joi, 15 noiembrie 2007

Câteva observaţii

Sunt asaltată pe toate adresele de mail de un newsletter, Time4News, care îmi lasă o impresie foarte proastă. În primul rând, vine de prea multe ori pe zi, iar în al doilea, conţinutul e foarte slab. Spre exemplu, azi, 15.11.07, primesc ştirea cum că mâine se va deschide Iulius Mall la Cluj. Ştirea era preluată din Ziarul Financiar, din 9.11.07. Care mai e valoarea de ştire?! În plus, cum buletinul mai conţinea un articol despre malluri, într-unul se zice că valoarea investiţiei la Iullius e de 60 de milioane de euro, într-altul că e de 70. Hotărâţi-vă, fraţilor! Şi am o sugestie pentru voi: mai bine v-aţi numi Time4Yesterday’sNews!

Tot legat de jurnalism, nu contenesc să mă minunez de modul în care sunt concepute buletinele de ştiri din sport. Mă refer mai ales la ProTV, Antene, Sport.ro (la celelalte posturi nu m-am uitat într-atât încât să pot emite o judecată de valoare). Cum se poate ca ştirea că Oltchimul a mai câştigat un meci, că, în fond, avem în Liga Campionilor la handbal feminin o super echipă, care îşi spulberă toţi adversarii, să fie a 4-a într-un buletin informativ, după „ştirile” că Mutu are o freză nouă şi e în topul celor mai sexi jucători din Italia, că Lăcătuş încă n-a fost dat afară de la Steaua şi că Mitică crede nush ce despre preaminunatul nostru campionat de fotbal?! E culmea penibilului! De fiecare dată îmi amintesc despre ce spunea Ilie Năstase: bine că la tenis, cu 2-3 arene acoperite şi o mână de jucători suntem de ani buni între primele 16 naţiuni ale lumii, iar la fotbal, cu investiţii de miliarde, abia contăm (între timp ne-am calificat la CE, dar rămâne de văzut până unde ajungem). Oricum, concluzia lui Năstase, la care subscriu, e că trebuie să mai construim câteva stadioane de fotbal!

Şi mai vreau să zic ceva de logica redactorilor sportivi de la noi. Se tot bate apa în piuă că Steaua e pe 7 şi că dă 6 jucători la naţională, mai mulţi decât CFR şi Dinamo şi Rapid. Şi se subliniază că CFR-ul, liderul, dă un singur jucător. Măi sofiştilor, păi dacă are 3 români în lot, de toţi?!

Schimbând registrul, nu ştiu cum se face, dar campania asta de europarlamentare mă lasă rece...Se întâmplă să-i cunosc personal pe unii dintre candidaţi şi să nu înţeleg cum de au ajuns acolo. Pe locuri eligibile!!! Că nu sunt genul care să strălucească – nici intelectual, nici ca prezenţă socială, nici ca realizări...Mă gândesc că dacă ar fi s-o iau de la capăt (să am, de pildă, din nou 20 de ani), aş lăsa baltă ideea că un jurnalist trebuie să fie echidistant politic, m-aş băga mai abitir în mişcările studenţeşti, aş merge la întâlniri politice şi azi m-aş vedea pe afişe şi aş avea blog electoral. Nici n-aş mai sta să învăţ prea mult pentru şcoală, că excelenţa în domeniul ăsta e pentru fraieri. Oricum, note bune tot aş lua, că doar i-aş cunoaşte pe toţi profii cu legături de partid. Aş avea, totuşi, o problemă: ar trebui să analizez foarte bine în ce partid mă înscriu, unde aş putea să beneficiez de cale liberă prin prisma „minorităţii” asuprite pe care o reprezint, că doar sunt femeie etc, etc. Oricum, uitându-mă la liste, înclin să votez PNL, strict pentru Renate Weber. În rest, îmi face plăcere să-i urmăresc pe pitpalaci la Tu alegi, pe Realitatea, cum se fac cu brio de cacao. Unii, dimpotrivă, sunt surprize plăcute. Problema e că odată ce le dau numele pe Google, gunoiul sau măcar sămânţa de scandal iese la suprafaţă...

miercuri, 14 noiembrie 2007

Ce chestie!

Cred că o să-mi inaugurez secţiunea "Ce chestie!". Pentru ilustrare, vă rog să vizionaţi concursul de alegat 100 m pe tocuri de minim 7 cm. Am văzut materialul ăsta la TV şi se zicea că fata de pe locul 1 a câştigat cu un timp de sub 15 secunde! De unde eu înţeleg fie că e atletă, fie că ar trebui să participe la concursuri de atletism şi să alerge în pantofi de sport... cred că ar scoate 11-12 secunde... Concursul ăsta a fost în Mexic, dar s-a desfăşurat unul şi în Rusia... Şi, ca să fie şi mai amuzant, în Rusia s-a alergat pe pavaj! Pe mine mă scoate din sărite când merg pe Eroilor că-mi intră tocurile între dale... Nu-mi închipui cum ar fi să alerg pe acolo...

