Eurovision 2019 Tel Aviv

E din nou cea mai fericită perioadă a anului... vine finala Eurovisionului! Fără România, al doilea an consecutiv. Dacă piesa noastră de anul trecut aș fi sperat că face mai mare brânză, în piesa lui Esther Peony nu-mi puneam nicio speranță. Esther e o fată frumoasă și talentată și chiar n-a fost vina ei că a câștigat selecția națională. Pur și simplu i s-a întâmplat. Publicul din România n-a plăcut-o, dar au plăcut-o 6 personaje (de fapt, 5, căci Emelie de Forrest, fostă câștigătoare a Eurovision, a pus-o pe ultimele locuri, la fel ca publicul), iar TVR a considerat că voturile spectatorilor nu merită pondere mai mare de 1/7. Bravo, TVR! S-a văzut valoarea juriului internațional. Să-i mai chemați!

Lăsând ironia la o parte, trebuie să fii idiot să iei puterea publicului (50%, așa cum era în alți ani) și s-o dai în mâna a 6 oameni tocmai în ceea ce privește Eurovisionul, adică un concurs nebun și vesel, al maselor, al ciudaților, al oamenilor de toate felurile din Europa (și din Australia, mai recent). România a făcut a doua cea mai mare gafă netrimițând-o pe Laura Bretan. Prima a fost că n-am trimis Biondo, din cauza patriotismului juriului de la acea vreme.

Ia să ascultăm cele două piese care nu au avut ocazia să câștige Eurovisionul pentru România, pentru că au rămas acasă.

2008, Biondo - Shine




2019. Laura Bretan - Dear Father



Să ne pregătim de show, așadar, cu țările care contează.

***

Că tot vorbim de cine n-a câștigat, nu pot să cred că asta a ieșit pe locul 2:

și asta a câștigat...



***

Oh, îmi era dor de Dana International! Cel mai bun cântec al Israelului în acest concurs.

***

Prezentatorii ăștia sunt 3 scoși din reviste și prietenul lor tocilar.

***

Malta: Îmi amintește de Lena din Germania. Cântecul e stricat de refren, deși e promițător pe strofă. Bridge-ul e fain, dar cam atât. Să subliniez ideea: referenul pare scris de altcineva și lipit acolo în ultimul moment.

***
Albania: Piesa se numește Return to your land (interesant titlu pentru un concurs în Israel). Fiind în albaneză, nu pot decât să judec vocalul și non-verbalul. O fi ceva de dor și jale. Cum ar fi să punem noi pe muzică Legenda Meșterului Manole sau Baltagul. Refrenul e ceva cu ioi și vai.

***
Cehia: Băieții aștia din Cehia sunt îmbrăcați în bluze uni roșu, galben și negru, dar nu sunt din Belgia, nici din Germania. Nu, steagul din Malawi nu e nici el așa. Cântă despre o fată lângă care locuiau, care a plecat și s-a întors, dar relația s-a răcit. Cum ar fi, who the fuck is Alice, varianta X Factor.

***
Germania: Nu știu ce dracu' cântă astea, dar au un vers care sună a tentativă de omor eșuată: I tried to keep you under, but you kept breathing. Ceva rivalitate între surori. Dar se împacă. Pare un duo format la show-urile de talente.

***

Rusia: Dacă a doua participare îmbrăcat în alb i-a adus succesul lui Dima Bilan, aici nu știu ce să zic. Pare o imitație de Dima, dar fără tot șarmul lui. Scenagrafie cu ploaie și tunete a avut și Esther, dar n-a ieșit bine. Pare o piesă potrivită pentru punctul culminant al unui film în care James Bond e rus.

***

Danemarca: Fata e campioană la patinaj. Piesă ce amintește de Lemon Tree, dacă ar fi cântat-o Lily Allen. Show demn de anii '90. Suficient de prost încât să devină cult. Lumea din sală cânta refrenul. A, plus o imitație de Todomondo, că refrenul e cântat în mai multe limbi. Pentru mine, e un mister cum piesa asta a întrecut piesa României în semifinală.

***

San Marino: Un fel de Leonard Cohen de San Marino. Dacă Leonard Cohen ar fi avut un range mult mai redus. Și dacă s-ar fi îmbrăcat în costum alb slim fit la 50 de ani și ar fi cântat refrenul foarte sofisticat: sing na na na. Cam penibil pentru vârsta lui.

***

Macedonia de Nord: Oho, chemați Poliția Modei! Doamneee!!! A sunat 1982 și-și vrea rochia de banchet înapoi! Dar: vocea e bună și mesajul e frumos. Empowerment. În capul meu e un mix între Spune-mi și Rise like a phoenix.

***

Suedia: O piesă bună. Bine că a început concursul! Seamănă cu alte piese trimise de Suedia. În ultimii ani rețeta lor a fost: băiat singur+piesă pop. Acuma, sincer, unii de anii trecuți erau ca din Neckermann. La băiatul ăsta admir strategia: dacă vrei să nu pari grăsuț, te înconjuri de niște big mammas. OK, am înțeles, e alergător de viteză, deci nu e grăsuț, ci masiv.

