasă vizibilă]. Trăiască Iulius Mall [sarcasmul s-a materializat şi s-a înălţat spre cer. Domnu' Dascălu, ştiaţi ce pasiuni stârniţi în artişti?]! Moarte capitalismului de tip mall!  [noi trei din priviri: Fetelor, voi aţi înţeles? E ciudat ăsta sau mi se pare? Sprâncenele ridicate traduc consensul nostru de a-l privi cu circumspecţie. Dar hai să vedem ce-o să zică la întrebările publicului].

- Şi vă mai zic ceva. Am zburat de la Viena gratis. Mi s-a plătit hotelul şi mănânc gratis pe timpul Festivalului. Am un înger care mă însoţeşte peste tot în oraş [Sincer, nu ştiu dacă s-a referit la propriu sau la figurat. Dacă e la propriu, mă gândesc că îngerul asignat e traducătorul care îl însoţeşte la proiecţii]. Oraşul este foarte frumos [Nici măcar aici nu s-a aplaudat]. Şi, într-o seară, stăteam eu în centrul acestui oraş frumos şi beam o bere. Şi, la un moment dat, apare un tip cu o muzicuţă. Începe să cânte - nu se pricepea deloc - şi să cerşească bani. Şi imediat apar doi poliţişti şi-l iau la întrebări. Şi exact asta vrea să zică filmul meu: dacă pari că ai bani. poţi să scapi cu orice, nimeni nu-ţi face nimic. [Alo, fractură logică sau mi se pare mie? Fetelor, voi aţi înţeles? Cum e situaţia asta fix o metaforă pentru film? Oare trebuia să-i ia Poliţia pe toţi cei care au auzit muzicuţa? Acuma chiar vreau să-l întreb despre CEO-ul pianist şi rolul lui în înselătorie]

Ridic mâna să întreb, dar un domn din spatele sălii e mult mai hotarât.

- Eu am o întrebare!! [Ar trebui să scriu totul cu majuscule, că omul a cam ţipat].

Să auzim.

- Se vorbeşte la un moment dat în film despre Basel III. Domnul regizor ştie ce înseamnă asta?

Îngerul-traducător dă să-i traducă regizorului întrebarea în engleză. La care spectatorul:

- Să nu mă întrerupeţi, da?

Îngerul tace.

- Eu nu cred că ştie ce e aia şi s-a strecurat o greşeală gravă în scenariu. Basel III reprezintă [urmează o lungă explicaţie pendant-academică, fapt ce mă duce cu gândul că omul era prof la FSEGA. Evident, ce e Basel III e irelevant - vă scutesc de explicaţii, fix cum comentariul în sine e absolut irelevant. După cum povesteam, era o enumerare banală, într-o întrebare tip grilă. A te lega de Basel III mi-a amintit de o poveste auzită în facultate, cum că nişte europeni au făcut un film în Africa şi i l-au arătat unui trib. Singura lor întrebare a fost: "Ce s-a întâmplat cu puiul?". Europenii au dat rewind şi au zărit un pui care a trecut la un moment dat prin cadru. În rest, filmul era despre complet altceva]

După un minut de peroraţii, Îngerul îndrăzneşte să caşte gura:

- Dacă îmi permiteţi să intervin.
- NU vă permit să mă întrerupeţi.

La care Îngerul a strigat:
- Dacă vreţi un răspuns, va trebui să mă lasaţi să traduc.

OK. Traduce. La care regizorul, în engleză:
- Nu ştiu ce e Basel III şi nu-mi pasă (în engleză I don't give a shit). Dacă întrebarea asta vă chinuie, mă bucur. Aţi venit la un film care nu e pentru dumneavoastră (aici cred că fac o eroare de traducere şi dau impresia că omul vorbea cu dvs. în loc de tu).

[Total de acord cu regizorul. Bravo lui! Dialog absurd foarte amuzant, dar ar fi bine să nu degenereze. Lumea are întrebări de pus. De exemplu, care rolului CEO-ului pianist, nu?]

Domnul Basel III nu renunţă:
- Nu este acceptabil să nu răspundeţi într-o dezbatere academică [Aoleu, suntem la dezbateri academice acum? E epică faza, dar ar cam trebui să trecem mai departe, frate, că am luat-o pe arătură!]

Noroc cu unul dintre băieţii care stăteau cu un rând mai jos:
- [pe un ton ridicat] Pot să pun şi eu, totuşi, o întrebare?

