Dacă sunteți ca mine, simțiți că aproape nu aveți timp de nimic. De exemplu, este 3 ianuarie și simțiți că deja sunteți în urmă cu ce doriți să realizați în noul an. Poate ați făcut o listă cu ce trebuie să faceți în ianuarie (pe lângă ce va trebui să faceți oricum la muncă) și deja vă sperie că n-o terminați până la mijlocul lui februarie. Sunt pe aproape?
La mine asta e situația, pentru că deja îmi propun multe lucruri în noul an. Din fericire, am învățat între timp că trebuie să respir și că până la urmă le voi face pe toate. Am învățat și să negociez termenele cu mine, pentru că, de cele mai multe ori, nu se face gaură în cer dacă nu termini ceva atunci când ți-ai propus.
Anul 2020 a fost celebru de ciudat pentru toată lumea. Observ că n-am făcut nici măcar o însemnare pe blog... Asta pentru că am fost ocupată cu diverse:
- am învățat să navighez prin apele tulburi ale pandemiei
- mi-am terminat de amenajat apartamentul și m-am acomodat cu noul "acasă"
- am profit de lockdown și mi-am terminat de scris teza de doctorat
- am muncit foarte mult: poate prea mult; munca mi-a invadat și spațiul personal, nu numai spațiul mental din timpul liber, ca până atunci...
- am devenit un bucătar decent
- am vizionat nenumărate filme și seriale - mulțumim, Netflix și HBO...
- mi-am găsit timp să citesc câteva cărți
- m-am bucurat de fiecare zi domestică (apropo, vă dați seama că 2020 a fost cel mai bun an pentru animalele de companie? Ronnie a fost bucuros să ne aibă acasă în fiecare zi)
- am învățat să apreciez munca de acasă
- am avut curajul să călătoresc în pandemie și am avut parte de cea mai memorabilă vacanță - în Tenerife
- am descoperit clasele de yoga pe YouTube și prin Teams
...și multe altele
Pe ansamblu, a fost un an bun. Iar 2021 are premisele să ne readucă înapoi viața fără griji și fără mască - mă bucur enorm să trăiesc în cel mai avansat moment istoric din punctul de vedere al științei - cât de norocoși suntem că vaccinul a fost dezvoltat în mai puțin de un an?!!!
Așadar, revenind la 2021, îl pornesc cu ambiții mari:
- să scriu din nou pe blog. Dacă scriu de două ori pe săptămână, aș avea 100 de articole la finalul anului (!). Subiecte de scris îmi găsesc - cei care îmi sunt prieteni pe Facebook știu asta :)
- să lucrez la o variantă accesibilă a tezei de doctorat, care ar putea fi publicată. După cum, poate, vă amintiți, subiectul este echilibrul dintre viața profesională și cea privată. S-ar putea să lansez în curând un sondaj prin care să-mi continuu cercetarea.
- să reluăm călătoriile
- să citesc mai mult. Un număr acceptabil de cărți ar fi 20 pe an.
Așadar, bine v-am regăsit și să avem cu toții un an nou plin de sănătate și realizări!
1001 (chiar asa!) prieteni pe Facebook si 5200 de conexiuni pe LinkedIn mi-au adus 234 de raspunsuri la chestionarul pentru teza de doctorat, dupa 3 apeluri pe fiecare canal. E putin, nu? Bine, n-am mari pretentii pentru LinkedIn (sunt conectata acolo cu multe persoane pe care nu le cunosc sau care nu vorbesc romaneste), dar ma asteptam la mai multe reactii de pe Facebook, unde sunt oameni cu care chiar am interactionat in viata asta.
