Aniversare

Azi implinesc 10 ani de cand lucrez cu contract si-mi dau seama ca pana la pensie va trebui sa mai myncesmuncesc cam cat am trait pana acum.

Minunata lume noua

Acum 8 ani scriam singura postare in engleza de pe acest blog - America imi parea cea mai tare tara din lume, in urma alegerii lui Barack Obama presedinte. Ce triumf al spiritului uman era atunci, ca reprezentantul unei minoritati care a fost tarata pe un nou continent si tinuta in sclavie sa devina conducatorul suprem! Ce dovada de evolutie si de democratie!

Azi trebuia sa fie ziua in care sa scriu la fel de inspirata de alegerea primei femei la Casa Alba. Cu adevarat finalul ideii ca suntem "al doilea sex". Hillary ar fi fost un presedinte exceptional...

Dar America e tara tuturor posibilitatilor. Si democratia - pe care unii o numesc idiocratie si nu vreau sa-i contrazic - a invins din nou. Donald Trump mi-e simpatic datorita showului Apprentice si probabil ca va fi un alt studiu de caz interesant pentru un consumator de stiri politice ca mine. E un om care a ridiculizat - a cata oara?! Vezi Geoana vs. Base, Ponta vs. Iohannis, Brexit - orice sondaj de opinie. Un om care ma inspira sa cred ca orice e posibil. Si care ma face, pe de alta parte, sa ma tem, si sa accept ca in lume cateodata reusesc grosolanii si fanfaronii - pentru ca poporului tot paine si circ ii trebuie, ca acum 2000 de ani. Un tip de om impotriva caruia voi lupta principial oricand. Si, pentru ca de pe margine nu suntem decat caini care latra, e important sa intram in joc atunci cand conteaza. Inclusiv in jocul politic. Poate intr-o cursa prezidentiala, intr-o zi.

Victoria zilei

Am inclus cuvantul "pisica" in teza de doctorat.

O masa calda

Din motive irelevante, azi am simtit ca o sa lesin de foame. Un moment in care mi-am amintit de cati oameni chiar n-au nimic de mancare. Un lucru pe care-l putem evita. Proiectul "O masa calda" mi se pare unul dintre cele mai frumoase povesti despre omenie. E usor sa ajuti; o masa calda costa doar 2 lei... Cititi mai multe aici:

http://www.omasacalda.ro/

PS: pisicile de la blocul meu vor avea apa si mancarea asigurate de acum inainte.

Cu Dracu' viu în autobuz

În seara asta am avut cea mai neplăcută experiență într-un mijloc de transport în comun de când trăiesc în Cluj. M-am urcat în autobuzul 9 pe Memo, direcția Mănăștur, și, încă de la început, am auzit țipete de copil. Pentru o fracțiune de secundă am crezut că e un sugar cu plămâni incredibil de puternici, dar mi-am dat seama imediat că vorbeam de un băiețel de vreo 5 ani, bine făcut, care-și dădea în stambă. Mi-am compostat repede biletul și mi-am găsit un loc la 3 rânduri de scaune de sursa crizei. El stătea pe ultimul rând de scaune, pe locul de la geam, iar bunica lui stătea lângă el. Copilul se zbătea și încerca să-și lovească bunica, doar că ea îl prinsese de mâini; prin urmare, copilul îi urla în ureche printre lacrimi isterice câte un "AAAAAAAAA", a la Ilie Dobre. Lumea era vizibil deranjată de gălăgie și de conflict. Bunica (o femeie de vreo 55-57 de ani, aș estima eu) îi cerea încontinuu să se liniștească, pentru a-i putea da drumul; el era tot mai îndrăcit și urla tot mai tare. La un moment dat, i-am zis:

- Copile, te rog frumos să nu mai faci gălăgie, că deranjezi pe toată lumea din autobuz.

În acel moment, l-am văzut cum i-a dat bunicii un moment de respiro: și-a luat gura de lângă urechea ei, și-a înmuiat brațele, astfel încât femeia n-a mai fost obligată să-l controleze din forță, și și-a întors capul spre mine. A tras aer în piept și, cu o claritate și cu un patos pe care nu le bănuiam, m-a înjurat într-un hal care pe mulți i-ar fi descumpănit (bag seama că țâncul avea un complex Oedipian îndreptat împotriva mamei mele, care, sincer, n-avea de ce să fie adusă în toată nebunia asta). După care și-a strâns saliva și a scuipat în direcția mea. Problema era că mă aflam la cel puțin 2 metri de el și n-a reușit decât să-i scuipe pe oamenii care se aflau între noi. Și care, spre surprinderea mea, n-au reacționat nicicum. În momentul ăla știu că mi-am ridicat sprânceana dreaptă și, probabil schimbată la față, i-am zis cât am putut eu de calm:

- I-auzi ce frumos vorbești. Bagă de seamă, dacă vin lângă tine te.lipesc.de.geam.

Cred că am părut suficient de convingătoare, pentru că și-a îndreptat din nou atenția către bunica-sa - (femeia apucase să-i zică un timid "Nu ți-e rușine?") - și a început să-i toarne pumni în cap. 

În momentul ăla, am început să vorbesc tare, în speranță că noi, personajul colectiv numit "restul călătorilor", vom reuși să facem ceva:

- Haideți să facem ceva s-o ajutăm pe femeia asta!

Mi-a răspuns un bărbat în vârstă, care stătea în drepta mea:

- Nu are ce să-i facă, copilul ăla e posedat. 

[Trebuie să recunosc că nu-mi place defetismul ăsta și speram să aud ceva mai constructiv.]