Voluntarul responsabil cu microfonul e mai mult decât bucuros să i-l smulgă domnului Basel III. Şi vine întrebarea:

- Am sentimente amestecate în legătură cu filmul dvs. Mi-au plăcut imaginea, decorurile, jocul unor actori, dar mă tem că n-am înţeles firul logic. Puteţi să ne clarificaţi care e ideea filmului? [Bravo, băiatul de la rândul din faţă, cam asta vreau să ştiu şi eu, doar că eu vreau să-i pun întrebarea mult mai ţintit - dacă CEO-ul pianist e implicat sau nu. Şi i-aş zice şi că au fost faine costumele].

- Filmul meu e o satiră. Ideea e că astfel de oameni pot să facă orice. Şi când încearcă să le spună autorităţilor că sunt impostori, nimeni nu face nimic. Şi oamenii ăştia sunt mână-n-mână cu politicul. Sistemul de justiţie nu funcţionează. Chiar şi când faci lucruri rele şi mărturiseşti, nu păţeşti nimic, pentru că avocaţii controlează totul. [O sprânceană mi s-a ridicat spre stânga, cealaltă spre dreapta]. De exemplu, e absurd că, dacă te acuză cineva de o crimă (engl. murder) pe care n-ai comis-o, trebuie să demonstrezi că eşti nevinovat. [Ăăăăă, ce?! Mno, păi ori demonstrezi ori recunoşti, nu? Dar omul ăsta a luat-o pe ulei. Nu, fetelor? Şi nici n-a răspuns la întrebare]

Băiatul din rândul de mai jos renunţă. Tot nu ne-am lămurit cu firul roşu.

O doamnă nevorbitoare de engleză ridică mâna mai repede şi-şi pune întrebarea:

- Oare documentarea a făcut-o în  România?

Îngerul-traducător e mulţumit şi-i zice regizorului că a primit o întrebare "chiar drăguţă, de data asta" [spre deosebire de primele două, nu? "În sfârşit, ceva semn de inteligenţă", pare a spune printre dinţi].

- A, corupţia e la fel peste tot. Doar că în România e vizibilă. În Austria, avem marele noroc că suntem luaţi drepţi nemţi, dar nu suntem [Mno, sper că nu vrei aderarea la Germania!]. În Austria, Luxemburg, Elveţia, corupţia e ascunsă adânc. Altfel cum se explică că Elveţia, ţara vacilor, e aşa de dezvoltată. Când am fost primăvara asta la World Economic Forum la Davos, le-am spus că unele job-uri trebuie să dispară. De exemplu, mineritul. Ăla nu-i un job pentru corpul omenesc. N-are nici un sens. Singurele job-uri care vor exista în viitor vor fi cele creative şi cele sociale. [Alooo, e mare buruiana în creieraşul ăla? Sărim de la corupţie, la vaci şi joburile viitorului... wow... trebuia să fi filmat toate astea. Spectacolul e acest Q&A, nu filmul ăsta].

În sfârşit, ajung să-mi pun întrebarea:
- Metafora filmului mi-a fost clară, la fel faptul că e o satiră. Aş vrea să-mi clarific, însă, un aspect ce ţine de firul logic al filmului, că avem o nelămurire eu şi prietenele [şi băiatul din rândul de mai jos cred]. CEO-ul pianist era cu ei?

[în fine, l-am întrebat în vreo 3 feluri diferite, ca să înţeleagă. Traducătorul nu mai avea chef de tradus de la o vreme şi m-a pus să traduc tot ce ziceam. Dacă regizorul n-a înţeles întrebarea, înseamnă că intrepretarea mea nu e în aria lui poştală, mă tem. Şi-l văd lăsându-şi capul în jos, pentru că, nu-i aşa, avea de-a face cu încă un idiot. Şi-mi zice:].

- Întrebările astea sunt foarte frustrante pentru mine. Mai ales că ai înţeles ideea filmului. Ce mai contează detaliile? [Alo, gara, dacă detaliile nu sunt importante, după ce te-ai mai chinuit să faci unele scene? Ne puteai scuti de personaje secundare şterse, gen tipul care vorbeşte cu şefa de cabinet, de selectarea cărţilor galbene dintr-o bibliotecă, de costumul de găină purtat de investitorul femeie care ciuguleşte M&M-uri de pe masă...]

