duminică, 28 septembrie 2014

Aroganță politică

M-am trezit cu noaptea-n cap pentru încă o deplasare și mi-au venit tot felul de idei crețe. De exemplu, cum stăteam în autobuzul care te duce la avion (și, de altfel, cum stau acum în avion), m-am gândit cum ar fi să fac un experiment social (sau o aroganță, cum ar zice la ceva radio) și să strig “Victor Ponta președinte!”. Oare cum ar reacționa lumea? Pot să-mi închipui că aș avea ecou favorabil la 2-3 oameni, unora le-ar crește inima, dar n-ar zice nimic de sfială, dar cred că ar fi mai mulți (judecând după context – persoane călătorind de la Cluj spre Londra) cărora li s-ar inflama o venă pe creier și care mi-ar da o replică de zile mari. Din păcate, nu am suficient tupeu pentru o asemenea aroganță. Aaa, dar dacă aș fi fost cu cineva, ne-am face curaj reciprocJ

Că tot m-am trezit cu noapte-n cap cu gândul la Ponta. Dumnezeule mare, cum mi-a venit din nou chef să fac analiză de discurs și comportament politic! Poate e timpul unei cărți noi – una despre recrudescența Frontului Național în Franța (25% la Europarlamentare!), în paralel cu aneantizarea Partidului România Mare al lui Vadim.

Deci, de unde să încep cu acest personaj? Nu pot să-i spun Mickey Mouse, că nu are nimic ludic și pozitiv. I s-a zis micul Titulescu, apoi micul Ceaușescu și cred că asta e o etichetă potrivită. Cum Dumnezeu să-ți lansezi candidatura cu fast DE ZIUA TA (chiar, oare cum de s-au abținut să nu-i cânte La Mulți Ani? Sau pe asta n-am mai prins-o în transmisiune directă?)? Pe stadion, cu oameni aduși să te aplaude? Cum să-ți lansezi candidatura de 3 ori în același fel? Că, de exemplu, și la Alba Iulia s-a paralizat traficul pentru asta (mă gândesc că la Alba Iulia a trebuit să meargă pentru că acolo s-a făcut adevărata Mare Unire – revin un pic la ambiguitatea termenului în campania PSD-istă – și pentru că trebuia să bage și Ardealul în seamă, iar la Cluj noi suntem ăia cu Salvați Roșia Montană, cu Boc la primărie, nah, riști huiduieli masive)? Cum să aduni oamenii pe stadioane și să te asemeni cu Obama (singura asemnănare e cea din banc: știți că Băsescu continuă să menționeze că pe Ponta îl cheamă Victor Viorel, așa cum republicanii spuneau încontinuu Barack Hussain, din același motiv: Viorel e nume musulman), nu cu Ceaușescu? Adicătelea marșezi clar pe o temă de fior național, pe simbolistica intim românească, gen Marea Unire, Republica Moldova, Tudor Gheorghe, Dumnezeu, ortodoxie, dar, când e convenabil, îți scapă că în același mental colectiv al românilor adunatul pe stadioane egal slava conducătorului iubit (deja i se scriu poezii cu “Victor, o galaxie” pe nușce „temelie”...) egal Ceaușescu egal totalitarism?! Și până când să ne vorbești de Băsescu – gata, o epocă de relativ tristă amintire (cel puțin în al doilea mandat, că ar fi fost infinit mai rău dacă ar fi câștigat Năstase în 2004) s-a încheiat. Până când merge la români mitul inamicului? Gata, hai să vorbim despre proiecte și realizări, despre ce legi ți se va cere să promulgi (și tare mă tem că o vei face cu două mâini...) – amnistii, exproprieri pentru cianurare la Roșia, gaze de șist?

Și ar mai fi niște momente:

1.       Asumarea bărbătesc-comică cu “sunt Victor Viorel Ponta” și continuarea à la Gladiatorul “strănepotul unui ardelean care a participat la Marea Unire” (revendicarea din Ardeal e importantă, că aici chiar nu stă bine cu simpatizanții), “nepotul unui preot” (căci, da, trebuie să reitereze mândria de a fi ortodox, nu altceva, de data asta cu nuanțarea inteligentă că și a fi catolic sau protestant e în regulă, cumva), în fine, cred că a zis că e și fiu și tată (oare cu bătaie că alții nu sunt?). Și poate și soț și, mai ales, ginere ar fi fost indicat?

