marți, 29 decembrie 2015

Despre Malta

Cum concediul în cauză a avut loc în septembrie 2014, în loc de un jurnal la cald vă ofer niște amintiri și sfaturi de călătorie. Adică doar esența.

În Malta se ajunge, cel mai simplu, cu charterul și cu sejurul plătit la o agenție. În fiecare joi, de la București. Dacă nu mă înșel, există și ceva zboruri de Wizair către Valetta, deci varianta unui sejur pe cont propriu e fezabilă și merită luată în considerare. A fost prima noastră vacanță de vară printr-o agenție de turism și îmi amintesc și acum că am observat imediat particularitățile. De exemplu, pe avion, cei 3 ghizi responsabili de excursie încep să facă atmosferă, să ofere informații interesante despre destinație, dar și să-ți spună ce mare nevoie ai de ei. De exemplu, afli că Malta e foarte mică și că primește în fiecare vară peste 1 milion de turiști (la o populație de 400 mii de locuitori), deci că e supraaglomerată și toate lucrurile trebuie rezervate din timp. Cum ar fi transportul, excursiile cu barca, participarea la festivaluri tradiționale. Poate te întrebi ca turist abia urcat în avion "Și cum o să fac asta?!" Ei, bine, nu trebuie să te îngrijorezi - ghizii tăi au soluția la îndemână. Vezi, ce baftă ai?! Soluția constă într-un set de 5 sau 6 excursii, pe care le poți achiziționa separat sau ca pachet (un pic mai ieftin, reducere de volum) și care îți garantează că vei vedea exact ce trebuie din Malta: capitala, o festa tradițională, Laguna Albastră (cred că este câte una pe fiecare insulă din lumea asta), o excursie cu barca de jur împrejurul mini-arhipelagului maltez (Malta e compusă din 3 insule: Malta, Gozo și Comino, ultima minusculă, cu un hotel și o biserică și populație permanentă de 1 persoană - care are grijă de hotel) și, dacă vrei, excursie pe mare în Sicilia. A fost fascinant să văd câtă lume s-a aruncat și a cumpărat măcar o excursie în plus. Noi știam de acasă că e bine să-ți aranjezi singur excursiile că ieși mai ieftin și, chiar dacă nu am fi știut, nu am fi cumpărat pe loc, pentru că ne place să ne facem planuri pe îndelete, la fața locului.

Nu am avut mult timp să ne documentăm despre Malta înainte, dar știam, de exemplu, că nu trebuie să ne facem griji pentru transportul în comun - autobuzele circulă foarte frecvent, iar abonamentul pentru o săptămână era foarte accesibil - 6 sau 7 euro (de vis!). Ce urma să aflăm la fața locului, însă, e că unii șoferi sunt extrem de nesimțiți și pot decide, pur și simplu, să nu oprească în stație, chiar dacă le faci semne disperate. Am aflat de la recepționistul hotelului unde stăteam (când ne-am întors într-o seară târziu și omul băuse destul de bine, probabil crezând că nu se mai întâlnește cu nimeni până a doua zi dimineața) că șoferii de autobuz aproape îi urăsc pe turiști și că, la cât e de ieftin abonamentul, nu putem avea pretenții. Dacă vroiam să n-avem probleme, trebuia "să luăm un taxi". Practic, gazda noastră spunea că sunt prea mulți turiști, cu putere de cumpărare limitată și că ar fi preferat să vină doar jumătate din ei, dar mai înstăriți. Poate așa ar fi fost și șoferii mai liniștiți (poate ar fi rămas și fără job, dar poate merg prea departe cu analiza). Deci, știam că putem ajunge oriunde cu autobuzul, deși ghizii încercau să ne inculce ideea că autocarul lor e indispensabil. Pe ansamblu, cei 6-7 euro au fost niște bani cheltuiți cu mare folos. Ce mai e evident, chiar dacă nu știi dinainte, e că se circulă pe partea stângă - Malta și-a declarat independența față de Marea Britanie abia în 1964 - și cred că au moștenit și prizele lor idioate. În rest, foarte important, nu au apă potabilă, deci cumpăratul sticlelor cu apă a fost o activitate aproape zilnică. Din punct de vedere cultural aș mai menționa ce ne-a zis ghidul nostru - că "în Malta s-au întâlnit calmul britanic cu lenea mediteraneană", deci nu vă așteptați la servire rapidă, nici politicoasă. De altfel, singurul restaurant decent în care am fost era deținut de englezi (l-am luat de pe TripAdvisor). A, da, și peste tot ți se vorbește de moștenirea Cavalerilor Ioaniți, cei care au transformat o insulă sterilă într-un punct strategic al Mediteranei (Hitler a vrut s-o distrugă, localnicii au trăit multe luni în subsoluri, iar sacrificiul Maltei în Al Doilea Război Mondial a fost recunoscut și compensat de Regina Angliei).

