luni, 3 februarie 2014

Cartea de pe noptieră

Despre noptiera din hotel vreau să vorbesc (deşi, în alte ordine de idei, chiar m-ar interesa şi ce aveţi voi "în lucru", fiecare, acum). Doar că azi simt nevoia să fiu răutăcioasă. Am avut ocazia să stau la nişte hoteluri foarte drăguţe în ultima vreme. De exemplu, Golden Tulip Times Bucureşti şi Ramada Piteşti, cel din urmă - probabil cel mai frumos hotel la care am stat eu în România (se bate pentru locul 1 cu President din Târgu Mureş). Şi cum stăteam eu în hotelurile astea, constat că personalul hiper drăguţ s-a îngrijit să nu-mi lipsească Biblia de la căpătâi. Noul Testament, mai exact. Şi mi-am dat seama că asta e o notă proastă pentru ei la orientarea către client. Pentru că 1. fie au încercat să-mi ghicească preferinţele, fie 2. au încercat să mi le judece. Adică, bine, măi, ospitalierilor, că mă întrebaţi dacă vreau la zona de fumători sau de nefumători, dacă sunt vegetariană sau omnivoră, dar presupuneţi din start că sunt creştină practicantă! Ba chiar habotnică, că doar mulţi buni creştini nu adorm cu Biblia la cap. Din start, dacă eram evreică, o dădeaţi în bară, că m-ar fi interesat doar Vechiul Testament. Ca să nu mai vorbim că aţi dat-o în bară şi cu mulsulmanii şi cu budiştii şi cu hinduşii. Dar poate cel mai rău aţi dat-o în bară cu ateii. Acuma serios vorbind, decât să-mi bagi pe gât afinităţile religioase ale patronilor lanţului, nu mai bine mă întrebi ce vreau să citesc şi să-mi călăuzească visele? Nu mai bine îmi dădeaţi o listă să-mi aleg eu? De exemplu, puteaţi pune pe listă Kama Sutra sau ceva despre ştiinţă şi raţiune sau o Cosmopolitan (ca să nu mai spun că aş fi preferat un Cosmopolitan, mai mult decât orice). N-am cum să nu observ că pe cealaltă noptieră nu era nimic. Pe principiul "poate vreţi să citiţi din Noul Testament sau poate nu". Sau "poate sunteţi religioasă sau nu mai sunteţi". Din nou, aş fi preferat să vă ocupaţi mai mult de nevoile mele primare şi, de exemplu, să-mi lăsaţi, ca în banc, două pahare - unul cu apă şi unul gol. Poate mi-era sete noaptea sau poate nu. Decât zic.

duminică, 2 februarie 2014

Orientarea spre client la români (Cine-i născut în februarie)

