joi, 24 ianuarie 2019

Echilibrul dintre viața profesională și cea privată

Nu știu alții cum sunt, dar eu m-am hotărât ce vreau de la viață: work-life balance.

Am început doctoratul pe această temă în 2015 și am învățat foarte multe despre subiect. După cum mi-a spus un profesor la o conferință, cercetăm numai ce ne îngrijorează. Dar, de când cercetez, m-am îmbunătățit la acest capitol. Am înțeles resorturile psihologice ale conceptului și am putut să contribui cu politici și la locurile de muncă pe care le-am avut. Deci sper că au beneficiat și că vor beneficia și alții de pe urma cercetării mele.

Am ajuns, într-un final, la momentul distribuirii chestionarului care va constitui cea mai importantă parte practică a lucrării mele. Dacă lucrați în România, pe cont propriu sau angajați undeva, la stat sau la privat, m-ar ajuta foarte mult dacă l-ați completa. Din păcate, a trebuit să exclud din grupul țintă mămicile aflate în concediu îngrijire copil și pensionarii.

Dacă aveți dificultăți în a vă echilibra viața profesională cu cea privată sau, pur și simplu, dacă vreți să înțelegeți unde vă poziționați în raport cu majoritatea, vă rog să completați chestionarul. Intenționez ca în circa 3 luni să public la această secțiune a blogului câteva date preliminare. Haideți să aflăm împreună dacă work-life balance diferă în funcție de sex, stare civilă, vârstă, obligații familiale, tipul job-ului, locație, industria în care activează compania, caracteristicile managerului pe care îl ai etc.

Teza finală va conține și sugestii de politici pentru companii, pentru a crea un cadru care să le asigure angajaților acest echilibru.

Chestionarul se găsește aici. Există o singură întrebare deschisă, deci, hai, că nu-i greu! Survey Monkey (au un feature drăguț numit survey guru) anticipează că durata de completare va fi de 8-11 minute.

Vă mulțumesc anticipat și vă aștept înapoi pe blog pentru rezultate!

Oh, Captain, my Captain!

Am fost la Campionatul European de Handbal Feminin. Etapa grupelor principale. La Nancy.

După meciurile de la Brest, mă așteptam să defilăm. Până una-alta, am bătut Norvegia fără drept de apel. Cea mai gravă înfrângere din istorie pentru ele, una care le-a costat și intrarea în semifinale.

Doar că socoteala de-acasă și cea din târg...


Bătaie de la Olanda (runda 1), în special pentru că noi n-am avut poartă, iar, în contrapartidă, Tess Wester a fost grozavă.

Emoții cu Spania, dar, totuși victorie.

Și înfrângere cu Ungaria. Dincolo de derby-ul regional pierdut (asta tot scria pe site-ul EHF; într-adevăr, autorul articolelor este român), ce a durut cu adevărat a fost accidentarea Cristinei Neagu. Îmi amintesc pas cu pas cum s-a întâmplat. La faza anterioară, cineva a intrat în ea și s-a dat fault în atac. Cristina nu s-a ridicat singură de jos. A venit o coechipieră și a ridicat-o. Venea după 5 meciuri în care jucase 55 de minute, făcând și atac și apărare. Aici era minutul 52, deci era al 6-lea asemenea meci. Apoi ligamentele i-au cedat la o faza normală de joc. Ți se rupe inima să vezi un campion căzut. Cristina e cineva care a ajuns în topul profesiei sale și a pierdut totul într-o clipă. Da, ea spune că va reveni - și o credem -, dar sezonul e compromis. Nu cred că mai merg la Final 4 ca spectator, de exemplu, și m-ar mira să se califice CSM-ul acolo. România cu Cristina Neagu e în medalii. Fără, e în pluton. La sfârșitul meciului, după ce s-a reușit eroic să se limiteze înfrângerea la doar 2 goluri, lumea din tribune era perplexă. Majoritatea credeau că nu ne-am calificat, pentru că fetele plângeau. Cea mai tristă calificare.


Fetele au luptat cu onoare, dar e aproape imposibil fără ea. Probabil Ambros Martin a învățat că e o greșeală să ții câteva jucătoare pe bancă. Trebuie să copiem mai mult modelul Franței, unde aproape nu știi cine e titular și cine e rezervă.

Înțeles că asistăm la o resurgență a naționalismului în handbalul feminin. Au dat tonul Rusia, Norvegia, Franța, Suedia, Ungaria, care și-au adus vedetele în campionatul intern. Muntenegru va face la fel - extremele CSM-ul se întorc acasă. E genul de val căruia nu trebuie să i ne împotrivim. Dacă CSM 2019 va însemna, în sezonul de toamnă, Cristina Neagu, Crina Pintea, Eliza Buceschi, Denisa Dedu, Gabriela Perianu, Laura Chiper ș.a., îmi plac șansele noastre.

*

La capitolul suverinuri, avem o minge semnată de Iulia Dumanska și Laura Chiper - le-am prins la coadă după mine în magazinul de la sală. De asemenea, gazdele de pe AirBnB ne-au făcut cadou o medalie inscripționată cu logo-ul competiției (ați mai pățit ceva atât de drăguț prin AirBnb? Noi nu.). Medalia de aur pe care fetele n-au luat-o. Încă.

4 luni fără Norișor

Dacă mă cunoști cât de cât, probabil că știi că Norișor a fost prima mea pisică. Și mai mult decât atât. Europeană, gri tigrat, pisică de interior, foarte selectivă cu oamenii cu care interacționează. Femelă. Nume întreg Noor, adică lumină, în arabă. Stați liniștiți, nu știu arabă. Credeam că e motănel, deci i-am zis Nor. Până când am ajuns la veterinar și s-a dovedit a fi fetiță. Și i-am mai pus un o în nume. Cel mai frumos nume de pisică din istorie. Ziua ei de naștere recunoscută în carnetul de sănătate este 23 septembrie 2009.