***

Slovenia: Tipa asta trebuie să primească un rol în următorul Star Wars. În rol de alien melancolic. Cântecul sună a cântec de copii. Băiatul ăla numai se uita la ea și nu zicea nimic??? A, oare când erați mici și vedeați vreo mortăciune, ziceați "Pui, pui, pui, părul tău să-mbătrânească și al meu să-ntinerească?". Mno, cam așa se zice în slovenă chestia asta.

***
Cipru: Așa ceva?! E fix continuarea cântecului de anul trecut. Jur că pare același compozitor. Și îi zice Replay. A sunat Madonna și l-a trimis pe Gautier să zică să dai costumul de la Human Nature înapoi. Mie mi s-a părut că nu a fost prea confortabilă așa de dezbrăcată. Plus că nu are dansul în sânge ca fata de anul trecut. Dar mi-a plăcut piesa.

***
Olanda: Marele favorit. 45%. Cota 1.7. Nu sunt chiar așa de impresionată. În Olanda e doar pe locul 7 piesa în topurile de radio. Da, un băiat cu un pian va suna întotdeauna special. E un pic de Cry me a river pe acolo. Poate nu e chiar de câștigător de Eurovision...dar, mno, să vedem cine se pune contra curentului.

***
Grecia: Ce voce specială! Nu știi dacă falsează sau dacă atinge note care îți sunt necunoscute. La un moment dat a făcut ca o pasăre?? Cred că piesa putea fi pusă în valoare cu un alt fel de coregrafie.

***
Israel: Asta nu e fix piesa Suediei, la ritmul piesei Olandei? Dacă vă plac piesele lente, puteți vota cu asta. Un moment regulamentar. Top 10.

***
Norway: Când hobbiții beau și sunt veseli. Și aud chemarea spiritului din cer. Și văd lumini. Și fac incantații de amerindieni, Mno, astea-s piesele de Eurovision. Printre favoriți.

***
Marea Britanie: Cred că e piesa mea preferată de până acum. Doar că băiatului i-a scăpat vocea pe alocuri. A fost frumos și și-a trăit visul.

***
Islanda: Piesa asta e o tortură medievală. Ăsta era și scopul, nu? "Ura va stăpâni lumea". Sinistru rău. Aș putea să jur că mâna aia era întinsă în manieră hitleristă. Vorba tipului de la BBC: probabil că islandezii răsuflă ușurați că ăștia-s plecați din țară pentru o vreme.

***
Estonia: Tipul mișto, piesa destul de OK. În stilul Heroes, care a câștigat Eurovisionul.

***

Belarus: Să facă bine toții fanii Ariana, Selena, etc. din generația mai mică de 18 ani s-o voteze. Aș asculta piesa asta la radio. Și ar merita și o rutină de zumba.

***
Azerbaijan: Parcă ar cânta băiatul ăla cu Undressed. Incantanțiile etno nu știu dacă își aveau rostul. Dar, oricum, ăsta e un băiat care cântă bine. O piesă pe care am ținut-o minte din semifinală.

***
Franța: Eu votez cu Franța. Singurul motiv pentru care nu ar câștiga piesa asta e că mult din ea e în franceză. Mesaj de toleranță. Ritm foarte bun. Show care a ilustrat perfect mesajul. Un artist special.

***
Italia: Să mai vină o dată Poliția Vestimentară și să-i dea banii ăia. Nu știu de ce e printre favoriți.

***
Serbia: Miss Eurovision asta are și cei mai buni plămâni. O regină de gheață și câteva cuvinte de dragoste pe care le înțeleg în sârbă. Mie mi-a plăcut mult.

***
Elveția: Genul de piesă pe care vreau să dansez mâine. Extra bonus dacă câștigă Eurovisionul. Top 3 la casele de pariuri și top 3 și la mine.

***
Australia: Nu știu cum să zic, dar ar fi un pic ciudat să se țină Eurovisionul în Australia, nu? În altă ordine de idei, Laura Bretan i-ar fi fost o concurență interesantă. Piesa asta e un amalgam neinspirat: Ze-hihihihihi-ro gravi-hihihi-ty. Picioroange, vrăjitoare care zboară în spațiu, operă. Whaaaaat? Nebunie curată.

***
Spania: Hey, hey, merengue! Reprezentativ pentru muzica latino. Maxim punem de-o zumba, nimic mai mult.

*******

Momentul predicțiilor: Olanda sau Elveția. Doamne feri' de-o Australie :)

Preferințe personale: Franța, Elveția, Suedia, UK, Olanda, Serbia.

***

Dintre toate personajele de la Eurovision, Conchita Wurst mă depășește... Sper să-mi pot scoate de pe retină interpretarea asta a Heroes.

***

Ohhhh, foarte tare, Mans canta Fire/Fuego! Iar Eleni trebuia invitată, pentru că... adevărata câștigătoare. Mda, costumele fetelor din Cipru anul ăsta... pare că au avut la dispoziție 20 cm de folie alimentară și niște sclipici.