Azi e ziua lui Sebi şi l-am târât după mine prin Polus, pentru a-i cumpăra cadoul - un costum. Ceea ce nu-i cel mai simplu obiectiv de atins - veţi constata că sunt puţine locuri cu marfă de calitate. Unul dintre locurile cu marfă bună este Pada Murre. Aici am găsit cel mai frumos costum gri, 48 slim, cu pantaloni clasici (poţi să-ţi alegi între pană şi clasici), pe care era cât p-aci să-l achiziţionez. Pe când îmi făceam eu socotelile - costa 800 RON - vânzătoarea se gândeşte să ne stimuleze:
- Aţi auzit de cardul nostru de fidelitate? Atenţia pe care i-o acordăm o încurajează să continue: Aveţi reducere de 10% la a doua cumpărătură şi 30% de ziua dvs.
[Dacă asta nu se numeşte să-ţi pună Dumnezeu mâna în cap, atunci nu ştiu ce s-ar numi aşa, îmi zic! Iar ei:]
- Păi astăzi e ziua lui!
- Chiar? [Deja trebuie să vă închipuiţi o mică părere de rău în glasul ei.]
- Chiar! Primim reducere?
- Păi...nu prea cred... din păcate, cardul trebuie trimis şi validat la Oradea, s-ar întoarce doar peste o săptămână...
- Nici dacă cumpărăm ceva, apoi cumpărăm costumul şi se consideră a doua cumpărătură?
-....?!...staţi s-o întreb şi pe colega; poate măcar reducerea de 10% s-ar putea face.
Le lăsăm nişte minute să discute, după care suntem anunţaţi sec că nu se poate face nimic.
Trebuie să recunosc că în timpul ăsta mă gândeam în felul următor: OK, dacă nu aş fi ştiut de reducere, aş fi cumpărat costumul, chiar dacă un pic părea cam scump. Pe de altă parte, dacă sunteţi gata să-mi daţi reducere data viitoare, măcar 10% puteţi să-mi daţi şi azi. 720 RON azi sunt mai buni decât 720 RON săptămâna viitoare. Dacă îmi faceţi un favor şi mai mare şi-mi daţi 30%, ca să se bucure omul de ziua lui, v-aţi făcut un client pe viaţă. În cel mai rău caz, o reducere de 10% tot trebuie să daţi. Poate aveţi un card personal pe care îl puteţi folosi; şi, poate, dacă vreţi să fiţi extra nice, puteţi da un mic cadou - gen, o cravată - dincolo de ăia 10%. Prin urmare, le spun frumos vânzătoarelor că le rog să-şi sune şefii, să vadă ce se poate face, promiţând că urmează să ne întoarcem.
Şi ne întoarcem peste două ore, aşteptând un minim de 10%. Doar că ni se spune că şefii n-au putut fi contactaţi.
- Bine, mulţumim, la revedere.

Şi iată-mă acum scriind şi analizând mai atent situaţia:
1. În cel mai bun caz, mi-aş dori să găsesc un costum mai mişto, la acelaşi preţ. Şi să-l cumpăr din altă parte.
2. În cazul în care nu găsesc mâine, m-am gândit la planul B. Pentru 240 RON, cred că merită să-l pun în aplicare. Am nevoie de un om de bine născut în februarie (după 10 încolo), care să fie dispus să vină cu mine să cumpărăm un mărunţiş, să-şi facă card, iar de ziua lui să vină cu mine şi să-l folosească pentru a cumpăra cu reducere costumul cu pricina. Şi apoi să râdă cu mine. La urmă. Mai bine. Mulţumesc anticipat! Promit să mă revanşez faţă de omul de bine.

____

Update: Am cumpărat de la Steilmann, cu 560 RON, redus 60%. Sunt mulţumită. De fapt, rânjesc a satisfacţie. Ştefan, merci că te-ai oferit, oricum!

miercuri, 13 noiembrie 2013

Iubeşte-ţi aproapele

Uneori, nu trebuie să faci comentarii deştepte legate de lumea care te înconjoară. E de ajuns să consemnezi faptele. Sau să faci o poză. Le mulţumesc vecinilor mei pentru inspiraţie.


marți, 12 noiembrie 2013

Radar de ştiri

Dintre ştirile pe care le-am văzut în ultima săptămână - toate la Digi 24, că în rest nu prea servesc - 3 mi-au atras atenţia în mod deosebit:

1. O fostă cântăreaţă de muzică populară a fost numită ceva inspector de către Liviu Dragnea, iar jurnaliştii îl întreabă ce abilităţi o fac potrivită pentru rol. Dl. Dragnea a răspuns "vocea şi talentul", după care a devenit serios - cum că nu o ştie drept cântăreaţă, ci drept ce era tanti. Mi-a plăcut răspunsul, a fost amuzant - ca o minge ridicată la fileu - prost să fii să n-o plasezi ca lumea în teren . Dar oare cei din generaţia de după - să zicem 1989 - au înţeles gluma?

