Când s-a anunțat line-up-ul pentru Electric Castle am fost relativ dezamăgită, pentru că nu credeam că poți să faci un festival doar cu George Ezra și Iggy Pop (ceilalți artiști internaționali nu prezentau prea mult interes pentru mine). Dezamăgirea n-a durat prea mult, pentru că mi-am dat seama că am ce să văd în fiecare zi. Și de-ar fi să mă duc numai la români - Vița de Vie, Sarmalele reci (!!!), Dora Gaitanovici, Subcarpați - tot e ceva. Și apoi a început perioada de documentare. A, se pare că știu, totuși, muzica lui Macklemore! A, Nothing but Thieves sună bine! A, Tash Sultana e un artist-orchestră foarte interesant! A, Morcheeba, of course! A, nu știu cum se definește muzica celor de la Sigur Ros, dar sunt fascinanți.
Așa că a fost un festival foarte reușit. A trecut deja o lună și s-au șters niște detalii, dar pot să fac un top al concertelor, la rece. Oricum, rămânem doar cu amintirea și amintirea subiectivă devine realitate. Nu e un top valoric - sau poate e?! Hai să-i spunem un top "top of mind".
1. George Ezra. Îi știam piesele. El e vesel, ca muzica lui. Vocea e de neuitat. Așa, un Elvis al zilelor noastre. Orchestră faină. La concertul lui am avut parte de unele momente neplăcute cu puștani veniți la concert ca să povestească banalități din viața lor. Și de unii care se duc în mulțime ca să fumeze (Când vor înțelege fumătorii că este pur și simplu nesimțire să fumezi în mulțime?). Prin urmare, am tot înaintat, până am ajuns într-o zonă de oameni care trăiau concertul și care știau mai multe versuri decât mine (și e bine să te înconjuri de oameni care știu mai mult decât tine). Partea faină la EC anul ăsta e că la orice concert ai putut să ajungi până în față, dacă voiai...
2. Sarmalele reci. Nu i-am văzut de vreo 20 de ani! Concertul lor a fost reprogramat și mă gândeam că îi voi părăsi după 30 de minute, ca să merg la Morcheeba. Ca să fie și mai rău, 30 de minute au făcut probe de sunet și au început deodată cu Morcheeba. Dar am rămas la ei, în primul rând. Și mi-a plăcut fiecare secundă. A fost un concert excelent - rezultă că am știut toate piesele -, chiar dacă au plecat fără să cânte "Telefonul nu mai sună" și "Dacă n-ai fi tu". Mi le-am tot cântat eu singură înainte și după concert. Din fericire pentru mine, Morcheeba a fost trupa care a îndrăznit să-și depășească timpul alocat și tot am prins vreo 5 piese, printre care hit-urile "Rome Wasn't Built in a Day" și "Enjoy the Ride".
3. Dora Gaitanovici. Ce talent, ce compoziții, ce viitor! Da, am ajuns acasă la 4 dimineața, iar la 2 la amiaz' eram deja înapoi la Bonțida, ca să-i prind concertul. Evident, așteptam "Ana", care a fost a doua piesă... Copiii ăștia sunt foarte talentați și erau vizibil emoționați de reacția publicului. Probabil nu se așteptau să umple Hangarul, dar lumea chiar a venit să-i vadă. Ar fi bine ca la anul să le dea un slot mai spre seară.
4. Vița de Vie. Nu unul, ci două concerte! Unul a fost supriză și relativ spontan, în campus. Prietenii mi-au zis că nu mă vor lăsa să intru, că n-am plătit pentru camping. Nu am stat să verific teoria; am urmat harta și am intrat în camping pe la cortul SMURD. Și m-am simțit sub acea copertină sub care s-a ținut concertul ca într-o tabără la mare, doar că muzicienii erau neobișnuit de talentați. Și apoi concertul de pe main stage cu Filarmonica din Cluj. Același concert pe care l-am văzut cu câteva luni în urmă la Casa Universitarilor... Sincer, cred că a sunat mai bine indoor, unde auzeai mai bine contribuția instrumentelor orchestrei.
5. Sigur Ros. Nu știu ce cântă oamenii ăștia - și nu-mi vine să cred că au 55+ ani -, dar m-au fermecat și m-au ținut pe loc. Încercam să-i asociez cu țara lor magică. Numai din Islanda puteau să se tragă. Și troli, și vikingi, și zei în același timp. Rock simfonic post-apocaliptic. Dramă și relaxare concomitente. Niște vrăjitori.
6. Iggy Pop. Să ai 76 de ani, să ai vocea aia și energia aia. Incredibil. Să ascult "The Passenger" a fost una dintre marile plăceri de la această ediție. Iar ultima piesă a fost epică, iar eu nu o auzisem niciodată - "Lonely Boy".
7. Macklemore. Un tip mișto. A făcut furori cu ia lui. Multă veselie, multă energie și multe piese cu mesaj puternic. Genul de artist pe care îl respect mai mult acum că l-am văzut în concert.
8. Tash Sultana. Mi-a plăcut mai mult live decât pe Spotify. Nu ai cum să nu respecți virtuozitatea muzicală. Sper ca la un moment dat să aibă mai multă inspirație la versuri și să aibă hit-uri internaționale.