N-am rezistat şi am avut un comeback:

- Dacă te frustrează astfel de întrebări, mă bucur. Poţi să-ţi dai seama cum se simt spectatorii când nu înţeleg tot ce ai vrut să zici. Dar întrebarea mea a fost cât se poate de prietenoasă. Dacă nu vrei să răspunzi, e în regulă. Spune-ne că nu avem voie să punem anumite întrebări şi asta e, înţelegem.

- Filmul trebuie să fie autosuficient. Luaţi-l ca atare. Nu vreau să răspund la astfel de întrebări.

Abia am apucat să mă gândesc  că am ucis cu mintea tainele ce se întind în calea mea, că dl. Basel III îmi sare în apărare:

- Păi normal că are întrebări. Nu s-a înţeles tot. Dacă aţi venit aici, politicos e să răspundeţi. [Mno, nu m mai e aşa nebun dl. Basel III, nu?]

La care, Artistul, în superioritatea lui:
- Ştiţi că Michael Nuştiucum [n-am auzit niciodată de el - ah, e rău să fii ignorant!-, dar, evident, un idol al Marelui Blond din faţa noastră] nu răspunde niciodată la întrebări despre filmele lui? Deja am fost suficient de prietenos cu voi.

Traducătorul se animează:
- Chiar, nu răspunde? [Bine că măcar un om de acolo a auzit de Michal ăsta!]

Dl. Basel III dă să ia microfonul pentru o replică, iar traducătorul simte pericolul:
- Eu zic să încheiem aici. Mulţumim pentru interes, la revedere!

Am rămas perplecşi şi cu replici, dar am decis cu fetele să râdem de toată situaţia. A meritat pe deplin să rămânem după film. Apropo, n-a aplaudat nimeni nici la finalul QA. Dar probabil fiecare dintre noi a plecat cu impresia că restul sunt un pic luaţi. Cu excepţia Artistului, care nu doar crede, ci are certitudini.

Ada, Miha, vom avea întotdeauna Basel III!

Eurovision live

I'm baaaaaaack! Grație Eurovisionului.

Până să mă apuc să comentez, hai, Simona Halep, câștigă odată turneul ăsta, ca să mă pot uita liniștită la show. Și bravo, Gică Hagi, ești de-acum și un vizionar și un bun antrenor! Viitorul Constanța - campioană. În sfârșit, am din nou o echipă cu care să țin, de când Steaua e moartă pentru mine...

***

Sper să fie lung show-ul introductiv, că fetele astea intră în tie-break.

***

În primul rând, e foarte dubios că participă Australia.  Ce facem dacă vrea și Venezuela?

***

Of, Simona, set decisiv! Nu-mi poate tihni Eurovisionul...

***

Încercați aplicația Eurovision. Cu Osram Light Voting și colorați Casa Poporului uncrainean.

***

1. Israel. Cică "breaking me to pieces". Exact așa: băiatul ăsta se rupe în figuri. Măcar e frumos.

2. Polonia. Piesa aduce a coloană sonoră de serial de duzină, cu amenițări extraterestre. Casa Poporului rămâne în zona verde. Și sper că n-a luat nimeni bani ca să o coafeze așa...

3. Belarus. Hei, hei, haiaiaiaho, circul e în oraș! Sau e petrecere pe Titanic. Sau or fi frații pierduți din Kelly Family? Iar Jane Eyre își vrea hăinuțele înapoi.

4. Austria. Mno, cât de cât. Vesel și simplu. Merge. S-a trecut pe galben la Casa Poporului.

5. Armenia. Interesant. Orientalo-egiptean. Fain montajul de televiziune. Pe aplicație se găsesc și versurile. Nu prea se leagă.

6. Olanda. Fetele astea sunt surori, au o mamă bolnavă, au câștigat The Voice și cântă despre și pentru mama lor (cântecul scris de tatăl lor). Nu e de mirare că au fost foarte emoționate la final. Nu le-au ieșit toate armoniile. Iar piesa e mediocră. Îmi pare rău.

7. Moldova. Urmează piesa pentru care votez. Orice ar fi. Uite-așa poți dansa numai din piciorul drept. S-a făcut roșie Casa Poporului (adică spre maxim): deci votează mulți români, concluzionez. A, spre final au făcut și mișcări ca noi pe vremuri pe MC Hammer. Suficient de naiv momentul ca să fie ținut minte.

