duminică, 26 octombrie 2014

Interesanta lejeritate a ființei

Vi se întâmplă câte odată să stați și să vă minunați de cât de mult vi s-au schimbat obiceiurile în ultimii, să zicem, 15 ani? Am pus limita asta, pentru că atunci am început să fiu nedespărțită de computer și de telefonul mobil. Vi s-a întâmplat în ultima vreme să mergeți undeva fără telefon? Și dacă da, nu ați devenit anxioși? Nu v-ați întrebat cum ați putut trăi înainte fără el? Cum de ați putut ține legătura cu oamenii înainte, cum de ați putut avea prieteni? Și cum de v-ați simțit în siguranță când nu erați la un apel distanță de orice ajutor v-ar fi trebuit? Dar fără acte și bani - ați mai plecat recent pe undeva (până la magazinul din colțul blocului nu se pune)? Ați rezista într-un experiment social în care ați fi lăsați la o anumită distanță de casă numai cu hainele de pe voi?

Ei bine, toate aceste întrebări mi s-au ivit cu ocazia unei întâmplări - s-o numim haioase - de la birou. Aveam într-o seară un meeting prelungit cu șeful, iar la final știam că sunt la limită pentru a ajunge la programarea de la masaj. Dau să merg în birou, când, surpriză - biroul era închis cu cheia. Asta nu putea să însemne decât un singur lucru - că ultima colegă a plecat și a închis ușa, crezând că nu mai e nimeni. Bine, la început, vrei să înțelegi cum s-a întâmplat, având în vedere că ție ți se părea evident că haina și geanta ta sunt vizibile pe scaun. Dar treci peste asta și vrei să găsești o soluție. De fapt, mai întâi, faci inventarul: ce resurse am? Păi, eu aveam un sacou pe mine (automat am făcut calculul că n-aș muri de frig dacă aș ieși așa afară), un badge (absolut inutil, că de ieșit oricum poți) și un iPhone (ei, da, ăsta e un instrument util). Și faci planul de acțiune - e absolut normal să crezi că poți deschide ușa care te desparte de cheia de la mașină, de acte, de bani etc. Și atunci suni colegele pe care le-ai închis și tu la rândul tău - dar care au reușit să se descurce - să vezi ce-i de făcut. Afli că ți se poate da cheia de rezervă. Dar planul pică, pentru că e prea târziu și nu are cine. Suni la cine ar ști. Îți dă indicații despre cum să ajungi la setul de chei. Și... stupoare: trebuie să-ți identifici cheia dintr-o grămadă de 100. Și după ce nu reușești 10 minute să găsești eticheta potrivită, începi să te întrebi cât e de important pentru tine să urmezi planul inițial și te întrebi dacă ar fi așa de rău dacă te-ai descurca altfel. Pentru că, mai devreme sau mai târziu, vrei doar să te descurci și te consolezi cu o serie de măcar, cel puțin, bine că-uri:
Ce bine că am, totuși, telefonul...
Ce bine că sunt îmbrăcată destul de gros...
Ce bine că știu măcar un număr de telefon la care să sun...
Ce bine că sunt în Cluj, unde cineva tot mă poate ajuta...
Cel puțin știu orașul și vorbesc limba, deci cumva tot ajung în Mănăștur...
Măcar mai am niște colegi pe aici să-mi dea bani de bilet sau de taxi...

Și uite-așa, te întrebi dacă poți intra în propria-ți casă, dacă ajungi acolo. Asta e noua - și singura - prioritate.

Din fericire, Sebi a răspuns la telefon din prima - ce bine că nu era la tenis, de exemplu! - și era în centru, la jumătatea distanței dintre serviciu și acasă. Prin urmare, am luat bani împrumut și am ajuns să beau o bere la Toulouse (masajul ar fi fost o complicație inutilă), intrând în local cu restul de la 50 de lei, badge-ul și iPhone-ul. Dar, vă spun, m-am întors de câteva ori să-mi verific haina și geanta pe spătarul scanului - până când mi-a intrat definitiv în cap că nu le aveam - și m-am simițit liberă și vulnerabilă în aceeași măsură. Am decis de la început că urma s-o iau ca pe o experiență pozitivă, așa că ne-am distrat făcând scenarii din categoria Ar fi fost mai rău dacă... 

Episoade din astea se pot întâmpla oricui. Cel mai ciudat, însă, a fost acel sentiment de nesiguranță, izvorât din faptul că-mi lipseau 3 din cele 4 lucruri esențiale de care ai nevoie când nu ești acasă - telefon, bani, acte, chei. Și parcă aș vrea să mă duc câteodată la munte, unde să am doar hainele de pe mine, unde banii să nu valoreze mare lucru, telefonul să nu aibă semnal și să n-am de ales decât să relaționez cu lumea, să respir și să observ fără grabă și fără presiune. Aproape o aroganță, nu?

