duminică, 30 august 2009

Vacanţa mea în Maroc

M-am întors acum 72 de ore din Maroc şi de atunci am tot dormit. A fost o experienţă deosebită, cea mai exotică pentru mine până acum. Am plecat cu strângere de inimă - mă tot gândeam că plec în Africa, că poate o să am probleme cu nerespectarea codului vestimentar musulman, că o să ne (jumătate din timp am fost 5 persoane, restul am fost doar eu cu Sebi) fure hoţii de buzunare, cum eram puşi în temă de ghidul de călătorie - dar m-am întors foarte încântată. Am riscat neavând cazarea asigurată, dar ne-am dat seama foarte repede că e plin de hoteluri peste tot şi nu trebuie decât să-ţi cauţi ceva pe plac (la 30 de euro pe camera dublă găseşti un hotel decent de 3 stele, saltul calitativ fiind uimitor de la 20 la 30 euro; uneori, negocierea preţului e posibilă). Descrierea pe scurt a călătoriei ar fi cam aşa: 14 zile, dintre care 2 petrecute ca escală în Madrid, 10 oraşe vizitate, 8 locuri de cazare, scăldat şi în Mediterană şi în Atlantic, 2000 de poze, cele mai multe suveniruri pe care le-am cumpărat vreodată şi nu în ultimul rând - o bogată experienţă culturală. Traseul pe care l-am parcurs a fost cam aşa: Casablanca, Rabat, Fes, Meknes, Tanger, Tetouan, Martil, Chefchaouen, Essaouira, Marrakesh. Peste tot am găsit oameni primitori, cu chipuri variate (de berberi - descendenţi ai vechilor triburi marocane, arabi şi negri - descendenţi ai sclavilor), care te întreabă iremediabil "Francais?No...Espagnols?Italiens? A, Roumains? Hagi! Mutu, Civu, Lacatus" şi-ţi urează "Soyez les bien venus!", că doar Marocul şi România sunt "pays freres". Fiecare oraş propune o rutină a vizitei: trebuie să vezi pe de o parte oraşul vechi (Medina), cu cetatea (Kasbah) şi bazarul (souk, iar de cealaltă - oraşul nou, modern, construit de francezi în afara medinei, tocmai pentru a o conserva. Am străbătut ţara asa în lung şi-n lat, cu trenul, cu autobuzul, cu taxiul şi cu şareta şi cred că mi-am format o imagine veridică asupra ei. Poate e interesant de menţionat că au 2000 km de autostradă şi drumuri mai bune decât noi. Şi că trenurile sunt în mare majoritate săgeţi albastre. Pe de altă parte, e o ţară a contrastelor, cu maşini de lux, dar şi cu oameni care trăiesc din vânzarea pachetelor de şerveţele, a apei sau a fructelor de cactus (toate produse de maxim 2 dihrami, unde 11 DH=1 euro) sau din cerşit. Marocul este pentru mine ţara mozaicurilor, a zidurilor şi porţilor de cetate, a palmierilor, a uşilor albastre, a sucului de portocale proaspăt şi ieftin, a fructelor de cactus, a patiseriei de calitate, a tajinelor (mâncare tradiţională cu carne şi legume, pregătită într-un vas specific de lut, omonim), a măgarilor şi a pisicilor. Marocul meu e fierbinte, colorat, surprinzător, primitor, înghesuit, contrastant şi religios. O ţară anacronică şi modernă în acelaşi timp. Nu am avut probleme cu ţinuta europeană (pe de altă parte, nici eu nu mi-am forţat norocul, deci am evitat decolteuri şi pantaloni scurţi), nici cu mâncatul pe stradă în timpul Ramadanului (timp de o lună - cât durează această sărbătoare - musulmanii nu mănâncă şi nu beau nimic cât e soarele pe cer; prin urmare, iau micul dejun la ora 19.00, iar ca o găselniţă pentru a face soarele să apună mai repede, ţara îşi dă ceasul înainte cu o oră). Top locuri văzute 1. Rabat Capitala Marocului e o capitală modernă, cu bulevarde