8. Ungaria. Totul despre momentul ăsta - instrumentul, ținuta, corpul lui - mă duce cu gândul la Orient. Mai puțin hip-hop-ul. Se pare că e despre o sabie de samurai sau ceva de genul. Parcă acum a venit în Europa cu Attila Hunul.

9. Italia. Nu știu ce dumnezo e cu piesa asta. Dacă te uiți pe traducerea în engleză, ar fi un vers cu "maimuța goală dansează". Sper că s-a pierdut esența în traducere. Cum naiba să fie în top 5 o asemenea piesă - așa arată casele de pariuri?!

10. Danemarca. Părinții ei danezi s-au săturat de frig și s-au mutat în Australia. Fata a câștigat The Voice Australia. Deci 12 puncte de acolo. Ea cântă bine, dar piesa e ca apa sfințită. Si-mo-na, cam-pe-on!!!!

11. Portugalia. Numai bun de La La Land. Un ciudățel care cântă ceva despre că a fost părăsit, dar încă mai speră. Locul 1 la casele de pariuri. Cred că am înnebunit cu toții.

12. Azerbaijan. Ținuta emo se potrivește cu versurile despre schelete. Zice că e blestemată. Versurile ei, nu ale mele. Mi-a plăcut muzical. Dar minotauri pe scenă?

13. Croația. L-am văzut pe băiatul ăsta în semifinală. Definiția dedublării. Noroc că e un show de televiziune și se poate monta frumos. Partea asta e ilară. Dar momentul e foarte, foarte, foarte bine gândit. Iar el cântă bine și pop, și operă. Mesajul e că sunt doar două moduri de a privi viața: ca și când  totul e un miracol sau ca și când nimic nu e un miracol. La mine e sus pe listă. De gustibus.

14. Australia. Mno, nu m-am concentrat, că vorbea Simona. Cât am auzit, mi-a plăcut. Cred că băiatul ăsta e special în țara lui. Indigenii au avut mult de suferit și acolo...

15. Grecia. Miss prima parte din Eurovision. Dacă există meseria de model de dinți, ar putea-o face. A cântat prost "giving up"-ul ăla de dinainte de refren de fiecare dată. Piesa am cam uitat-o deja.

16. Spania. Ultimii la pariuri. De mânuță cu Belarus. Mamă, ce tare-ar fi să facă ăștia un turneu împreună! Îi și văd într-un VW din anii 70. N-am înțeles ce zic ei că trebuie să fac pentru iubitul meu. Să bat din palme?

17. Norvegia. Zice ăsta că în momentul decisiv își pune unghiile în sicriu. În rest, aproape că-mi place. De dat pe Radio Zu.

18. UK. Nu știu de ce mă gândesc că piesa asta e despre Frodo și Pippin. Casa Poporului pe roșu. Să nu exagerăm...

19. Cipru. Acuzați de plagiat. Seamănă cu "Human". O rețetă de succes. E în zona roșie. Mi-a plăcut.

20. România. Cea mai dinamică piesă. Alooo, Diaspora, întotdeauna ne-am bazat pe voi la vot. Momentul ăsta nu face excepție. Hai cu clasarea pe podium! Ilinca a fost mai credibilă decât în semifinală. Parcă, totuși, nici acum n-a reușit nicicum să privească în cameră. Lui Norișor nu i-a plăcut, a cam mieunat:) Sau poate i-a plăcut? :)

21. Germania. Remix sau plagiat grosolan după "Titanium"? De dat pe radio, ca originalul.

22. Ucraina. Ăla e capul lui Lenin tânăr, în spatele lor?!? În rest, e rock mișto.

23. Belgia. Așteptări mari de la Adele de Belgia. Încă o căprioară în lumina farurilor. Parcă a fumat prea mult înainte de show. Dar piesa îmi place foarte mult. Top 3.

24. Suedia. Încă unul în costum de mire. Cu 4 cavaleri de onoare cam șozi. Tot de Radio Zu. Dar, băiete, nu ești atât de sexy pe cât te crezi! În zona roșie, ca de obicei pentru Suedia.

25. Bulgaria. Voce incontestabilă. Păcat de scandalul cu Crimeea. Cred că avem câștigătorul!

26. Franța. Ce fată frumoasă și ce cântec deloc inspirațional. Nu-și dorește decât s-o sărute vreun fraier și să-i spună că o iubește. Într-un fel, încă o poupee de cire...

***

Momentul pronosticurilor: Bulgaria, Belgia, România.