E imposibil de cuantificat acum cate raspunsuri au venit pe ce canal. Stiu sigur ca au fost oameni care si-au implicat colegii, familia, prietenii (oameni pe care eu nu ii cunosc) sa raspunda, ceea ce e absolut extraordinar - multumesc si ma inclin. Si e clar ca marea majoritate nu au gasit dispozitia necesara pentru a-si rupe 10 minute pentru asta. Nu e un capat de tara. Vreau doar sa reduc situatia de fata la cifre. Sunt curioasa cat % din oamenii pe care ii cunoastem vor reactiona atunci cand avem nevoie de ceva. Cum ar fi de 10 minute din timpul lor. In cazul bulei mele, se pare ca ma pot baza pe maxim 23,4% (si minim 3,77%). Voi cum credeti ca stati? Mie imi place sa fac managementul riscului si sa ma uit la cel mai pesimist scenariu si cumva voi retine cifra cea mai mica. Astfel, voi lansa ipoteza: cam 4% din persoanele pe care le cunosti sunt gata sa-ti sara in ajutor. Desigur, poate sa difere de la subiect la subiect... poate pune cineva de inca o teza de doctorat? :)
In fine, in ceea ce priveste teza mea de doctorat, imi inchei colectarea raspunsurilor duminica seara (16 iunie). Luni ma voi ocupa de analiza datelor. Ce bine ca-i sarbatoare nationala! Sper ca vor fi suficiente raspunsuri, de la categorii diverse (persoane singure sau intr-o relatie, cu sau fara copii in intretinere, de ambele sexe etc) ca sa-mi validez ipotezele si sa nu trebuiasca sa mai lansez apeluri de genul "rog toti barbatii cu copii sa-mi acorde 10 minute" :) Pentru cine lucreaza in Romania si are chef de asa ceva, chestionarul se mai poate completa mai jos. Nu are intrebari deschise (decat una optionala) si se completeaza mult mai usor pe computer decat pe mobil. Voi avea luna asta rezultate preliminare si le voi impartasi cu cine e interesat.
Pana una, alta, va sugerez sa-i apreciati pe cei care isi rup din timpul lor sa va intrebe de sanatate, sa se intereseze de soarta voastra, sa va dea o mana de ajutor. Sunt, evident, o categorie minoritara.
E din nou cea mai fericită perioadă a anului... vine finala Eurovisionului! Fără România, al doilea an consecutiv. Dacă piesa noastră de anul trecut aș fi sperat că face mai mare brânză, în piesa lui Esther Peony nu-mi puneam nicio speranță. Esther e o fată frumoasă și talentată și chiar n-a fost vina ei că a câștigat selecția națională. Pur și simplu i s-a întâmplat. Publicul din România n-a plăcut-o, dar au plăcut-o 6 personaje (de fapt, 5, căci Emelie de Forrest, fostă câștigătoare a Eurovision, a pus-o pe ultimele locuri, la fel ca publicul), iar TVR a considerat că voturile spectatorilor nu merită pondere mai mare de 1/7. Bravo, TVR! S-a văzut valoarea juriului internațional. Să-i mai chemați!
Lăsând ironia la o parte, trebuie să fii idiot să iei puterea publicului (50%, așa cum era în alți ani) și s-o dai în mâna a 6 oameni tocmai în ceea ce privește Eurovisionul, adică un concurs nebun și vesel, al maselor, al ciudaților, al oamenilor de toate felurile din Europa (și din Australia, mai recent). România a făcut a doua cea mai mare gafă netrimițând-o pe Laura Bretan. Prima a fost că n-am trimis Biondo, din cauza patriotismului juriului de la acea vreme.
Ia să ascultăm cele două piese care nu au avut ocazia să câștige Eurovisionul pentru România, pentru că au rămas acasă.
2008, Biondo - Shine
2019. Laura Bretan - Dear Father
Să ne pregătim de show, așadar, cu țările care contează.
***
Că tot vorbim de cine n-a câștigat, nu pot să cred că asta a ieșit pe locul 2:
și asta a câștigat...
***
Oh, îmi era dor de Dana International! Cel mai bun cântec al Israelului în acest concurs.
***
Prezentatorii ăștia sunt 3 scoși din reviste și prietenul lor tocilar.