A rezultat că nici nu era nevoie să ne documentăm prea mult. Practic, se pot afla multe bătând insulele în lung și-n lat, cum am făcut și noi. Cel mai frumos loc pentru mine e La Valetta, sit UNESCO, în care am ajuns într-o zi caniculară și am fost recunoscători pentru orice curte de muzeu cu vegetație. Valetta - ca, de altfel, toată țara are culoarea calcarului și o frumoasă simetrie dată de consistența arhitecturală. Mi-au plăcut străduțele înguste și înclinate, magazinele de suveniruri hand-made (mai ales argintăriile), dar cel mai mult mi-au plăcut portul și fortificațiile lui. Sau poate marea care le încearcă limitele în fiecare zi? E momentul pentru poze, ca să economisesc 1000 de cuvinte.

Valetta, Malta

Valetta, Malta

Valetta, Malta

Valetta, Malta

Valetta, Malta

Valetta, Malta

Valetta, Malta

Tot pe insula Malta am vizitat Pretty Bay în Il-Bajja s-Sabiha, minunatul templu megalitic Magar Qim (de neratat!!), din stația de autobuz am văzut intrarea în Grota Albastră, din mers am văzut și niște stânci mai speciale care tot apar pe vederi, Xaqqa Clifs (bine, pe astea ar fi bine să le vezi de pe mare, nu de pe uscat), și celebrul dom al catedralei din Mosta (al 3-lea dom fără sprijin din lume, celebru și pentru că bomba care l-a străpuns în război în timpul slujbei nu a explodat și poate fi admirată și azi într-o încăpere specială). Toate astea se pot face într-o zi, cu autobuzul.

Malta, South

Malta, South


Magar Qim megalithic temple, Malta

Templul megalitic Magar Qim, Malta

Templul megalitic Magar Qim, Malta

Megalithic Temple Magar Qim, Malta

Mosta Dome Malta
Evident, nu am putut rata participarea la o festa - o petrecere organizată de fiecare localitate, la date diferite, care constă în împodobirea străzilor, parcurgerea lor în coloană de către oficialități, preoți, localnici și turiști - coloana e deschisă de niște purtători de... prapuri sau steaguri? -, spectacol de muzică și, gherete cu mâncare și, bineînțeles, artificii lucrate manual. 
Malta celebrations


Handmade fireworks Malta

Pe Gozo ne-am permis să ne rătăcim pe străzile Victoriei, am mers într-un orășel care găzduia un festival de vin (încă mai folosesc cu drag paharul cumpărat drept bilet în seara aceea), am petrecut o după-amiază la Fereastra de Azur (monument al naturii care se va prăbuși în viitorul apropiat, din cauza eroziunii și a loviturilor constante din partea valurilor) și m-am aflat cel mai aproape în viață de Brad și Angelina. De fapt, eram într-o barcă în timpul unei excursii (contractate pe cont propriu), când ghidul ne-a spus că cei doi filmează pe Gozo. Sebi a zis că precis așa le spune tuturor turiștilor. Dar, nu - era pe bune, am verificat ulterior. Având în vedere că lungimea diagonală maximă a insulei e de 15 km, înseamnă că m-am aflat la maxim 15 km de Brangelina. Tot pe Gozo am văzut un alt templu megalitic, mai celebru (Ggantjja), dar nu atât de bine conservat și nici atât de bine organizat precum cel din sud. De altfel, întreg sudul Maltei e necunoscut - mult mai puțini turiști, mult mai puține autobusuri, chirii mai mici... toată lumea știe de St. Paul's Bay și de St. Julien, stațiunile de lux și de distracție (noi am fost cazați în Mellieha, dacă bine-mi amintesc - asta vine la 40 de minute cu autobuzul de Valetta) din nord. Dacă m-aș întoarce în Malta, cel mai probabil m-aș duce undeva în sud, departe de cohortele de turiști.