***

Domniță din Cipru, ți-am zis că s-a enervat Madonna? După telefon, a venit și în persoană după ținuta aia!

***
Asta zic casele de pariuri:

***

Da, era timpul să vină Madonna la Eurovision!!!

***

Mno, sună destul de fals. Dar hai să zicem că la 60 de ani nu poate fi prea ușor...

***

Gal Gadot!!! Big like!

***

E amuzant să-i auzi pe comentatorii TVR minunându-se că Italia a primit 12 puncte de la San Marino. Pe bune??? Nu e clară explicația?

***

Oare UK-ul nu ia niciun punct din cauza Brexit-ului?

***

Macedonia e o surpriză în acest moment. Lider la juriu la jumătatea votării.

***
Publicul a huiduit că Ciprul a votat politic - cu Grecia.

***

Dintre cei mai șui prezentatori: suedezul era îmbrăcat în pijama, islandezul era în trening, grecul a cântat la chitară, danezul arăta ca un viking tuns cu cuțitul, finlandezul era într-un trening chinezesc cu dragoni, elvețienii erau doi, fără motiv.

***

Votul la juriu a pus doar 2 puncte distanță între Suedia și Macedonia. Olanda și ea pe acolo, la 5 puncte. Cel mai strâns de când îmi amintesc.

***

Publicul a apreciat mai mult San Marino decât UK - haha!

Germania - 0 puncte. Ouch!

Publicul pune Norvegia temporar pe locul 1! De la coada, în top!

***

Acum e-acum. Top 8. Cehia - doar 7 puncte! Rusia multe peste 200.

***
Macedonia - doar 58 puncte de la public. Nicio surpriză.

***
Olanda sau Suedia??????
***

Suedia are nevoie de 253 de puncte de la public...

***
... și au primit doar 93 de puncte. WOW. Dezamăgire.

***
Casele de pariuri au avut dreptate. Un câștigător OK. Cât de palpitant a fost votul!!! Ultima victorie a Olandei a fost în 1975. Au primit inclusiv 12  puncte din România.

Locul 2 Italia. Apoi Rusia, Elveția, Norvegia, Suedia. Deci casele de pariuri sunt așa și așa la acuratețe.

***
Bucurați-vă de muzică!

Străini în noapte

Anul acesta am mers la teatru o dată pe lună. Asta e o medie muuuuult mai bună decât în ultimii 18 ani de când stau în Cluj. E cam cât mi-am propus când eram studentă.

Alaltăieri am fost la Cinema "Florin Piersic", să-i văd pe Florin Piersic și pe Medeea Marinescu în "Străini în noapte". Piesa a fost scrisă de Eric Assous și reprezentația încă păstrează regia lui Radu Beligan.

Pot să spun că, în primele 70 de minute ale piesei, aveam o voce interioară care îmi spunea: "asta e cea mai faină piesă de teatru pe care am văzut-o vreodată. Cele mai spumoase dialoguri. Cei mai fermecători actori. N-aș vrea să se mai termine". La un mic intermezzo chiar m-am speriat că s-a terminat. Dar apoi...dar apoi a venit încă un twist, încă o răsturnare de situație în scenariu. Ce ar numi englezul one twist too many. Adică a venit o răsturnare care a răsturnat toată piesa și a pus-o în cap. Mi se pare un twist patetic. Poate asta se și urmărește - să-și etaleze actorul și registrul tragic. Doar că pentru mine a fost o mare dezamăgire. Mi-aș dori să se scrie varianta alternativă a scenariului, în care rămânem în zona comediei.

În fine, nu e vina actorilor. Ei au fost minunați. Pe Florin Piersic l-am regăsit la fel de tânăr cum îl știam de la televizor. Mai știți când povestea el de toate ore în șir la "Duminica în familie"? Cum nu văd așa de bine de la distanță, și cum îl văzusem pe Junior luna trecută, mi s-a părut în anumite scene că e la fel de tânăr ca fiul lui. Oricum, m-am bucurat să-l aplaud pe Florin Piersic in cinematograful "Florin Piersic"... Totuși, finalul ăla... nu pot să nu mă gândesc că, în două instanțe clasice, poanta cu Piersic e: "era tat-su, mă"!

Corifeii care ne-au rămas

Luna trecută am fost la Teatrul Național, unde ne-au cântat foarte frumos cei 3 corifei, Mircea Vintilă, Mircea Baniciu și Nicu Alifantis. Pe Andrieș l-au pomenit, dar se pare că nu l-au putut convinge să vină. Au cântat 2 ore și cred că le-a fost greu să-și selecteze repertoriul. Puteau să cânte lejer 4 ore. Sau 6.