La care bunica se apucă de plâns:

- No, spuneți și voi, ce să mă mai fac? Că am sunat la Protecția Copilului să mă ajute cu un sfat și m-am întrebat "Ce, doamnă, vreți să vă băgați copilul la nebuni sau ce?" [ Mda, halal ajutor.]

Strigătele și pumnii micului posedat continuau și, cum ne aflam în stație, și-a arătat fața șoferul, care,  deranjat de balamuc, a încercat să fie autoritar:

- Vă rog să faceți liniște, pentru că altfel fie vă dau jos, fie chem Poliția.

Oricare dintre variante i-ar fi convenit bunicii, care a cerut, cu seriozitate cred eu:

- Domnule, vă rog frumos să chemați Poliția sau Salvarea.

Șoferul n-avea nicio intenție să-și ducă amenințarea până la capăt, așa că am pornit mai departe. Posedatul nu mai urla. [Hmm, poate am reușit s-o rezolvăm, totuși, mă gândesc. Hai să mă uit să văd ce face dracul.]

Surpriză!

Tăcea, pentru că era cu totul antrenat în a-i da bunicii-si cu picioarele în burtă, piept și oriunde apuca - se ridicase în picioare și-și descoperise avantajul de pe poziție înaltă.

În acel moment, un bătrân care statea pe rândul următor de scaune, nu mai rezistă și se apropie să-i spună să se astâmpere. La care băiatul îl scuipă în față și-i strigă:

- MIE NU-MI ZICE NIMENI CE SĂ FAC!!!

Și către bunică-sa, care încremenise:

- NU MĂ ATINGE!!!! PE MINE NIMENI NU PUNE MÂNA.

Între timp, bătrânul s-a șters tacticos de scuipat și s-a aplecat cu pumnul strâns peste scaun, ajungând la 5 cm de ochii băiatului. Cred ca atunci și-a dat puștiul seama că nu e buricul pământului - omul ăla era mai puternic și nu glumea deloc. A amuțit instant. Bunică-sa a zis un "Așa, foarte bine", ușurată. Bătrânul și-a păstrat poziția, până când o mămică de la jumătatea autobuzului, ce-și ținea pruncul în marsupiu, urlă către el:

- Să nu îndrăzniți să-l loviți pe copilul ăla, auziți??!!!

La care eu îi zic:

- Stați un pic: dar copilul ăla are voie să-și lovească bunica?

- Asta nu-i treaba noastră!

- Ei, nu zău? Și când copilul ăsta, la 18 ani, o să-și omoare în bătaie părinții și o să-l vedem la știri, nici atunci nu va fi treaba noastră?

Se pare că am câștigat disputa, pentru că mămica nu a mai scos niciun cuvânt. S-a uitat cu dușmănie la mine încă două stații, după care a coborât. 

În spate, situația era un picuț mai bună, în sensul că bunica încasa pumni doar ocazional. Și-i zicea odorului:

- Stai mă în loc. Ce, noi, suntem țigani să facem scandal? Nu ți-e rușine? 

Tonul era ridicat, să nu credeți că bunicii îi făcea plăcere să fie sac de box inert.

- NUUUUU!!! FAC CE VREAU, AUZI?! Uite, o să sparg geamul cu piciorul!

Prezența noului prieten al bunicii a împiedicat materializarea ameninințării.

Între timp, lumea din jur comenta cu jumătate de gură:

- Doamne, ferește!

- Așa ceva!...

- Dacă era al meu, i-aș fi arătat eu.

La care zic și eu:

- Eu l-aș fi făcut afiș.

- Da, și eu, dar vedeți, unii - cum a fost doamna dinainte - numesc asta "personalitate".

- M-as fi asigurat când era mai mic că-i conturez personalitatea cum trebuie, zic.

În fine, ajungem în stație și dracul nu vrea să coboare. Bunica trage în zadar de el. Prietenul bunicii o întreabă dacă are nevoie de ajutor. Șoferul își pierde răbdarea, închide ușile și pleacă mai departe spre depou. 

Nu știu când și cum au coborât. În schimb, m-am năpădit o sumedenie de întrebări:

- Cum ajunge un copil așa?

- Care e soluția? Îi rog pe psihologi și pe părinții experimentați să se pronunțe, poate mă lămurește cineva?!

- Câți dintre voi l-ați fi bătut mai devreme în viață, ca să știe de frică și ca să învețe respectul și regulile de comportament în public?

- Pănă unde vorbim de abuzul împotriva copilulul și de unde începe abuzul împotriva bunicii?

- Dacă la 5 ani lovește, scuipă și înjură cunoscuți și necunoscuți de-a valma, ce o să facă la 10 ani copilul ăsta? Dar la 15? Ce faci dacă l-ai supărat - că e în stare să te aștepte pe o alee întunecată? Ce o să devină în viață? În cel mai bun caz, luptător de K1, nu?

- Cum se va comporta copilul ăsta în comunitate? Cum va putea să-l integreze o biată învățătoare în clasa 0 sau întâi (eu zic sa ne rugăm de pe acum pentru biata ființă în clasa căreia nimerește)?

- Oare sunt o ființă îngrozitoare dacă prima soluție la care mă gândesc e bătaia?

- Oare poate un psiholog să-l ajute și pe băiat, dar și pe familia lui?

- Nu e bătaie de joc să ai un copil ca ăsta? Știți cum fac presiuni părinții că vor să devină bunici (când ești adolescent se tem foarte tare că o să faci sex, de la o vârstă, numai asta își doresc să faci - ironia sorții)? Mno, fericiți amu bunicii?

Deci - păreri, soluții?!?