În bună vecinătate...

Conflictul deschis cu Baba Cloanţa s-a stins. Cel puţin, aşa cred eu. Cine ştie ce mai coace, împreună cu fătuţa pe care o găzduieşte... Am promis să pun mostre ale gândirii bunei creştine. Iată-le mai jos.
Aşa... între timp, buna vecină şi-a pus blocul în cap pentru că îşi lasă gunoiul pe coridor, aşteptând să i-l ducă cineva. I s-a dus de 2 ori, dup-aia i s-a înfundat. A fost întrebată, seren, dacă n-a văzut cine e nesimţitul care îşi lasă gunoiul la noi pe etaj... şi s-a simţit. Şi l-a dus bombănind uimită că nu l-a dus nimeni...

De atunci, am mai văzut ceva simpatic, la ştirile ProTV. Un băieţel de 6 luni a stârnit mânia a două vecine ce locuiau în apartamentul de sub el, pentru că face zgomote când merge în premergător. Poliţia a venit în urma sesizării, a constatat, a dat amendă de 200 RON. Mama băiatului a crezut că e o glumă. Vecinele au zis că ele nu îl acuză pe băiat, că nu cred că face singur gălăgia, ci o suspectează pe mamă că sare şi bate step în ciuda lor, o dată cu pruncul. Cele două reclamante lucrează la Protecţia Copilului...

Numai eu am voie să zic despre mine că sunt varză, CLAR?!

Acum, când scriu aceste rânduri, am depăşit deja limita celor 100 de km conduşi. Nu mi-a trebuit decât un an să o fac... Primul drive test a fost cel mai greu. L-am luat pe Adi în dreapta şi am pornit-o spre Iulius Mall. Am avut câteva intersecţii cu probleme. De exemplu, eu nu ştiam unde prinde ambreiajul şi omoram motorul din când în când. De preferinţă, la sensurile giratorii aglomerate. Şi ce credeţi că păţeam? Păi... câte un idiot începea să claxoneze isteric. Moment în care Adi pornea avariile şi-mi zicea calm să încerc din nou. Pe această cale, vreau să le spun idioţilor din trafic, presupunând prin absurd că vor intra vreodată pe acest blog, că NU MĂ AJUTĂ DACĂ MĂ CLAXONAŢI. DE ASEMENEA, NU O SĂ MĂ MIŞC MAI REPEDE. ÎN PLUS, PUŢIN ÎMI PASĂ CĂ VOI VĂ ENERVAŢI. DE ASEMENEA, NU MĂ IMPRESIONEAZĂ CÂND ÎMI FACEŢI SEMNE CU FARURILE PE DRUMURILE EUROPENE. EU RESPECT LIMITA DE VITEZA ŞI ŢIN LA VIAŢA MEA. VOI N-AVEŢI DECÂT SĂ MURIŢI.

Buuun. Între timp, după ture în parcarea de la Iulius, drumuri în afara oraşului şi vreo 2 ore cu un instructor, cred că mă descurc mai bine. Dramatică a fost doar acea primă seară, când am evitat ca un mare maestru un obstacol de pe carosabil, aducându-i pe băieţi în pragul infarctului... În rest, am făcut vreo 2 chestii pentru care cred că ar fi fost posibil să mi se ia carnetul, doar n-o să le destăinui aici, nu de alta, dar ştiu cazuri în care astfel se spovedanii au fost pedepsite...

