joi, 24 noiembrie 2016

Aniversare

Azi implinesc 10 ani de cand lucrez cu contract si-mi dau seama ca pana la pensie va trebui sa mai myncesmuncesc cam cat am trait pana acum.

miercuri, 9 noiembrie 2016

Minunata lume noua

Acum 8 ani scriam singura postare in engleza de pe acest blog - America imi parea cea mai tare tara din lume, in urma alegerii lui Barack Obama presedinte. Ce triumf al spiritului uman era atunci, ca reprezentantul unei minoritati care a fost tarata pe un nou continent si tinuta in sclavie sa devina conducatorul suprem! Ce dovada de evolutie si de democratie!

Azi trebuia sa fie ziua in care sa scriu la fel de inspirata de alegerea primei femei la Casa Alba. Cu adevarat finalul ideii ca suntem "al doilea sex". Hillary ar fi fost un presedinte exceptional...

Dar America e tara tuturor posibilitatilor. Si democratia - pe care unii o numesc idiocratie si nu vreau sa-i contrazic - a invins din nou. Donald Trump mi-e simpatic datorita showului Apprentice si probabil ca va fi un alt studiu de caz interesant pentru un consumator de stiri politice ca mine. E un om care a ridiculizat - a cata oara?! Vezi Geoana vs. Base, Ponta vs. Iohannis, Brexit - orice sondaj de opinie. Un om care ma inspira sa cred ca orice e posibil. Si care ma face, pe de alta parte, sa ma tem, si sa accept ca in lume cateodata reusesc grosolanii si fanfaronii - pentru ca poporului tot paine si circ ii trebuie, ca acum 2000 de ani. Un tip de om impotriva caruia voi lupta principial oricand. Si, pentru ca de pe margine nu suntem decat caini care latra, e important sa intram in joc atunci cand conteaza. Inclusiv in jocul politic. Poate intr-o cursa prezidentiala, intr-o zi.