Lista de lecturi

În primul rând, promit că într-o zi voi face ordine pe blog-ul ăsta, folosind categorii, subcategorii etc. Dar nu înainte de a-mi face ordine pe birou, în dulap etc.


Până atunci, însă, voi actualiza această postare, pentru a descrie în câteva fraze cărțile pe care le citesc, grație ideii de a face un tur al Europei prin lectură.

***

Franța
Patrick Modiano, În cafeneaua tinereții pierdute

Patrick Modiano a câștigat Nobelul anul acesta, iar eu i-am cumpărat cartea în ziua în care s-a făcut anunțul. Ceea ce mi se pare frumos. Cartea asta se citește repede și te poate lăsa cu mai multe senzații: de inutilitate a vieții, de întrebare asupra sensului ei sau cu o indiferență moderată prin deferența datorată unui laureat al Nobel-ului. Veți găsi multe descrieri ale unor locuri boeme din Paris, veți fi transpuși în mijlocul unei găști de pierde-vară (evident, aici puteam să spun boemi, tineri visători, oameni în căutarea unui înțeles al existenței) și veți simți că n-are cum să se termine bine (dacă titlul e vreo indicație). Ce mi-a plăcut la nebunie a fost scrierea cinematografică (Modiano a scris și scenarii de film) - aceeași perioadă e descrisă din perspectiva mai multor protagoniști, iar potretul lui Louki se îmbogățește cu fiecare contribuție. Sintetic spus, o carte agreabilă.

_________

Elveția
Jacques Chessex, Vampirul din Chessex

Asta e o cărțulie de 70 de pagini, numită roman. E o scriere ce-mi amintește de stilul doctorilor legiști - lapidar, frust, specific - și care transpune în ficțiune un dosar de presă incendiar de acum 90 de ani. Subiectul: niște cazuri de necrofilie și zoofilie puse pe seama unui nenorocit nesănătos la cap. Poate prea grafic și scabros pe alături, dar ipoteza finală e o lovitură de maestru. Mă abțin cu greu să n-o divulg. În rest, chiar dacă oficial pot să trec Elveția la citite, cred că literatura acestei țări mai merită o șansă...

_________

Belgia/Franța
Marguerite Yourcenar, Piatra filosofală

Această doamnă născută în Belgia e prima femeie primită în Academia Franceză. Pentru că acțiunea e, în special, la Bruges, pun cartea asta la capitolul Belgia. Evident, mi-aș dori să citesc și altceva. Cât despre carte, e un roman istoric - tipic pentru Yourcenar - care s-a scris din bucăți, în 40 de ani. De la jumătate devine pasionant. Medicul filosof și abia incidental alchimist Zenon e un om progresist pentru sec. XVI, cu preocupări... periculoase, gen interesul pentru transfuzii și descifrarea bolilor omenești. Ateismu-i transpus într-o carte și concepțiile lui prea liberale îl determină să trăiască sub un nume fals. Om pățit și umblat prin lume, reușește cu destulă măiestrie să nu-i supere prea tare nici pe catolici, nici pe reformați, nici pe flamanzi, nici pe spanioli, dar nu poate scăpa unui denunț calomnios. Genul de erou care moare pentru un principiu, în condițiile lui, chiar dacă i se oferă o portiță de scăpare. O carte destul de proaspătă și azi, la aproape 50 de ani de la apariție.


__________

Suedia
Jonas Jonasson, Bărbatul de 100 de ani care a ieșit pe fereastră și a dispărut

Această carte e un alt fel de Forest Gump. Adică e minunată. Un personaj naiv pe alocuri, isteț în altele este implicat în tot felul de evenimente istorice și marchează istoria secolului XX. De la Franco, la Mao, Stalin, tracând prin Gulag și pe la 2 președinți americani, Allan pune explozibili, frace bombe atomice, stă în închisoare, învață limbi străine și-și ia viața de la capăt atunci când se plictisește. Inclusiv în ziua în care împlinește 100 de ani și hotărăște s-o șteargă de la azilul de bătrâni. Povestea de după împlinirea rotundei vârste e la fel de frumos spusă, într-o tentă de comedie albă-neagră, parcă scrisă cu intenția de a sparge box-office-ul. Se va face un film după asta și va fi grozav. Cea mai bună carte pe care am citit-o în ultimul an. Cu mimim două zâmbete pe pagină. Deja mi-am cumpărat-o pe următoarea: Fata care l-a salvat pe regele Suediei.