***
Malta: Îmi amintește de Lena din Germania. Cântecul e stricat de refren, deși e promițător pe strofă. Bridge-ul e fain, dar cam atât. Să subliniez ideea: referenul pare scris de altcineva și lipit acolo în ultimul moment.
*** Albania: Piesa se numește Return to your land (interesant titlu pentru un concurs în Israel). Fiind în albaneză, nu pot decât să judec vocalul și non-verbalul. O fi ceva de dor și jale. Cum ar fi să punem noi pe muzică Legenda Meșterului Manole sau Baltagul. Refrenul e ceva cu ioi și vai.
*** Cehia: Băieții aștia din Cehia sunt îmbrăcați în bluze uni roșu, galben și negru, dar nu sunt din Belgia, nici din Germania. Nu, steagul din Malawi nu e nici el așa. Cântă despre o fată lângă care locuiau, care a plecat și s-a întors, dar relația s-a răcit. Cum ar fi, who the fuck is Alice, varianta X Factor.
*** Germania: Nu știu ce dracu' cântă astea, dar au un vers care sună a tentativă de omor eșuată: I tried to keep you under, but you kept breathing. Ceva rivalitate între surori. Dar se împacă. Pare un duo format la show-urile de talente.
***
Rusia: Dacă a doua participare îmbrăcat în alb i-a adus succesul lui Dima Bilan, aici nu știu ce să zic. Pare o imitație de Dima, dar fără tot șarmul lui. Scenagrafie cu ploaie și tunete a avut și Esther, dar n-a ieșit bine. Pare o piesă potrivită pentru punctul culminant al unui film în care James Bond e rus.
***
Danemarca: Fata e campioană la patinaj. Piesă ce amintește de Lemon Tree, dacă ar fi cântat-o Lily Allen. Show demn de anii '90. Suficient de prost încât să devină cult. Lumea din sală cânta refrenul. A, plus o imitație de Todomondo, că refrenul e cântat în mai multe limbi. Pentru mine, e un mister cum piesa asta a întrecut piesa României în semifinală.
***
San Marino: Un fel de Leonard Cohen de San Marino. Dacă Leonard Cohen ar fi avut un range mult mai redus. Și dacă s-ar fi îmbrăcat în costum alb slim fit la 50 de ani și ar fi cântat refrenul foarte sofisticat: sing na na na. Cam penibil pentru vârsta lui.
***
Macedonia de Nord: Oho, chemați Poliția Modei! Doamneee!!! A sunat 1982 și-și vrea rochia de banchet înapoi! Dar: vocea e bună și mesajul e frumos. Empowerment. În capul meu e un mix între Spune-mi și Rise like a phoenix.
***
Suedia: O piesă bună. Bine că a început concursul! Seamănă cu alte piese trimise de Suedia. În ultimii ani rețeta lor a fost: băiat singur+piesă pop. Acuma, sincer, unii de anii trecuți erau ca din Neckermann. La băiatul ăsta admir strategia: dacă vrei să nu pari grăsuț, te înconjuri de niște big mammas. OK, am înțeles, e alergător de viteză, deci nu e grăsuț, ci masiv.
***
Slovenia: Tipa asta trebuie să primească un rol în următorul Star Wars. În rol de alien melancolic. Cântecul sună a cântec de copii. Băiatul ăla numai se uita la ea și nu zicea nimic??? A, oare când erați mici și vedeați vreo mortăciune, ziceați "Pui, pui, pui, părul tău să-mbătrânească și al meu să-ntinerească?". Mno, cam așa se zice în slovenă chestia asta.
*** Cipru: Așa ceva?! E fix continuarea cântecului de anul trecut. Jur că pare același compozitor. Și îi zice Replay. A sunat Madonna și l-a trimis pe Gautier să zică să dai costumul de la Human Nature înapoi. Mie mi s-a părut că nu a fost prea confortabilă așa de dezbrăcată. Plus că nu are dansul în sânge ca fata de anul trecut. Dar mi-a plăcut piesa.