Norișor se îndrepta liniștită spre vârsta de 9 ani, cu 6 kg jumătate la activ, când am observat că începe să slăbească. Nu părea că-i vreun bai, ba, știam că nu vrem o pisică supraponderală. În august, când deja era mai slim (avea vreo 5 kg), a început să verse în fiecare dimineață, în jurul orei 6:00. În primele 3-4 zile, credeam că e de la hairball, apoi ne-am dat seama că nu e în regulă. Vărsa doar acid gastric, apoi își vedea de treabă. Cam după o săptămână am dus-o la veterinar, care i-a făcut niște analize, cu rezultatul pe loc. Se vedea acolo că avea probleme cu rinichii și ficatul un pic cam gras. Am luat analizele de sânge și m-am afundat în internet. Am aflat că, la cum arătau numerele, boala de rinichi avea s-o răpună în aproximativ 2 ani. A căzut cerut pe mine. Nu era ceea ce vroiam să aud. Pisicile de interior trăiesc, în medie, 16 ani, iar noi aveam planuri. Să vină cu noi în apartamentul nou, de exemplu. Să depășească speranța de viață. Să trăiască încă pe cât trăise. Și ce se întâmplă în astfel de momente? Treci rapid prin fazele doliului și-ți promiți că o s-o răsfeți în fiecare zi din cei doi care i-au mai rămas. Și am început tratamentul pentru rinichi. 10 zile. O pastilă twist off, de forma unei popice în miniatură. L-a tolerat foarte bine. Totuși, continua să verse zilnic, cu tot mai mult efort, și a încetat să mănânce.

Ne-am întors la veterinar și a primit alte tipuri de mâncare. Doctorul zicea s-o mai lăsăm o zi-două. Tot n-a mâncat. Internetul m-a avertizat că o pisică ce nu mănâncă timp de 72 de ore face fatty liver, ficat gras, o afecțiune foarte severă, pe care o recunoști și după faptul că pielea i se îngălbenește - lucru pe care îl vezi în urechi. Am hotărât că Norișor merită o a doua opinie. Mi-a trebuit un pic să-l conving pe Sebi, care simțea un fel de trădare față de veterinarul care o consulta de când a fost puiuț. Dar nu te prea poți pune cu mine când vreau ceva. În plus, cabinetul ăsta era un one man show, iar soluțiile păreau că vin de la mine. Am întrebat dacă nu trebuie făcută o ecografie. Mi-a spus că putem să facem asta împreună peste câteva zile. Împreună, adică el s-o scaneze, noi s-o ținem ca să nu se miște. Era cazul să încercăm și ceva nou. Mi-a fost recomandat Răzvan Codea, de la CVS.

Când am ajuns la noua clinică, era personal medical cu duiumul. I-au făcut lui Norișor analize de sânge - cu rezultate pe loc și aici, dar mult mai complexe - și ecografie. La analizele de sânge părea că rinichii sunt perfecți. Cum naiba?! Oare sunt vești bune? Nu, pentru că erau ciudate, în schimb, numerele pentru ficat. Lovitura în moalele capului a venit doar la ecografie. Am apreciat că măcar am primit-o pe bucăți și cu empatie. 2-3 noduli pe ficat, probabil inoperabili. Dar nu asta mă îngrijorează cel mai mult, ne zice doctorul. Pe bune?! Poate să fie ceva mai rău? Are un lichid în jurul organelor, care mă duce cu gândul la peritonita infecțioasă felină. E un virus specific pisicilor. Și nu există tratament. O să știm sigur când o să-i facem puncție. Cică dacă are culoarea și consistența mierii, o să știm sigur. Și făcu puncția. Da, e ca la manual... Din păcate, evoluția e întotdeauna nefavorabilă și se îndreaptă spre decesul pisicii. Și în momente din astea treci direct în negociere. Poate avem, totuși, doi ani la dispoziție. Încerci să te comporți curajos și să nu ți se frângă vocea. Deces, în cât timp? În câteva săptămâni... Dați-mi insuficiența renală înapoi!!! Aleg prognosticul de doi ani! Cum a făcut FIP? Nu se știe exact. Majoritatea pisicilor au virusul coronavirus, care se transformă uneori în FIP. Poate a fost în contact cu alte pisici și ea a fost mai sensibilă, poate pe bază de stres sau pe baza unei alte probleme de sănătate. Și ce e de făcut acum? Păi, în primul rând, trebuie hidratată. A primit perfuzii și medicamente. Voma se va opri 24 de ore cu o injecție cu Cerenia. Și trebuie s-o faceți să mănânce. Orice. Ficat de pui, conserve, orice îi place ei. Să vedem cum evoluează, iar mai încolo, când veți fi pregătiți, când ea nu se va mai simți deloc bine... Citesc rapid pe net că e o boală foarte rară. Da, știam că Norișor e specială, dar nu vroiam o moarte specială! Dar boala asta se face rar, nu? Nu chiar așa de rar, din păcate. Avem 2-3 cazuri în fiecare lună. 

Înapoi în negare, acasă, pe internet. Rezultă că nu e așa de rară. Cam 80% din pisici au coronavirus și la 11% din ele se face mutația spre FIP. Deci la 8,8% din totalul pisicilor!! Am găsit rapid și un grup de Facebook. FIP fighters. 11000 de membri! Asta nu-i o boală rară! Postez analizele pe grup și primesc o rază de speranță. Raportul albumină-globulină e supraunitar, ceea ce nu e tipic pentru FIP. Dar că da, ficatul nu arată bine. Poate doctorul se înșeală. De fapt, nu se poate confirma FIP-ul decât cu o extra analiză, care la noi se face la București. Evident, este cazul să cerem o a treia opinie. Mai ales că Răzvan urma să plece din țară. Și, vai, întrebările despre cum s-a ajuns aici! Norișor începuse în urmă cu doi ani să se lingă obsesiv pe abdomen, până a rămas fără blăniță. Veterinarul ei dintâi ne-a dat un șampon antibacterian și ne-a zis că n-o să aflăm cauza niciodată. Poate era modul ei de a ne spune că ficatul ei începea să cedeze! Sau poate că interacțiunea cu alte pisici și alți oameni la Ocna-Mureș când noi am fost plecați în concediu au stresat-o așa de tare, încât coronavirus a făcut mutație... Poate dacă am fi făcut ba una, ba alta...