2.  În România se vând copii. Şi nu prin satele uitate de lume, ci prin maternităţi. În Bucureşti. O anchetă Digi 24 a arătat asta. Reporteriţa a abordat asistentele, spunându-le că este o femeie care nu poate face copii, dar care şi-i doreşte şi care a auzit că poate fi ajutată să "primească unul". Ce credeţi că a răspuns asistenta normală la cap? Întrebare de 1000 de puncte...

A spus că ea nu are acuma, dar ştie pe cineva care o poate ajuta. Şi că a mai avut persoane interesate, care au găsit la Târgovişte. Şi că-i poate pune în legătură. Dincolo de şocul conţinutului, mai mult m-a şocat tonul jovial, afabil al conversaţiei. OK, pot să presupun că s-au tăiat multe imagini şi s-au difuzat doar câteva, dar, în interpretarea mea, lucrurile s-au petrecut astfel.

- Reporter: Bună ziua!
- Asistentă: Bună ziua!
- Reporter: Sunt o femeie care vrea copii, dar nu-i poate avea ea însăşi. Aş face orice să primesc unul.
- În capul asistentei: Ce doamnă drăguţă! Biata de ea, nu poate avea copii, dar îşi doreşte, iar la noi în maternitate avem în exces. Hai să arăt orientare către client şi s-o ajut pe doamnă, draga de ea. Şi să fac şi eu de nişte rechizite pentru copiii mei.
- Asistenta: Nu avem acum, dar vă pun în legătură...

De parcă vorbeau despre o sticlă de betadină sau ceva de genul!!! Halucinant! Orientarea spre client extremă dăunează grav libertăţii.

3. La Deva, în curtea Inspectoratului de Poliţie, s-a făcut o biserică. Suficient de ciudat - sau de obişnuit? - până aici. Că da, te gândeşti că dacă îşi dă vreunul duhul de la bătăi, e bine să ai un preot la îndemână; sau, dacă vrei să scapi de o amendă, ţi se poate indica să faci o donaţie în cutia milei. Dar asta e doar prima parte a ştirii. Mai tare e că preotul care va sluji în noua biserică este purtatorul de cuvânt al Poliţiei. Cât de tare e chestia asta??? Ca om care a avut 3 job-uri în paralel, pot să spun că ăsta e aranjamentul ideal (eu mă deplasam 15 minute dintr-un loc în altul şi tot eram mulţumită). Dar să ai atât noroc, încât să pierzi 0 minute cu deplasarea, e visul oricui - musai e mâna lui Dumnezeu! Eu nu-mi revin când analizez norocul băiatului ăstuia! Bravo, părinte, dar vezi să nu dai la presă ce-ţi zice lumea în confesional!

miercuri, 6 noiembrie 2013

Eleganţă

Acum două zile, dis-de-dimineaţă, am avut drum la ITM. Eu am rămas în dreapta în maşină, iar colegul s-a dus să rezolve cu diverse acte. Moment în care am trecut la volan, urmând să-l iau de pe drum când îmi va fi dat de veste că a terminat. Am parcat pe str. Deva, care e perpendiculară pe Coşbuc. Pe străduţă era agitaţie mare, pentru că se lucra şi pentru că maşinile erau parcate pe ambele părţi. Eu eram parcată pe un loc marcat, care era ultimul. Ultimul, în sensul că 1. nu erau altele şi 2. era cel mai apropiat de intrarea într-o curte interioară a unui ansamblu de blocuri, intrare marcată cu o barieră. Prin spatele meu, vreo 3 şoferi au intrat în acea parcare, iar eu am fost atentă dacă îi incomodez sau nu. Am constatat că nu. De asemenea, am anticipat că, la ieşirea din parcare, cum era obligatoriu la stânga, şoferul ar fi trebuit să facă manevra cu grijă, întrucât avea maşină în dreapta, maşină în faţă, pe cealaltă bandă, şi maşină în stânga - a mea. M-am gândit că, în cazul în care şoferul e mai puţin priceput şi are nevoie ca eu să plec de pe locul legitim de parcare pe care eram, m-ar fi rugat să o fac.