 ***
Fata care l-a salvat pe regele Suediei e o carte la fel de minunată. Cred că autorul primește provocări de la prieteni: scrie o carte în care să atingi următoarele subiecte - Africa de Sud, diamante, Suedia, China, monarhie, anarhie și, mai ales, bomba atomică. Iar rezultatul este o îmbinare magistrală de întâmplări la limita absurdului. O altă carte nostimă, de citit pe nerăsuflate. Sunt fan și voi cumpăra și următoarea carte de Janasson. Trebuie să recunosc că aș fi dezamăgită să mai apară vreo bombă atomică și data următoare... 


________

Austria
Elfriede Jelinek, Pianista

Mi-au trebuit câțiva ani să termin această carte. Cel puțin vreo 5. Știam că am lăast-o baltă, dar nu-mi aminteam de ce. Prin urmare, singura soluție a fost s-o iau de la început. Și, la început, cartea pare interesantă: inituiția îmi spunea că focusul va fi pe viața irosită sub papucul mamei a unei pianiste semi-talentate și, evident, domnișoară bătrână. Ceva carte despre emancipare sau ratare, cu potențial patricid, oricum, ceva foarte freudian, că tot ne aflăm la Viena. Am dreptate doar parțial. Pianista domnișoară bătrână se dovește a fi nu frigidă sau poate moartă sexual cum ai putea crede după primele zeci de pagini, ci cu totul altceva. Urmează pagini întregi despre voyeurism, automutilare genitală, seducție, sexualitate și violență. Domnișoara pianistă vrea să fie dominată, cere bătaie, dar nu-i place când o încasează. Relația cu mama ei eșuează în plan litarar într-un para-viol filial, deși dimenisiunile ar fi putut fi mult mai interesante. Concluzia mea: e curios, dar se pare că se dă Nobelul și pentru literatură masochistă.


__________

Germania
Herta Muller, Astăzi mai bine nu m-aș fi întâlnit cu mine însămi

Prima carte a Hertei Muller pe care o citesc și nu destul ca să-mi fac o impresie. În cartea asta nu se întâmplă mai mult de 20 de lucruri factuale, puse cap la cap, dar elementele terorii cotidiene pe vremea Securității sunt punctate cu talent. Doamna Muller e poetă pe alocuri, ca de exemplu când creează imaginea că din pumnul de sâmburi de cireșe pe care un personaj figurant și le pune în poșetă, ar putea să-i crească o livadă de cireși. Ca fir al poveștii, personajul feminin este chemat, din nou, la interogatoriul de rutină și intimidare la Securitate, iar călătoria cu tramvaiul până acolo e prilej de evocare a unor episoade vesele și triste ale vieții ei. Nu vă zic dacă ajunge și ce i se întâmplă - suspansul face parte din însuși conceptul acestei cărți.

 __________

Albania
Ismail Kadare, Umbra

Am aflat de cartea asta fie de la emisiunea lui Radu Paraschivescu, fie de la cea a lui Dan C. Mihăilescu (cea din urmă desființată între timp). Nu știam de Kadare, dar e un autor important; de altfel, există un raft la Librăria Universității cu titlurile lui. Cărțile lui, ca ale Hertei Muller, sunt cioburi, fragmente, fâșii din peisajul vieții cotidiene în comunism. Și rezultă că metodele comuniștilor din Albania sunt desprinse din același manual rusesc care s-a aplicat și la noi. Umbra e povestea unui cineast care are șansa - sau neșansa, depinde cum o privești - de a călători în străinătate în timpul regimului comunist. Evoluția lui spre paranoia și spre paralizie în acțiune e ușor de ghicit. Dacă omul cu care vorbesc e spion? Dacă află că m-am îndrăgostit? Dacă mă saltă? Etc. Etc. Occidentul e, în același timp, și Tărâmul Făgăduinței, și Valea Plângerii, și, posibil, antecamera Iadului. Carte de citit dintr-una, pe caniculă, la adăpostul copacilor, pe o bancă în Parcul Central.  

duminică, 12 octombrie 2014

Nu mai e timp de nimic

Constat cu tristete ca nu mai am timp de nimic. Sau ca, de fapt, imi consum timpul cu lucruri pe care trebuie sa le fac, nu pe care vreau sa le fac, iar asta imi seaca energia. As vrea sa scriu despre intamplarile amuzante de saptamana trecuta, sa ma vad cu prieteni vechi, sa citesc din noile carti pe care mi le-am cumparat (ce-mi place ca am acum un criteriu geografic dupa care le cumpar!) si cate si    mai cate... Poate saptamana viitoare?

duminică, 28 septembrie 2014

Harta Literară a României

Istoria e ciclică. Reiau, așadar, proiectul meu din liceu, care va pune scriitorii români pe hartă. Și de data asta merg mai departe, punând pe hartă câte o carte/un autor din fiecare județ. Contextul, aici.