Găsim un alt cabinet. Tot universitari, tot o echipă de 4-5 doctori. Tot ecografie. Analizele sunt recente, nu trebuie refăcute. Îmi spun apriori că le pare rău să mă dezamăgească, dar dacă Răzvan a spus că e FIP... Dar cum e cu raportul ALB/GLB? Din păcate, biologia nu e matematică. Asta chiar nu mi-a plăcut. Știința ar trebui să fie știință, nu? Ni se spune că prioritatea este să mănânce. Începem s-o hrănim cu forța, în cabinet. Cu seringa, 10 ml de ReConvales. Trebuie să-i dăm restul de 35 de ml acasă. Acasă avem și Royal Canin Recovery. Și lapte praf pentru pisoi. Amestecul miroase delicios. Începem să devenim experți. Seringa de 10 ml e mult prea mare, dar avem mai mare trecere cu cele de 1 ml și 2 ml. Vomitatul e oprit datorită Cereniei. Mergem la cabinet 5 zile consecutive, și dimineața și seara. Dimineața perfuzii, seara injecții. Ne aranjăm programul la serviciu în consecință. Uneori a trebuit să folosesc taxi-uri. Unii șoferi s-au dovedit a fi dobitoace fără suflet. Să nu-mi spuneți că aveți pisică!, îmi zice unul când m-a văzut cu cușca. Hai s-o punem în portbagaj. A fost de-ajuns o privire și un cuvânt din partea mea: Exclus. Norișor continua să slăbească. A ajuns la 3,2 kg, dar, din spate, părea aceeași pisică grasă. Asta pentru că în FIP se tot acumulează lichid, iar pisica începe să aibă aspect de brotăcel când stă pe lăbuțe. De mâncat, nu mânca, dar reușeam să-i dăm un minim de calorii zilnic. Când a încetat să mai bea apă, i-am dat-o tot cu seringa. Cel mai îngrijorător era că nu mai mergea la litieră și nu mai dormea. Problema cu tranzitul intestinal s-a rezolvat cu lactuloză. Doctorii au acceptat propunerea mea de a include în tratament și capsule de Hepatiale Forte. Dar, după 7 zile, ne-au luat cam tare. Cum că animalul se chinuie, că nu acceptă hrana de la ei (asta pentru că nu aveau aceeași relație și răbdare cu ea, cum aveam noi) și să facem ce trebuie. A fost ultima dată când am mers la acel cabinet.

Oamenii de pe grupul de suport au fost foarte de treabă. Mă întrebau de evoluția lui Norișor zilnic și se bucurau de cele mai mici victorii. Într-o zi, i-am făcut baie, pentru că îi murdărisem blănița cu atâta hrănit cu seringa, o năclăisem cu lactuloză etc. A stat cuminte la băiță și s-a uscat lângă radiatorul pe care i l-am pus special în funcțiune. M-au întrebat dacă se ascunde - ceea ce ar fi însemnat că are dureri. Nu, Norișor stătea în preajma noastră. Dar nu mai torcea de vreo două săptămâni. Experiențele lor erau, însă, trase la indigo. Poveștile lor din trecut erau predicțiile zilei de mâine pentru mine. Am citit că extragerea lichidului acumulat le face bine o dată. Multe pisici au avut revirimente de 5-7 zile după operațiune. A doua extragere câștigă și mai puțin timp și polariza opiniile. Am mers înapoi la Răzvan, care i-a scos 300 ml de lichid. Ne-a spus că nu e o patologie dureroasă în sine, dar că, totuși, nu e confortabil pentru ea. Nu dormise de mult timp, nu mâncase pe cont propriu. Am întrebat de orice tratament alternativ pentru stimularea poftei de mâncare. Am primit o sticluță cu ulei de pește și extras de cannabis - 200 de lei (și, da, e omologat și autorizat medicamentul!). Cam 2000 de lei am cheltuit în perioada aia, pentru că vroiam să știm că am făcut totul. Bine, totul ar fi însemnat și să încercăm să-i administrăm de câteva ori Interferon (800 de lei fiola), dar doctorii ne-au zis că ar fi doar pentru sufletul nostru. Din punct de vedere medical, nici Interferonul nu funcționează la FIP. Totuși, combinația extragerii lichidului cu uleiul au făcut o minune: a doua zi, Norișor a mâncat singură, a băut apă, a mers la litieră, a tors, și-a arătat burtica, a stat la poze - toate astea într-o joi, când Sebi și-a luat o zi de muncă de acasă. Vineri am lucrat eu de acasă, am stat cu ea, dar am observat că e nedormită în continuare, a mâncat puțin și nu a reușit să sară din prima de pe podea pe canapea - 40 de cm. Oricum, era mult mai bine decât cu două zile înainte, dar mai rău decât în ziua precedentă.

Ne-am culcat liniștiți toți 3, fiecare la locul lui din pat, știind că zilele împreună ne sunt numărate. Pe parcurs, a trebuit să ne gândim cum vom lua decizia de a merge la euthanasiere. Cum am putea face asta în timpul săptămânii, urmând ca a doua zi să funcționăm la serviciu? O s-o îngropăm? O s-o incinerăm? La 2 noaptea, Norișor ne-a trezit cu un nou episod de vomă. Apoi a mers la litieră și a mutat cu incredibil de mult nerv silicatul ăla dintr-o parte într-alta. Ca pentru ultima oară. S-a întors la noi și a dat repede din cap în lateral de vreo 6 ori, apoi a început să privească în gol. A rămas culcată și am văzut că începe să respire mai greu. Toate erau elemente citite pe grup. Cred că așa arată coma. Ne-am întrebat mereu cum vom ști când e momentul. Și atunci am știut. Planificam să mergem la Răzvan la prima oră - chiar înainte de program, pe la 10:00. Problemele de respirație s-au intensificat. Era 5:30 dimineața și am știut că trebuie să ajungem la medic mai repede. La USAMV sunt urgențe non-stop. N-am mai apucat să plecăm, pentru că stopul cardio-respirator s-a produs. În afară de porcii și găinile la a căror tăiere am fost martor, Norișor a fost singura ființă pe care am asistat-o în marea trecere. O dată cu ea mi s-a uscat un loc din suflet. Am lăsat-o la USAMV și ne-am întors acasă, unde ne-a întâmpinat o mare absență.