Plus o soluţie de decongestionare a traficului...

marți, 13 noiembrie 2007

Că de când nu ne-am văzut...

Dac-aş avea 100 de euro pentru fiecare dată când m-am gândit să scriu pe blog, mi-aş cumpăra maşină nouă... Dar n-am găsit încă pe nimeni să-mi plătească potenţialul şi creaţia intelectuală atât de bine şi m-am hotărât să nu mai aştept răsplată, ci să-mi scriu cât mai repede gândurile, până nu le uit. Ce să zic, mi s-au întâmplat nişte lucruri de când n-am scris; o le descriu pe cele pe care mi le amintesc.

Ştiţi ce părere am eu despre cei care fac risipă de lux, lăfăindu-se în drumul spre casă singuri în maşină...Ei bine, cam tot aşa cred despre cei care au umbrele şi mă lasă să mă ude până la piele... Adevărul e că îi invidiez şi pe unii şi pe ceilalţi şi vreau să fiu ca ei. Cu umbrela am rezolvat. După un an de încasat toate ploile, mi-am luat umbrelă de nailon roz transparent. Cu maşina sper să nu dureze la fel de mult, deşi cam încep să-mi pierd răbdarea.

De o lună jumătate merg sâmbăta în târgul de la Floreşti (dacă nu ţin vreun training) şi mă uit după Fabii şi Fieste. Şi era cât p-aci să mă opresc la o Fabia, numai că vânzătorul era din Oradea, numerele roşii expirau într-o săptămână de la întâlnire şi n-am avut timp pentru verificare tehnică + RAR + contract + înmatriculare. Am învăţat, însă, câte ceva despre înmatricularea maşinilor, despre faptul că şeful Poliţiei poate să-ţi prelungească – dacă şi numai dacă vrea – numerele roşii etc. Acuma favorit e un Ford Fiesta, care are, însă, cel mai uzat volan din câte am văzut eu de când îmi caut maşină. Închipuiţi-vă că proprietarul a avut un comportament obsesiv-compulsiv şi a ciupilit volanul de piele. Deci volanul e scalpat şi e îmbrăcat într-o chestie ce-l acoperă doar pe jumătate... S-ar putea să nu pot trece peste asta...

Că tot pomeneam de Poliţie, am aflat că bătrâna care suferă cu capul şi cu nervii (aşa zice ea despre ea) care stă lângă mine mi-a făcut plângere pentru dracu ştie ce. În principiu, dată fiind arhitectura blocului, e deranjată de faptul că aude prin perete când eu folosesc apa. Ce vrea baba? Păi... să nu mai trag apa la baie, să nu mă mai spăl pe dinţi, să nu pornesc duşul, nici apa la chiuvetă. Dacă s-ar putea, niciodată. Sau măcar 20 de ore pe zi, câte doarme ea. Şi, baba asta, ca om cu frica lui Dumnezeu ce se ţine, ce face ea? Păi, în primul rând, ţine în gazdă o fată pe care n-o declară nici la administraţia blocului, nici la Poliţie, pe care o ascunde de vecini (îi deschide uşa pe întuneric pe la 7.30 când pleacă fata spre şcoală şi apoi când se întoarce acasă) şi pe care o pune să-mi scrie mie bilete de ameninţare, venite, chipurile, de la Poliţie. O să încerc să pun mostrele pe blog. În plus, doarme cu ciocanul la cap, gata să îmi bată în perete. Din nefericire pentru mine, nu poate să sară şi să bată cu ciocanul în tavan – se aude presiunea apei şi când cei de deasupra o folosesc – îmi bate numai mie. Când iese pe coridor, e însoţită de un miros bătrânicios-pestilenţial (la ce să mă aştept dacă ea declară că nu trage apa după ce urinează, iar consumul de apă pentru ea şi fata din gazdă e mai mic de 1m3 pe lună?) şi geme îngrozitor târâindu-şi picioarele, ca să arate lumii cât e de bolnavă. Ce mai face? A, da! Face reclamaţie la administraţie şi la Poliţie cum că dau chefuri peste chefuri şi nu o las să doarmă noaptea. Şi după asta spune că ea nu minte niciodată, că a minţi e cel mai mare păcat. Şi mă ameninţă că o să mă bată Dumnezeu. No, în concluzie, baba m-ar face să râd, dacă nu m-ar enerva aşa de tare. O zi fericită e o zi când n-o văd şi n-o aud. Eu aş fi fericită dacă aş putea să o ignor complet. Ca existenţă şi comportament. N-o să reuşesc. CPI-ul arată că într-un an am pierdut vreo 10 puncte la autocontrol, deci, dacă mă mai calcă pe coadă, pisica sălbatică din mine o să zgârie rău.