Aşa. Şi stăteam eu de 5 minute acolo, când bariera se ridică, pentru un Mercedes negru. După cum am anticipat, a ieşit din 3 mişcări, nu dintr-una. Dar n-a avut nevoie de ajutor, nu a fost niciun efort deosebit şi orice şofer mult mai slab decât mine ar fi făcut-o fără probleme. Bun. Îmi văd mai departe de smartphone, când aud un zgomot, ca şi când cineva ar fi aruncat o găleată de apă pe geamul meu din dreapta. Mă uit, cu surprindere, şi apuc să zăresc Mercedesul repornind din loc. Abia l-am zărit, pentru că găleata de apă era de fapt un litru de scuipat, pe care nu ştiu cum l-ar fi putut produce altcineva decât personajul din "Exorcistul". N-am fost aşa de perplexă de mult. Am ezitat o secundă dacă să ies per pedes sau să pornesc din loc - eram cu motorul pornit - ca să-i iau numărul, dar apoi m-am gândit că ar fi caz clasic de a te pune cu proştii. Apoi m-am enervat. Adică, băi, tâmpitule (am avut alte 13 apelative în minte înainte de a-l scrie pe ăsta), cât poţi fi de cretin? Hai să-ţi dau nişte sfaturi de viaţă:
1. Dacă ieşi din parcare (sau vrei să parchezi - şi mai sunt nişte situaţii, dar ar fi, poate, peste puterea ta de înţelegere) şi o altă maşină, staţionară, te incomodează, dacă vezi că şoferul e la volan, claxonează un pic - asta înseamnă că-i ceri să se mute din loc, ca să nu te mai încurce, dacă eşti prost şi nu ştii să faci 3 manevre simple.
2. Dacă te apuci să scuipi pe maşini în timp ce şoferul e în maşină, s-ar putea să nu se ştie. E ca şi când ai ridica ştergătoarele unei maşini, în timp ce şoferul se uită la tine. Nu ştii niciodată peste cine dai. De exemplu, poţi să dai peste o domniţă care are la îndemână o bâtă de baseball şi care nu se teme să o folosească. Sau - poţi să dai peste o domniţă care-ţi ia numărul şi care are nişte prieteni ucrainieni. Sau - poate dai de cineva care apreciază bunele maniere şi nu poate suporta să lase o măgărie nepedepsită - şi, prin urmare, va face tot ce e nevoie ca să regreţi că eşti un grosolan. Sau - poţi să dai peste cineva la fel de bolnav ca tine, care, deşi nu ţi-a luat numărul, îşi dă seama că ştie unde locuieşti şi o să vizite parcarea respectivă pe la ceas de seară (a, iar dacă găseşte mai multe Mercedesuri negre, va avea grijă să-ţi lase un mesaj scrijelit pe toate). Înţelegi, cretinule cu Mercedes?
3. Dacă ai porniri din astea violente într-o situaţie pe care oamenii întregi la cap ar fi rezolvat-o comunicând în termeni agreaţi şi în familie şi la şcoală, mă tem că îţi baţi şi nevasta. Şi că-i abuzezi şi pe alţii din jurul tău. Şi uite că vine sfatul: poate într-o zi cineva va considera că ţi s-a umplut paharul - iar pedeapsa poate fi cruntă. Aştept cu drag să văd un material despre tine la Ştirile de la ora 5.

Nu dau mai multe sfaturi, că oligofrenii nu pot să numere mai departe de 3.

Ca rezolvare, m-am abătut 3 minute din drumul spre serviciu, am intrat într-o benzinărie şi mi-am spălat geamul şi uşa. Acum am scris pe blog. Dacă mă hotărăsc că descărcarea asta nu mi-a ajuns, am mereu opţiunea de a merge pe înserate la plimbare pe strada Deva...