Schi în Zillertal

Am fost, m-am întors şi am rămas cu gândul acolo. La schi. Am stat în Zell am Ziller - cumva la mijloc între 5 domenii de schi pe care le-am frecventat. Peisajele sunt incredibile, pârtiile - în general, bune (doar "în general", pentru că uneori se fac dâlme, iar când e urât afară poţi să te rupi în bucăţi fără prea mare efort). Sunt un pic accidentată la un umăr şi la un genunchi, dar măcar n-o să uit vacanţa asta prea repede.

Din punct de vedere tehnic nu cred că am evoluat prea mult, dar am punctat la capitolul viteză. În sfârşit atac pârtiile roşii cu curaj şi uneori cu aşa viteză încât nu pot să nu mă gândesc "acuma dacă pic, mor".

Partea cea mai tare e că am putut să văd cum stau şi din punct de vedere statistic cu performanţa sportivă. Îţi notezi numărul de schi pass, intri pe www.schiline.cc şi vezi cât ai urcat, cât ai coborât, cum te situezi comparativ cu alţi schiori. Pe unii poţi să ţi-i adaugi ca prieteni, pe sistemul cerutului prieteniei. Ceea ce regret acum e că n-am intrat pe pârtiile de slalom, pentru că acum aş fi avut filme cu mine atacând porţile. Singurul dezavantaj al sistemului e că nu ţi se cuantifică urcările cu teleschiul, deci performanţa totală este subapreciată. Iată cifrele mele.

În ciuda a ceea ce am crezut la prima vedere, în ziua când am făcut cei mai mulţi kilometri, 83% dintre schiori au fost mai buni decât mine. În ultima zi, însă, proporţia s-a redus la doar 31%.

Şi acum poze cu peisajele.

Handbalul după Anja

Am văzut meciul Oltchimului cu Itxaco şi am vrut să scriu imediat după. În paranteză fie spus, întotdeauna am vrut să fiu comentator sportiv şi, după pensionarea lui Ţopescu, mi se pare că e mare nevoie de mine... Doar că am lăsat timpul să treacă şi am mai văzut un meci, cel cu Krim.

Şi acum comentariile. Simplu spus, Anja Andersen este un antrenor excepţional. Oltchimul a pierdut în Spania, dar mi s-a părut că strategia, dincolo de joc, a fost grozavă. Anja Andersen este un monument de creativitate şi un motivator incredibil. Anja Andersen mi-a schimbat schema mentală în care încadram modul în care joacă echipele româneşti.

Hai să vedem. Oltchimul înainte de Anja:
- 30% din aruncările la poartă vin de la pivoţi, iar Stanca şi Manea sunt trântite de 30 de ori în acest scop. După 10 ani de jucat în acelaşi film, Stanca acuză dureri şi se retrage de la naţională.
- Neagu trage de 14 ori la poartă şi marchează 6-8 goluri. De asemenea, încasează 10 lovituri. Probabil că în 3 ani o aşteaptă o primă operaţie importantă.
- Talida este portarul principal, iar Tereza intră pe teren la un 7m. Dacă-l apără, intră şi la următorul. Dacă e foarte norocoasă, apără vreo 7 minute pe final - dacă ne permite şi scorul.
- Când atacăm în inferioritate de 2 oameni, cerem time out, de frică să nu pierdem mingea prosteşte.
- Elisei stă fix în colţul terenului şi e angajată de 3 ori decisiv.
- Luca şi Beşe fac doar faza de apărare.
- Nechita nu-şi părăseşte nici ea colţul.
- Ozel şi Vizitiu trag la poartă ori prea mult, ori prea rar şi anume când le cedează Cristina câte o minge. Pidpalova stă în tribune.
- Când cineva ratează un 7m încercând o boltă, antrenorul îl dojeneşte non-verbal, clătinând din cap şi strângând din buze, apoi verbal, întărind printr-o ridicare exasperată de braţe.
- Şi cu strategia asta, câştigăm 90% din meciuri.