largi, cu palmieri, cu monumente restaurate, cu o curăţenie exemplară. Rabatul e chintesenţa Marocului. Găseşti aici tot ce e semnificativ şi frumos în restul oraşelor: ruine, kasbah, medina (o parte a acesteia seamănă izbitor cu minunatul oraş albastru Chefchaouen) , souk, plajă, port, bulevarde moderne, monumente. Impresionante sunt momumentele funerare ale ultimilor doi regi defuncţi ai Marocului (bunicul şi respectiv tatăl regelui actual, Mahomed VI, şi anume Mahomed V - cel care a câştigat independenţa în 1956 - şi Hassan al II-lea, care a domnit 38 de ani, până în 1999), construite pe un sit cu ruine vechi de 1000 de ani. Rabatul a făcut să-mi vină inima la loc după mizeria şocantă din Casablanca. De asemenea, sunt impresionante ruinele Chellah, un sit al unei dinastii căzute, invadat azi de plante exotice, berze şi pisici. 2. Chefchaouen Un minunat oraş albastru, în Mţii Rif, din nordul ţării. Aici casele sunt văruite în fiecare an în alb şi albastru (albul e pentru menţinerea răcorii, iar albastru pentru alungarea ţânţarilor şi a deochiului). Minaretul moscheii din centru se distinge prin forma sa octagnală. 3. Essaouira Un port cu istorie bogată, unde Atlanticul se loveşte cu furie de stânci. Staţiunea e celebră pentru atmosfera tinerească - un fel de Costineşti hippie - şi e considerată paradisul surferilor. Ceea ce nu se spune în ghid e că vântul e aşa de puternic, încât cu greu poţi face plajă (noi am făcut plajă într-o zi din 4). În rest, medina e agreabilă (a fost singurul oraş în care am dormit în medina), iar meşteşugarii tâmplari te ispitesc cu suveniruri foarte frumoase (de la zaruri, la şah, la domino, la cutii de toate felurile). 4. Fes Un oraş unde era să mor de cald. Dar un oraş cu o medină superbă, întortocheată, unde trebuie să te fereşti de măgăruşi şi de căruţuri supraîncărcate. În ciuda arşiţei, a fost minunat să privim oraşul de sus, de la una dintre porţile vechi. 5. Martil O staţiune minunată la Mediterană, în care ajungi din Tetouan. Seb şi cu mine am ajuns din întâmplare şi am simţit că am descoperit un mare secret al Marocului. Acestei staţiuni nu i se face reclamă, dar e binecunoscută printre indigeni. Noi doi eram singurii europeni de pe plajă. Dacă vreţi un sejur la Mediterană la un preţ decent, mergeţi la Martil şi în staţiunile din jur. 6. Tanger Un oraş celebru, boem şi cosmopolit, unde Matisse şi-a găsit inspiraţia, iar Liz Tazlor şi-a petrecut a 7-a lună de miere. Un oraş pe care ghidul meu îl prezenta drept vorbitor de limbă engleză...dar care nu e! Tot franceza te salvează, iar în acest caz particular merge şi spaniola. Aici am mâncat un platou de peşte şi am hrănit şi o familie şi două mâţe din ce a rămas. Şi aici am observat pentru prima dată ce intensă e viaţa de noapte în Maroc. Familii întregi se plimbă liniştite pe străzi până la miezul nopţii, iar bărbaţii stau ore în şir la o cafea şi un pahar cu apă. 7. Meknes Faţă de frenezia din Fes, Meknes e timid şi trist. E un oraş pe nedrept decăzut, în care mulţi oameni văd doar punctul de trecere pentru a vedea situl roman de la Volubilis. Mie mi-a plăcut liniştea de la Meknes şi mă bucur să-i fi descoperit frumuseţile. Aici am făcut un tur în caleaşcă, m-am odihnit în mausoleul sângerosului sultan Ismail, am cumpărat o vază de fier forjat cu decoraţiuni din fir de argint şi am aflat multe lucruri despre arta