Lupta lui Norișor cu FIP a durat 19 zile din momentul diagnosticului. A murit în 22 septembrie, cu o zi înainte să împlinească 9 ani. Mai avea vreo 2,9 kg. Următoarele săptămâni au fost fix ca în filmul La stanza del figlio. N-a mai încercat nimeni să evadeze pe hol, nu mai stătea nimeni în geam, nici noaptea la picioare. O mare tăcere. Covor impecabil de curat, dar prea multă liniște. Din fericire, nu mi-a zis nimeni că a fost doar o pisică, pentru că l-aș fi lovit cu brutalitate. Într-o casă în care o pisică a murit de FIP nu poți aduce o pisică nouă minim o lună. Recomandabil trei. Am dezinfectat tot. Am donat uleiul miraculos, din care apucase să ia doar 20 de picături (cam 2% din sticlă). Am păstrat ce s-a putut păstra. Și am început să numărăm cu stoicism zilele.

Am știut din prima zi cu Norișor că vom avea pisici tot restul vieții. După două luni, niște puiuți care arătau ca Norișor aveau nevoie de ajutor. L-am luat pe unul dintre ei. L-am numit pornind de la o anagramă. Norișor. Ronișor. Ronnie. Lucurile încep să devină mai ușoare. Acum învățăm să lăsăm o rană să se vindece, pentru a lăsa loc unei noi bucurii. Dar parcă inima nu și-a revenit. Sper că timpul chiar le vindecă pe toate.


sâmbătă, 9 iunie 2018

Grand Simona

Simona Halep a castigat azi Roland Garrosul. In conditiile in care are 1,68m, a trebuit sa munceasca mai mult decat toate. Pentru ca aproape toate sunt mai mari decat ea. In conditiile in care avea suficienti hateri care ziceau “e buna, dar nu va castiga un grand slam”. Serios, hateri si in Romania. Nu mai departe de saptamana trecuta am auzit asta de la niste oameni care beau bere stand la mese de plastic la Sala Sporturilor. Deci, sa va aud inchizandu-va gurile. Astia destepti si muncitori vor stapani pamantul. Vor cuceri inimi si minti. Vor intra in istorie. Simona este cea mai muncitoare  dintre campioanele de tenis. Cea care si-a imbunatatit cel mai mult moralul. Cea mai desteapta.

Despre asta e vorba: una dintre noi a devenit numarul 1 in lume la ceva si si-a indeplinit obiectivele profesionale. De acum incolo, tot ce va reusi va fi un bonus. De acum incolo, doar i se mareste legenda.

De acum incolo, toata lumea va intelege cand voi spune ca tara mea inseamna Nadia, Hagi si Halep. Evident, Romania inseamna si Eminescu, si Blaga, si Brancusi, si Eliade, si Enescu, si Carol I, si Maniu, si Raducanu (Andreea), si  Neagu (Cristina), si o natura fabuloasa, si multe, multe altele. Si multi alti oameni de cultura. Si alti campioni. Tot felul de eroi. “Si ochi, si flori, si buze, si morminte”. Dar simbolul zilei e Simona Halep.

Ma inclin. Multumesc pentru inspiratie.

sâmbătă, 12 mai 2018

Eurovision 2018

Noroc cu Eurovisionul, că altfel nu știu când aș mai scrie pe blog!

În plus, google e mai catolic decât Papa și nu m-a lăsat să-mi intru în cont decât după luuungi serii de încercări.

Deci, ce am pierdut până acum:

Ucraina: am și uitat piesa
Spania: adolescenți drăguți; îmi voi aminti că au avut o piesă suavă, care semăna cu cea a Christinei Perry din Twilight.
Slovenia: Merge. Mi se pare că zicea: Palaneeeeț
*
Lituania: Cred că au avut buget scăzut. Nu tu coregrafie, nu tu rochii scumpe, nici măcar coafură cu sarmale. Uneori, tot ce îți trebuie e o piesă bună. Ca a Portugaliei anul trecut. Timbrul fetei e deosebit - cel puțin 3 persoane într-una.
*
Austria: Mai bine decât dacă ar fi venit cu ceva yodel. Refrenul mi se pare plagiat de undeva. Nici ăștia nu s-au spetit cu spectacolul. Nici cu garderoba. A avut emoții la început, dar a crescut vocal pe final. Cel mai bun de până acum.
*
Estonia: Chiar mă întrebam de ce e titlul piesei din Estonia în italiană. Pentru că e cu operă. OK... Îmi pare rău, dar faza cu rochia ca o clătită luminată e fumată de muuult - a făcut-o J Lo la American Idol acum câțiva ani. Fata cântă fain, dar inadecvarea e maximă (pentru Eurovision, că nu e un concurs elevat).
*
Norvegia: Viorile din 2009 au rămas legendare, dar mie tot nu-mi place altceva la piesa cu care a câștigat. Acum, parcă a venit în secolul XXI. O piesă de feel good. Dar cam simplistă.
*
Portugalia: Și tot aștept să se întâmple ceva în piesa asta. A trecut de jumătate și e tot la introducere. Aaaa, a mai apărut o fată și am dat-o pe R&B. Genul de piesă care o fi fost grozavă în selecția națională, dar e cam fado (hehe!) în concursul mare.
*
Aaaa, îmi place că prezintă tipa din NCIS: Los Angeles!
*
UK: Ce de englezi în sală! Se auzea un "foreeeeeeever" și "togetheeeer" o dată cu ea. Mda, mai bine să trecem mai departe. Mai mult de o sprânceană ridicată nu merită. Și a avut și un nebun pe scenă - alo, security?! Încă n-ați învățat să păziți scena?
*
Serbia: Chintesența Balcanilor. Un pic deconectate părțile, un pic amestecate stilurile și, de departe, cea mai poastă scenografie. L-ați văzut cum dansa pe ăla care cânta la fluier pe ici, pe colo? Cum naiba a ajuns Serbia în finală și nu România????
*
Germania: Un cântec despre copilările, dar nu numai unicorni după ploaie, ca la UK. Solistul este pe cale să devină tată. Tatăl lui n-a fost în peisaj. Vreau să mă conving că seamănă cu Ed Sheeran, nu numai fizic. Oricum, piesa asta înseamnă ceva.
*
Albania: Mi-a plăcut solistul ăsta. Îmi amintește de Minculescu. A lot. Numai fetele din backing erau cam pisicoase și scoase din context.
*
Franța: Cu toată simpatia pentru Franța... nu prea văd de ce e pe locul 4 la pariuri... nu m-a emoționat, stană de piatră ce sunt!
*
Cehia: Asta e competiția directă la Norvegia. Îmi displac la fel de mult. Dar, hei, salt înainte de la solist - respect! Dacă era și echer, trimiteam un SMS!
*
Danemarca: Dacă vikingii ar cânta azi, așa ar cânta. Despre vânturi și valuri. Cum arată băieții ăștia... În cazul în care risca cineva să nu înțeleagă care-i treaba cu piesa, au pus pânze de corăbii pe scenă și au simulat o furtună. Și greu de trecut peste cele 2 alunecări clare ale vocii.
*
Australia (sic!): Fata asta avea nevoie de o trupă de dans în spate. S-a ocupat ea și de dans și n-a fost chiar demn de  So You Think You Can Dance... Timbrul ei e frumos, totuși. Piesa cu influențe aborigene de la antipozi. Parcă nici nu e așa de rea.
*
Finlanda: Inspirație din Frankie Goes to Hollywood combinat cu serialul 100. Și un pic de Dr. Alban. I-a alunecat vocea un pic, de câteva ori. Dar ar merge piesa pe radio.
*
Bulgaria: Deci piesa se numește "Oase". Poftim? Dar are sens. Îmi place cât sunt de eclectici - combinație de 5 artiști care au făcut proiectul ăsta împreună.
*
Apropo, toate versurile sunt pe https://eurovisionworld.com/
*
Moldova: Dacă moldovenii ar fi făcut musicaluri în anii '50, așa ar fi arătat. Cam prostioară, o spun cu mult patriotism.
*
Suedia: Degeaba, Justin Bieber e mult mai tare decât Benji ăsta. S-au văzut influențe din Pharell. Dar atât de ștearsă piesa...
*
Ungaria: Mă băieți, dacă ați fi cântat în altă limbă, dădeam SMS! De fapt, poate nu. Citesc traducerea versurilor și n-au nici un sens. Deci, păstrăm ritmul, interpretarea, schimbăm versurile, da? Cea mai memorabilă participare a Ungariei.
*
Israel: Doamne, feri'! Am asistat la prostia maximă. Dacă ar fi participat Feli cu "Bună de iubit", ar fi fost tot un mesaj că fetele sunt puternice, dar cu 10 clase peste asta. Îmi amintește de piesa aia "Give me the food - if you love me". Salvador, câștigătorul de anul trecut, are dreptate: momentul e oribil! Locul 2 la casele de pariuri. Mda, se duce dracului omenirea.
*
Olanda: În fiecare țară este unul care vrea să reușească în Nashville. Cum s-au calificat ăștia din semifinala noastră și noi nu??? Solistul ca solistul, dar cu ăia 3 kung fu panda pe lângă el ce e???
*
Irlanda: Piesa e drăguță, nu m-ar deranja să câștige. Coregrafia cu doi băieți e un mesaj. Dar Europa e deschisă la minte, că doar au câștigat Dana International și Conchuita Wurst.
*
Cipru: Albaneza reprezintă bine Ciprul. Din Balcani până în Turcia și Israel, vor fi apreciate influențele etno. Restul vor aprecia apariția perfectă. Cred că avem o câștigătoare!
*
Italia: Un cântec politic, cu mesaj. Comparați cu Israel și cruciți-vă! E o mare frumusețe în diversitate, dar nu putem prostul gust și kitsch-ul să câștige. Bravo, Italia!
*
Deci, previziuni: Cipru, clar (dau și un SMS, să simt că am făcut ceva; sau folosesc aplicația). Poate pe podium, Irlanda și Germania. Alte piese care mi-au plăcut: Austria, Lituania, Italia, Albania, Bulgaria, Portugalia.
*
A castigat Austria la voturile de specialitate. Iar publicul e suveran. Dar oare ce vrea????
*
Doar 75 de puncte pentru Austria. Israel poate avea muuult mai multe.
*
Dar încă mai poate câștiga Cipru.
*
Votul geopolitic al publicului ridică Ucraina până la mijlocul clasamentului, după doar 4 puncte de la juriu. Hai, Cipru!
*
Cehia termină în top 5! Wow!
*
Uhhh, îmi place cum e construit suspansul!
*
Acum se joacă finala de la casa de pariuri - Cipru sau Israel???
*
Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu.

sâmbătă, 10 iunie 2017

Amok

V-am recomandat deja pe Facebook să mergeţi să vedeţi acest film azi, la ora 11:00, la Cinema "Florin Piersic". Eu l-am văzut joi seara, la Cinema Dacia, după ce ploaia a împiedicat proiecţia lui în aer liber pe malul Someşului. Apropo, Cinema-ul Dacia arată senzaţional - cel mai mare spaţiu pentru picioare (dublu decât la Piersic), scaune noi, scenă pentru spectacole - sper că mănăşturenii ştiu ce bijuterie au în cartier.

Amok e un film violent, memorabil, perfect. Descrierea pe IMDB - aici. La început îi vedem pe Phillip ("ăla mic şi blond") şi Petar ("ăla negricios") furând banii din "casieria" unui autobuz. Apoi se distrează aruncând sticle. Deducem că sunt nişte golani. Aflăm imediat că sunt copii instituţionalizaţi, care se bucură de orele de permisie în afara orfelinatului. În curând vedem că în lanţul trofic sunt destul de jos: iau bătaie de la golanii dinăuntrul şi din afara orfelinatului, trebuie să-l mituiască pe supraveghetorul de seară care ştie că s-au întors prea târziu, sunt numiţi "şobolani", "jeguri", "scursuri" tot timpul, Phillip e molestat regulat de una dintre angajatele centrului. Înţelegem şi că există câteva raze de lumină: Petar are o prietenă din afara orfelinatului, relația cu câțiva băieți e strânsă, profesorul lor Goran ştie cum să-i abordeze şi să-i mai înveţe câte ceva, lui Phillip îi place să citească.