Oltchimul după Anja:
- Nu are nevoie să se bazeze pe pivoţi. Pivoţii pot avea viaţă mai lungă.
- Neagu îşi pune în valoare calităţile de pasator şi, accidentată fiind, aruncă de maxim 3 ori la poartă, ca să nu forţeze. Sau chiar stă pe bancă şi contribuie doar la moral.
- Portarii sunt alternaţi şi apără mai mult cine e într-o mai bună formă de moment. Astfel, dacă ai un portar secund foarte bun, nu-l frustrezi ţinându-l mereu în umbra titularului.
- În inferioritate de 2 oameni atacăm cu curaj şi ne apărăm bine. Time out-ul îl cerem în momente mai relevante. Antrenorul nu face ca trenul certându-l pe cel eliminat.
- Elisei a renăscut şi şutează des de pe inter,ca în anul de graţie 2005.
- Luca şi Beşe îşi amintesc că ştiu să tragă la poartă. Totuşi, Beşe nu este pivot, deci asta e o inovaţie care n-a dat încă roade.
- Nechita are tupeu cât carul şi dă gol şi de pe inter.
- Ozel trage eficient la poartă, iar Vizitiu nu este lăsată să irosească 5 şuturi doar pentru a-şi satisface dorinţa de a marca. Pidpalova poate trage echipa după ea (a evoluat mult în ultimii 2 ani).
- Aruncătorul de la 7m înţelege că uneori portarul îi mai ghiceşte intenţia şi că ratarea face parte din joc. Anja nu face ca trenul. Echipa zâmbeşte şi se încurajează şi după o ratare.
- În concluzie, oricine poate juca de pe mai multe posturi şi toată lumea joacă de plăcere. Această poftă de joc şi dezvoltare multilaterală am mai văzut-o la o singură echipă - cea mai bună din lume: naţionala Norvegiei.

De ce n-am câştigat cu Itxaco? Aş spune că a fost vina porţii - nicio minge apărată după minutul 45. Plus vreo 3 pase ratate. Se mai întâmplă.

Ce mai trebuie să facem? Unele jucătoare pur şi simplu trebuie să se perfecţioneze - cum ar fi Iulia Puşcaşu Curea. Ar trebui să încercăm strategia asta de shuffle cât mai des, nu doar în Ligă. Dacă nu vom avea accidentări, vom câştiga Liga Campionilor cel târziu în 2012.

Cât despre abilităţile de motivator ale Anjei - câte o încurajare după fiecare reuşită. E ca şi când eşti gimnast şi după fiecare element Nadia te strânge în braţe şi-ţi zice că e mândră de tine. Asta te face să-ţi zici "I love this game"...

Un item de pe bucket list: chitara

Apropo de lucruri de făcut înainte să mori - eu vreau să cânt la chitară. Am chitară de peste un an şi tot de atunci am o carte de self study, în engleză, "Teach yourself guitar". Până acum am citit vreo 5 pagini şi am învăţat că trebuie să apeşi foarte tare pe corzi, că altfel sunetul iese spart. Paginile următoare au devenit prea complicate ca să pot progresa. Prin urmare, am lăsat-o baltă o vreme, cu gândul că voi apela la YouTube într-o zi. Acea zi e azi. Din multitudinea de video-uri, vi le-aş recomanda pe cele postate de Justin Sandercoe (www.justinguitar.com) şi beginnersguitar (www.guitar-in-a-nutshell.com). Parcă mi s-a clarificat astăzi ce trebuie să învăţ şi am trecut de la faza "nu ştiu că nu ştiu" sau "nu ştiu ce nu ştiu" la "ştiu că nu ştiu". De aici nu am de ales decât să progresez. Cred că voi exersa peste câteva zile, după ce mi se vindecă buricele degetelor... Dacă vreun prof de chitară citeşte aceste rânduri, primesc cu mare drag sfaturi, deci fire away!

Handbal

E cam târziu să comentez Campionatul European de Handbal, dar pot să trec în revistă principalele idei. În primul rând, site-ul competiţiei a fost genial - am putut vedea live toate meciurile care m-au interesat. Apoi îmi amintesc cu tristeţe de semifinala pierdută şi îmi dau seama cât de mult ne-au lipsit Carmen Amariei şi Cristina Vărzaru. În al treilea rând, mă bucur pentru bronz - a fost o mare performanţă. Mă bucur şi pentru Talida, că a avut şansa să demonstreze ce poate. Din păcate, asta s-a întâmplat cu preţul accidentării Paulei. Şi nu în ultimul rând, cred că titlul de MVP s-a acordat prea repede, fără a se lua în considerare finalele şi cred că Neagu l-a meritat mai mult decât Torstenson.