2.       Toată uzurparea simbolisticii Marii Uniri. Pe de o parte, afirmă clar că vrea să fie președinte la centenarul evenimentului, dar nu poate și nu promite că va uni el țara cu Republica Moldova. De fapt, mai mult o dă în ideea de “mare unificator de neam” decât de unificator de țară – căci el va fi un președinte al tuturor, care nu va dezbina (greu să dezbini mai mult decât acum, e drept). Asul din mânecă e domnul prim-ministru moldovean, care vine să-l susțină, așa, ca un sol simbolic al fraților de peste Prut. Să ne înțelegem, Basarabia e pământ românesc, 75 de ani de separare nu șterg istoria de până acum, dar o singură țară nu vom mai fi niciodată – viitorul este, însă, împreună în Europa, unde granițele sunt aproape irelevante. Dar ce-l mână pe el în întreprinderea asta voievodală, de fapt? Adevărata miză sunt voturile cetățenilor moldoveni cu cetățenie română (Băsescu a știut să câștige cu ajutorul diasporei), pe care cineva trebuie să-i ia la piept – și, în acest caz, aștept cu interes reacția dreptei. Oricum, s-a dovedit între timp că și Leancă e bipolar – în calitate de prim-ministru îl susține pe Ponta, iar în calitate de afiliat la PPE îl susține pe Iohannis (observ că personalitatea de prim-ministru e cea bolnavă la cap, cum a fost și la Ponta).

3.       Oh, și bietul maestru Radu Beligan. Cât de trist! În loc să rămână în zona eterică a icoanelor, se coboară cu o afirmație mundană, de bunic, dacă vrem să-l iertăm – că el îl susține pe Ponta, pentru că are încredere în tineri. Eu, dacă aș fi fost în locul lui, nu aș endorsa pe nimeni, dar poate maestrul nu înțelege cu adevărat cât e de iubit, pentru ce e iubit și cât de tare poate să dezamăgească. Totuși, cât de frumos i-a spus Pleșu că ar fi meritat un amurg mai demn...

Dar atât despre salvatorul unificator și providențial. Eu am așteptat cu nerăbdare aparițiile Monicăi Macovei și a lui Klaus Iohannis. O replică, un început de campanie. Și i-am văzut. La modul ideal, i-am vedea pe amândoi în turul doi, dar n-are sens să visăm. Iohannis mi-a plăcut mult în emisiunea de la Realitatea. Firescul și așezarea lui sunt în contrast colosal cu grandomania lui Ponta (la lansare aud că nu s-a ambiționat să aducă pe stadion 75000 de oameni, doar să se dea mare, că semnături a strâns mai multe; intrarea în piață a fost liberă...). Până și la o întrebare absolut nepotrivită, pe care Cristoiu ar fi vrut s-o retragă în momentul în care a adresat-o, cea despre absența copiilor, răspunsul a fost dezarmant, venind de la un om împăcat cu sine, cu situația lui personală: “Pentru că eu nu pot avea copii. Chiar dacă mi-am dorit foarte mult”. Sper doar ca graiul lui de minoritate din Ardeal să fie simpatic și prin Moldova și Muntenia. E, totuși, reconfortant că anul acesta pot vota pentru” cineva, chiar dacă elementul de împotriva” cuiva e la fel de important ca de obicei la noi.

duminică, 14 septembrie 2014

Ghidul xenofobului

Stiti colectia de carti "Ghidul xenofobului"? Cea care se ocupa cu descrierea caracteristicilor diverselor popoare? In fine. Date fiind frecventele mele deplasari in Olanda, un coleg olandez s-a gandit la bunastarea mea si mi-a dat cartea despre olandezi. As spune ca a fost o cartulie cu detalii interesante despre istorie si institutii, dar nu foarte flatanta la adresa lor ca popor. Si pot confirma: unii dintre ei te surprind cu lipsa de empatie, cu ignoranta, cu moderatia exagerata (sa nu zic zgarcenie) si cu raceala. Totusi, nu poti sa nu le admiri modul remarcabil in care si-au construit tara (cand treci cu masina in Belgia simti inrautatirea soselelor), iar unii dintre ei sunt cei mai faini oameni pe care ii vei intalni. Oameni si oameni. Pentru mine a fost interesant sa ma documentez chiar in Amsterdam (vezi poza).