Şi apoi se dezlănţuie iadul. Phillip este adus la Poliţie pentru una dintre spargerile date. E însoţit de un profesor şi nu vrea să recunoască nimic. Profesorul merge - convenabil - la baie, iar Phillip ia bătaie de la poliţist, care apoi îşi sfâşâie singur cămaşa şi-i spune că-l poate arunca oricând în închisoare, pentru atacarea unui poliţist. Phillip e la mână poliţistului și la un raport de abatere distanță de închisoare. Prin urmare se prezintă într-o seară la locul de întâlnire comunicat de polițist. Este dus într-unul dintre subsolurile sinistre din Skopje, unde se organizează lupte. Forțat să devină gladiator, omoară cu mâinile goale un copil de vârsta lui. Ajunge la orfelinat mai mult mort decât viu și nu îndrăznește să spună nimic. Goran suspectează un abuz al Poliției, dar nimeni nu vrea să facă nimic - nici profesorul care s-a dus la baie, nici directorul (care delapidează banii din donații), nici presa. Raportul împotriva lui Phillip sosește, deci e o chestiune de timp până va fi trimis la închisoare. Goran îi dă cel mai prețios sfat din viață: "găsește o cale să supraviețuiești". Și, în acel moment, ca în Apocalypto, prada devine vânător. Phillip îi unește pe băieții disprețuiți ai orfelinatului și-i organizează într-o temută bandă interlopă. Toți cei care i-au făcut să sufere sunt cotonogiți, ba chiar se lasă cu împușcături și crime. Dar, în orice moment, actele băieților sunt justificate și nu cred că e vreun spectator care să nu țină cu ei.

Acum că v-am povestit numai 70% din acțiune, merită să vă zic de Q&A. Regizorul, un tip la vreo 35 de ani, a fost cu noi, după miezul nopții, mulțumindu-ne că ne-am făcut timp să venim. Ne-a povestit că filmul, în ansamblu, e o ficțiune, dar că s-a inspirat din realitățile sumbre și puțin mediatizate ale zonelor defavorizate din Skopje. Primul casting pe care l-a făcut a fost un eșec: se prezentau la audiții tot felul de băieți cuminți, din familii bune. Apoi s-au dus în zonele rău famate și i-au găsit pe băieții ăștia cărora le place să se bată și în viața reală. Câțiva sunt ultrași, unul e acum în închisoare, Phillip e fiu de militar și duce o existență... bipolară: e cuminte acasă, dar bătăuș în cartier; avea 15 ani când s-a turnat filmul, acum are 18 și își dorește să ajungă actor. Intensitatea acelui băiat e într-adevăr remarcabilă.

L-am întrebat cum a fost primit filmul (pentru că personal, mă așteptam să fie un mare hit) și mi-a spus că a fost un success de public, de asemenea, cei câțiva critici din Macedonia l-au apreciat, dar că a avut reacții negative din partea autorităților, care nu recunosc că așa ceva face parte din realitățile Macedoniei.

A, și de ce se numește "Amok"? Pentru că "Scum" era deja luat și pentru că în sine cuvântul amok înseamnă să scapi de sub control și să te manifești violent. v. wikipedia și Cambridge.

L-am felicitat și aplaudat pe regizor la final. Am fost mulțumită de Q&A. Și, să vedeți întâmplare, translatorul a fost același de la "WinWin". Semn că intervievatul face toți banii.

miercuri, 7 iunie 2017

Iar eu ucid cu mintea tainele ce le-ntâlnesc în calea mea...

E vremea TIFF-ului şi, ca de obicei, îmi fac timp pentru 10-15 filme. Cum sunt proiecţii şi la Iulius Mall, mi s-a părut o super idee să mergem cu echipa. Am zis să mergem la WinWin, film austriac, aşa, la final de program. Descrierea din AperiTIFF era următoarea:

Trei investitori, lupi în blană de oaie, nu-şi pot descoperi inimă sau suflet. În avioanele lor private străbat mapamondul, vorbind de dragoste şi câştigând bani. Iluziile sunt specialitatea lor. Cărţile le pot fi la vedere, dar atunci când nu există risc scopul poate fi doar unul: adevărul e minciună, pentru că a minţi este a spune adevărul. Cum te simţi când ţi se face o farsă?


Din potenţial 9 spectatori per echipă, ne-am trezit doar 3. Se pare că restul au avut o intuiţie...

Deci. ajuns-am 3 la film, iar în sală mai erau încă maxim 20 de oameni. Chiar când intrăm, prindem ultimele fragmente din invitaţia de a mai rămâne, pentru întrebări, la final. [Hopa, e regizorul aici. Asta-i bine, îmi zic.]

Să vă zic despre film. Multe gros-planuri. Investitorii forţează afaceri în care investesc 1 euro şi preiau datoriile. Politicienii se bucură să se poată lăuda cu investitori salvatori. Numai că investitorii ăştia par a fi nişte impostori. Dincolo de hainele şi cinele scumpe, iau oameni ai străzii de pe stradă, îî îmbracă, îi învaţă să recite citate şi îi pun să fie Board-ul de conducere al primei companii cumpărate. Nu ştim câte companii reuşesc să cumpere, dar la prima îl cunoaştem pe CEO (un tip care cântă la pian - e relevant pentru ce urmează să vă povestesc) şi vedem că reprezentanta sindicatului se emoţionează până la lacrimi de şansa viitorului alături de noul investitor. Poliţia vine într-o zi la sediul lor - o clădire absolut goală în care investitorii se dau cu Segway-ul - şi constată că precis activitatea e în regulă, pentru că nu există niciun document şi niciun computer la faţa locului, deci nicio ilegalitate n-ar putea fi dovedită. La un moment dat, un individ (reprezentant al unei companii pe potenţiala listă de achiziţii) le spune că sunt impostori, dar că el e deschis la aproape orice. Investitorul-şef se sinucide teatral (tot filmul e teatral, burlesc şi satiric, deci nu-ţi vine să plângi; e un film absolut lipsit de orice dramatism) în acea întâlnire şi i se organizează priveghiul. Apoi îl vedem la o cafea şi dansând cu CEO-ul pianist şi la final dormind într-un avion privat. Şi cam atât.

Firul ăsta relativ logic (veţi vedea că beleaua ce urma să se işte ţine şi de nevoia mea de logică) e intercalat cu secvenţe de musical în pădure, cu întâlniri în care investitorii se vopsesc pe faţă sau au nas de clovn (simbol deloc subtil că oamenii ăştia pot să facă orice), cu obsesia ministresei economiei pentru murse-ul (man+purse=murse) galben al investitorului-şef şi cu scene în care vedem cum se pregătesc ei pentru întâlniri.