Şi acum despre Oltchim. Nu ştiu exact ce CV avea Peter Kovacs, dar mie nu mi s-a părut un antrenor prea strălucit. Şi mi s-a părut logic să dispară din peisaj. Când m-a întrebat Sebi dacă ştiu cine e noua antrenoare a Oltchimului, nu ştiam. Am întrebat dacă e Mariana Târcă. Cică nu. Şi dup-aia am întrebat "Doar n-o fi Anja Andersen?!". Eu am ţinut-o întotdeauna minte drept cea mai bună jucătoare din istorie. În plus, are 3 Ligi câştigate ca antrenoare. Cred că va fi o inspiraţie pentru echipă. Totuşi, nu ştiam că e angajată part time:) Aş fi vrut s-o văd la Cluj. Poate nu ştiaţi, dar în 13 martie Oltchimul vine la Cluj!

Din câte am citit până acum, mi s-a părut interesant să aflu că generaţia Anjei a făcut ca handbalul să devină cel mai iubit sport în Danemarca, într-o perioadă când fotbalul era rege (măcar ei erau proaspeţi campioni europeni, aveau de ce să le placă fotbalul). Poate acum, cu succesele naţionalei, ale Oltchimului şi ale Cristinei Neagu în special, o să vedem mai multe ştiri despre handbal decât despre fotbalişti analfabeţi, drogaţi, beţi sau cuplaţi cu nu ştiu ce ştoarfă.

Facebook

Facebook este fascinant. Ca idee, ca succes, ca subiect de film. De asemenea, are şi utilitate practică. Îţi poţi găsi colegii de gimnaziu - dacă nu te găsesc ei pe tine mai întâi -poţi să vezi cine pe unde mai trăieşte, cine s-a mai căsătorit, cine are copii etc. Mă gândesc că ar fi cazul să organizez întâlnirea de 10 ani tot prin Facebook. Citeam un articol despre folosirea mediei sociale (gen LinkedIn, Facebook, Twitter) pentru a lua decizii despre angajarea cuiva, iar concluzia unui sondaj în State era că 30% din recruiteri luau în calcul pagina de Facebook sau Twitter a cuiva în decizia de selecţie. De asemenea, în funcţie de industria în care lucrezi, s-ar putea ca firma să-ţi ceară să-ţi ştergi profilul sau măcar pozele publice. Nu de alta, dar nu prea merge să fii bancher de la 9 la 5 şi apoi sadomasochist.

Facebook are chestii care mă scot din sărite - sau, de fapt, nu Facebook, ci utilizatorii lui. Mai exact oamenii care îşi pun coctailul de emoţii şi stări pe "perete", oamenii care îşi fac ferme şi cafenele sau care îţi trimit quiz-uri după quiz-uri. Facebook are şi chestii pe care nu le înţeleg. Gen Poke somebody. Gen ce mesaj primeşte cineva cu care m-am des-prietenit. Poate mă lămuriţi. Sau de ce nu-i pot scoate din secţiunea People you might know pe cei pe care nu vreau să-i mai văd. De ce nu există secţiunea de "People I don t want to know" sau "Persona non grata"? Mark, merit şi eu milionul de dolari pentru ideea asta?

Oricum, încep să-mi perfecţionez skill-urile de social media. De exemplu, am primit un mesaj pe LinkedIn de la cineva, doar că pentru a-i putea răspunde trebuia să-mi upgradez contul. Aşa că i-am scris omului, gratis, pe Facebook. Facebook rules.

Şi, în final, chestia care a declanşat acest post: la secţiunea People you might know l-am avut astăzi pe Adrian Daminescu. Se pare că avem doi prieteni în comun. Căutându-i, am văzut că acei doi prieteni n-au nici în clin, nici în mânecă unul cu altul. Şi cumva, cred că nici Daminescu cu ei...În fine, asta-i frumuseţea reţelelor sociale. Doar că mie nu-mi prea vine să fiu prietenă cu vedete. După ce termin de scris, voi verifica, totuşi, conexiunile Nadiei, ale lui Hagi, Ilie Năstase etc. Şi poate o să-i cer prietenia Cristinei Neagu (iată, expresia aceea stupidă din gimnaziu acum are sens!!!).

Mda, Facebook rules.