Dar episodul pe care vreau sa-l relatez este legat de fragmentele care descriu alte carti din serie. Preferatul meu este cel despre englezi: "Englezii isi indragesc copiii. Altfel spus, nu-i iubesc, cu patima, asa cum isi iubesc cainii, caii, iepurii, pisicile si chiar dihorii ori nevastuicile. Necazul cu puii de om este ca nu au blana si nici patru labute". Bag seama ca am sanse mari sa devin englez.

Cand am intrebat un nativ despre acest fragment, mi-a dat o alta interpretare: cum ca ei pot sa-si manifeste afectiunea nemarginita, in public, fata de animalele lor de companie, pe cand fata de copii raman rezervati. Oricum ar, fi, cred ca am sanse mari sa devin englez.

Elton John

Pe la vreo 9 anisori am mers la mare cu familia unei colege. Nu-mi mai amintesc mare lucru, doar un moment care m-a marcat. Eram intr-o seara la Forum, la Costinesti (cred ca era trecut de ora de culcare, deci era mare lucru ca mi s-a dat voie sa fiu acolo), cand se difuzeaza 'Sacrifice', a lui Elton John. Stiu ca i-am spus mamei colegei:
- Ce-mi place melodia asta! [Nu intelegeam mare lucru; pe atunci ma bazam pentru traduceri pe frate-meu si asteptam cu nerabdare clasa a VI-a, ca sa invat si eu engleza]
Iar ea mi-a spus [intr-o doara, dar cu o atitudine atotstiutoare]:
- N-o sa-ti mai placa cand vei creste si vei afla ca Elton John e homosexual.
OK, dincolo de faptul ca tocmai ma informase ca Elton John e homosexual, eu abia aflasem adevarul despre Mos Craciun, deci habar n-aveam ce insemna ca e homosexual. Dar, desi nu stiam ce inseamna, am indraznit sa dau un raspuns logic:
- Oricum ar fi, nu cred ca n-o sa-mi mai placa melodia.
- Las' ca vezi tu.

Si m-am tinut de intuitia mea. Oricum, tare ma mir ca n-am devenit homofoba - ca reactii din astea am mai intalnit (vezi orasul provincial in care am crescut, cu oameni bisericosi, cu parari anti-casatoria gay, anti-adoptia gay etc.). Datorita lui Elton John - si altor artisti - am invatat o tona de engleza, pentru ca intotdeauna mi-am dorit sa inteleg tot ce au vrut sa transmita. Iar povestea vietii lui a fost o sursa de invataminte: va puteti inchipui cum i-a fost cand a fost tanar si, incercand sa para "normal", s-a casatorit cu o femeie? Stiti ca a incercat sa se sinucida, dar sotia l-a gasit la timp (atunci a scris 'Someone Saved My Life Tonight')? Va dati seama cat curaj i-a trebuit doar sa fie el insusi? Cate ziduri a spart? Si cum a contribuit la schimbarea mentalitatilor? Acum e casatorit cu un barbat si are doi copii. Mie mi se pare senzational. Aaa, si muzica! I-am ramas fana de mica (de obicei, ma declar fana cuiva daca ii stiu 15 melodii - presupunand ca artistul are 15 melodii cunoscute in total...). Discutam cu o prietena despre artistii care imbatranesc si pe care dorim sa-i vedem, si uneori este senzational  sa dai cautare pe Google si sa observi ca vor concerta la doar 30 de kilometri de tine! Prin urmare, desi am calatorit 50% din timp, pentru serviciu, la Venlo, s-a facut ca si in concediu tot acolo am mers, pentru ca l-am prins pe Elton John la Monchengladbach, in Germania.