Deloc intenţionat de regizor, o scenă crucială pentru spectatorii de la Iulius Cinema City devine una în care un investitor îl testează pe altul, să vadă dacă şi-a făcut temele - adică dacă poate întreţine conversaţii pe diverse teme, de exemplu: câte testicule avea Hitler (dacă vă roade întrebarea, daţi un comment şi vă răspund) sau Ce instrumente folosesc consultanţii pentru a diagnostica starea de sănătate a unei afeceri: a) Analiza SWOT b) Basel III c) şi d) le-am uitat, dar, cum la întrebările grilă răspunsurile false pot fi oricât de ridicole, pot să inventez; c) analiza varianţei; d) zodia CEO-ului.  Apropo, personajul răspunde că niciuna şi că cea mai importantă e politica. Ţineţi numai minte întrebarea din grilă, ne-am înţeles?

Buuuun. Se termină filmul şi văd confuzia din ochii colegelor. Ne întrebăm reciproc - Tu ai înţeles?. Fix asta s-au întrebat şi doi băieţi care stăteau cu un rând mai jos de noi. Din ăia 20+3 de spectatori, 15 au sprintat-o de cum a apărut genericul. Nimeni n-a aplaudat. Interesant detaliu, nu? Mie mi se năzăreşte o explicaţie: având în vedere că CEO-ul pianist dansa cu investitorul-şef-nemort, probabil că erau în cârdăşie. Şi pentru că au cumpărat mai întâi compania lui, deci aveau ceva în portofoliu, le-a fost uşor să pară credibili pentru următoarele deal-uri, chiar dacă ei nu deţineau (mai) nimic. Pare logic nu? Ei, când e regizorul în sală, nu trebuie să trăieşti cu confuzia, deci mi-am propus să întreb.

Dar, mai întâi, traducătorul care îl însoţea pe regizor începe Q&A-ul rugându-l pe foarte blondul cineast să ne povestească de unde i-a venit inspiraţia şi motivaţia pentru film. Iar regizorul începe:

- Am făcut acest film inspirat de astfel de clădiri. Ce ironie, să ruleze filmul meu într-un mall [grimasă vizibilă]. Trăiască Iulius Mall [sarcasmul s-a materializat şi s-a înălţat spre cer. Domnu' Dascălu, ştiaţi ce pasiuni stârniţi în artişti?]! Moarte capitalismului de tip mall!  [noi trei din priviri: Fetelor, voi aţi înţeles? E ciudat ăsta sau mi se pare? Sprâncenele ridicate traduc consensul nostru de a-l privi cu circumspecţie. Dar hai să vedem ce-o să zică la întrebările publicului].

- Şi vă mai zic ceva. Am zburat de la Viena gratis. Mi s-a plătit hotelul şi mănânc gratis pe timpul Festivalului. Am un înger care mă însoţeşte peste tot în oraş [Sincer, nu ştiu dacă s-a referit la propriu sau la figurat. Dacă e la propriu, mă gândesc că îngerul asignat e traducătorul care îl însoţeşte la proiecţii]. Oraşul este foarte frumos [Nici măcar aici nu s-a aplaudat]. Şi, într-o seară, stăteam eu în centrul acestui oraş frumos şi beam o bere. Şi, la un moment dat, apare un tip cu o muzicuţă. Începe să cânte - nu se pricepea deloc - şi să cerşească bani. Şi imediat apar doi poliţişti şi-l iau la întrebări. Şi exact asta vrea să zică filmul meu: dacă pari că ai bani. poţi să scapi cu orice, nimeni nu-ţi face nimic. [Alo, fractură logică sau mi se pare mie? Fetelor, voi aţi înţeles? Cum e situaţia asta fix o metaforă pentru film? Oare trebuia să-i ia Poliţia pe toţi cei care au auzit muzicuţa? Acuma chiar vreau să-l întreb despre CEO-ul pianist şi rolul lui în înselătorie]

Ridic mâna să întreb, dar un domn din spatele sălii e mult mai hotarât.

- Eu am o întrebare!! [Ar trebui să scriu totul cu majuscule, că omul a cam ţipat].

Să auzim.

- Se vorbeşte la un moment dat în film despre Basel III. Domnul regizor ştie ce înseamnă asta?

Îngerul-traducător dă să-i traducă regizorului întrebarea în engleză. La care spectatorul:

- Să nu mă întrerupeţi, da?

Îngerul tace.

- Eu nu cred că ştie ce e aia şi s-a strecurat o greşeală gravă în scenariu. Basel III reprezintă [urmează o lungă explicaţie pendant-academică, fapt ce mă duce cu gândul că omul era prof la FSEGA. Evident, ce e Basel III e irelevant - vă scutesc de explicaţii, fix cum comentariul în sine e absolut irelevant. După cum povesteam, era o enumerare banală, într-o întrebare tip grilă. A te lega de Basel III mi-a amintit de o poveste auzită în facultate, cum că nişte europeni au făcut un film în Africa şi i l-au arătat unui trib. Singura lor întrebare a fost: "Ce s-a întâmplat cu puiul?". Europenii au dat rewind şi au zărit un pui care a trecut la un moment dat prin cadru. În rest, filmul era despre complet altceva]

După un minut de peroraţii, Îngerul îndrăzneşte să caşte gura:

- Dacă îmi permiteţi să intervin.
- NU vă permit să mă întrerupeţi.

La care Îngerul a strigat:
- Dacă vreţi un răspuns, va trebui să mă lasaţi să traduc.

OK. Traduce. La care regizorul, în engleză:
- Nu ştiu ce e Basel III şi nu-mi pasă (în engleză I don't give a shit). Dacă întrebarea asta vă chinuie, mă bucur. Aţi venit la un film care nu e pentru dumneavoastră (aici cred că fac o eroare de traducere şi dau impresia că omul vorbea cu dvs. în loc de tu).

[Total de acord cu regizorul. Bravo lui! Dialog absurd foarte amuzant, dar ar fi bine să nu degenereze. Lumea are întrebări de pus. De exemplu, care rolului CEO-ului pianist, nu?]

Domnul Basel III nu renunţă:
- Nu este acceptabil să nu răspundeţi într-o dezbatere academică [Aoleu, suntem la dezbateri academice acum? E epică faza, dar ar cam trebui să trecem mai departe, frate, că am luat-o pe arătură!]

Noroc cu unul dintre băieţii care stăteau cu un rând mai jos:
- [pe un ton ridicat] Pot să pun şi eu, totuşi, o întrebare?