Săptămâna trecută, Sebi a luat bilet la Cenaclul Flacăra, că "sunt invitați Vintilă și Baniciu". Eu i-am zis că una-i să fie invitați, alta e să vină. Dar au venit! A venit și Cristi Minculescu. A venit și Ducu Bertzi. Mi-am dat seama că ultima dată îl văzusem pe Ducu Bertzi acum vreo 15 ani, la festivalul medieval de la Sighișoara, într-o perioadă în care Pasărea Colibri era trupa supremă și cânta cu invitați. Printre ei, Ducu Bertzi. Și mi-l amintesc pe Ducu Bertzi cântând:

Ș-amu beu, c-amu mi-i bine,
Că și-i Pittiș lângă mine,
Că și-i Pittiș lângă mine...

Câteodată știi că trăiești un moment istoric, altă dată ai conștientizarea asta ani mai târziu...

Că s-a stins Florian Pittiș ar echivala cu trecerea în neființă a lui Bob Dylan în SUA. Dar să sperăm că America nu trebuie să treacă prin asta prea curând. România a pierdut un corifeu, dar i-au rămas câțiva.

Pentru mine, corifeii șefi sunt Vintilă și Baniciu. Mi-au trebuit 20 de ani să-i deosebesc. Cred că o fac bine de anul trecut:) Tot așa cum unii oameni nu disting decât pe ghicite stânga de dreapta, genele de sprâncene, socrii de cuscrii etc, așa eram eu cu cei doi domni Mircea...

Ce vreau să spun e că e un privilegiu să-i văd, de fiecare dată. Dacă aș putea să-mi fac abonament, aș plăti oricât. Spectacolele lor mi se par momente istorice...

Maestrul Vintilă mi s-a părut un pic obosit. La Cenaclu, a vrut să cânte primul și mi-am închipuit că s-a dus să se culce, că doar n-o să stea 4 ore să-și termine alții cântările (cică cenalcurile astea pot să dureze și peste 5 ore...). Pe de altă parte, egoist, mă întreb la câte spectacole de-ale lui mai trebuie să merg, ca să aud din nou "Bricheta lui Fănel"? :) Cred că am auzit-o live o singură dată, să tot fie 10 ani?, tot la Casa de Cultură a Studenților. Și o dată la emisiunea lui Teo Trandafir - a trecut atâta vreme, încât, între timp, Teo a ajuns să poate S la haine (estimare proprie). Așa că las asta aici, până data viitoare când îl revăd pe maestru și poate îmi fac curaj să-i cer o dedicație.



Cât despre maestrul Baniciu, el este comediantul dintre ei. A apărut pe scenă la Cenaclu spunând că-și cere scuze pentru întârziere, dar întârziase avionul. În avion erau și Cristi Minculescu, și Maia Morgenstern și George Mihăiță - și i-a zis publicul că cei 2 M, împreună cu Mălăele urmau să aibă a doua zi spectacolul 3 M -, la care el a replicat: "vă dați seama ce avion talentat?!". Apoi a cerut la microfon, cu scuzele de rigoare, să i se aducă geanta neagră, că-i trebuie ceva și n-a avut timp să se pregătească, cum a trebuit să sară direct pe scenă. Apoi a zis că vrea să cânte "Viața la țară" și a început: "Eu vara nu dorm...". Total entertainer. 💗

Las aici piesa lui de debut, despre care Alifantis mărturisea la concertul corifeilor că-i place foarte mult...

Oameni care ne inspiră

Când am decis pe la 17 ani să dau admitere la Jurnalism, o aveam ca model pe Andreea Esca, emblema ProTv, cel mai modern post de televiziune la acea vreme. Andreea a rămas o emblemă pentru jurnalismul românesc: celebră, competentă, jovială, polivalentă - un model demn de urmat 20 de ani mai târziu.

Destul de repede în timpul studenției mi-am dat seama că: 1. nu toată lumea poate fi Andreea Esca; 2. Andreea Esca, prezentatorul de știri, nu există fără reporterul de teren, care îi aduce știrea, fără realizatorul care derulează investigații etc. care trebuie prezentate. Prin urmare, am început să fiu atentă la restul jurnaliștilor. Și am descoperit-o la un moment dat pe Paula Herlo. I-am urmărit campaniile și i-am admirat tenacitatea. La "România, te iubesc" s-au tratat, sub coordonarea Paulei, subiecte extraordinare. "Tu știi ce mai face copilul tău?", "Avem viață în sânge", "Vreau și eu părinții mei", "Tu știi ce mai fac părinții tăi?". Paula a fost inițiatorul registrului național de transplant, a ajutat la schimbarea legii adopțiilor, făcând să se dubleze numărul de copii adoptabili, iar mai recent a făcut parte din trio-ul de doamne formidabile care contruiesc de la zero un spital pentru copiii bolnavi de cancer.

Am avut plăcerea s-o văd pe Paula recent ca speaker la un eveniment al clinicii Regina Maria. Și am înțeles, mai mult ca oricând, că, dacă aș fi continuat pe calea jurnalismului, ca Paula Herlo aș fi vrut să fiu. 

Echilibrul dintre viața profesională și cea privată

Nu știu alții cum sunt, dar eu m-am hotărât ce vreau de la viață: work-life balance.