*** Olanda: Marele favorit. 45%. Cota 1.7. Nu sunt chiar așa de impresionată. În Olanda e doar pe locul 7 piesa în topurile de radio. Da, un băiat cu un pian va suna întotdeauna special. E un pic de Cry me a river pe acolo. Poate nu e chiar de câștigător de Eurovision...dar, mno, să vedem cine se pune contra curentului.
*** Grecia: Ce voce specială! Nu știi dacă falsează sau dacă atinge note care îți sunt necunoscute. La un moment dat a făcut ca o pasăre?? Cred că piesa putea fi pusă în valoare cu un alt fel de coregrafie.
*** Israel: Asta nu e fix piesa Suediei, la ritmul piesei Olandei? Dacă vă plac piesele lente, puteți vota cu asta. Un moment regulamentar. Top 10.
*** Norway: Când hobbiții beau și sunt veseli. Și aud chemarea spiritului din cer. Și văd lumini. Și fac incantații de amerindieni, Mno, astea-s piesele de Eurovision. Printre favoriți.
*** Marea Britanie: Cred că e piesa mea preferată de până acum. Doar că băiatului i-a scăpat vocea pe alocuri. A fost frumos și și-a trăit visul.
*** Islanda: Piesa asta e o tortură medievală. Ăsta era și scopul, nu? "Ura va stăpâni lumea". Sinistru rău. Aș putea să jur că mâna aia era întinsă în manieră hitleristă. Vorba tipului de la BBC: probabil că islandezii răsuflă ușurați că ăștia-s plecați din țară pentru o vreme.
*** Estonia: Tipul mișto, piesa destul de OK. În stilul Heroes, care a câștigat Eurovisionul.
***
Belarus: Să facă bine toții fanii Ariana, Selena, etc. din generația mai mică de 18 ani s-o voteze. Aș asculta piesa asta la radio. Și ar merita și o rutină de zumba.
*** Azerbaijan: Parcă ar cânta băiatul ăla cu Undressed. Incantanțiile etno nu știu dacă își aveau rostul. Dar, oricum, ăsta e un băiat care cântă bine. O piesă pe care am ținut-o minte din semifinală. *** Franța: Eu votez cu Franța. Singurul motiv pentru care nu ar câștiga piesa asta e că mult din ea e în franceză. Mesaj de toleranță. Ritm foarte bun. Show care a ilustrat perfect mesajul. Un artist special.
*** Italia: Să mai vină o dată Poliția Vestimentară și să-i dea banii ăia. Nu știu de ce e printre favoriți.
*** Serbia: Miss Eurovision asta are și cei mai buni plămâni. O regină de gheață și câteva cuvinte de dragoste pe care le înțeleg în sârbă. Mie mi-a plăcut mult.
*** Elveția: Genul de piesă pe care vreau să dansez mâine. Extra bonus dacă câștigă Eurovisionul. Top 3 la casele de pariuri și top 3 și la mine.
*** Australia: Nu știu cum să zic, dar ar fi un pic ciudat să se țină Eurovisionul în Australia, nu? În altă ordine de idei, Laura Bretan i-ar fi fost o concurență interesantă. Piesa asta e un amalgam neinspirat: Ze-hihihihihi-ro gravi-hihihi-ty. Picioroange, vrăjitoare care zboară în spațiu, operă. Whaaaaat? Nebunie curată.
*** Spania: Hey, hey, merengue! Reprezentativ pentru muzica latino. Maxim punem de-o zumba, nimic mai mult.
*******
Momentul predicțiilor: Olanda sau Elveția. Doamne feri' de-o Australie :)
Preferințe personale: Franța, Elveția, Suedia, UK, Olanda, Serbia.
***
Dintre toate personajele de la Eurovision, Conchita Wurst mă depășește... Sper să-mi pot scoate de pe retină interpretarea asta a Heroes.