covoarelor berbere. Tot aici am dormit la un hotel încântător - Hotel Majestic - pe care îl voi recomanda pe site-urile de călătorie. Păcat că bazarul nu e spectaculos - aici se vând obiecte de uz casnic, într-un decor ce seamană perfect cu piaţa de haine din Alba Iulia (sau din orice oraş de la noi) din anii 90. Vă recomand să vizitaţi aici fostele hambare construite de Ismail pentru cei 20.000 de cai ai săi. 8. Marrakesh Un oraş interesant prin arhitectura cu creneluri, prin clădirile arse de soare şi uniform colorate. Un oraş trandafiriu sau ocru, după cât de talentaţi sunteţi în distingerea culorilor. Piaţa centrală Jmal el Fnaa e spectaculoasă, vie, imensă şi nu doarme niciodată. Grădinile oraşului sunt încântătoare (şi foarte utile la 45 de grade). Pe de altă parte, în afară de cel mai ieftin suc de portocale - 3 DH - restul comercianţilor vor să te fure. Noroc că am ajuns aici ultima dată şi ştiam cam cât valorează fiecare produs. În rest, spectacolul în care o cobra mănâncă o găină sau un hamster ne e genul meu. 9. Tetouan Încă un oraş găsit din hazard, încă o surpriză plăcută. E, de fapt, reşedinţa de vară a regelui. Un oraş în care am scos pentru prima dată hainele groase (a doua oară a fost la Essaouira). Am nimerit aici cu două zile îaninte de vizita regelui, iar oraşul colcăia de poliţie şi armată. Tetouan e un nod important pentru cine vrea să meargă la mare, la Tanger sau la Chefchaouen. 10. Casablanca Am ajuns aici în gara secundară, Casa Port, iar oraşul ne-a întâmpinat cu un miros abject de peşte şi excremente - şi nu ştiu care era mai rău. În zona medinei, gunoaiele sunt omniprezente. Contrastul dintre cartierele sărace şi cele bogate e cel mai evident aici. Pe drumul care duce la grandioasa moschee Hassan II (a doua ca mărime din lume, după cea de la Mecca), există locuri în care oamenii trăiesc sub limita sărăciei. Impresia asupra oraşului mi-a fost spălată de centrul modern, cu turnurile lui gemene, precum şi de copioasa - şi piperata - cină de la Rick's Caffe, care reproduce localul din filmul Casablanca. Apropo, filmul s-a filmat în totalitate în America. Scriu deja de prea multe ore şi ar trebui să mă opresc. Voi mai scrie despre curiozităţile Marocului, despre oamenii pe care i-am întâlnit şi vă arăt o galerie cu poze cu pisici. Dacă aveţi curiozităţi, puneţi întrebări, ca să ştiu să scriu despre. Souveniruri

sâmbătă, 1 august 2009

Michael

Michael Jackson e din nou no. 1 în topuri, iar eu am făcut o mică obsesie pentru muzica lui. Prin urmare, am iniţiat un grup care să danseze pe Beat It. (Poate pe viitor pun şi înregistrarea flash mob-ului pe care l-am făcut cu colegii.) Şi pentru prima dată am studiat fiecare mişcare, am ascultat fiecare beat şi mi-am dat seama că e extrem de greu. Respectul pentru artistul - mai ales dansatorul - Michael mi-a crescut de zeci de ori.

Cine poate face 10% din ce a făcut Michael în concertul de la Bucureşti din 1992 e tare:


Apropo, pălăria pe care a aruncat-o la final a făcut obiectul unei ştiri acum o lună. Era despre intenţiile persoanei care a prins-o. S-o păstreze, s-o vândă etc.

De asemenea, am realizat că singurele melodii pe care le aveam în casă de la Michael erau pe o casetă cu Dangerous. Cu toate astea, îi cunosc muzica mult mai bine decât pe a altora. Probabil şi asta ţine de a fi the King of Pop. Or the King of Music altogether.