Yay! E ziua finalei Eurovision și comentez live, ca de obicei.
În paranteză fie spus, avem bilet de avion spre Malmo, dar n-am prins bilete la show și am decis să nu mai merg. Doar că, pe ultima sută de metri, s-a dovedit că localnicii fac rost de bilete... Deci am învățat o lecție - du-te, poate pică ceva. Aud că favorita în seara asta e Croația, deci deja încep să-mi fac planuri. La anul aș putea merge cu mașina la Zagreb, cu sau fără bilet în sală...
*
E un an în care România nu participă, pentru că n-am vrut să cheltuim acești bani. 400k. Sau poate e un eveniment prea progresist pentru covrigarul care a luat decizia asta? Prin urmare, nici nu se transmite la TVR și trebuie să ne uităm pe net.
*
Avem și o premieră ciudată: Olanda a fost descalificată. Solistul a fost acuzat de ceva - nu se știe ce - de către o membră a echipei de producție. Eu îmi închipui o agresiune fizică, dar habar n-am. Băiatul ăla părea un mare fulg de zăpadă îmbrăcat într-o salopetă albastră cu umeri supradimensionați. Dracu' știe de ce a fost în stare. Piesa nu era rea. Un fel de Insieme pentru generația Z... sau Alpha? Europa-pa.
Ready?
*
Un bun-venit din partea Prințesei Suediei. Frumos. Suedia și Irlanda au cel mai mare număr de victorii din istorie, deci Suedia e mare fan Eurovision. Ziceau prezentatoarele în timpul semifinalei 2 că abia așteaptă să bată Irlanda. Și așteptăm prezența ABBA. 50 de ani de la victoria lor cu Waterloo!
Concurenții defilează pe o serie de hituri ale formațiilor suedeze.
*
Pfff, mă chinuiam să-mi dau seama de unde o știu pe prezentatoarea blondă. O cheamă Malin Akerman și a fost Lara Axelrod în Billions.
*
O mică secvență cu Cezar Ouatu într-un colaj cu niște note înalte cântate de-a lungul timpului. Cool.
*
Suedia. Reprezentată de Mărcuș și Martinuș, de la showul de talente dintr-un liceu de provincie din anii 2000. O piesă care nu spune nimic. Aș putea doar să spun că, pe lângă ce va urma, asta e o prestație cuminte :).
Ucraina. Pe una dintre fete o cheamă Alyona Alyona. Dacă e cea care seamănă cu Netta, înțeleg de ce. OK, nu-i o piesă rea. Are combinația de stiluri din Stefania și o solistă bună, care amintește de Jamala.
Germania. Nu m-am documentat, dar din imagini trag concluzia că Isaak a fost un cântareț de stradă, care a lovit jackpotul la selecția națională. A făcut fum pe scenă. Ceea ce-mi amintește pe pe Sistem nu i-au lăsat în 2005 să facă show cu foc. Show ca lumea, nu ce a avut băiatul ăsta. Piesa e mai bună decât a Suediei, dacă ajută la ceva.
Luxemburg. Imaginea din clipul de prezentare și cea de pe scenă sunt foarte diferite. De la liceancă la divă. Cântec în franceză, cu un pic de engleză. Destul de dansant. La fiecare cântec mă întreb: ar merita să câștige? Ti-ar plăcea să trebuiască să ți-l amintești (pentru că-mi voi aminti câștigătorii pentru totdeauna)? Ei, uite, e un cântec care nu-mi displace. Dar dacă câștigă Luxemburg și organizează, precis nu merg la ei. Nu vreau să știu cât ar costa o noapte de cazare... Am constatat că acest cântec e mai grecesc decât cântecul Greciei.
Israel. Eden Golan, Hurricane. Mi-a plăcut tot la această prestație. E în top 3 la casele de pariuri.
Lituania. Băiatul ăsta ar trebui să se ia de mână cu ăia doi suedezi și să-și facă un boy band în 3.
Spania. Raffaella Carra (RIP) de Spania. E imposibil să ratezi asemănarea. Dar piesa mă duce cu gândul la Alize. Acompaniată de doi vikingi de bordel - poate ar fi fost și alte variante... Piesa e dansantă, mă aștept s-o mai aud pe radio. Se pare că a creat o dezbatere în Spania. Zorra (vulpe), înseamnă în argou bitch și e un cuvânt rău, dar masculinul zorro e un titlu de glorie.