Înainte să închei, mi-am amintit ceva legat de condus. Ieri seara am lăsat maşina în faţa blocului, dar nu pe locul obişnuit, ci lângă maşina care l-a ocupat. De dimineaţă n-am avut timp să o mut, deşi cealaltă maşină plecase. Maşina mea a rămas, deci, oarecum „în mijloc”. Ar fi fost în interesul meu să o mut, pentru că aşa e mai ferită de posibile zgârieturi produse de camioanele de la Rosal care circulă în zonă. Problema a fost că n-am avut timp. De altfel, am chemat un taxi să mă ducă la serviciu. Concomitent cu taxiul a ajuns şi un camion de la salubritate, al cărui şofer a coborât pentru a-şi evalua şansele de a trece pe lângă maşina mea. Pe scurt, dau un telefon şi-mi rog prietenul să mute maşina. După ce închei convorbirea, şoferul de taxi începe să facă conversaţie... „Maşina dumneavoastră e cea cu numere roşii de Sălaj?”. „Da”, zic eu. El, distrat: „Oare de ce nu mă miră?!”. Eu, în gând: „Mama ta de idiot sexist!”. Şi apoi cu cel mai tăios ton, deşi, aparent calmă: „Pentru că aveţi prejudecăţi”. El, un pic şocat, conştient că a dat cu bâta-n baltă: „Păi...ce prejudecăţi am?”. Eu, condescendent-tristă: „Sunteţi misogin. Credeţi că femeile nu ştiu să conducă”. El, după o pauză în care a căutat să-şi măsoare cuvintele şi să afişeze un ton jovial: „Păi, ştiţi, din experienţa mea, femeile care conduc stau cam prost cu orientarea în spaţiu”. Eu mă abţin să zic că aşa cred şi eu. Oricum, n-aş fi recunoscut-o în situaţia dată. De obicei o recunosc la training-uri şi cuplez această idee cu aceea că bărbaţii stau mai prost la comunicare (cel puţin la cea non-verbală) decât femeile. El, după pauza în care răspunsul meu n-a venit: „Şi...parcarea maşinii ţine tot de orientarea în spaţiu”. Eu, cât pot eu de ironică (şi pot!): „Da, într-adevăr. Când ai o maşină care parchează pe locul tău, e o chestiune de orientare în spaţiu să nu te sui pe ea şi să-ţi pui maşina unde se poate”. Ne-am despărţit amical.

Şoferiţele, între ele

Mi-a trimis Radu acest link către o discuţie între femei, pe teme tehnice. Cică eu am fost prima fată căreia i l-a trimis...

Update Fiesta

No, i-am făcut casco, pe o mică avere... Pentru că modelul e Ghia, cu valoare de catalog de 14375 euro, şi pentru că n-am decât un an pe carnet şi o vârstă, se pare, fragedă în buletin, prima e de 2600 RON pe an... Noroc că se împarte la 2. Şi că eu îmi preţuiesc liniştea la mai mult de 100 RON pe lună (plus franşiza de 500 RON)...

Fiesta

Gata, sunt liniştită în sfârşit! Mi-am luat maşină. Na, vorba vine că sunt liniştită....sunt mulţumită că de-acum ştiu ce maşină am şi în ce bag banii... Ne-am oprit (că, de fapt, posed doar jumătate de maşină) la un Ford Fiesta Ghia, gri metalizat, din 2003, motor 1,4 pe benzină. 54000 km făcuţi în Germania, de un domn născut în 1940.

Am găsit maşina chiar când eram hotărâtă să renunţ la căutări şi să-mi iau un Ford Fiesta nou. Am hotărât că 17 noiembrie va fi ultima zi a anului când mai merg în piaţă, iar în ziua cu pricina, pe când am pornit glonţ spre ieşirea din parc (nu-mi mai simţeam degetele de la picioare de îngheţate ce erau), am găsit-o.

Acuma e în faţa blocului, o verific de la geam de câte ori mi se pare că aud vreun zgomot (să prind numa’ vreun copil cu minge prin preajma ei!) şi trebuie să investesc în ea. Trebuie să fac RAR-ul, azi îi fac CASCO...o tunez un pic în interior (husă volan, ieşire MP3...), mai iau nişte lecţii pentru parcat şi... feriţi-vă!