Am început doctoratul pe această temă în 2015 și am învățat foarte multe despre subiect. După cum mi-a spus un profesor la o conferință, cercetăm numai ce ne îngrijorează. Dar, de când cercetez, m-am îmbunătățit la acest capitol. Am înțeles resorturile psihologice ale conceptului și am putut să contribui cu politici și la locurile de muncă pe care le-am avut. Deci sper că au beneficiat și că vor beneficia și alții de pe urma cercetării mele.

Am ajuns, într-un final, la momentul distribuirii chestionarului care va constitui cea mai importantă parte practică a lucrării mele. Dacă lucrați în România, pe cont propriu sau angajați undeva, la stat sau la privat, m-ar ajuta foarte mult dacă l-ați completa. Din păcate, a trebuit să exclud din grupul țintă mămicile aflate în concediu îngrijire copil și pensionarii.

Dacă aveți dificultăți în a vă echilibra viața profesională cu cea privată sau, pur și simplu, dacă vreți să înțelegeți unde vă poziționați în raport cu majoritatea, vă rog să completați chestionarul. Intenționez ca în circa 3 luni să public la această secțiune a blogului câteva date preliminare. Haideți să aflăm împreună dacă work-life balance diferă în funcție de sex, stare civilă, vârstă, obligații familiale, tipul job-ului, locație, industria în care activează compania, caracteristicile managerului pe care îl ai etc.

Teza finală va conține și sugestii de politici pentru companii, pentru a crea un cadru care să le asigure angajaților acest echilibru.

Chestionarul se găsește aici. Există o singură întrebare deschisă, deci, hai, că nu-i greu! Survey Monkey (au un feature drăguț numit survey guru) anticipează că durata de completare va fi de 8-11 minute.

Vă mulțumesc anticipat și vă aștept înapoi pe blog pentru rezultate!

Oh, Captain, my Captain!

Am fost la Campionatul European de Handbal Feminin. Etapa grupelor principale. La Nancy.

După meciurile de la Brest, mă așteptam să defilăm. Până una-alta, am bătut Norvegia fără drept de apel. Cea mai gravă înfrângere din istorie pentru ele, una care le-a costat și intrarea în semifinale.

Doar că socoteala de-acasă și cea din târg...

Bătaie de la Olanda (runda 1), în special pentru că noi n-am avut poartă, iar, în contrapartidă, Tess Wester a fost grozavă.

Emoții cu Spania, dar, totuși victorie.

Și înfrângere cu Ungaria. Dincolo de derby-ul regional pierdut (asta tot scria pe site-ul EHF; într-adevăr, autorul articolelor este român), ce a durut cu adevărat a fost accidentarea Cristinei Neagu. Îmi amintesc pas cu pas cum s-a întâmplat. La faza anterioară, cineva a intrat în ea și s-a dat fault în atac. Cristina nu s-a ridicat singură de jos. A venit o coechipieră și a ridicat-o. Venea după 5 meciuri în care jucase 55 de minute, făcând și atac și apărare. Aici era minutul 52, deci era al 6-lea asemenea meci. Apoi ligamentele i-au cedat la o faza normală de joc. Ți se rupe inima să vezi un campion căzut. Cristina e cineva care a ajuns în topul profesiei sale și a pierdut totul într-o clipă. Da, ea spune că va reveni - și o credem -, dar sezonul e compromis. Nu cred că mai merg la Final 4 ca spectator, de exemplu, și m-ar mira să se califice CSM-ul acolo. România cu Cristina Neagu e în medalii. Fără, e în pluton. La sfârșitul meciului, după ce s-a reușit eroic să se limiteze înfrângerea la doar 2 goluri, lumea din tribune era perplexă. Majoritatea credeau că nu ne-am calificat, pentru că fetele plângeau. Cea mai tristă calificare.

Fetele au luptat cu onoare, dar e aproape imposibil fără ea. Probabil Ambros Martin a învățat că e o greșeală să ții câteva jucătoare pe bancă. Trebuie să copiem mai mult modelul Franței, unde aproape nu știi cine e titular și cine e rezervă.

Înțeles că asistăm la o resurgență a naționalismului în handbalul feminin. Au dat tonul Rusia, Norvegia, Franța, Suedia, Ungaria, care și-au adus vedetele în campionatul intern. Muntenegru va face la fel - extremele CSM-ul se întorc acasă. E genul de val căruia nu trebuie să i ne împotrivim. Dacă CSM 2019 va însemna, în sezonul de toamnă, Cristina Neagu, Crina Pintea, Eliza Buceschi, Denisa Dedu, Gabriela Perianu, Laura Chiper ș.a., îmi plac șansele noastre.

*

La capitolul suverinuri, avem o minge semnată de Iulia Dumanska și Laura Chiper - le-am prins la coadă după mine în magazinul de la sală. De asemenea, gazdele de pe AirBnB ne-au făcut cadou o medalie inscripționată cu logo-ul competiției (ați mai pățit ceva atât de drăguț prin AirBnb? Noi nu.). Medalia de aur pe care fetele n-au luat-o. Încă.

