joi, 31 decembrie 2015

Anul acesta, în Sala Sporturilor din Cluj...



Mi se pare că viața cultural-sportivă a orașului s-a schimbat complet, în bine, de când avem Sala Sporturilor cea nouă. De la concertul inaugural al lui James Blunt (n-am filmări, dar îl voi păstra în suflet), am tot mers acolo, pentru diverse ocazii.

De exemplu, să revăd generația asta de aur din handbalul feminin (și-mi pare tare rău că interesele economice în țări mai sus-puse ne vor priva, probabil, de a vedea turneul de calificare la Olimpiadă în România, recte, la Cluj, în favoarea Danemarcei...):





Sau pentru Eros, care a fost aici și a făcut un show foarte frumos (ar fi meritat mai mult decât doar o jumătate de sală plină; poate dacă biletul ar fi fost mai ieftin și promovarea mai intensă...)! Am așteptat să cânte Piu Bella Cosa și am învățat că aia e piesa de final. Un artist prietenos și talentat (dar, totuși, îmbrăcat în trening - sau nu mă pricep eu la moda italiană?).






Sau pentru concertul lui Jose Carreras. E fascinant că unul dintre cei 3 mari tenori, celălalt tip, cum se zicea într-un episod din Seinfeld, a ajuns și în Cluj. Aici mărturisesc că am fost un pic dezamăgită. Nu de voce, care e senzațională pentru vârsta de 69 de ani și după o luptă cruntă cu leucemia, ci de atitudinea distantă. Toată lumea a observat că tenorul nu a interacționat deloc cu publicul (cred că și dacă n-am fi fost acolo, fix așa ar fi interpretat), nu a salutat, nu a mulțumit, a intrat și a ieșit de 10 ori și si-a luat rundele de aplauze... Un pic ciudat. Mai jos, cele 3 momente pe care le consider cele mai bune (cu The Impossible Dream mi se pare că s-a apropiat cel mai mult de noi, muritorii de rând...). Iar pentru cine se aștepta să audă Nessun Dorma... se pare că acea arie e doar a lui Pavarotti (deși, l-am ascultat și pe Marcel Pavel atacând-o cu curaj în aceeași Sală a Sporturilor:). Apropo, Carreras a cântat jumătate de spectacol, fiind ajutat copios de invitații lui.

Spectacolul anului pentru mine (și pentru multă altă lume cu care am vorbit) a fost Kings On Ice. Am fost întotdeauna fascinată de patinaj, am văzut toate competițiile importante, am învățat o tonă despre patinatori...și toate au fost răsplătite cu acest spectacol. Evgeni Plushenko a fost aici!!! Cu senzaționalul Philippe Candeloro (care a fost cel mai spectaculos din show), cu nu-așa-de-timid-cum-îl-credeam Tomas Verner, cu frumoasa-de-pică Kiira Korpi și cu frumosul ciudat Johnny Weir(d), care, cu look-ul lui androgin, mi se pare cel mai artist dintre toți. O încântare!

Ia uite cum se începe un spectacol:
Și cum se continuă:

Pe parcurs, am avut parte și de umor neințenționat - cei mai slabi prezentatori din lume aici i-am întâlnit. Vreau să revăd oricând spectacolul ăsta, minus ăia doi. Ia auziți cum ni se spune că Johnny Weir a fost campion al SUA la patinaj... să mori tu că nu la ping-pong! A, încă ceva: Edvin Marton e puțin invizibil în acest show - dacă a cântat 5 piese. Poate pe Stradivarius se poate cânta maxim 10 minute pe oră?!? :)

În februarie avem Fed Cup, în aprilie vine Lara Fabian... și cine mai știe... I love this city!

Căutările anului

Nu mai sunt multe ore din anul ăsta, dar aș vrea să onorez o tradiție anuală în care listez topul celor mai ciudate căutări pe Google care au dus la referențierea blogului meu.

Belgia (belgia cum se traieste, cum e viata in belgia, de vizitat in belgia, vacanta in belgia etc, etc). Anul acesta, toată lumea a vrut să meargă în Belgia (în vizită sau definitiv) și au ajuns să citească despre exeperiența mea acolo. Nu-i rău. Doar că anul acesta am aflat cu toții că Belgia, cu deschiderea ei, a început să crească șerpi teroriști la piept...

Detalii de călătorie. Mă bucur că i-am putut ajuta pe oamenii care vroiau detalii despre harta pod drina, localitatea ruma serbia (bine omul căuta despre apicultură, deci mă tem că n-am fost de prea mare ajutor).

Oportunități dacă ești la FSPAC Cluj. Ei, așa da, mă bucură astfel de căutare. Sper că am fost de folos.

Categoria WHAT THE FUCK are câștigători de două feluri:

- din viața reală: a căutat cineva sex oral cugir și a ajuns pe pagina mea. Nu pot să-mi închipui cât de penibil trebuie să fii să cauți așa ceva pe net. O fi omul din Cugir? Căuta servicii într-o locație specifică? Vroia să afle despre particularități locale? Oricum, trist. De curiozitate am repetat și eu căutarea - din fericire, blogul meu nu apare pe primele pagini din Google. Dar printscreen-ul arată că trăim într-o lume tristă.


- spammeri: în fiecare zi trebuie să resping comentarii dubioase (de obicei în rusă), bănuiesc că de la un fel de crawlere. Doamne feri să fie persoane reale, pentru că nu înțeleg cine ar căuta fraza: ghost spam is free from the politics, we dancing like a paralytics

A, era sa uit. Cea mai tare cautare a fost: "www.cum sa-mi vopsesc coridorul.ro". Bietul om, clar ca nu intelege cum e cu site-urile. Cert e ca l-am ajutat, pentru ca a dat peste unul dintre postarile mele de capatai.

Mai multe nu am, pentru că Google Analytics a devenit extrem de complex în ultima vreme și-mi va trebui timp să descopăr lista completă...