Estonia. Mda, nu știu exact ce a fost asta. Thank you, next!
Irlanda. Săptămâna trecută am fost în Scoția (voi scrie în curând despre asta) și am participat la festivalul focului, Beltane. E inspirat de tradițiile celtice. Ca personaje principale, aveau un om verde și o regină a naturii (acolo era mai benignă). Cam asta vedem și aici, că doar și irlandezii au strămoși celți. Sugerez organizatorilor Beltane să-i invite pe ăștia anul viitor. Eu n-am fost impresionată de acel festival. Mi-aș fi dorit mai mult foc și mai multă muzică. Un crown the witch s-ar potrivi. Genul de prestație care le face pe pensionarele din România, bietele, să se oripileze degeaba. Mno, fiecare după cât înțelege.
Letonia. Dacă ascultați piesa asta vă va face o impresie mult mai bună decât dacă-l și vezi pe solist. Acuma, mno, nu găseai altă ținută? Parcă ești din armata de harkoneni a lui Britney Spears...
Grecia. Mă gândesc că această piesă va atrage atenția maneliștilor din România, care ar putea copia din ritm și adapta versurile. Dacă nu știi ce asculți, probabil că te întrebi de când există R&B în Orientul Mijlociu.
UK. Luați-l și pe ăsta în boy band, să fie 4. Decorul ăla parcă e budă publică, I'm sorry. Șanse mari de 0 puncte.
Norvegia. Am făcut un quiz pe Wizzair despre Eurovision. N-am știut răspunsul la întrebarea: ce țară a fost pe ultimul loc de cele mai multe ori? (Am zis UK). Surprinzător, Norvegia, chiar dacă a și câștigat de câteva ori. De data asta văd urmași ai vikingilor, cu influențe rock. Asemănător cu Irlanda, cumva. Tot ceva poveste medievală. Și, surpriză! Am verificat și am găsit asta: Cântecul se bazează pe o baladă medievală scandinavă, veche de aproape o mie de ani, numită Møya i ulveham (Fata în blană de lup), care povestește istoria unei tinere fecioare care este transformată într-un ac, un cuțit și o sabie de către mama sa vitregă rea.
Italia. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Scenografia îmi amintește de momentul lui Ester Peony.
Serbia. Ceva cu stele și anxietate. Lumea e în flăcări, chiar și florile. Lila ramonda e un fel de panseluță simbol național în Serbia. Iar Teya Dora e cel mai ascultat artist balcanic pe Spotify, cică (parcă aș vrea să mai verific).
Finlanda. Piesa de anul trecut a fost un fenomen, dar era compusă din două părți - cea bună fiind a doua. Piesa actuală amintește de prima parte a celei de anul trecut. Ceva cu niște băieți șozi. Aproape că ai zice că e la mișto, dar cred că pur și simplu ăsta e stilul trupei, atâta pot... Nu mai bine un hard rock cinstit, Finlanda, ca pe vremuri?
Portugalia. Sorry, dar deja am uitat piesa.
Armenia. Au dat ceva petrecere muntenească...cred? Un fapt interesant: a doua cea mai ascultată piesă de la Eurovision pe Spotify, după Arcade, e SNAP, de Rosa Linn, care a reprezentat Armenia în 2022 și a terminat pe locul 20. Acum e, probabil, milionară (piesa a fost ascultată de peste 1 miliard de ori).
Cipru. Era cazul să reveniți la modelul de succes Eleni Foureira, cu o fata faină care cântă și dansează cu o trupă în spate. Merge pe radio, ca revenge song.
Elveția. Se poate și boy band de 5. Dar ăsta n-o să vrea, pentru că are șanse mai mari pe cont propriu. Cumva e în top 3 la pariuri. Îl cheamă Nemo... Mda, parcă e un peștișor roșu. Sau ceva din Visul unei nopți de vară... E a doua oară când aud piesa și, deși nu mi-am propus, am reținut refrenul. Deci e ceva aici.
Slovenia. Greu cu cântecele în limbi de circulație locală. Cea mai mare parte a piesei, solista a părut o focă eșuată. Am avut bunăvoința să caut despre ce e cântecul. E inspirat din povestea unei femei arse pe rug în secolul XV. Așa se explică țipetele de la sfârșit, cred.
Croația. Cântecele parodie nu prea câștigă Eurovisionul. Ținutele popular-imperiale or fi la mișto, dar ilustrează bine versurile: sunt băiat mare, plec de acasă, mi-am vândut vaca, o să-mi dor de pisică, sunt cam anxios. Numele de scenă pare bășcălie - Baby Lasagna. Ar fi un câștigător în stilul Lordi. Adevărul e că n-ai cum să ignori această piesă. Rim tim tagi digi rim tim tim.
Georgia. Umm... parcă ei au fost supriza din semifinală că s-au calificat. Ușor de uitat.
Franța. Azi mi-a zis cineva pe net că îi place piesa Franței. Slimane a câștigat Vocea Franței și se vede. Și da, îmi place și mie piesa, foarte mult. O voi reasculta. Dacă aș putea vota, aș vota cu Franța.
Austria. Primul lucru la care m-am gândit e că acest cântec e anacronic și l-am putea vedea luna viitoare la We Love Retro. Nu mai trebuie să așteptăm 20 de ani.
*
OK, asta a fost tot. Deci... ca top personal: Franța, Croația, Israel, Ucraina, Letonia, Elveția, Cipru, Spania. Dar: Croația are un cântec de Eurovision. Franța are un cântec fain, dar mai ales dacă vorbești franceză. Israelul o să-și ia voturi de simpatie, dar și mult hate. Urmează partea cea mai interesantă.
*
Pe ABBA nu i-au putut reuni, dar a venit Conchita Wurst, hahaha! Puteau să facă momentul cu 4 câștigători din Suedia, de exemplu. Loreen e regina Eurovisionului; oare nu va avea niciun rol?
*
A, ba da, a avut momentul ei.
*
Două detalii despre Luxemburg: n-au mai participat de 30 de ani, iar in 1988 Lara Fabian a concurat pentru ei.
*
După primele 5 țări, juriile par a fi favorabile Elveției.
*
Mă uit la delegațiile care primesc 12 puncte și văd oameni care primesc parcă o injecție cu... fericire. În ce context te mai poți bucura așa de tare, repetat? Doar că e toată lumea conștientă că punctele de la public pot aduce pe cineva de pe locul 10 pe locul 1...
*
În sfârșit niște punctaje maxime pentru Franța...
*
12 puncte de la Elveția pentru Grecia? Abia au reacționat. Or fi crezut că e o greșeală.
*
Cel mai detestat om din sală e șeful de la organizare, pentru că a descalificat Olanda. Oare nu e același individ care ne-a penalizat acuzându-ne că ne-am dat 12 puncte cu Moldova?
*
Când văd câte ture de 12 puncte ia Elveția, îmi amintesc că e o țară cu mulți vecini :) Și poate s-au oferit să organizeze, că doar au bani.
*
Avansul Elveției după punctele de la juriu e destul de mare. 147 de puncte. Dar sunt multe puncte de dat de public, 2479. Deci poate nu e un avans semnificativ. Să vedem.
*
Norvegia - 4 puncte. Slovenia - 12 puncte. Georgia - 19. Austria - 5. Spania - 11. Germania - 18. Portugalia - 13. Ouch. Pare că sutele de puncte vor merge la favorite.
*
UK - 0 puncte. De așteptat. Nici comunitatea gay nu e prea mândră de prestația voastră, sorry.
*
323 puncte pentru Israel! Da, e un cântec bun.
*
307 puncte pentru Ucraina! Nu contest.
*
Acum e-acum. Croația? 337 puncte. Franța are nevoie de 329. Elveția de 182.
*
Franța: 227. Dacă le-aș fi adunat pe celelalte, aș fi știut câte au rămas pentru Elveția...
*
Elveția: 226. We have a winner. 44 de puncte distanță față de Croația. The Code este despre a-ți găsi fericirea, când rezolvi o mare dilemă. Nemo și-a dat seama că e non-binar și a câștigat claritate. Acum și Eurovisionul. Este un artist care cântă la mai multe instrumente și care a creat un cântec eclectic. Uite, nici cântecul nu poate fi pus într-o singură categorie. Va fi un hit internațional? Nu știu. Dar cu siguranță nu-mi afectează topul 20 pe care l-am făcut anul trecut.
Hai să reascultăm melodia.
PS: Precis nu văd Eurovisionul viitor, că, deh! cât e cazarea in Elveția?!