C from Catharsis

Mi-am căutat fundal muzical pentru a scrie în acest weekend. MTV şi VH1 (cu derivate cu tot) mă deranjau după 2-3 piese fiecare. Şi am dat peste C Music. C de la Classical, Cinema, Chillout. Un canal pe care nu l-am urmărit pentru că avea număr prea mare în grila UPC, dar care acum e de departe my all time favourite. Calitatea e impresionantă. O mulţime de piese celebre în interpretări inedite. Artişti extraordinari, deşi unii nu foarte cunoscuţi (păi dacă nu-i dau pe MTV şi VH1!!!). Câteva exemple - Adagio de Albinoni cântat la chitară, Josh Groban cântând Nessun Dorma sau With or Without You cântat de un cor de fete, Scala on the Rocks. Intercalaţi - Bruce Springsteen, Aerosmith, Take That... Pe scurt, canalul ăsta face clasicii accesibili şi e - n-o să-mi iasă decât în engleză - the epiphany of exquisite taste.

Înregistrarea următoare e unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am auzit în ultimele luni.

Alte filme

Cred că îmbătrânesc. Sunt din ce în ce mai cârcotaşă. Nu pot să văd un film fără să întreb "de ce?", "de ce nu?", "nu se putea altfel?", "nu s-au gândit să...?".

De exemplu, Surrogate. M-am dus cu aşteptarea clară ca Bruce Willis să salveze iar lumea. Şi aşa a fost. Numai că pe parcurs mă tot trezeam comentând. Când Bruce îşi urmărea colega în trafic, iar colega sărea cu naturaleţe de pe o maşină pe alta, n-ar fi putut să sară direct pe o clădire, ca să-l lase pe erou cu ochii în soare? De ce vroia creatorul surogatelor nu numai să distrugă surogatele, ci şi să-i omoare pe oamenii care le folosesc? Nu era evident că soluţia lui Bruce e mai raţională: omorâm surogatele, dar păstrăm oamenii? De la ce vârstă primeau copiii un surogat? Cum se nasc copiii în noua lume? Merge mama personal la spital, vine un doctor surogat acasă? etc., etc.

Gamer. Stau să mă întreb, ce a fost mai întâi: Gamer sau Surrogate? Pentru că ideea e foarte asemănătoare - oamenii trăiesc în lumi virtuale şi sunt controlaţi de la distanţă. A-ţi lua o altă identitate şi înfăţişare e un lucru comun. Deci, prea asemnătoare. Oare le-a făcut aceeaşi casă de producţie? Oare un scenarist respins şi-a dus ideea în altă parte, iar casa care a refuzat a reciclat ideea? etc., etc. Oricum, îmi place de Leonidas. E noul alintat al Hollywoodului.

Bistro Verde

După vacanţa de vară, s-a redeschis Bistro Verde, o iniţiativă a magazinului de produse bio Coşul Verde, în colaborare cu clubul Insomnia (vizavi de Cinema Arta), care îl şi găzduieşte.

Toată mâncarea este bio, gătită pe loc; meniurile sunt originale şi debordează de naturaleţe şi originalitate, iar decorul este retro-şic. Muzica e din Insomnia.

Am fost săptămâna trecută şi am câştigat o plasă eco şi o gustare de cartofi pentru că am ştiut care este gazul responsabil de efectul de seră (era un concurs organizat de o organizaţie ecologistă). Apoi am mâncat aici cei mai buni cartofi copţi ever (se numesc "cartofi plini de sine"), asezonaţi cu cele mai bune roşii cherry din lume şi pentru prima dată n-am strâmbat din nas că felul de mâncare conţinea brânză.

Oamenii de acolo sunt prietenoşi şi foarte binevoitori, deci numai motive să le treceţi pragul.

Câteva imagini...

District crap

Am fost dusă la District 9. Mare greşeală. O singură dată în viaţa mea am văzut un film mai prost. Era la TIFF, în competiţie, ceva fantezie drogato-suprarealistă. Regret şi azi că am stat până la final. Între timp, am devenit mai selectivă. Ieri am ieşit din sală, lăsându-mi gaşca în urmă. Am rezistat 30 de minute la un rahat de poveste cu creveţi extratereştri evacuaţi dintr-un ghetto sud-african de un prostănac controlat, probabil, de socru-so, mare şef de corporaţie producătoare de arme. Creveţii aveau arme ce puteau fi activate doar de cineva cu ADN-ul lor, iar pe când plecam, prostănacul se transforma în crevete în urma contactului cu ceva poşircă extraterestră. Pentru că oamenii vor armele, mă gândesc. OK, nu ştiu finalul şi nici nu mă interesează. Probabil că fanii de Alien nu sunt de acord cu mine. Nota pe IMDB e 8.5, iar 1-ul meu nu are nicio influenţă. Oricum, nu mă mai duc veci la film fără documentare prealabilă.

Curiozităţile Marocului

1. Grand taxi, petit taxi
Diferenţa din titlu e clară şi e valabilă în orice oraş. Petit taxi e o maşină mică (inclusiv Logan), din punctul meu de vedere construită pentru 5 persoane. În Maroc, de fapt, o maşină gen Logan Petit taxi e pentru maxim 3 clienţi. Un alt semn distinctiv este prezenţa - şi mai ales folosirea - contorului. De regulă, taxiurile mici fac curse în interiorul oraşului şi sunt extrem de ieftine (am uitat suma, că era infimă). Prima dată când am vrut să luăm un Petit taxi eram 4, iar şoferul n-a vrut să încalce regula.