Și alte pretendente: UK, Norvegia, Suedia, Portugalia, Moldova.

Plăceri vinovate: Croația, Ungaria.

***

La a doua vizionare, am prins tot felul de chestii. Italia chiar avea un maimuțoi pe scenă, în tenta satirică a piesei, băiatul din Bulgaria aduce a mentorul lui de la The Voice Kids Russia, Dima Bilan, spaniolii erau cei mai fumați dintre toți - 3 adolescenți din American Pie la Ibiza...

***

Oricum, întrebarea e: ce țară se bagă la înaintare, dpdv al costurilor? Boc a pus pe Facebook că vrea să aducă Eurovisionul la Cluj:)

***

Cele mai bune voci: Bulgaria, Croația, Danemarca.

***

Cam penibilă piesa câștigătoare de anul trecut.

***

Să trăiască românii din Israel și prietenii noștri din Muntenegru!

***

Și forever frații noștri de peste Prut!

***

Dezamăgită de prietenii sârbi. 0 puncte. Pe bune?

***

N-am înțeles cum e cu 12 puncte de la Italia la Azerbaijan...Și de la Portugalia.

***

0 puncte de la Elveția mi se pare inacceptabil.

***

Irlanda, mai venim de-acasă!

***

Pe fază prezentatoarea noastră: nu știu cum a votat Ungaria, dar vă zic despre votul din România.
Nu înțeleg cum am dat doar 8 puncte către Moldova. Cred ca juriile sunt mai confuze decât publicul. Unele votează pe principiul valorii piesei, alții în funcție de cum ar vota publicul.

***

Trece timpul de nu ne vedem. Îmi amintesc când a câștigat Katrina and the Wave. Acum 20 de ani!

***

Ciudat cum s-a insistat pe clasamentul juriului și apoi s-au anunțat la grămadă voturile publicului...

***

Romania: Locul 5 de la public, 224 puncte. Locul 15 de la juriu... Pe ansamblu, locul 7. Sistemul ăsta strică toată plăcerea Eurovisionului.

***

Felicitări, Moldova!

***

Portugalia a luat cam la fel de multe puncte și de la public, și de la juriu. Un cântec frumos, ca de la Hollywoodul anilor 50. Iar solistul are o gravă problemă fizică la inimă. Cum e viața asta! De la agonie la extaz...

Frumos mesajul lui Salvador să prețuim muzica cu conținut. Superb că a cântat cu sora lui; cântă amândoi la fel de bine. Un moment în care costurile de producție au fost 0. Un solist și un microfon. Și niște haine random luate din șifonier.

***

La anul și la mulți ani!

Aniversare

Azi implinesc 10 ani de cand lucrez cu contract si-mi dau seama ca pana la pensie va trebui sa mai myncesmuncesc cam cat am trait pana acum.

Minunata lume noua

Acum 8 ani scriam singura postare in engleza de pe acest blog - America imi parea cea mai tare tara din lume, in urma alegerii lui Barack Obama presedinte. Ce triumf al spiritului uman era atunci, ca reprezentantul unei minoritati care a fost tarata pe un nou continent si tinuta in sclavie sa devina conducatorul suprem! Ce dovada de evolutie si de democratie!

Azi trebuia sa fie ziua in care sa scriu la fel de inspirata de alegerea primei femei la Casa Alba. Cu adevarat finalul ideii ca suntem "al doilea sex". Hillary ar fi fost un presedinte exceptional...

Dar America e tara tuturor posibilitatilor. Si democratia - pe care unii o numesc idiocratie si nu vreau sa-i contrazic - a invins din nou. Donald Trump mi-e simpatic datorita showului Apprentice si probabil ca va fi un alt studiu de caz interesant pentru un consumator de stiri politice ca mine. E un om care a ridiculizat - a cata oara?! Vezi Geoana vs. Base, Ponta vs. Iohannis, Brexit - orice sondaj de opinie. Un om care ma inspira sa cred ca orice e posibil. Si care ma face, pe de alta parte, sa ma tem, si sa accept ca in lume cateodata reusesc grosolanii si fanfaronii - pentru ca poporului tot paine si circ ii trebuie, ca acum 2000 de ani. Un tip de om impotriva caruia voi lupta principial oricand. Si, pentru ca de pe margine nu suntem decat caini care latra, e important sa intram in joc atunci cand conteaza. Inclusiv in jocul politic. Poate intr-o cursa prezidentiala, intr-o zi.