  1. Alba: Ion Agârbiceanu, Lucian Blaga.
  2. Arad: Ştefan Augustin Doinaş, Ioan Slavici
  3. Argeș: Ion Barbu, Petre Ţuţea, Radu Gyr
  4. Bacău: Vasile Alecsandri, George Bacovia
  5. Bihor
  6. Bistrița-Năsăud: George Coşbuc, Liviu Rebreanu (Veronica Micle, Andrei Mureşianu!)
  7. Botoșani: Mihai Eminescu, Nicolae Iorga
  8. Brașov: Octavian Paler
  9. Brăila: Panait Istrati, Fănuş Neagu, Perpessicius, Mihail Sebastian
  10. Buzău: Vasile Voiculescu, Ion Băieşu 
  11. Caraș-Severin
  12. Călărași
  13. Cluj: Ruxandra Cesereanu
  14. Constanța
  15. Covasna
  16. Dâmbovița: I.L. Caragiale, Heliade-Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Ioan Al. Brătescu-Voiuești (generații întregi de copii vă mulțumesc pentru trauma sufletească din clasa a V-a!)
  17. Dolj: Marin Sorescu, Vintilă Horia (Titu Maiorescu)
  18. Galați: Hortensia Papadat Bengescu, Calistrat Hogaș
  19. Giurgiu: Ion Vinea, Tudor Vianu
  20. Gorj
  21. Harghita
  22. Hunedoara
  23. Ialomița: Ştefan Bănulescu
  24. Iași: Mihail Sadoveanu (Emil Racoviță)
  25. Ilfov: Nicolae Steinhardt
  26. Maramureș: Augustin Buzura, Nicolae Breban, Petre Dulfu, Isprăvile lui Păcală
  27. Mehedinți
  28. Mureș
  29. Neamț: Ion Creangă
  30. Olt: Eugen Ionescu
  31. Prahova: I.L. Caragiale, Radu Tudoran, Geo Bogza, Nichita Stănescu
  32. Satu Mare: Ludovic Bruckstein
  33. Sălaj
  34. Sibiu: Octavian Goga, Emil Cioran
  35. Suceava: Nicolae Labiș, Alex Ștefănescu, Eugen Lovinescu
  36. Teleorman: Gala Galaction, Marin Preda, Zaharia Stancu, Constantin Noica
  37. Timiș: Ana Blandiana, Herta Muller
  38. Tulcea
  39. Vaslui: Dimitrie Cantemir, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Vlahuță, Victor Ion Popa
  40. Vâlcea: Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu
  41. Vrancea: Duiliu Zamfirescu
  42. *București: Barbu Ștefănescu Delavrancea, Alexandru Odobescu, Petre Ispirescu, Tudor Arghezi, George Călinescu, Gellu Naum, Ion Minulescu, Mateiu Caragiale, Neagu Djuvara, Nicolae Filimon, Mircea Eliade, Alexandru Macedonski, George Topîrceanu, Camil Petrescu, Monica Lovinescu, Theodor Mazilu, Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu, Horia-Roman Patapievici, Cristian Tudor Popescu, Stelian Tănase


Un link util; serendipitatea, ce sa-i faci...

Proiect: Țara și filmul

Ce bine că avem TIFF-ul în oraș! Contextul proiectului, aici.

1. Albania
2. Andorra

3. Anglia: Vera Drake (2004) / The King's Speech (2010) / Philomena (2013)
4. Armenia
5. Austria

6. Azerbaijan
7. Belarus
8. Belgia
9. Bosnia și Herzegovina
10. Bulgaria
11. Croația: The Priest's Children (2013)
12. Cipru

13. Cehia
14. Danemarca: The Hunt (2012)
15. Estonia
16. Elveția
17. Finlanda
18. Franța: Amelie (2001) Le scaphandre et le papillon (2007)
19. Georgia
20. Germania: Good Bye Lenin! (2003)

21. Grecia
22. Islanda: The Deep (2012)

23. Irlanda: In The Name of the Father (1993) / My Left Foot (1989) (Daniel Day Lewis e, probabil, cel mai bun actor din toate timpurile...)
24. Italia: La stanza del figlio (2001)
25. Kosovo ?
26. Letonia
27. Liechtenstein
28. Lituania

29. Luxemburg
30. Macedonia
31. Malta
32. Moldova
33. Monaco
34. Muntenegru

35. Norvegia: Kon Tiki (2012)
36. Olanda
37. Polonia: Walesa: Man of Hope (2013)
38. Portugalia

39. România: 4 luni, 3 săptămâni, 2 zile (2007) / Loverboy (2011) / Poziția copilului (2013)
40. Rusia
41. San Marino
42. Serbia
43. Slovacia
44. Slovenia

45. Spania: Hable con ella (2002)Mar adentro (2004) / La mala educacion (2004) / 
46. Suedia
47. Turcia
48. Ucraina
49. Ungaria: Numai vântul (2012)
50. Vatican

*51. Israel