În rest, am fost şi eu, ca tot omul, la Polus. De vreo 3 ori. Şi n-o să mă mai duc curând. Cum mă aşteptam, conceptul de mall – adică un complex pentru mase, cu preţuri accesibile – e distorsionat la noi, că doar suntem aşa de bogaţi. La Polus porţiile de mâncare sunt mici şi scumpe, hainele – scumpe şi ele, băncile de pe culoar îţi intră în fund, autobuzele gratuite nu-şi respectă programul (am aşteptat într-o seară 45 de minute să vină unul, să mă ducă acasă, dar n-a venit, şi ca mine erau alţi 40 de oameni)... ce mai, risipă de spaţiu şi rezultate mediocre. Am înţeles că nici vânzările magazinelor nu-s satisfăcătoare... Aştept şi eu inaugurarea cinematografelor şi ceva timp liber, să văd ce şi cum în Iulius. În rest, prefer să merg la Cora şi la cinematografele din centru.

Alte chestii... 1. Într-o duminică am reuşit să fac ceva ce-mi doream de mult... Să stau şi să citesc o carte. Fără traininguri de susţinut, fără drumuri, fără corvoade casnice, fără televizor, fără internet... A fost minunat. 2. Am văzut 3:10 to Yuma la cinematograf şi mi s-a părut mediocru. Adi zice că ar trebui văzut originalul (aviz amatorilor). 3. Am condus înainte şi înapoi, prin parcare, Fista pe care vreau să o cumpăr. Am omorât motorul, am blocat câteva maşini, mi s-a blocat şi creierul de stres, până la urmă am reuşit s-o şi parchez... A fost foarte tare!!! 4. Devin din ce în ce mai pasionată de psihologie. Învăţ chestii noi. Simt că evoluez...


PS: A, da! Am fost prin restaurante şi am comentat ori de câte ori ceva nu mi s-a părut în regulă. Cred că unii chelneri mă consideră o scorpie. Prietenii mei se temeau să nu li se pună ceva în mâncare (deci cam aşa mă consideră şi ei)... Ei bine, eu prefer să mă consider asertivă şi să cred că am dreptul să am pretenţii atunci când dau un ban. Am hotărât că restaurantul meu preferat e Amigos şi că la Rex poţi mânca cele mai bune spaghete al ragu din oraş.

marți, 9 octombrie 2007

Câţi ca voi;)

Nu e niciun secret: nu mai suport mersul cu troleul. Mă enervează tot: şoferii tâmpiţi, muzica pe care o ascultă unii dintre ei, persoanele care aşteaptă să le cedezi locul, cele care se grăbesc să fie primii la Înviere şi te întreabă cu 500 m înainte de staţie eternul "Coborâţi/Cobori?", cei care te busculează la urcare şi la coborâre, cei care vorbesc tare la telefon, puţoii care ascultă manele şi vorbesc de cuceririle lor (?!), persoanele (de obicei fete) isterice, mirosurile, beţivii care suflă pe mine, grobienii care mă ating, mătreaţa altora care stă să sară pe mine de prea multă apropiere, zgomotul din cauza căruia nu-mi aud muzica dată la aproape la maxim pe mp3 player, scaunele reci, geamurile murdare, căldura estivală etc., etc.

Şi totuşi...troleul rămâne un loc în care ţi se pot întâmpla lucruri deosebite. De exemplu, veneam într-o zi spre casă cu o colegă şi stăteam pe primele două scaune de la mijloc, pe partea cu uşa. În faţa noastră, bară orizontală de protecţie, plus bară verticală, dotată cu ... compostor. Urcă o fată cu o diplomă în mână. Încearcă să-şi composteze biletul cu cealaltă. Nu poate. Trebuie să le folosească pe amândouă. E nevoită să se ţină de bară cu mâna în care ţine diploma. Şi ce credeţi că scria pe diplomă? [citez aproximativ, din ce am reţinut în 5 secunde] "Se acordă diploma de onoare lui ...Florea Lavinia....pentru participarea la proiectul Să redăm lumina...". Mi s-a părut foarte tare! Încă una ca mine! O fi una dintre cele găsite pe Google? Poate cea care a lăsat nush ce mesaj religios pe un site şi de care vreau să mă delimitez? Nu de alta, dar cu siguranţă nu e doamna doctor de la Urgenţe din Constanţa şi nici fetiţa cu nume absolut identic (nume+ambele prenume) născută acum câţiva ani la Sibiu...