***
Ohhhh, foarte tare, Mans canta Fire/Fuego! Iar Eleni trebuia invitată, pentru că... adevărata câștigătoare. Mda, costumele fetelor din Cipru anul ăsta... pare că au avut la dispoziție 20 cm de folie alimentară și niște sclipici.
***
Domniță din Cipru, ți-am zis că s-a enervat Madonna? După telefon, a venit și în persoană după ținuta aia!
***
Asta zic casele de pariuri:
***
Da, era timpul să vină Madonna la Eurovision!!!
***
Mno, sună destul de fals. Dar hai să zicem că la 60 de ani nu poate fi prea ușor...
***
Gal Gadot!!! Big like!
***
E amuzant să-i auzi pe comentatorii TVR minunându-se că Italia a primit 12 puncte de la San Marino. Pe bune??? Nu e clară explicația?
***
Oare UK-ul nu ia niciun punct din cauza Brexit-ului?
***
Macedonia e o surpriză în acest moment. Lider la juriu la jumătatea votării.
***
Publicul a huiduit că Ciprul a votat politic - cu Grecia.
***
Dintre cei mai șui prezentatori: suedezul era îmbrăcat în pijama, islandezul era în trening, grecul a cântat la chitară, danezul arăta ca un viking tuns cu cuțitul, finlandezul era într-un trening chinezesc cu dragoni, elvețienii erau doi, fără motiv.
***
Votul la juriu a pus doar 2 puncte distanță între Suedia și Macedonia. Olanda și ea pe acolo, la 5 puncte. Cel mai strâns de când îmi amintesc.
***
Publicul a apreciat mai mult San Marino decât UK - haha!
Germania - 0 puncte. Ouch!
Publicul pune Norvegia temporar pe locul 1! De la coada, în top!
***
Acum e-acum. Top 8. Cehia - doar 7 puncte! Rusia multe peste 200.
***
Macedonia - doar 58 puncte de la public. Nicio surpriză.
***
Olanda sau Suedia??????
***
Suedia are nevoie de 253 de puncte de la public...
***
... și au primit doar 93 de puncte. WOW. Dezamăgire.
***
Casele de pariuri au avut dreptate. Un câștigător OK. Cât de palpitant a fost votul!!! Ultima victorie a Olandei a fost în 1975. Au primit inclusiv 12 puncte din România.
Locul 2 Italia. Apoi Rusia, Elveția, Norvegia, Suedia. Deci casele de pariuri sunt așa și așa la acuratețe.
Anul acesta am mers la teatru o dată pe lună. Asta e o medie muuuuult mai bună decât în ultimii 18 ani de când stau în Cluj. E cam cât mi-am propus când eram studentă.
Alaltăieri am fost la Cinema "Florin Piersic", să-i văd pe Florin Piersic și pe Medeea Marinescu în "Străini în noapte". Piesa a fost scrisă de Eric Assous și reprezentația încă păstrează regia lui Radu Beligan.
Pot să spun că, în primele 70 de minute ale piesei, aveam o voce interioară care îmi spunea: "asta e cea mai faină piesă de teatru pe care am văzut-o vreodată. Cele mai spumoase dialoguri. Cei mai fermecători actori. N-aș vrea să se mai termine". La un mic intermezzo chiar m-am speriat că s-a terminat. Dar apoi...dar apoi a venit încă un twist, încă o răsturnare de situație în scenariu. Ce ar numi englezul one twist too many. Adică a venit o răsturnare care a răsturnat toată piesa și a pus-o în cap. Mi se pare un twist patetic. Poate asta se și urmărește - să-și etaleze actorul și registrul tragic. Doar că pentru mine a fost o mare dezamăgire. Mi-aș dori să se scrie varianta alternativă a scenariului, în care rămânem în zona comediei.