4 luni fără Norișor

Dacă mă cunoști cât de cât, probabil că știi că Norișor a fost prima mea pisică. Și mai mult decât atât. Europeană, gri tigrat, pisică de interior, foarte selectivă cu oamenii cu care interacționează. Femelă. Nume întreg Noor, adică lumină, în arabă. Stați liniștiți, nu știu arabă. Credeam că e motănel, deci i-am zis Nor. Până când am ajuns la veterinar și s-a dovedit a fi fetiță. Și i-am mai pus un o în nume. Cel mai frumos nume de pisică din istorie. Ziua ei de naștere recunoscută în carnetul de sănătate este 23 septembrie 2009.

Norișor se îndrepta liniștită spre vârsta de 9 ani, cu 6 kg jumătate la activ, când am observat că începe să slăbească. Nu părea că-i vreun bai, ba, știam că nu vrem o pisică supraponderală. În august, când deja era mai slim (avea vreo 5 kg), a început să verse în fiecare dimineață, în jurul orei 6:00. În primele 3-4 zile, credeam că e de la hairball, apoi ne-am dat seama că nu e în regulă. Vărsa doar acid gastric, apoi își vedea de treabă. Cam după o săptămână am dus-o la veterinar, care i-a făcut niște analize, cu rezultatul pe loc. Se vedea acolo că avea probleme cu rinichii și ficatul un pic cam gras. Am luat analizele de sânge și m-am afundat în internet. Am aflat că, la cum arătau numerele, boala de rinichi avea s-o răpună în aproximativ 2 ani. A căzut cerut pe mine. Nu era ceea ce vroiam să aud. Pisicile de interior trăiesc, în medie, 16 ani, iar noi aveam planuri. Să vină cu noi în apartamentul nou, de exemplu. Să depășească speranța de viață. Să trăiască încă pe cât trăise. Și ce se întâmplă în astfel de momente? Treci rapid prin fazele doliului și-ți promiți că o s-o răsfeți în fiecare zi din cei doi care i-au mai rămas. Și am început tratamentul pentru rinichi. 10 zile. O pastilă twist off, de forma unei popice în miniatură. L-a tolerat foarte bine. Totuși, continua să verse zilnic, cu tot mai mult efort, și a încetat să mănânce.

Ne-am întors la veterinar și a primit alte tipuri de mâncare. Doctorul zicea s-o mai lăsăm o zi-două. Tot n-a mâncat. Internetul m-a avertizat că o pisică ce nu mănâncă timp de 72 de ore face fatty liver, ficat gras, o afecțiune foarte severă, pe care o recunoști și după faptul că pielea i se îngălbenește - lucru pe care îl vezi în urechi. Am hotărât că Norișor merită o a doua opinie. Mi-a trebuit un pic să-l conving pe Sebi, care simțea un fel de trădare față de veterinarul care o consulta de când a fost puiuț. Dar nu te prea poți pune cu mine când vreau ceva. În plus, cabinetul ăsta era un one man show, iar soluțiile păreau că vin de la mine. Am întrebat dacă nu trebuie făcută o ecografie. Mi-a spus că putem să facem asta împreună peste câteva zile. Împreună, adică el s-o scaneze, noi s-o ținem ca să nu se miște. Era cazul să încercăm și ceva nou. Mi-a fost recomandat Răzvan Codea, de la CVS.

Când am ajuns la noua clinică, era personal medical cu duiumul. I-au făcut lui Norișor analize de sânge - cu rezultate pe loc și aici, dar mult mai complexe - și ecografie. La analizele de sânge părea că rinichii sunt perfecți. Cum naiba?! Oare sunt vești bune? Nu, pentru că erau ciudate, în schimb, numerele pentru ficat. Lovitura în moalele capului a venit doar la ecografie. Am apreciat că măcar am primit-o pe bucăți și cu empatie. 2-3 noduli pe ficat, probabil inoperabili. Dar nu asta mă îngrijorează cel mai mult, ne zice doctorul. Pe bune?! Poate să fie ceva mai rău? Are un lichid în jurul organelor, care mă duce cu gândul la peritonita infecțioasă felină. E un virus specific pisicilor. Și nu există tratament. O să știm sigur când o să-i facem puncție. Cică dacă are culoarea și consistența mierii, o să știm sigur. Și făcu puncția. Da, e ca la manual... Din păcate, evoluția e întotdeauna nefavorabilă și se îndreaptă spre decesul pisicii. Și în momente din astea treci direct în negociere. Poate avem, totuși, doi ani la dispoziție. Încerci să te comporți curajos și să nu ți se frângă vocea. Deces, în cât timp? În câteva săptămâni... Dați-mi insuficiența renală înapoi!!! Aleg prognosticul de doi ani! Cum a făcut FIP? Nu se știe exact. Majoritatea pisicilor au virusul coronavirus, care se transformă uneori în FIP. Poate a fost în contact cu alte pisici și ea a fost mai sensibilă, poate pe bază de stres sau pe baza unei alte probleme de sănătate. Și ce e de făcut acum? Păi, în primul rând, trebuie hidratată. A primit perfuzii și medicamente. Voma se va opri 24 de ore cu o injecție cu Cerenia. Și trebuie s-o faceți să mănânce. Orice. Ficat de pui, conserve, orice îi place ei. Să vedem cum evoluează, iar mai încolo, când veți fi pregătiți, când ea nu se va mai simți deloc bine... Citesc rapid pe net că e o boală foarte rară. Da, știam că Norișor e specială, dar nu vroiam o moarte specială! Dar boala asta se face rar, nu? Nu chiar așa de rar, din păcate. Avem 2-3 cazuri în fiecare lună. 

Înapoi în negare, acasă, pe internet. Rezultă că nu e așa de rară. Cam 80% din pisici au coronavirus și la 11% din ele se face mutația spre FIP. Deci la 8,8% din totalul pisicilor!! Am găsit rapid și un grup de Facebook. FIP fighters. 11000 de membri! Asta nu-i o boală rară! Postez analizele pe grup și primesc o rază de speranță. Raportul albumină-globulină e supraunitar, ceea ce nu e tipic pentru FIP. Dar că da, ficatul nu arată bine. Poate doctorul se înșeală. De fapt, nu se poate confirma FIP-ul decât cu o extra analiză, care la noi se face la București. Evident, este cazul să cerem o a treia opinie. Mai ales că Răzvan urma să plece din țară. Și, vai, întrebările despre cum s-a ajuns aici! Norișor începuse în urmă cu doi ani să se lingă obsesiv pe abdomen, până a rămas fără blăniță. Veterinarul ei dintâi ne-a dat un șampon antibacterian și ne-a zis că n-o să aflăm cauza niciodată. Poate era modul ei de a ne spune că ficatul ei începea să cedeze! Sau poate că interacțiunea cu alte pisici și alți oameni la Ocna-Mureș când noi am fost plecați în concediu au stresat-o așa de tare, încât coronavirus a făcut mutație... Poate dacă am fi făcut ba una, ba alta...

Găsim un alt cabinet. Tot universitari, tot o echipă de 4-5 doctori. Tot ecografie. Analizele sunt recente, nu trebuie refăcute. Îmi spun apriori că le pare rău să mă dezamăgească, dar dacă Răzvan a spus că e FIP... Dar cum e cu raportul ALB/GLB? Din păcate, biologia nu e matematică. Asta chiar nu mi-a plăcut. Știința ar trebui să fie știință, nu? Ni se spune că prioritatea este să mănânce. Începem s-o hrănim cu forța, în cabinet. Cu seringa, 10 ml de ReConvales. Trebuie să-i dăm restul de 35 de ml acasă. Acasă avem și Royal Canin Recovery. Și lapte praf pentru pisoi. Amestecul miroase delicios. Începem să devenim experți. Seringa de 10 ml e mult prea mare, dar avem mai mare trecere cu cele de 1 ml și 2 ml. Vomitatul e oprit datorită Cereniei. Mergem la cabinet 5 zile consecutive, și dimineața și seara. Dimineața perfuzii, seara injecții. Ne aranjăm programul la serviciu în consecință. Uneori a trebuit să folosesc taxi-uri. Unii șoferi s-au dovedit a fi dobitoace fără suflet. Să nu-mi spuneți că aveți pisică!, îmi zice unul când m-a văzut cu cușca. Hai s-o punem în portbagaj. A fost de-ajuns o privire și un cuvânt din partea mea: Exclus. Norișor continua să slăbească. A ajuns la 3,2 kg, dar, din spate, părea aceeași pisică grasă. Asta pentru că în FIP se tot acumulează lichid, iar pisica începe să aibă aspect de brotăcel când stă pe lăbuțe. De mâncat, nu mânca, dar reușeam să-i dăm un minim de calorii zilnic. Când a încetat să mai bea apă, i-am dat-o tot cu seringa. Cel mai îngrijorător era că nu mai mergea la litieră și nu mai dormea. Problema cu tranzitul intestinal s-a rezolvat cu lactuloză. Doctorii au acceptat propunerea mea de a include în tratament și capsule de Hepatiale Forte. Dar, după 7 zile, ne-au luat cam tare. Cum că animalul se chinuie, că nu acceptă hrana de la ei (asta pentru că nu aveau aceeași relație și răbdare cu ea, cum aveam noi) și să facem ce trebuie. A fost ultima dată când am mers la acel cabinet.

Oamenii de pe grupul de suport au fost foarte de treabă. Mă întrebau de evoluția lui Norișor zilnic și se bucurau de cele mai mici victorii. Într-o zi, i-am făcut baie, pentru că îi murdărisem blănița cu atâta hrănit cu seringa, o năclăisem cu lactuloză etc. A stat cuminte la băiță și s-a uscat lângă radiatorul pe care i l-am pus special în funcțiune. M-au întrebat dacă se ascunde - ceea ce ar fi însemnat că are dureri. Nu, Norișor stătea în preajma noastră. Dar nu mai torcea de vreo două săptămâni. Experiențele lor erau, însă, trase la indigo. Poveștile lor din trecut erau predicțiile zilei de mâine pentru mine. Am citit că extragerea lichidului acumulat le face bine o dată. Multe pisici au avut revirimente de 5-7 zile după operațiune. A doua extragere câștigă și mai puțin timp și polariza opiniile. Am mers înapoi la Răzvan, care i-a scos 300 ml de lichid. Ne-a spus că nu e o patologie dureroasă în sine, dar că, totuși, nu e confortabil pentru ea. Nu dormise de mult timp, nu mâncase pe cont propriu. Am întrebat de orice tratament alternativ pentru stimularea poftei de mâncare. Am primit o sticluță cu ulei de pește și extras de cannabis - 200 de lei (și, da, e omologat și autorizat medicamentul!). Cam 2000 de lei am cheltuit în perioada aia, pentru că vroiam să știm că am făcut totul. Bine, totul ar fi însemnat și să încercăm să-i administrăm de câteva ori Interferon (800 de lei fiola), dar doctorii ne-au zis că ar fi doar pentru sufletul nostru. Din punct de vedere medical, nici Interferonul nu funcționează la FIP. Totuși, combinația extragerii lichidului cu uleiul au făcut o minune: a doua zi, Norișor a mâncat singură, a băut apă, a mers la litieră, a tors, și-a arătat burtica, a stat la poze - toate astea într-o joi, când Sebi și-a luat o zi de muncă de acasă. Vineri am lucrat eu de acasă, am stat cu ea, dar am observat că e nedormită în continuare, a mâncat puțin și nu a reușit să sară din prima de pe podea pe canapea - 40 de cm. Oricum, era mult mai bine decât cu două zile înainte, dar mai rău decât în ziua precedentă.

Ne-am culcat liniștiți toți 3, fiecare la locul lui din pat, știind că zilele împreună ne sunt numărate. Pe parcurs, a trebuit să ne gândim cum vom lua decizia de a merge la euthanasiere. Cum am putea face asta în timpul săptămânii, urmând ca a doua zi să funcționăm la serviciu? O s-o îngropăm? O s-o incinerăm? La 2 noaptea, Norișor ne-a trezit cu un nou episod de vomă. Apoi a mers la litieră și a mutat cu incredibil de mult nerv silicatul ăla dintr-o parte într-alta. Ca pentru ultima oară. S-a întors la noi și a dat repede din cap în lateral de vreo 6 ori, apoi a început să privească în gol. A rămas culcată și am văzut că începe să respire mai greu. Toate erau elemente citite pe grup. Cred că așa arată coma. Ne-am întrebat mereu cum vom ști când e momentul. Și atunci am știut. Planificam să mergem la Răzvan la prima oră - chiar înainte de program, pe la 10:00. Problemele de respirație s-au intensificat. Era 5:30 dimineața și am știut că trebuie să ajungem la medic mai repede. La USAMV sunt urgențe non-stop. N-am mai apucat să plecăm, pentru că stopul cardio-respirator s-a produs. În afară de porcii și găinile la a căror tăiere am fost martor, Norișor a fost singura ființă pe care am asistat-o în marea trecere. O dată cu ea mi s-a uscat un loc din suflet. Am lăsat-o la USAMV și ne-am întors acasă, unde ne-a întâmpinat o mare absență.

Lupta lui Norișor cu FIP a durat 19 zile din momentul diagnosticului. A murit în 22 septembrie, cu o zi înainte să împlinească 9 ani. Mai avea vreo 2,9 kg. Următoarele săptămâni au fost fix ca în filmul La stanza del figlio. N-a mai încercat nimeni să evadeze pe hol, nu mai stătea nimeni în geam, nici noaptea la picioare. O mare tăcere. Covor impecabil de curat, dar prea multă liniște. Din fericire, nu mi-a zis nimeni că a fost doar o pisică, pentru că l-aș fi lovit cu brutalitate. Într-o casă în care o pisică a murit de FIP nu poți aduce o pisică nouă minim o lună. Recomandabil trei. Am dezinfectat tot. Am donat uleiul miraculos, din care apucase să ia doar 20 de picături (cam 2% din sticlă). Am păstrat ce s-a putut păstra. Și am început să numărăm cu stoicism zilele. Le-aș recomanda tuturor părinților de pisici să le facă analize de sânge după ce împlinesc 7 ani și trec în categoria "senior" - poate unele afecțiuni pot fi depistate din timp...

Am știut din prima zi cu Norișor că vom avea pisici tot restul vieții. După două luni, niște puiuți care arătau ca Norișor aveau nevoie de ajutor. L-am luat pe unul dintre ei. L-am numit pornind de la o anagramă. Norișor. Ronișor. Ronnie. Lucurile încep să devină mai ușoare. Acum învățăm să lăsăm o rană să se vindece, pentru a lăsa loc unei noi bucurii. Dar parcă inima nu și-a revenit. Sper că timpul chiar le vindecă pe toate.