Pe de altă parte, Grand taxi-urile sunt Mercedesuri din anii 70 (sau 60? sau 80?), din alea mari şi încăpătoare, dar tot pentru 5 pasageri proiectate. Eh, însă marocanii utilizează spaţiul la maxim, astfel că un taxi mare porneşte doar când are 6 pasageri: 2 pe scaunul din dreapta, 4 în spate. Ca excepţie, poţi să mergi şi singur, dacă accepţi să plăteşti cursa pentru 6 persoane. Tarifele sunt fixe, iar cursele - interurbane. Ca idee, o cursă de 60 de km a costat 4 euro. Prima dată când am luat un Grand taxi, mă lăfăiam pe bancheta din spate, încântată de spaţiul avut la dispoziţie, când doamna din stânga mea m-a apucat de picioare, mi le-a tras spre ea şi mi-a zis că mai aşteptăm încă 2 persoane. Nu ştiu, sincer, ce se întâmplă în cazul în care un pasager e supraponderal...

Ce-ar mai fi de adăugat? Taxiurile din aceeaşi categorie au aceeaşi culoare (de exemplu - Petit=crem, Grand=albastru), iar culorile diferă de la un oraş la altul.

2. Fructele de cactus: sunt peste tot şi se mănâncă. A le vinde e un mod decent de a-ţi câştiga traiul de azi pe mâine. Un fruct e 50 de cenţi sau 1 DH, iar pentru preţul ăsta, vânzătorul se spală pe mâini, spală cuţitul, şi ţi-l desface, scutindu-te de înţepături. În unele locuri, casele au garduri de cactus (reformulând, cactuşii se găsesc pe toate gardurile), deci oricine se poate vânzător de fructe de cactus. Dacă vreţi să încercaţi aşa ceva, am văzut la Cora 2 bucăţi putrezite, import America de Sud, cu 6 lei bucata. De faptul că jumătate din fruct sunt de fapt sâmburi v-am mai zis.

3. Sucul de trestie de zahăr. Se prepară în maşinăria din imagine, costă cât un suc de portocale, e argilos şi se bea greu, din cauza albinelor.


4. Cobrele din Marrakech. Se pare că sunt atracţia marocanilor, deşi eu nu o înţeleg. 3-4 oameni păzesc o cobră (de hoţi şi de turiştii fotografi) şi-i dau de mâncare. Uneori îi mai şi cântă. Clienţii stau şi aşteaptă fie dansul, fie masa. Am văzut în prejma cobrelor pui de găină, hamsteri şi un căţeluş. Nici nu vreau să mă gândesc...

5. Ora 19.15 în Ramadan. OK, poate n-am nimerit ora exact, dar, sigur, în jurul ei, are loc un fenomen ciudat de golire a străzilor în 2 minute. E ora când se merge la rugăciune, după care toată lumea mănâncă în casă, aşezaţi pe jos. Noi i-am văzut pe patronii de magazine făcând asta în magazinele lor. E chiar fascinant să fii singur pe stradă, după ce cu un minut înainte trebuie să te fereşti din toate părţile. De menţionat că 19.14 minute e o oră excelentă pentru negocieri. Când ştiu că micul dejun e la un minut distanţă, marocanii devin generoşi în negociere.

6. Tatuajele berbere. N-am poză să vă arăt, dar am văzut pe stradă dovezi vii ale unei vechi tradiţii berbere: femeile se tatuează între sprâncene şi pe barbă. Azi mai vezi aşa ceva rar şi doar la bătrâne, semn că tradiţia se pierde.

7. Uleiul de argan. Este un ulei miraculos, cu recădere cosmetic, dar şi cu ceva uz culinar. 1 litru pur, neprelucrat, costă 40-50 de euro. Dacă e cosmetic şi tratat cu arome, 60 de ml costă 6 euro. Acesta e uleiul care menţine tânăr tenul femeilor marocane şi e aşa de scump pentru că un litru se obţine din 30 kg de seminţe de argan. Dacă-l cumperi puri, nu vei şti niciodată dacă nu e cumva pe jumătate ulei de măsline...

8. Tajine. Aşa se numeşte şi vasul şi mâncarea care se face în el. E o mâncare cu carne (desigur, există şi varianta vegetariană) şi cu o garnitură variabilă, care îi dă specificul: cu legume, cu nuci şi piersici, cu struguri şi ceapă etc. Tajina cu peşte şi cea cu carne tocată (de vită) sunt cu sos tomat. E o mâncare de seară, deci sfatul marocanilor e să o comandaţi la cină, dacă vreţi să fie proaspătă.




9. Pisicile. Iubesc Marocul pentru omniprezenţa pisicilor lui. Sunt pisici imense, cu vreo 25% mai mari decât ale noastre, şi foarte prietenoase. Aici am văzut cele mai frumoase şi cele mai urâte pisici ever.

Here is a part of my cat collection: