duminică, 1 septembrie 2013

Revoluţia începe la Roşia Montană!

Daca a existat vreodata un moment pentru lupta civica, acel moment este acum. Dintre toate porcariile, escrocheriile si jafurile facute de clasa politica de dupa Revolutie, niciuna nu se compara cu proiectul de lege care ar permite inceperea exploatarii la Rosia Montana. Daca a fost vreodata nevoie de spirit nationalist, acum e momentul. Patriotismul poate parea ceva demodat intr-o lume globalizata, in care ne dorim sa fim europeni inainte de a fi romani, dar cred ca asta e momentul cand acest sentiment amortit ar trebui sa se trezeasca in fiecare dintre noi.

Am share-uit zilele astea stiri si opinii in favoarea salvarii Rosiei Montane asa cum e ea cum n-am mai facut-o pana acum. Pentru cei care simt ca informatia e disipata, am hotarat sa strang cat mai multe link-uri in aceasta postare. De asemenea, va invit din start sa dati like paginii gestionate de Alburnus Maior - e o colectie impresionanta de informatie: https://www.facebook.com/rosia.montana.in.unesco

In plus, contactati-va prietenii si intrebati-i daca sunt siguri ca au stiut ce au facut atunci cand au dat like paginii Gold-ului: https://www.facebook.com/ProiectulRosiaMontana
Eu jur sa-i desprietenesc pe toti cei care au facut-o din convingere.

Sper sa ne vedem cat mai multi la proteste si nu uitati sa le scrieti celor care va reprezinta! Mi se pare inacceptabil ca oameni apropriati mie - familie, prieteni - declarati clar impotriva proiectului se complac intr-o dulce letargie (unora li se trage de la convingerea ca o sa fie "cum o vrea Dumnezeu") si chiar mi-au spus ca n-o sa faca nimic (de dimineata mi se scuza cineva ca "e mort civic"). Pai, inviati odata! Niciodata imnul national n-a avut atata sens in ultimii 23 de ani! Sa ne desteptam cu totii, pentru ca e acum ori niciodata! DECI: contactati-va parlamentarul! Aveti aici doua surse cu datele de contact:
http://www.protectiamediului.org/cine-te-reprezinta/
http://legea.rosiamontana.org/
Un simplu mesaj in care va identificati si in care cereti un vot "NU" va conta pentru a arata cat de mare e rezistenta.

Link-uri utile:
1. Cititi cat este de absurd proiectul de lege inaintat de guvern. Este, fara exagerare, inceputul sfarsitului democratiei in Romania. Expropriere in numele unui privat, de catre acel privat, licenta pentru distrugerea naturii si a mostenirii culturale - ce mai, are de toate, mai ceva ca-n Orwell: http://blog.activewatch.ro/rubrica-cetateanului-necenzurat/romania-in-genunchi-acum-ori-niciodata/

2. Cititi cum sta faza cu banii si cu protectia mediului, de fapt! Acest proiect ilegal a costat partea romana pana in prezent 40 milioane de euro, bani imprumutati de la canadieni. Participatia dupa mirifica renegociere a crescut la cca. 25%, dar asta nu va insemna nimic daca ei vor face majorare de capital si ne vor dilua contributia. De unde va avea statul roman echivalentul? Pai tot dintr-un imprumut de la ei! Deci, e mai bine sa ne asumam pierderile acum, sa-i despagubim si sa-i aruncam afara odata pentru totdeauna! Cat despre protectia mediului de dupa proiect - surpriza! - tot pe banii nostri s-ar face! Cititi si va cruciti: http://www.riseproject.ro/articol/documentele-confidentiale-ale-afacerii-rosia-montana/

Apropo: Apusenii sunt mai valorosi decat toti banii din lume! Ma gandesc sa le scriu si parlamentarilor din afara Transilvaniei, sa ma asigur ca vor vota si ei pe principiul "Moldova nu-i a mea...".

3. Vedeti o luare de pozitie a unui europarlamentar, care explica dimensiunea previzionata a dezastrului ecologic care SIGUR s-ar intampla (ati vazut voi constructii neerodate de natura?!?) si cat ne-ar costa ca despagubiri spre alte state, in comparatie cu niste accidente mai micute, care deja s-au petrecut: http://www.youtube.com/watch?v=Bz3F71z0atU

Gasiti aici o lista a dezastrelor ecologice din ultimii ani de la minele de aur: http://silviacolfescu.blogspot.ro/2013/08/lista-accidentelor-cu-cianuri-la-minele.html

4. Pozitia Academiei Romane. E un document mai vechi, dar nimic esential nu s-a schimbat. Apropo, pe cand un comunicat al UBB, de exemplu?
http://www.acad.ro/rosia_montana/pag_rm04_decl.htm

Similar, pozitia ASE Bucuresti: http://www.observatorulurban.ro/24-argumente-contra-proiectului-roia-montana.html?searched=rosia&highlight=ajaxSearch_highlight+ajaxSearch_highlight1

4. Nu uitati ca Rosia Montana e doar inceputul. S-a zis ca e "regina de pe tabla de sah". Dupa care ne vor face sah-mat instant: http://www.cotidianul.ro/tradarea-de-tara-a-facut-ca-romania-sa-devina-o-colonie-193547/

5. Daca n-ati vazut filmul "Rosia Montana - un loc pe marginea prapastiei" de Fabian Daub, s-o faceti! Si distribuiti link-ul prietenilor vostri din strainatate, ca e in engleza! http://www.youtube.com/watch?v=2D-sIbnnpBI&sns=tw

In rest, cateva marturii in imagini.

Am facut ieri o gluma proasta, dar extrem de reala, pornind de la o poezie de B.P. Hasdeu, facuta celebra de Florin Piersic: "Ati fost vreodata la Abrud?" Nu? Pai, grabiti-va, ca daca porneste exploatarea la Rosia Montana, il vor duce apele cand se va sparge barajul, aflat la doar 2 km distanta. In poza de mai jos, stalpul incercuit e la marginea Abrudului, iar toata valea pe care o vedeti pana acolo s-ar transforma intr-un lac de cianuri (benigne, desigur...):



Nu uitati de satul Geamana si de ce s-a intamplat acolo. Poza panoramica va da o idee despre cat de adanc e lacul de steril de acolo.


Nu uitati nici de accidentul de la Certej din 1971. Fara doar si poate, la Rosia ar urma sa fie mai rau: http://adevarul.ro/locale/hunedoara/exclusiv-certej-1971-tragedia-uitata-89-vieti-ingropate-300-mii-metri-cubi-namol-atenTie--fotografii-Socante--1_50aea54a7c42d5a6639eb6b8/index.html

Cat despre solutii:
- la Rosia Montana trebuie eliminat acel PUZ declarat ilegal in cateva randuri, prin care nicio activitate economica in afara de minerit nu primeste autorizatii. Atunci se va putea dezvolta turismul. Si alte afaceri (au mai existat investitori, dar au fost goniti in suturi de alesii locali, vanduti RMGC). Am mai spus-o: Rosia Montana ar trebui sa fie Mecca turismului romanesc, pentru ca este localitatea cu cea mai veche atestare documentara din tara. Si apropo, daca vom reusi s-o salvam, va deveni si Mecca democratiei in Romania - locul in care revolutia civismului a invins coruptia si tradarea de tara. Deci inca un motiv pentru pelerinaje la Rosia Montana.
- inscrierea in patrimoniul UNESCO e o sansa imensa. Puteti citi intr-o postare mai veche de-ale mele care sunt argumentele (http://laviniaflorea.blogspot.ro/2012/08/sa-salvam-rosia-montana.html). Sa ne-ntelegem: Rosia Montana are sanse mari sa primeasca tutela UNESCO.
- Rosia Montana a supravietuit 2000 de ani datorita mineritului. Mai sunt destule bogatii acolo (apropo, metalele despre care nu se vorbeste sunt mult mai valoaroase decat aurul si argintul - cititi aici:http://www.buciumul.ro/2012/02/01/e-oficial-valoarea-celorlalte-metale-rare-de-la-rosia-montana-e-mai-mare-de-patru-ori-decit-cea-a-aurului/), deci s-ar putea reporni mineritul clasic. Si sa fie o afacere romaneasca.
- oamenii din Rosia nu mor nici acum de foame. Si nu vor muri niciodata. Vor trai ca si pana acum din cresterea animalelor. Si din afacerile pe care si le vor putea deschide cand se va termina cu PUZ-ul ala ilegal. Apropo, nu v-ati intrebat niciodata de ce numai localnicilor din Rosia li se plange de mila ca n-au locuri de munca? De Ocna-Mures ati auzit? Ati plans mult cand s-au desfiintat 3000 de locuri de munca? Dar pentru cei din Moldova, unde somajul e in floare - ati varsat vreo lacrima, stimabili (=))) aparatori ai RMGC?

Cu toata rusinea ca le-am copiat de pe Facebook (sa ma ierte Edmond Kreibik), iata niste poze care sa va ajute sa asociati imagini cu numele de Rosia Montana:













Si cateva facute de mine:

Galerii de valoare UNESCO. Cica le-am muta in alta parte (sic!) si am rezolva problema.
FanFest. Cel mai odihnitor concediu pe care l-am avut vreodata.




Acesta este un monument al naturii, pentru ca nu e din acelasi tip de roca precum restul muntelui, un fenomen ilogic dpdv geologic. Cica-l mutam si pe asta in alta parte.




In concluzie, am realizat - poate cam tarziu? - ca Rosia Montana este mai mult decat un simbol al luptei pentru ecologie si patrimoniu - este o lupta pentru insasi libertatea democratica. Daca scenariul cel mai negru se va produce si vom pierde aceasta lupta, eu nu mai vreau sa traiesc in aceasta tara. Eram pe punctul de a-mi cumpara un apartament la Cluj, dar n-o s-o fac, pentru ca sunt convinsa in cam 30-40 de ani aceasta zona ar fi in vecinatatea unui imens dezastru ecologic. Iar pentru mine si pentru copiii mei nenascuti, am datoria de a cauta un viitor mai bun. Si, cu siguranta, nu-mi pot inchipui un viitor fara libertate.

Mai sunt 30 de minute pana la protest. Purcedem!

PS: La capitolul divertisment, vedeti aici cat de impartiala este comisia UNESCO aflata in vizita la Rosia Montana. De asemenea, o reintalniti pe o tanti, eroina in clipurile de manipulare ale RMGC (cea care se plange ca trebuie sa croseteze sosete pentru a-si intretine familia), autoproclamata "purtatoarea de cuvant a femeilor din Rosia Montana", cum se autoproclama drept zoofila, de aceasta data (ce ma uimeste este ca nu o face cu rusine, ci ca pe un titlu de glorie - acuma, serios, daca esti zoofil, n-ar trebui sa fii mai umil?). http://www.youtube.com/watch?v=p43fV0UcYIw

sâmbătă, 31 august 2013

Vacanta in Belgia

...au trecut deja de vreo 3 saptamani. Intre timp, tara arde - nu a lor, ci a noastra. Totusi, pe scurt, despre Belgia, ca asa am promis.

Hai s-o facem ca la scoala: Belgia. Belgia este o tara scumpa. Repere: 2 stiuleti de porumb in supermarket costa 2,5 EUR, 10 pulpite de pui costa 12 EUR. In Belgia se traieste bine si aproape ca ai impresia ca nu exista oameni saraci - salariul minim este 1502 EUR. Ca sa incheiem subiectul preturilor si nivelului de trai, cred ca observatiile pe care le-am facut mi se trag de la faptul ca traiesc in Romania: asta inseamna ca sunt putine tarile in care pot merge ca turist si sa zic "Frate, am bani! Ce ieftine sunt toate!" (Chiar, care or fi acele tari? Moldova, Ucraina, Maroc, ceva cu Stan la coada?). In rest, in Belgia viata e linistita, poate chiar plictisitoare. Nu stiu cum poate cineva sa traiasca in atata pace! Pistele pentru biciclete se gasesc peste tot, casele arata din acelasi film ("tencuite" cu o piatra care reda modelul zidului de caramida), ciocolata si Berea (B mare e de la autocorrect, dar il las asa, ca se potriveste in context) sunt bune si cam atat. Dar ce mai vrei?

Luate individual, locurile in care am fost pot fi descrise cam asa:
- Bruxelles: un oras frumos, plin de viata, cosmopolit - pe lista de "mi-ar placea sa traiesc acolo". Belgienii sunt oameni intregi la cap si te lasa sa le calci iarba din parcuri. Si nu se uita chioras la tine daca stai jos in Grande Place cu o bere in mana. De vazut Atomium, institutiile europene, parcurile. In Bruxelles vei gasi cersetori. Am primit asigurari ca sunt toti romani.

Bruxelles, Belgia

Bruxelles, Belgia

Atomium Bruxelles Belgia

Brussels, Belgium


- zona Baal-Tremelo: pare plina de pensionari bogati. La ei faceau referire Pet Shop Boys cand ne ziceau sa mergem in Vest, ca acolo-i viata linistita.

- Leuven: oras universitar simpatic. Aici am vazut in centru toalete de bar mult mai naspa decat in Hasdeu.
 

- Marea Nordului si statiunile de pe malul ei: locuri bune de shopping, dar nu pentru plaja. In august e ca la Mamaia in noiembrie.
Litoralul belgian

Litoralul belgian

- Anvers (Antwerpen): orasul lui Rubens are un centru dragut si o istorie portuara impresionanta. Nu m-a miscat. N-as zabovi prea mult aici.
Anvers (Antwerpen)

- Gent: cred ca e un oras subestimat. Am inteles de la belgieni ca parerea lor e ca doar saracii locuiesc in Gent. As vrea sa avem si noi asa saraci. Orasul e superb, iar zona de vizitat e mai mare decat ati crede. Imi pare rau ca n-am facut un tur cu barca (am ajuns cam tarziu, ca de pe la vreo 6 pun armele-n cui).
Gent, Belgia

Gent, Belgia

Gent, Belgia

- Maasmechelen: e un fel de Parndorf la confluenta a 3 tari (Belgia-Germania-Olanda), dar mai bun. Pentru prima data am cheltuit mai mult de 10 euro intr-un astfel de loc, pentru ca, intr-adevar, reducerile sunt reduceri.

- Bruges: cel mai frumos loc din Belgia, fara indoiala! E de basm, exact cum se zice in filmul "In Bruges"... Vreau sa revin. Daca ajungeti pe acolo, neaparat sa dati o tura si cu barca (7,5 euro).
Bruges, Belgia

Bruges, Belgia

Bruges, Belgia

Bruges, Belgia

Bruges, Belgia

Bruges, Belgia

Bruges, Belgia

Bruges, Belgia

Bruges, Belgia

Ca nota de subsol, dupa concertul de la Bruxelles, imi place mai mult ca inainte de Robbie Williams. A sarit de la un 6 la un 8 pentru mine. Inca ii prefer pe cei de la Take That, iar, dat fiind faptul ca par a fi revenit la sentimente mai bune, poate voi avea ocazia sa-i vad impreuna in concert.

Daca vreti sa aflati mai multe despre viata in Belgia, vizitati blogul Mironei :).

duminică, 18 august 2013

De duminică

Confesiune: am traversat o perioadă prea pronunţată de relaxare (unii ar putea să-i spună lene), de unde absenţa de pe blog. Promit să nu mai fac. Am o vacanţă în Belgia de povestit, dar, înainte de asta, să vă zic povestea acestei dimineţi de duminică.

Mă pregătesc pentru un examen şi, pentru a ieşi din starea pronunţată de relaxare, am decis să învăţ în parc - un compromis viabil, mi-am zis. Cel mai apropiat de mine e Parcul Rozelor, aşa că, odată ajunsă la destinaţie, am început să caut cel mai potrivit loc.

Mă aşez pe băncile de la intrarea de lângă Winners. Prea aproape - se aud schimburile de mingi de la antrenamentele de tenis. Nu vreau să suport un alt fel de picătură chinezească - mi-ar lua prea mult timp s-o integrez în fundalul sonor de ignorat. Merg mai departe şi găsesc o bancă la umbră. Nu se aud mingi - perfect. Încep să mă instalez, când îmi dau seama că sunt în spatele bucătăriei de la Winners şi că n-aş suporta să învăţ pe fundal de prăjeli (dacă aş fi vrut asta, aş fi stat acasă, să savurez mirosul generat de vecinii care îşi aerisesc bucătăria prin scara blocului). Bun, mai departe. Deja aud cam tare sunetul cascadei de la ceva staţie de epurare de pe Someş - prea puternic, plec mai departe şi rămân fără opţiuni: am ajuns la ultima bancă. Mă aşez şi-mi scot materialul de studiu. Aleg să ignor strigătele copiilor care se joacă în apa de la mini-fântâna arteziană şi ale celor care învaţă să se dea pe role. Încep să citesc şi, pe când intru în ritm, surpriză! Aud un sunet familiar - cineva bate o minge de baschet şi ştiu ce urmează - va arunca la coş, o va bate în continuare, deci mă va enerva la intervale de 15 secunde. Verific cine e sursa - tătic la 45 de ani, singur cu mingea. Observ ulterior că nevasta-sa plimbă un plod cu căruciorul în jurul terenului. El e prea gras să arunce mingea prea des, prin urmare decid că voi suporta acel sunel de fundal o dată pe minut. Deci sunt instalată oficial şi mă pun pe învăţat. Două ore mai târziu, umbra s-a dus complet şi trebuie să-mi caut alt loc. Fac traseul invers şi constat că ultima bancă liberă la umbră e în cealaltă parte a parcului, exact pe unde am intrat. Stau jos şi continuu să citesc. Totul merge bine, când, dintr-o dată, mă simt transportată la Mecca. Doar că nu e arabă ce aud, ci românească neaoşă: practic, în apropiere, se transmite la boxe sluba de duminică. Dintre toate gândurile care mi-au trecut prin mintea-mi păcătoasă, vă lansez doar câteva întrebări:
1. Oare preoţii şi cantorii îşi dau seama ce afoni fără pereche sunt? În calitate de connaisseur al show-urilor de talente gen American Idol, The Voice, X Factor etc., credeţi-mă că nu aşa se cântă o bucată muzicală (gen "Doamne, miluieşteeeee-neeeeee"). Să văd eu prima faţă bisericească care (da, am văzut cacofonia, dar o las acolo) trece de o audiţie de acel gen şi eu promit să-i cumpăr albumul cu Liturghia!
2. Vă închipuiţi cum e să vă cumpăraţi un apartament în zona Plopilor şi să nu te auzi om cu persoană în propria-ţi casă duminică dimineaţă, din cauza unor feţe bisericeşti zeloase? Jur că, dacă ar fi cazul meu, aş face plângere la Poliţia Comunitară, Primărie, Mitropolie, Consiliul Anti-Discriminare etc. Dar în primul rând la Poliţie, pentru că, dacă asta nu e deranjarea liniştii publice, atunci nu ştiu ce e. Sau te pomeneşti că şi-au scos autorizaţie pentru asta? În acest caz, invoc libertatea de conştiinţă.
3. Ce aţi prefera: un vecin care transmite slujba la boxe în tot cartierul timp de 2 ore sau un vecin care bagă manele în aceleaşi condiţii?

sâmbătă, 18 mai 2013

Eurovision 2013 live

Acea seară a anului a sosit: comentez live Eurovisionul. Şi n-am fost niciodată mai bine dispusă. Râd întruna de melodia noastră. Pe de altă parte, mă tem că, de atâta mişto cât am făcut de el, Cezar şi piesa lui au devenit o plăcere vinovată... Da, mă voi duce curând să mă controlez la cap. Să înceapă show-ul!

***

Până una-alta, cea mai bună piesă pe care am trimis-o vreodată a luat 14 puncte şi a fost pe locul 21... Deci de ce n-am câştiga anul ăsta?
http://www.youtube.com/watch?v=IQgTukRucXA

Cezar îmi aminteşte de un artist de speriat din Bulgaria...
http://www.youtube.com/watch?v=Af1BRDUt2xE

***
Franţa: o apariţie cam psihedelică. Am şi uitat-o. Dar mă întreb: regizorul ştia că se va atinge, de a reuşit să filmeze momentul de sus până jos? Oricum, îmi aminteşte de Courtney Love.

Lituania: A cântat el ceva despre pantofi, într-o engleză aproximativă. Mai contează, atâta timp cât au fost bomboane pentru ochi?

Moldova: Ce drag mi-e să aud româneşte la Eurovision!!! Versuri frumoase, construcţie dramatică, voce bună. Un moment frumos de tot! Bravo, Aliona!

Finlanda: Katy Perry blondă. Ca să vezi, la sfârşit fuge cu domnişoara de onoare. Păi de-aia de nu te ia, tu tută! Cam stupid moment.

Spania: Piesa e simpatică. Mai bine decât ce prezintă Spania de obicei. Vibrato ăla, însă, suna cam ovin. De la emoţii, probabil.

Belgia: Băietul ăsta care a câştigat Vocea Belgiei nu ar fi întors niciun scaun la The Voice US. Dansatoarele alea parcă aveau două picioare stângi. Dar piesa ar merge pe radio. Deşi... oare cum stăm cu engleza în Belgia?

Estonia: Cred că va fi hit la Radio Estonia Actualităţi. Cât de frustrant să nu ai nicio idee despre ce e vorba în propoziţie... "Aş dori să-i mulţumesc vocii mele"?!

Belarus: Păi aşa, tată! Că tot lipsesc ritmurile din Balcani anul ăsta şi nici Elena Paparizou, nici Ruslana n-au ajuns pe acolo. Păcat că fata nu ştie să danseze. Dar oare s-a observat?

Malta: Ce drăguţ, nepotul lui Stan din Stan şi Bran a ajuns la Eurovision! Un cântec despre unul care lucrează în IT şi pândeşte o fată zi de zi. Un moment cu nevoi speciale...

Rusia: Nenea Putin, aţi aprobat mesajul ăsta? Să ne îngropăm toţi armele? După dvs. Parcă nu pot asocia cântecul cu ţara.

Germania: La capitolul show, avantaj Moldova şi România: măcar ai noştri îşi ascund dispozitivul de înălţat sub rochie. La capitolul picioare, câştigă Belarus. Piesa e bună, vocea nu prea.

Armenia: Mi-a cam plăcut piesa. Multe întrebări existenţiale. Dar vocal - a fost rău de tot. Deci nu mi-a mai plăcut. Iar bietul om e distrus pe Twitter din cauza sprâncenelor. Just.

Olanda: Despre Anouk am aflat că e foarte tare în concerte, pentru că îşi scoate sutienul... Cum Dumnezo ajungi ca, dintr-o zeiţă rock, să cânţi despre păsări? Cel mai penibil moment al serii (bine, încă Cezar n-a intrat, dar el o face intenţionat). Anouk, o să-mi amintesc doar Nobody's wife şi Michel în legătură cu tine. E în avantajul tău.

România: Ne iubeşti sau ne urăşti, Europa, nu ne poţi ignora! Pentru prima dată am sesizat că primele acorduri sunt strigătul lui Tarzan. Dar bridge-ul R&B chiar îmi place. Vocal a fost destul de bine, nu? Eu încep să-mi asum piesa asta: da, l-am castrat pe Dracula şi vă cam place!

UK: Wow, Bonnie Tyler! Piesa e din anii '90, dar ăia au fost nişte ani senzaţionali! Va fi sus de tot! Sau nu?Newsflash: britanicii o detestă. Cică "they're holding out for a zero". Caz clasic de a nu fi profet în ţara ta.

Suedia: Ceva combinaţie de Tarzan şi Adam Lambert. Partea de Adam Lambert îmi place.

Ungaria: No, esosz kedvesem, draga! Păcat că nu vă înţelege nimeni limba în Europa (indic o mică frustrare personală că nu m-a învăţat bunica maghiară). Cred că va fi hit în Ungaria Mare. Vreo 3 puncte de la România? A zis ceva de ninci poştaş?!

Danemarca: Măi, asta chiar mi-a plăcut! Şi Nicole Kidman şi fluierul şi tobele.

Iceland: Un cântec din ţinutul elfilor. Parcă l-am mai auzit. Asta înseamnă că nu mi-a displăcut.

Azerbaijan: Da, mi-a plăcut omul din cutie. Şi piesa. Top 5.

Grecia: O soluţie pentru o ţară în default: să curgă alcoolul. Gratis!!! Din seria prostioarelor obişnuite la Eurovision.

Ucraina: Degeaba, Cezar s-a înălţat mai mişto (serios, cât de ingenios trebuie să fii să te sui pe o piatră?). Fata-i faină. Cântecul pare din Lion King sau ceva de genul.

Italia: Ăsta parcă-i un fotbalist la costum, enervat că l-au pus să cânte. Slab la capitolul conexiune emoţională. Şi mai şi seamănă cu Cezar. La dracu, toate drumurile duc spre România! Piesa e drăguţă.

Norvegia: Jumate Sandra, jumate Byork egal multe voturi din Nord, dar şi de aiurea. Top 5.

Georgia: Muzică pentru un final fericit de film romantic. În urmă cu 20 de ani şi ei. Dar cine să-i învinovăţească, dacă acum 2 ani Azerbaijan a câştigat cu o piesă pe acelaşi calapod? Măcar au voci bune.