În fine, nu e vina actorilor. Ei au fost minunați. Pe Florin Piersic l-am regăsit la fel de tânăr cum îl știam de la televizor. Mai știți când povestea el de toate ore în șir la "Duminica în familie"? Cum nu văd așa de bine de la distanță, și cum îl văzusem pe Junior luna trecută, mi s-a părut în anumite scene că e la fel de tânăr ca fiul lui. Oricum, m-am bucurat să-l aplaud pe Florin Piersic in cinematograful "Florin Piersic"... Totuși, finalul ăla... nu pot să nu mă gândesc că, în două instanțe clasice, poanta cu Piersic e: "era tat-su, mă"!
Luna trecută am fost la Teatrul Național, unde ne-au cântat foarte frumos cei 3 corifei, Mircea Vintilă, Mircea Baniciu și Nicu Alifantis. Pe Andrieș l-au pomenit, dar se pare că nu l-au putut convinge să vină. Au cântat 2 ore și cred că le-a fost greu să-și selecteze repertoriul. Puteau să cânte lejer 4 ore. Sau 6.
Săptămâna trecută, Sebi a luat bilet la Cenaclul Flacăra, că "sunt invitați Vintilă și Baniciu". Eu i-am zis că una-i să fie invitați, alta e să vină. Dar au venit! A venit și Cristi Minculescu. A venit și Ducu Bertzi. Mi-am dat seama că ultima dată îl văzusem pe Ducu Bertzi acum vreo 15 ani, la festivalul medieval de la Sighișoara, într-o perioadă în care Pasărea Colibri era trupa supremă și cânta cu invitați. Printre ei, Ducu Bertzi. Și mi-l amintesc pe Ducu Bertzi cântând:
Ș-amu beu, c-amu mi-i bine, Că și-i Pittiș lângă mine, Că și-i Pittiș lângă mine...
Câteodată știi că trăiești un moment istoric, altă dată ai conștientizarea asta ani mai târziu...
Că s-a stins Florian Pittiș ar echivala cu trecerea în neființă a lui Bob Dylan în SUA. Dar să sperăm că America nu trebuie să treacă prin asta prea curând. România a pierdut un corifeu, dar i-au rămas câțiva.
Pentru mine, corifeii șefi sunt Vintilă și Baniciu. Mi-au trebuit 20 de ani să-i deosebesc. Cred că o fac bine de anul trecut:) Tot așa cum unii oameni nu disting decât pe ghicite stânga de dreapta, genele de sprâncene, socrii de cuscrii etc, așa eram eu cu cei doi domni Mircea...
Ce vreau să spun e că e un privilegiu să-i văd, de fiecare dată. Dacă aș putea să-mi fac abonament, aș plăti oricât. Spectacolele lor mi se par momente istorice...
Maestrul Vintilă mi s-a părut un pic obosit. La Cenaclu, a vrut să cânte primul și mi-am închipuit că s-a dus să se culce, că doar n-o să stea 4 ore să-și termine alții cântările (cică cenalcurile astea pot să dureze și peste 5 ore...). Pe de altă parte, egoist, mă întreb la câte spectacole de-ale lui mai trebuie să merg, ca să aud din nou "Bricheta lui Fănel"? :) Cred că am auzit-o live o singură dată, să tot fie 10 ani?, tot la Casa de Cultură a Studenților. Și o dată la emisiunea lui Teo Trandafir - a trecut atâta vreme, încât, între timp, Teo a ajuns să poate S la haine (estimare proprie). Așa că las asta aici, până data viitoare când îl revăd pe maestru și poate îmi fac curaj să-i cer o dedicație.
Cât despre maestrul Baniciu, el este comediantul dintre ei. A apărut pe scenă la Cenaclu spunând că-și cere scuze pentru întârziere, dar întârziase avionul. În avion erau și Cristi Minculescu, și Maia Morgenstern și George Mihăiță - și i-a zis publicul că cei 2 M, împreună cu Mălăele urmau să aibă a doua zi spectacolul 3 M -, la care el a replicat: "vă dați seama ce avion talentat?!". Apoi a cerut la microfon, cu scuzele de rigoare, să i se aducă geanta neagră, că-i trebuie ceva și n-a avut timp să se pregătească, cum a trebuit să sară direct pe scenă. Apoi a zis că vrea să cânte "Viața la țară" și a început: "Eu vara nu dorm...". Total entertainer. 💗
Las aici piesa lui de debut, despre care Alifantis mărturisea la concertul corifeilor că-i place foarte mult...