Blue Window Malta
Am avut doar două probleme cu Gozo:
1. La întoarcerea de la festivalul de vin, într-o sâmbătă seara, am luat feribotul înapoi spre Malta, însă acolo nu mai circula niciun autobuz (au nevoie și șoferii să fie liberi fix în seara cea mai animată, nu?!), ceea ce ne-a luat prin surprindere. Puteam să dormim în gara-port, să ne întoarcem în Gozo și să ne cazăm acolo, s-o luăm pe jos 8 km până la hotel... dar am fost norocoși și ne-am lipit de niște pelerini, care ne-au luat în autocarul lor și ne-au dus gratis până la destinație.
2. După baia în minunata Lagună Albastră și după o oră și ceva pe barcă la întoarcere, am făcut prima infecție urinară din viața mea și cine a trecut prin asta poate să confirme că nu-i mișto să ți se întâmple în concediu...

Blue Lagoon Malta

Blue Lagoon Malta

Blue Lagoon Malta

Blue Lagoon Malta
Alte lucruri demne de consemnat:
- în portul Valetta, într-o seară, am asistat la nunta unor suedezi. A fost un super spectacol terminat în salve de tun, iar lumea s-a strâns ca la urs (poate să-mi zică și mie cineva dacă i-a stat bine mirelui în pantofii ăia de velur și fără șosete?)
Wedding in Malta


- ne-am făcut niște prieteni de călătorie care ne-au zis că ghizii grupului nostru le-au vândut o excursie în jurul insulei plus masă la bord cu 40 de euro de persoană, dar au făcut-o doar în jurul Gozo și s-au întors pe același drum (adică prin estul insulei Malta) pentru că "așa a decis căpitanul, din cauza anticipatei schimbări a vremii"; a rezultat că noi ne-am luat pe cont propriu aceeași excursie minus masa, cu 15 euro (vezi harta)

- ghizii ne-au reperat că nu ne-am luat nicio excursie de la ei și ne aruncau priviri dezamăgite - odată ne-au și întrebat "voi ați fost cu noi în vreo excursie?". Presiunea nu a avut niciun efect.
- am hotarât că în Sicilia e mai bine să mergi când ești în Italia (excursia cu ghizii noștri era 115 EUR și însemna câteva ore pe mare...)
- mâncarea tradițională celebră în Malta e iepurele, dar nu mi s-a părut că-l fac spectaculos (la grătar, cu sos de piper l-am mâncat eu)
- Sfântul Pavel a trecut pe acolo și i-a creștinat, iar maltezii nu au uitat asta
- maltezii au o băutură tradițională dulce-amăruie, kinny, care trebuie încercată o dată în viață
- am trecut și pe la Popeye Village, unde s-a turnat filmul cu Robin Williams; nu merită dați banii de intrare (se vede bine și de sus)
Popeye Village Malta

Popeye Village Malta
 
- cost total? cam 600 de euro de persoană, cred. Bani bine cheltuiți. Aș reveni, cu siguranță. Am încercuit locurile de interes pe hartă.
Și, desigur, să nu uităm de colecția de mâțe:)

Cat

Sister cats

Cat, Malta




luni, 28 decembrie 2015

Rețetă de Doboș

Când eram mică (și chiar mai mărișoară), mai bine zis, înainte de era internetului, caietul cu rețete de prăjituri era o mare chestie. Un tezaur de cunoștințe, păzit cu sfințenie, motiv de mândrie și de emulație cu alte femei. Mama și mătușa mea aveau într-o vreme un caiet comun, în care se mai puteau adăuga pagini volante, dacă dădeam peste vreo rețetă demnă de consemnat. A avea grijă și a îmbogăți acel caiet era o adevărată religie. Apoi a venit internetul și ne-am pierdut tradițiile. Glumesc. Ne-a făcut viața mai ușoară.

Deci caietul cu rețete e ceva ce uitasem în negura timpului, când mama mi-a readus în atenție o pagină (eu uitasem complet episodul, deci contextul tot de la mama vine). Se pare că, pe când aveam vreo 13 ani, eram absolut înnebunită de prăjitura Doboș pe care o făcea mama prietenei mele cele mai bune. Nu e vorbă, mama făcea și ea prăjituri bune, dar lucra până noaptea - că așa era (poate mai și e?) viața în sistemul bancar și nu avea timp să se dedice prăjiturilor super sofisticate, din acelea pe care le începi azi și le termini poimâine. Dar probabil că eu vorbisem de prea multe ori de Doboș și ajunsese la capătul răbdării (care poate să coincidă cu începutul ambiției, al încăpățânării etc.). Prin urmare, într-o seară, destul de târziu, cred că după 8 pm, oricum, când a venit de la lucru, a decis că-mi face nenorocitul ăla de Doboș. Că deh!, aveam rețeta scrisă și ambiția era mare. Și se pare că a fost destul de complicat (cum sunt toate prăjiturile cu foi). Se pare că nici nu i-a ieșit (cel mai ușor o dai în bară dacă ți se rup foile). Și cică a urmat un scandal, "că mi-a trebuit Doboș"... După cum spuneam, eu am uitat episodul, dar se pare că l-am consemnat la sfârșitul rețetei (indiciu: citiți cel puțin ultima frază). După aproape 20 de ani, mama l-a găsit foarte amuzant, dar tot nu face Doboș. Dacă vreți rețeta, poftiți de citiți:

reteta de Dobos





Unde sunt poveștile de altădată?

Îmi place la prietenii care au devenit părinți că redescoperă lumea o dată cu pruncii lor. De la mâncare, la cuvinte, la corola de minuni a lumii. De asemenea, mulți redescoperă lectura. Și se pare că a găsi cartea potrivită pentru fiecare vârstă e o provocare. De exemplu, părinte bine intenționat fiind, ai putea să cumperi cartea de la Polirom numită Cele mai frumoase basme spaniole și să crezi că ai dat peste o mină de aur - povești de una-două pagini, ușor de parcurs, cu o morală; numai bune de citit înainte de culcare. Ei bine, mai gândiți-vă odată. Citiți și vă cruciți de mirifica poveste numită "Măruntaiele mortului":



No, serios, cartea aia n-a avut editor?! Dacă vreți să vă bucurați în întregime de ea, iacăt-o aici, la preț redus. Și mult succes în a crește copii sănătoși la cap!

Există o explicație pentru orice loc bun disponibil

Pe parcursul timpului, am imortalizat locuri, oameni și momente care s-ar preta la a fi subiectul unei postări. Frunzărind prin arhiva foto, am găsit o poză (va fi la finalul postării) ce mi-a evocat instant următoarea întâmplare de acum un an și ceva în urmă.


***

Hotărâsem cu echipa să luăm masa în părculețul recent inaugurat de la Iulius Mall și, cu ocazia aceea, să ținem și ședința săptămânală obișnuită. Aveam, deci, o oarecare nevoie de intimitate și, pentru că plouase cu o zi înainte, nu puteam sta pe iarbă. Ne-am pus pe căutat bănci (și e ușor de constatat că nu sunt nici pe departe destule în acel părculeț). Totuși, căutările ne-au fost răsplătite, pentru că am găsit două bănci, suficiente pentru toată lumea, neocupate. Singurul dezavantaj era că erau ude - probabil de la ploaia de deunăzi - și asta explica de ce nu erau ocupate. Prin urmare, toată lumea și-a scos la înaintare șervețelele de hârtie pe care le avea - ba, le-am folosit și pe cele care ne însoțeau sandwich-urile - și am șters banca. A durat 2-3 minute, dar a meritat - aveam locul ideal doar pentru noi. În sfârșit, ne așezăm și începem să mâncăm, când mai multe dintre noi simt că suntem atinse de niște picuri - pentru o fracțiune de secundă, am crezut că a adiat vântul și că s-a scuturat tufa de plante de deasupra. Peste alte câteva secunde, am fost obligate să acceptăm realitatea: banca aceea era liberă pentru un motiv întemeiat. Iată-l:

Felicitări administratorilor parcului pentru geniala orientare a stropitorilor (ca să nu vă mai întreb de ce mai era nevoie de irigații într-o zi când iarba nu se uscase de la ploaia din ziua precedentă)!

Am mâncat pe ponton și nu știu dacă problema s-a rezolvat între timp...
 

Am revenit

Nu pot încheia anul cu restanțe atât de grave...7 luni de inactivitate pe blog... Am scuze (între timp am înglobat în jobul meu și jobul altei persoane, m-am înscris la doctorat, m-am dus constant la sport, am dormit restul timpului etc.), dar mi-e și un pic rușine. Încerc să dreg busuiocul pe final de an. De exemplu, aș putea începe cu două postări despre călătorii. A, mai întâi, trebuie să-mi descarc de pe aparat pozele de acum 2 ani... E clar, rezoluția de anul nou nu poate fi decât una singură: să am aceeași eficiență în viața privată ca în cea profesională.

P.S.: Să vă ferească Dumnezeu de momentul în care trebuie să descarci 40 de video-uri și 800 de poze din iCloud pe computer...