Voluntarul responsabil cu microfonul e mai mult decât bucuros să i-l smulgă domnului Basel III. Şi vine întrebarea:

- Am sentimente amestecate în legătură cu filmul dvs. Mi-au plăcut imaginea, decorurile, jocul unor actori, dar mă tem că n-am înţeles firul logic. Puteţi să ne clarificaţi care e ideea filmului? [Bravo, băiatul de la rândul din faţă, cam asta vreau să ştiu şi eu, doar că eu vreau să-i pun întrebarea mult mai ţintit - dacă CEO-ul pianist e implicat sau nu. Şi i-aş zice şi că au fost faine costumele].

- Filmul meu e o satiră. Ideea e că astfel de oameni pot să facă orice. Şi când încearcă să le spună autorităţilor că sunt impostori, nimeni nu face nimic. Şi oamenii ăştia sunt mână-n-mână cu politicul. Sistemul de justiţie nu funcţionează. Chiar şi când faci lucruri rele şi mărturiseşti, nu păţeşti nimic, pentru că avocaţii controlează totul. [O sprânceană mi s-a ridicat spre stânga, cealaltă spre dreapta]. De exemplu, e absurd că, dacă te acuză cineva de o crimă (engl. murder) pe care n-ai comis-o, trebuie să demonstrezi că eşti nevinovat. [Ăăăăă, ce?! Mno, păi ori demonstrezi ori recunoşti, nu? Dar omul ăsta a luat-o pe ulei. Nu, fetelor? Şi nici n-a răspuns la întrebare]

Băiatul din rândul de mai jos renunţă. Tot nu ne-am lămurit cu firul roşu.

O doamnă nevorbitoare de engleză ridică mâna mai repede şi-şi pune întrebarea:

- Oare documentarea a făcut-o în  România?

Îngerul-traducător e mulţumit şi-i zice regizorului că a primit o întrebare "chiar drăguţă, de data asta" [spre deosebire de primele două, nu? "În sfârşit, ceva semn de inteligenţă", pare a spune printre dinţi].

- A, corupţia e la fel peste tot. Doar că în România e vizibilă. În Austria, avem marele noroc că suntem luaţi drepţi nemţi, dar nu suntem [Mno, sper că nu vrei aderarea la Germania!]. În Austria, Luxemburg, Elveţia, corupţia e ascunsă adânc. Altfel cum se explică că Elveţia, ţara vacilor, e aşa de dezvoltată. Când am fost primăvara asta la World Economic Forum la Davos, le-am spus că unele job-uri trebuie să dispară. De exemplu, mineritul. Ăla nu-i un job pentru corpul omenesc. N-are nici un sens. Singurele job-uri care vor exista în viitor vor fi cele creative şi cele sociale. [Alooo, e mare buruiana în creieraşul ăla? Sărim de la corupţie, la vaci şi joburile viitorului... wow... trebuia să fi filmat toate astea. Spectacolul e acest Q&A, nu filmul ăsta].

În sfârşit, ajung să-mi pun întrebarea:
- Metafora filmului mi-a fost clară, la fel faptul că e o satiră. Aş vrea să-mi clarific, însă, un aspect ce ţine de firul logic al filmului, că avem o nelămurire eu şi prietenele [şi băiatul din rândul de mai jos cred]. CEO-ul pianist era cu ei?

[în fine, l-am întrebat în vreo 3 feluri diferite, ca să înţeleagă. Traducătorul nu mai avea chef de tradus de la o vreme şi m-a pus să traduc tot ce ziceam. Dacă regizorul n-a înţeles întrebarea, înseamnă că intrepretarea mea nu e în aria lui poştală, mă tem. Şi-l văd lăsându-şi capul în jos, pentru că, nu-i aşa, avea de-a face cu încă un idiot. Şi-mi zice:].

- Întrebările astea sunt foarte frustrante pentru mine. Mai ales că ai înţeles ideea filmului. Ce mai contează detaliile? [Alo, gara, dacă detaliile nu sunt importante, după ce te-ai mai chinuit să faci unele scene? Ne puteai scuti de personaje secundare şterse, gen tipul care vorbeşte cu şefa de cabinet, de selectarea cărţilor galbene dintr-o bibliotecă, de costumul de găină purtat de investitorul femeie care ciuguleşte M&M-uri de pe masă...]

N-am rezistat şi am avut un comeback:

- Dacă te frustrează astfel de întrebări, mă bucur. Poţi să-ţi dai seama cum se simt spectatorii când nu înţeleg tot ce ai vrut să zici. Dar întrebarea mea a fost cât se poate de prietenoasă. Dacă nu vrei să răspunzi, e în regulă. Spune-ne că nu avem voie să punem anumite întrebări şi asta e, înţelegem.

- Filmul trebuie să fie autosuficient. Luaţi-l ca atare. Nu vreau să răspund la astfel de întrebări.

Abia am apucat să mă gândesc  că am ucis cu mintea tainele ce se întind în calea mea, că dl. Basel III îmi sare în apărare:

- Păi normal că are întrebări. Nu s-a înţeles tot. Dacă aţi venit aici, politicos e să răspundeţi. [Mno, nu m mai e aşa nebun dl. Basel III, nu?]

La care, Artistul, în superioritatea lui:
- Ştiţi că Michael Nuştiucum [n-am auzit niciodată de el - ah, e rău să fii ignorant!-, dar, evident, un idol al Marelui Blond din faţa noastră] nu răspunde niciodată la întrebări despre filmele lui? Deja am fost suficient de prietenos cu voi.

Traducătorul se animează:
- Chiar, nu răspunde? [Bine că măcar un om de acolo a auzit de Michal ăsta!]

Dl. Basel III dă să ia microfonul pentru o replică, iar traducătorul simte pericolul:
- Eu zic să încheiem aici. Mulţumim pentru interes, la revedere!

Am rămas perplecşi şi cu replici, dar am decis cu fetele să râdem de toată situaţia. A meritat pe deplin să rămânem după film. Apropo, n-a aplaudat nimeni nici la finalul QA. Dar probabil fiecare dintre noi a plecat cu impresia că restul sunt un pic luaţi. Cu excepţia Artistului, care nu doar crede, ci are certitudini.

Ada, Miha, vom avea întotdeauna Basel III!