Câteva observaţii

Sunt asaltată pe toate adresele de mail de un newsletter, Time4News, care îmi lasă o impresie foarte proastă. În primul rând, vine de prea multe ori pe zi, iar în al doilea, conţinutul e foarte slab. Spre exemplu, azi, 15.11.07, primesc ştirea cum că mâine se va deschide Iulius Mall la Cluj. Ştirea era preluată din Ziarul Financiar, din 9.11.07. Care mai e valoarea de ştire?! În plus, cum buletinul mai conţinea un articol despre malluri, într-unul se zice că valoarea investiţiei la Iullius e de 60 de milioane de euro, într-altul că e de 70. Hotărâţi-vă, fraţilor! Şi am o sugestie pentru voi: mai bine v-aţi numi Time4Yesterday’sNews!

Tot legat de jurnalism, nu contenesc să mă minunez de modul în care sunt concepute buletinele de ştiri din sport. Mă refer mai ales la ProTV, Antene, Sport.ro (la celelalte posturi nu m-am uitat într-atât încât să pot emite o judecată de valoare). Cum se poate ca ştirea că Oltchimul a mai câştigat un meci, că, în fond, avem în Liga Campionilor la handbal feminin o super echipă, care îşi spulberă toţi adversarii, să fie a 4-a într-un buletin informativ, după „ştirile” că Mutu are o freză nouă şi e în topul celor mai sexi jucători din Italia, că Lăcătuş încă n-a fost dat afară de la Steaua şi că Mitică crede nush ce despre preaminunatul nostru campionat de fotbal?! E culmea penibilului! De fiecare dată îmi amintesc despre ce spunea Ilie Năstase: bine că la tenis, cu 2-3 arene acoperite şi o mână de jucători suntem de ani buni între primele 16 naţiuni ale lumii, iar la fotbal, cu investiţii de miliarde, abia contăm (între timp ne-am calificat la CE, dar rămâne de văzut până unde ajungem). Oricum, concluzia lui Năstase, la care subscriu, e că trebuie să mai construim câteva stadioane de fotbal!

Şi mai vreau să zic ceva de logica redactorilor sportivi de la noi. Se tot bate apa în piuă că Steaua e pe 7 şi că dă 6 jucători la naţională, mai mulţi decât CFR şi Dinamo şi Rapid. Şi se subliniază că CFR-ul, liderul, dă un singur jucător. Măi sofiştilor, păi dacă are 3 români în lot, de toţi?!

Schimbând registrul, nu ştiu cum se face, dar campania asta de europarlamentare mă lasă rece...Se întâmplă să-i cunosc personal pe unii dintre candidaţi şi să nu înţeleg cum de au ajuns acolo. Pe locuri eligibile!!! Că nu sunt genul care să strălucească – nici intelectual, nici ca prezenţă socială, nici ca realizări...Mă gândesc că dacă ar fi s-o iau de la capăt (să am, de pildă, din nou 20 de ani), aş lăsa baltă ideea că un jurnalist trebuie să fie echidistant politic, m-aş băga mai abitir în mişcările studenţeşti, aş merge la întâlniri politice şi azi m-aş vedea pe afişe şi aş avea blog electoral. Nici n-aş mai sta să învăţ prea mult pentru şcoală, că excelenţa în domeniul ăsta e pentru fraieri. Oricum, note bune tot aş lua, că doar i-aş cunoaşte pe toţi profii cu legături de partid. Aş avea, totuşi, o problemă: ar trebui să analizez foarte bine în ce partid mă înscriu, unde aş putea să beneficiez de cale liberă prin prisma „minorităţii” asuprite pe care o reprezint, că doar sunt femeie etc, etc. Oricum, uitându-mă la liste, înclin să votez PNL, strict pentru Renate Weber. În rest, îmi face plăcere să-i urmăresc pe pitpalaci la Tu alegi, pe Realitatea, cum se fac cu brio de cacao. Unii, dimpotrivă, sunt surprize plăcute. Problema e că odată ce le dau numele pe Google, gunoiul sau măcar sămânţa de scandal iese la suprafaţă...

Ce chestie!