Când am decis pe la 17 ani să dau admitere la Jurnalism, o aveam ca model pe Andreea Esca, emblema ProTv, cel mai modern post de televiziune la acea vreme. Andreea a rămas o emblemă pentru jurnalismul românesc: celebră, competentă, jovială, polivalentă - un model demn de urmat 20 de ani mai târziu.
Destul de repede în timpul studenției mi-am dat seama că: 1. nu toată lumea poate fi Andreea Esca; 2. Andreea Esca, prezentatorul de știri, nu există fără reporterul de teren, care îi aduce știrea, fără realizatorul care derulează investigații etc. care trebuie prezentate. Prin urmare, am început să fiu atentă la restul jurnaliștilor. Și am descoperit-o la un moment dat pe Paula Herlo. I-am urmărit campaniile și i-am admirat tenacitatea. La "România, te iubesc" s-au tratat, sub coordonarea Paulei, subiecte extraordinare. "Tu știi ce mai face copilul tău?", "Avem viață în sânge", "Vreau și eu părinții mei", "Tu știi ce mai fac părinții tăi?". Paula a fost inițiatorul registrului național de transplant, a ajutat la schimbarea legii adopțiilor, făcând să se dubleze numărul de copii adoptabili, iar mai recent a făcut parte din trio-ul de doamne formidabile care contruiesc de la zero un spital pentru copiii bolnavi de cancer.
Am avut plăcerea s-o văd pe Paula recent ca speaker la un eveniment al clinicii Regina Maria. Și am înțeles, mai mult ca oricând, că, dacă aș fi continuat pe calea jurnalismului, ca Paula Herlo aș fi vrut să fiu.
Nu știu alții cum sunt, dar eu m-am hotărât ce vreau de la viață: work-life balance.
Am început doctoratul pe această temă în 2015 și am învățat foarte multe despre subiect. După cum mi-a spus un profesor la o conferință, cercetăm numai ce ne îngrijorează. Dar, de când cercetez, m-am îmbunătățit la acest capitol. Am înțeles resorturile psihologice ale conceptului și am putut să contribui cu politici și la locurile de muncă pe care le-am avut. Deci sper că au beneficiat și că vor beneficia și alții de pe urma cercetării mele.
Am ajuns, într-un final, la momentul distribuirii chestionarului care va constitui cea mai importantă parte practică a lucrării mele. Dacă lucrați în România, pe cont propriu sau angajați undeva, la stat sau la privat, m-ar ajuta foarte mult dacă l-ați completa. Din păcate, a trebuit să exclud din grupul țintă mămicile aflate în concediu îngrijire copil și pensionarii.
Dacă aveți dificultăți în a vă echilibra viața profesională cu cea privată sau, pur și simplu, dacă vreți să înțelegeți unde vă poziționați în raport cu majoritatea, vă rog să completați chestionarul. Intenționez ca în circa 3 luni să public la această secțiune a blogului câteva date preliminare. Haideți să aflăm împreună dacă work-life balance diferă în funcție de sex, stare civilă, vârstă, obligații familiale, tipul job-ului, locație, industria în care activează compania, caracteristicile managerului pe care îl ai etc.
Teza finală va conține și sugestii de politici pentru companii, pentru a crea un cadru care să le asigure angajaților acest echilibru.
Chestionarul se găsește aici. Există o singură întrebare deschisă, deci, hai, că nu-i greu! Survey Monkey (au un feature drăguț numit survey guru) anticipează că durata de completare va fi de 8-11 minute.
Vă mulțumesc anticipat și vă aștept înapoi pe blog pentru rezultate!