Pe cine mai cheamă ca pe voi?

joi, 4 octombrie 2007

Punere la zi(d)

N-am scris de mult. Am fost ocupată cu proiecte care nu m-au marcat nicidecum într-un mod pozitiv. Unele mai au perspective şi poate îmi vor da şansa să-mi schimb comentariul. Între timp, însă, am observat şi am învăţat ...chestii.

Mi-am dat seama, de exemplu, pe când stăteam în staţie să aştept troleul şi pe când trăiam în imaginaţie apoi în realitate supliciul Gheorgheni-Mănăştur, ce risipă neruşinată de confort fac cei care merg singuri în maşină spre casă, lăsându-i pe atâţia amărâţi să se înghesuie în troleele noastre penibile, conduse de şoferi demenţi. Cu alte cuvinte, aş fi foarte bucuroasă dacă şoferii ăia de maşini nemţeşti cu preţ de garsonieră s-ar opri să ia din staţie călători care merg în aceeaşi direcţie. Căci, până la urmă, de ce sunt aşa de egoişti? Să-mi spuneţi dacă vi se pare o pretenţie exagerată...No, şi la o adică, dacă se opresc şoferii de Logan, tot nu-i rău...

Am decis să nu mai calc în localuri fără secţiune stas de non-fumatori, decât la ocazii speciale. Şi să nu mai beau cofeină, nici măcar în capuccino.

Am aflat despre mine că aş juca într-un meci despre care ştiu că e vândut, pentru că aş avea speranţa că dau, totuşi, un gol. Am aflat şi că meciurile despre care se zice că sunt vândute, de multe ori sunt chiar vândute. Mi-am reamintit că uneori mândria e lucrul cel mai de preţ pe care îl poţi avea.

Am avut o discuţie interesantă cu o colegă, despre mentalitatea românilor legată de bani. Şi am constatat că poate am fost crescuţi cu prea mult bun-simţ. Mai exact, ne e ruşine de banii nemunciţi (gen cei 50 de lei de la mătuşa care te iubeşte şi care îţi dă banii ăia de bucurie că te-a văzut şi cu gândul că vei aprecia), ne vindem ieftin şi avem tendinţa să ne fie ruşine şi când cerem banii pe care îi merităm. Să pui la primul interviu întrebarea despre salariu dă foarte prost, deşi, într-o societate mai puţin pudică în discuţii despre bani, ar fi un semn clar şi sănătos despre ce te motivează în muncă. De la jena asta ni se trag, însă, multe, din partea celor care n-au jene. Poate asta merităm.

Făclia este un ziar independent de Cluj. Asa cum în unele magazine se vând pătuţuri pentru copii de lemn.

Mi s-a pus o întrebare din seria „Dacă de teflon nu se lipeşte nimic, cum se lipeşte teflonul de tigaie?”, si anume: „Cu ce merg seara acasă şoferii de troleu?” Eu aş mai pune una: „dar la serviciu, cu ce merg?” Au toţi maşină?! Atunci să o conducă dracului numai pe a lor, că oricum se comportă de parcă n-ar transporta oameni, ci cartofi!

Că tot veni vorba de maşină...am decis până la urmă să luăm una second. Dar de unde, cu cât şi cine-mi garantează că nu iau ţeapă? Oricum, deadline-ul ar fi octombrie, că m-am săturat de trolee cu tot cu şoferii şi bătrânii agresivi care le populează, de personal, de dependenţa de maşina prietenilor, de timpul pierdut cu transportul (da, m-am cam săturat şi să pun nişte bani deoparte, şi m-am gândit să-i dau pe benzină)...Aştept sugestii la capitolul „Ce maşină să-mi iau?”...


Mi-am dat seama că n-am compus de mult un banc...Dar azi am avut parte de nişte mesaje care, povestite, pot avea acelaşi efect. Un prieten a pus pe grup o întrebare ipotetică, sintetizată prin "Ce-aţi zice dacă v-aş invita săptămâna viitoare la cununia mea civilă?". Iată răspunsul unui alt prieten: "Io zic sa stai calm, omule, că există şi alte metode de rezolvare a problemei : stoparea sarcinii, adopţie...aşa că nu dispera, omule"...

PS: fac pensii private obligatorii pentru Allianz. Daţi un semn dacă vă interesează.