Cred că o să-mi inaugurez secţiunea "Ce chestie!". Pentru ilustrare, vă rog să vizionaţi concursul de alegat 100 m pe tocuri de minim 7 cm. Am văzut materialul ăsta la TV şi se zicea că fata de pe locul 1 a câştigat cu un timp de sub 15 secunde! De unde eu înţeleg fie că e atletă, fie că ar trebui să participe la concursuri de atletism şi să alerge în pantofi de sport... cred că ar scoate 11-12 secunde... Concursul ăsta a fost în Mexic, dar s-a desfăşurat unul şi în Rusia... Şi, ca să fie şi mai amuzant, în Rusia s-a alergat pe pavaj! Pe mine mă scoate din sărite când merg pe Eroilor că-mi intră tocurile între dale... Nu-mi închipui cum ar fi să alerg pe acolo...

Plus o soluţie de decongestionare a traficului...

Că de când nu ne-am văzut...

Dac-aş avea 100 de euro pentru fiecare dată când m-am gândit să scriu pe blog, mi-aş cumpăra maşină nouă... Dar n-am găsit încă pe nimeni să-mi plătească potenţialul şi creaţia intelectuală atât de bine şi m-am hotărât să nu mai aştept răsplată, ci să-mi scriu cât mai repede gândurile, până nu le uit. Ce să zic, mi s-au întâmplat nişte lucruri de când n-am scris; o le descriu pe cele pe care mi le amintesc.

Ştiţi ce părere am eu despre cei care fac risipă de lux, lăfăindu-se în drumul spre casă singuri în maşină...Ei bine, cam tot aşa cred despre cei care au umbrele şi mă lasă să mă ude până la piele... Adevărul e că îi invidiez şi pe unii şi pe ceilalţi şi vreau să fiu ca ei. Cu umbrela am rezolvat. După un an de încasat toate ploile, mi-am luat umbrelă de nailon roz transparent. Cu maşina sper să nu dureze la fel de mult, deşi cam încep să-mi pierd răbdarea.

De o lună jumătate merg sâmbăta în târgul de la Floreşti (dacă nu ţin vreun training) şi mă uit după Fabii şi Fieste. Şi era cât p-aci să mă opresc la o Fabia, numai că vânzătorul era din Oradea, numerele roşii expirau într-o săptămână de la întâlnire şi n-am avut timp pentru verificare tehnică + RAR + contract + înmatriculare. Am învăţat, însă, câte ceva despre înmatricularea maşinilor, despre faptul că şeful Poliţiei poate să-ţi prelungească – dacă şi numai dacă vrea – numerele roşii etc. Acuma favorit e un Ford Fiesta, care are, însă, cel mai uzat volan din câte am văzut eu de când îmi caut maşină. Închipuiţi-vă că proprietarul a avut un comportament obsesiv-compulsiv şi a ciupilit volanul de piele. Deci volanul e scalpat şi e îmbrăcat într-o chestie ce-l acoperă doar pe jumătate... S-ar putea să nu pot trece peste asta...