Si, cu un pic ajutor de la prieteni (iti cam trebuie masina pe acolo), am ajuns si la locul faptei. Mi-am luat bilete in fata, ca sa stiu o treaba. Concertul a fost extraordinar. Daca n-as fi avut probleme de spatiu si de baterie, as fi inregistrat totul. Pot sa spun ca niciun artist nu m-a miscat atat de mult intr-un concert pana acum. Am fost la fel de fericita ca la Bon Jovi. La fiecare inceput de pies filmam, ca sa ma asigur ca nu pierd 'Your Song', 'I Guess That's Why They Call It The Blues' (piesa necunoscuta pe nedrept, cam ca 'Someday I'll Be Saturday Night' a lui Bon Jovi, cand m-am trezit cantand singura), 'Sacrifice', 'The One', 'Sorry Seems To Be The Hardest Word', 'Don't Let The Sun Go Down On Me' (piesa pe care apunea soarele si mie mi s-a umplut memoria telefonului), 'Candle In The Wind', 'Can You Feel The Love Tonight', 'Tiny Dancer', 'Rocket Man', 'Made In England', 'I'm Still Standing'... Concertul a aniversat 40 de ani de la lansarea albumului 'Good Bye, Yellow Brick Road' si au fost cateva melodii necunoscute, dar in cele 2h30 min in care Sir a cantat fara incetare, mi-am auzit majoritatea pieselor preferate. Culmea e ca n-a cantat 'Sacrifice', dar acesta nu va fi ultimul concert de-ale lui la care voi merge. El are 67 de ani si canta mai bine decat in tinerete, iar eu il apreciez si mai mult acum. Ne-a lasat dansand pe 'Crocodile Rock'.

Mai jos, cele mai reusite inregistrari pe care am reusit sa le fac. Bucurati-va!







Si pentru ca mi s-a deschis un apetit extraordinar pentru concerte, sper sa ajung in noiembrie in Belgia, sa-l vad pe Charles Aznavour, care are 90 de ani si care este clar pe lista mea de "Uite, asa vreau sa imbatranesc"...

Retrospectiva

Cica inainte sa mori, toata viata ti se deruleaza prin fata ochilor. Nu vom apuca sa confirmam vreodata chestia asta, insa tocmai mi s-a intamplat ceva similar: mi-am descarcat cele 900 de poze si filme facute cu iPhone-ul anul acesta si o serie intreaga de evenimente si emotii mi-au reinviat in memorie, in circa 2 minute. In scris, retrospectiva vietii mele in primele doua treimi ale lui 2014 ar arata cam asa:

Austria. Schi. Co-calatori idioti. Compensatie: oameni faini, din Alba. Lansarea seriei de poze cu haine identice la birou. Sebi si Norisor. Acasa. Programe de dezvoltare a talentelor. Romania joaca rugby la Cluj. Inspiratie: Radu Beligan. Templul Ikea - la Bucuresti. Martie - prima calatorie la Venlo. Lalelele de acasa. Norisor camuflat. Masini de inchiriat. Templul Ikea - la Dusseldorf. Tenisi cu sireturi galbene. Ma mut la masarda? NU. Televizor nou. Munca. Rochia galbena cere pantofi albastri. Inca. Sighisoara. Nunta: Alexandra. Venlo, Roermond, Amsterdam. Carmen, Raluca, Nausica. Rembrandt, Van Gogh, I AMSTERDAM. Framantari. ABSL, Poznan, Madeleine Albright. Nunta: Claudia si inca una. Rock bottom. Nunta: Anca. TIFF. Venlo. Roermond. Pinkpop: Limp Bizkit, Ed Sheeran, Robert Plant*. Dubii. Hotarari. Olanda bate Spania. Raspunsuri. My life is a lego house. Julieta are raspunsul. Bruxelles.  Regasirea linistii.  Venlo. 5 ani la Office Depot. Nu plec in Argentina. Bucuresti. Tot nu stiu sa parchez**. Doctori. In hoteluri: singuratate. Mi-e dor de casa. Varicela. Varicelaaa. VARICELAAAAAAAAA. Norisor. Noi rutine zilnice. Summer Party. Eindhoven. Venlo. Roermond. Monchengladbach. SIR.ELTON.JOHN***!!! Munca multa. Venlo. Dor de casa. Revedere: Banta. Stiu sa coc prajituri. Munca. Prieteni. Ice bucket. Vacanta de vis: Malta. Revedere: Bucegi. Munca. Ritm prea alert. Planuri: doctori, Venlo, Birmingham, Andries, James Blunt, Anvers, Charles Aznavour, laser, masina nou, apartament, credit la banca si adio libertate. Cate un pas, pe rand.

*






**

***





Provocarea galetii cu gheata

La ultima postare, ma intrebam daca ar trebui sa accept provocarea colegului meu, dupa modelul ALS Ice Bucket Challenge. Pana, la urma, cu o extindere de 24 de ore a termenului limita, am acceptat-o.
Locatia ideala a fost acasa la fratele meu, care frate n-a fost un suporter al actului in sine, dar care s-a distrat foarte tare sa ma ia prin surprindere. In caz ca nu suntem prieteni pe Facebook, priviti aici.



