marți, 26 ianuarie 2016

"Aproape" nu conteaza

Am fost la 4 lei distanta sa intru pe lista (scurta a) castigatorilor la loteria bonurilor fiscale, cu data bonului chiar de ziua mea. Daca am mai fi luat o Cola, ceva, in seara aceea, la restaurant...

In rest, recomand Cewe, via DM. M-am cadorisit de ziua mea cu un album printat cu pozele din vacantele din ultimii 3 ani.

Ce mi-ai adus?

Am fost in delegatie in Franta si, in loc sa-i aduc lui Sebi ceva, nu i-am adus incarcatorul de telefon pe care mi l-a imprumutat ( pentru ca eu mi-am pierdut de 2 ani incarcatorul de iPhone si de atunci mi-l incarc prin Mophie, cu incarcatoare de imprumut sau prin calculator). In aceeasi dimineata, pentru ca m-am trezit cu noaptea-n cap, mi-am lasat cartea in avion, pe cand devenise mai interesanta. Incarcatorul ma asteapta la Receptia hotelului (trebuie sa gasesc un coleg francez sa mi-l ridice si sa mi-l trimita spre casa printr-un coleg roman - poate cei 2 se vor intalni in Olanda, de exemplu), pe cand despre carte n-am primit vesti de la Lufthansa lost property. Urati-mi succes la recuperat!

miercuri, 6 ianuarie 2016

Rezolutii de anul nou

Cred ca in fiecare noapte dintre ani, oamenii isi fac lor insilor promisiuni pe care nu le vor indeplini.
De exemplu, cred ca m-am intalnit azi la worldclass cu minim 50 dintre cei care si-au promis ca vor face mai mult sport. Cum spunea John Oliver in show-ul lui: secretul rezolutiilor de anul nou este sa accepti esecul. Sa faci sport e greu, deci, daca vrei sa-ti creasca ritmul cardiac, ai putea sa te uiti la filme de groaza si nu e nevoie sa mergi la sala. In felul asta, poate am si eu spatiu personal la yoga, la Pilates, la dus etc, etc.

Serios, oameni buni, imbratisati esecul. Cu cat mai repede, cu atat mai bine:)

marți, 5 ianuarie 2016

Întrebările zilei

Dacă ești BCR, cam după cât timp începe să-ți fie rușine că nu-ți funcționează site-ul de internet banking? Pot să confirm că se primește mesajul de mai jos de peste 36 de ore.


*
Dacă ești la o vârstă la care îți trebuie un aparat de tăiat părul din nas și din urechi (sau, pur și simplu, dacă ești păros ca o gorilă, fie și la o vârstă fragedă - apreciem dorința de a corecta natura), oare te prinzi la eMag că trebuie să cauți produsul ăsta drept "trimmer pentru nas și urechi"?

*
Dacă ești curier la Fan Curier și mă taxezi 18 lei (mai mult de 10% din valoarea produsului comandat, în cazul meu) și practic, misiunea ta profesională este să-mi livrezi un colet, cum de ți se pare normal să mă chemi la subsol în Iulius Mall pentru livrare? A, că afară e frig (parcarea aia nu e închisă, apropo! Dacă vin acolo îmbrăcată cu o cămașă de birou, nu mi-e bine) și că n-ai card de acces și că trebuie să te treci în registru. N-a zis nimeni să stai în frig, nu-ți trebuie card și durează 20 de secunde să te treci în registru. Vino și tu, ca toți oamenii botezați, în recepția călduță de la Iulius Business Center, la etajul II, unde vin toți vizitatorii. A, că tu nu vrei "să scoți 30 de colete din mașină ca să le aduci la recepție", e altceva. Poate te organizezi mai bine? În loc să-mi trimiți SMS că pachetul meu va fi livrat "azi între 9 și 17", poate îmi spui un interval mai mic și-mi ceri să confirm că voi fi acolo? Ce zici?

*
(Asta mă roade de mai mult timp, că am văzut materialul cam acum o lună). Dacă tu ești jurnalist și ți se cere să faci o știre locală de fapt divers, și se întâmplă să găsești un bătrân de 104 ani, în deplină putere, decorat de Primăria Oradea (și pentru longevitate și pentru eroismul din Al Doilea Război Mondial), căsătorit de peste 60 de ani, care are 2 copii, cum poți să-mi spui că omul e fericit că "copiii sunt la casa lor"? Pe bune? Cred că știrea ar fi fost să nu fie copiii la casa lor și să aibă omul grijă de micuții sexagenari. Și chiar dacă a zis el asta, n-ai văzut că e o frază de rahat? N-ai putut să zici că e mândru de familia lui? Sau să insiști pe partea de eroism? No, serios!

*
Dacă îmi trimiți pe LinkedIn mesaje ca următorul, oare chiar n-ai de lucru? Urările din mijloc nu-s rele, recunosc. Dar "prieten drag", zici? Și ce "relație dulce" tot visezi? Am interacționat vreodată?

Happy New Year 2016 to my dear Friend !! This New Year brings Happiness, Peace, Wealth, Prosperity, Health, Success in your life.... Thank you so much for sweet relationship....

Poate e timpul să refuz invitații pe LinkedIn (până acum numai pe un lunatic "terapeut" cu poză de profil nud frontal l-am refuzat). Poate e cazul să fiu mai selectivă?