Că tot pomeneam de Poliţie, am aflat că bătrâna care suferă cu capul şi cu nervii (aşa zice ea despre ea) care stă lângă mine mi-a făcut plângere pentru dracu ştie ce. În principiu, dată fiind arhitectura blocului, e deranjată de faptul că aude prin perete când eu folosesc apa. Ce vrea baba? Păi... să nu mai trag apa la baie, să nu mă mai spăl pe dinţi, să nu pornesc duşul, nici apa la chiuvetă. Dacă s-ar putea, niciodată. Sau măcar 20 de ore pe zi, câte doarme ea. Şi, baba asta, ca om cu frica lui Dumnezeu ce se ţine, ce face ea? Păi, în primul rând, ţine în gazdă o fată pe care n-o declară nici la administraţia blocului, nici la Poliţie, pe care o ascunde de vecini (îi deschide uşa pe întuneric pe la 7.30 când pleacă fata spre şcoală şi apoi când se întoarce acasă) şi pe care o pune să-mi scrie mie bilete de ameninţare, venite, chipurile, de la Poliţie. O să încerc să pun mostrele pe blog. În plus, doarme cu ciocanul la cap, gata să îmi bată în perete. Din nefericire pentru mine, nu poate să sară şi să bată cu ciocanul în tavan – se aude presiunea apei şi când cei de deasupra o folosesc – îmi bate numai mie. Când iese pe coridor, e însoţită de un miros bătrânicios-pestilenţial (la ce să mă aştept dacă ea declară că nu trage apa după ce urinează, iar consumul de apă pentru ea şi fata din gazdă e mai mic de 1m3 pe lună?) şi geme îngrozitor târâindu-şi picioarele, ca să arate lumii cât e de bolnavă. Ce mai face? A, da! Face reclamaţie la administraţie şi la Poliţie cum că dau chefuri peste chefuri şi nu o las să doarmă noaptea. Şi după asta spune că ea nu minte niciodată, că a minţi e cel mai mare păcat. Şi mă ameninţă că o să mă bată Dumnezeu. No, în concluzie, baba m-ar face să râd, dacă nu m-ar enerva aşa de tare. O zi fericită e o zi când n-o văd şi n-o aud. Eu aş fi fericită dacă aş putea să o ignor complet. Ca existenţă şi comportament. N-o să reuşesc. CPI-ul arată că într-un an am pierdut vreo 10 puncte la autocontrol, deci, dacă mă mai calcă pe coadă, pisica sălbatică din mine o să zgârie rău.

În rest, am fost şi eu, ca tot omul, la Polus. De vreo 3 ori. Şi n-o să mă mai duc curând. Cum mă aşteptam, conceptul de mall – adică un complex pentru mase, cu preţuri accesibile – e distorsionat la noi, că doar suntem aşa de bogaţi. La Polus porţiile de mâncare sunt mici şi scumpe, hainele – scumpe şi ele, băncile de pe culoar îţi intră în fund, autobuzele gratuite nu-şi respectă programul (am aşteptat într-o seară 45 de minute să vină unul, să mă ducă acasă, dar n-a venit, şi ca mine erau alţi 40 de oameni)... ce mai, risipă de spaţiu şi rezultate mediocre. Am înţeles că nici vânzările magazinelor nu-s satisfăcătoare... Aştept şi eu inaugurarea cinematografelor şi ceva timp liber, să văd ce şi cum în Iulius. În rest, prefer să merg la Cora şi la cinematografele din centru.

Alte chestii... 1. Într-o duminică am reuşit să fac ceva ce-mi doream de mult... Să stau şi să citesc o carte. Fără traininguri de susţinut, fără drumuri, fără corvoade casnice, fără televizor, fără internet... A fost minunat. 2. Am văzut 3:10 to Yuma la cinematograf şi mi s-a părut mediocru. Adi zice că ar trebui văzut originalul (aviz amatorilor). 3. Am condus înainte şi înapoi, prin parcare, Fista pe care vreau să o cumpăr. Am omorât motorul, am blocat câteva maşini, mi s-a blocat şi creierul de stres, până la urmă am reuşit s-o şi parchez... A fost foarte tare!!! 4. Devin din ce în ce mai pasionată de psihologie. Învăţ chestii noi. Simt că evoluez...


PS: A, da! Am fost prin restaurante şi am comentat ori de câte ori ceva nu mi s-a părut în regulă. Cred că unii chelneri mă consideră o scorpie. Prietenii mei se temeau să nu li se pună ceva în mâncare (deci cam aşa mă consideră şi ei)... Ei bine, eu prefer să mă consider asertivă şi să cred că am dreptul să am pretenţii atunci când dau un ban. Am hotărât că restaurantul meu preferat e Amigos şi că la Rex poţi mânca cele mai bune spaghete al ragu din oraş.