Si acum cateva explicatii, pentru ca am vazut prea multi hateri ai acestei campanii.

Personal, am facut-o pentru ca mi s-a parut o cauza buna - si cea originala (am donat pe www.alsa.org) si cea a donarii de sange in Cluj. Si, la naiba, pentru ca a fost amuzant sa o fac si sa-i vad si pe altii! Cred ca poti sa alegi sa nu intri in hora, dar ma deranjeaza cand demersul este criticat cu o superioritate limitata. Trebuie sa fii orb sau prost ca sa nu intelegi ca aceasta campanie lansata de ALS este geniala si incredibil de eficienta din punctul de vedere al cresterii constientazarii si al strangerii de fonduri. Cifrele vorbesc de la sine: in doua luni, ALSA a castigat 3 milioane de donatori noi (ca si mine, sunt sigura ca marea majoritate nici nu stiau de existenta acestei boli inainte de campania virala a galetii cu gheata) si cam de 10 ori mai multe fonduri decat in anul trecut la un loc. Deci eficienta nu cred ca poate fi contestata. Nu stiu ce ar fi putut fi mai eficient (ce bine ca traim in era social media, nu?!)... Aveti sugestii alternative?

Ce mai e contestat e gestul in sine. De ce o galeata de apa cu gheata? Pentru ca senzatia pe care o ai e similara cu durerea pe care o simt bolnavii de ALS in fiecare zi, cand incearca sa se miste - asta in stadiile in care se mai pot misca, pentru ca boala asta iti atrofiaza toti muschii si-ti lasa mintea intacta (practic ajungi sa nu mai poti manca, vorbi, ca sa nu mai vorbim de miscare). Si pentru ca e un semnal de trezire.

Contestatia gestului in sine vine si de la faptul ca unii au inteles ca daca indura galeata nu mai trebuie sa doneze. Eu am inteles mereu ca trebuie sa donezi, oricum. Si cred ca asa au facut mai toti. Iar cei care n-au donat, macar au contribuit la campania de constientizare.

Sau argumentul ca o donatie nu se face cu informarea lumii. Nu vad ce e rau in a face un bine si a a-i indemna si pe altii sa o faca.

Desigur, au aparut si contestarii organizatiei beneficiare. De exemplu, se contesta salariile echipei de conducere a ALSA. Eu zic sa ne uitam un pic in jur: doamna presedinta a avut un salariu de 16600 de dolari pe luna anul trecut, cand organizatia ei gestiona fonduri de 25 de milioane. O fi mult, putin, in comparatie cu o corporatie sau o organizatie caritabila similara? Inclin sa cred ca nu e mult. Sau, s-a mai evidentiat ca doar 30% din fondurile ALS au mers spre cercetare pana anul trecut. Corect, insa bolnavii de ALS au nevoie si de bani pentru ingrijire si usurarea suferintei. Si sa stiti ca la donarea online te intreaba daca vrei sa sustii doar cercetarea sau si alte activitati ale organizatiei. Eu, una, nu sunt ingrijorata de cum se folosesc fondurile - primesc informari periodice, iar site-ul mi se pare destul de transparent. Cat despre utilizarea celulelor stem din avortoni pentru cercetare, cred ca ii pot convinge si pe cei pro-viata ca e un mod de a da sens acelei vieti curmate inainte de vreme - plus ca tot felul de comisii de etica au aprobat cercetarea, iar daca nu vrei sa sustii acel studiu, banii iti vor fi directionati in alta parte.

Oare am ratat argumente contra? Contribuiti cu o intrebare si voi continua cu drag dezbaterea.

Cat despre campania mea si a colegilor (am pierdut un pic sirul dupa vreo 20 de filmulete, mai ales ca au fost implicate persoane din strainatate si din afara companiei), nu am pierdut niciodata din vedere cauza - ALS si donarea de sange. Daca am fi vrut doar sa ne turnam apa in cap, am fi mers la un teambuilding la bazin (de aceea era important ca in fiecare filmulet sa se aminteasca scopul). Asa, insa, eforturile au avut ecou in donare de bani si de sange. Cred ca a fost util si as lua-o de la capat.