Irlanda: Bieber are epigoni vopsiţi prost pe păr. Ce contrast între el şi bărbaţii tatuaţi de la tobe! Pe la mijloc? Oricum, decădere treptată în ultimii ani.

***

OK: tentativă de top: Danemarca, Rusia, Norvegia, Azerbaijan, România, Belarus, UK, Germania, Italia, Suedia, Georgia.

Top personal: Danemarca, Moldova, Azerbaijan, UK, România.

Să vedem ce iese, fără ex-iugoslavi în competiţie!

Şi abia aştept s-o văd peste o săptămână pe Loreen la Cluj!

***
Ce chestie ciudată prezintă punctele de la Suedia! Dar ne-a dat 4 şi nouă!
Puncte şi de la Albania! Nişte ţări de la care n-am pupat niciodată nimic. Numai că luăm bătaie de la Ungaria, deocamdată...
Măi, dar nu ne-ar da ucrainienii şi ungurii vreun punct, să-i pici cu ceară!
Se pare că numai nouă de place de Bonnie Tyler.
Tipa de la Chişinău seamănă cu Ivanka Trump. Şi n-am luat decât 10 puncte de la Moldova. Ce fel de înţelegere aţi făcut cu Ucraina, fraţilor?
Nici românilor din Italia nu le-a prea plăcut de Cezar, bag seama. Păi cum, în ţara Scalei din Milano, ţara în care contratenorul e profet?
10 puncte de la Finlanda pentru Ungaria. Deci chiar se înţeleg, fino-ugricii între ei!
Mamă, 0 puncte din Spania! Dezastru!
Deci nu ne plac vecinii şi basta! Dar nici noi pe ei. Ce aşteptări să ai şi de la bulgari?
Oare sunt mulţi unguri în Germania? 12 puncte? Credeam că invazia de români e mai severă...
Puncte nesperate de la Islanda (oare Cristian Sima e tot pe acolo?) şi Malta. Şi 10 de la Grecia, wow! Mulţumim.
Cam prostesc să anunţi câştigătorul şi apoi să te întorci plictisit la numărarea voturilor. Nu se face, Suedia!
Bilanţ: Moldova în faţa noastră. Noi pe 13. Rezultă că n-am fost penibili, totuşi. La anul şi la mulţi ani!

sâmbătă, 4 mai 2013

Conversatii de Pasti

1. De ce Pastile din partea mamei sunt mai importante decat cele din partea tatalui

Mama (catre prietenul banuit a fi catolic - nu catolic "ca aia care ne-au furat biserica", ci ca Papa de la Roma - si care m-a adus acasa in drumul sau spre bunici): Voi sarbatoriti acum Pastile?
Prietenul: Mda.
Mama: Ca parca le-ati sarbatorit si pe celelalte.
Prietenul: Raspuns non-verbal afirmativ, dar nu foarte hotarat.
Mama (ajungand la miezul problemei): Dar voi ce religie aveti?
Prietenul: Mama e ortodoxa, tata e catolic. Deci intotdeauna am tinut ambele Pasti.
Mama: Pai, clar, daca mama ta e ortodoxa, stie ea cum sa le sarbatoreasca si pe astea (se subintelege, ale noastre). Bunica la care mergi ce [religie] e?
Prietenul: Ortodoxa.
Mama: Atunci e clar. Pastile din partea mamei sunt mai importante decat cele din partea tatalui (zambet sincer, pentru a sarbatori q.e.d.-ul).
Eu: Pai clar ca-s mai importante. Doar este si o vorba din popor. Si nimeni nu m-a injurat "de Pastile lu' tat-tu".
q.e.d.

2. Paste fericit!

Tata: Trebuie sa ma ajuti sa scriu un sms si sa-l trimit deodata mai multor persoane din agenda.
Eu: Si ce vrei sa scrii?
Tata: "Paste fericit!" Atat.
Eu: Pai, in cazul asta, lipseste un apelativ. Te pot ajuta sa le scrii: "Paste fericit, boule!". Sau "Paste fericit, magarule!".
Tata: Pauza.
Eu: Sa nu-mi spui ca nu li s-ar potrivi unora.
Tata: Ba, cred ca unora chiar te las sa le scrii: "Paste fericit, boule!". Dar cu numar ascuns.