9. Morcheeba. Bine, am văzut doar finalul. Dar e o super-trupă.
10. Nothing but Thieves. Două piese pe care le știam, dar sunt sigură că vor deveni din ce în ce mai mari. Tocmai au avut primul lor no. 1 în UK.
Pe ansamblu, EC e un loc în care simți că ai spațiu. Ești acolo cu 50000 de oameni, dar nu te simți sufocat. Singura sufocare a fost anul trecut, la 21 Pilots, dacă insistai să stai în față. Organizarea excelentă. Fără coadă la mâncare, băutură, autobuz, toalete. S-a simțit că au fost mai puțini oameni decât anul trecut. M-am convins că am încredere în gusturile lor muzicale și că o să-mi placă artiștii pe care îi aduc, așa că mi-am luat iar bilet Super Early Bird. Care, culmea!, s-a ieftinit față de anul trecut!
Și, de cealaltă parte, am fost la prima mea ediție de UNTOLD. Pot să stric supriza de pe acum și scriu direct concluzia, dar e, probabil, și ultima. Da, am mers pentru Imagine Dragons. Da, au fost și alte momente faine - vezi Olly Murs, care a avut o transformare spectaculoasă, fizică și artistică, față de acum 10 ani când l-am văzut în deschidere la Robbie Williams la Bruxelles -, dar ăsta nu e festivalul meu. Dincolo de muzică - și am stat să văd care e treaba cu DJii ăștia care țin oamenii pe stadion până dimineața și, apropo, numai David Guetta mi-a plăcut dintre ei - care nu e genul meu, nici bâlciul incredibil nu e genul meu. Aglomerația sufocantă nu e genul meu. Aș putea spune că nici trap-ul nu e genul meu, dar, din păcate, a existat scenă trap și la EC, și la UNTOLD. Apa plată 12 lei (peste ani, când voi reciti, nu va avea la fel de mult sens, așa că voi nota spre comparație că același produs e 2 lei în supermarket și era 8 lei la Bonțida; doar că la Bonțida este un Lidl în incinta festivalului și poți să-ți protejezi pușculița), hamburgerul 65 de lei, cartofii prăjiți 30 de lei, un mic Cuba Libre 33 de lei. Jesus!
Dar hai să vorbim despre partea superbă: Imagine Dragons. A fost cel mai fain concert care a avut loc în Cluj până în anul Domnului 2023. Nu cred că există o trupă mai mare în acest moment pe glob. Nu cred că există un solist mai în formă decât Dan Reynolds. Playlistul a fost hit după hit. Nu am mai fost la niciun alt concert la care să știu toate piesele. OK, poate doar la Bon Jovi toate piesele erau hit și le știam (concertul din 2008, nu ăsta mai recent, de când Jon și-a pierdut vocea). Și poate știam toate piesele de la Elton John și Queen, dar nu pot să zic că sunt toate hit; ce, vouă vă place "Fat Bottom Girls"? Un concert la care am avut același vibe electric ca la Green Day și Metallica. Niște oameni care își fac perfect meseria. După prima zi de UNTOLD am zis că e oribilă atmosfera, iar dacă ar fi să rămân pe dinafară și să nu intru la Imagine Dragons, aș rămâne supărată pe viață. În fine, m-am prezentat la 18:00 pe stadion și a fost OK. Dar dacă toată lumea ar fi ajuns din timp, tot ar fi rămas 3-4 mii de oameni afară. Ceea ce arată cât de ahtiați după bani sunt organizatorii. Trist, ca să nu zic grețos.
E clar, la un moment dat ți se cristalizează gusturile. Și știu clar că UNTOLD nu e pentru mine. Chiar m-am străduit să înteleg muzica electronică, dar nu mi-a ieșit. Am intrat de două ori în Polivalentă, la concertele acelor artiști trance. N-am reținut numele. Am reținut atmosfera. Unii oameni erau efectiv în transă. Ritmul ăla bum-bum sau bumpți-bumpți e ceva ce eu aș folosi doar pentru alergat sau pentru condus, să nu adorm. Dar nu înțeleg cum unii pot dansa cu atâta energie și pasiune pe așa ceva. Mă uitam în jur și 1 din 3 oameni era ca mine - adus acolo de anturaj, stând jos, uitându-se în jur, neînțelegându-i pe ceilalți. Văzându-i pe pasionați, am avut senzația unei distopii, în care cei de la pupitru îi transformă pe unii în instrumente, în soldați, în agenți fără minte. Și mă gândeam că noi, ceilalți, care nu eram în transă, am fi divergenții acelei societăți. Am fi cei care pregătesc în secret o revoluție. Cei care au semnale secrete și se înțeleg din priviri. Și mi-am închipuit că toți amatorii de rock, pop, dance, clasică etc. am pus la cale o revoluție, iar la final am reușit cumva să ne atingem obiectivul suprem: le-am furat stickul și am făcut liniște.
În concluzie, nu știu cu ce trupă m-ar mai putea ademeni UNTOLD vreodată. Poate cu Coldplay, dar îi vom vedea separat. Poate cu P!nk sau cu Lewis Capaldi, cu Ed Sheeran sau cu Harry Styles. Dar și atunci, probabil mi-aș lua bilet numai pe zi.
La anul îmi reiau obiceiurile sănătoase: weekendul de UNTOLD e weekendul de mers cu cortul la munte. Iar pentru mine, numele acestui festival va rămâne "Bâlci in the Park".
