miercuri, 30 decembrie 2015

Prin Balcani

Anul acesta am hotărât să facem road trip în doi și să depășim obiectivul de 2 țări noi pe an. Prin urmare, am decis că destinația va fi... undeva în Balcani. În mod normal, am fi mers în Grecia, ca tot românul, însă criza refugiaților ne-a îndemnat la prudență. Am decis că musai trebuie să mergem la Ohrid, în Macedonia, datorită unui articol de acum câțiva ani, care punea orașul pe primul loc în Top 10 orașe din Europa de care nu ai auzit, deși ar fi trebuit (Clujul era pe locul 9). Iar de acolo, parcă toate sunt aproape:) Mărturisesc că am avut colegi bine intenționați care s-au speriat de știrile privind invazia/criza de la granițele Macedoniei și m-au sfătuit prietenește să nu mă duc. Am zis că ne asumăm riscul (prietenii care călătoreau în Grecia ne dădeau raportul privind experiența lor de călătorie...), iar țările incluse în traseu au fost: Macedonia, Albania, Muntenegru și Serbia (dacă nu dorm o noapte, nu mănânc la restaurant și nu vizitez măcar 2 ore împrejurimile consider că n-am bifat acea țară, deci Serbia nu era bifată). Am avut cazare numai pentru prima noapte, în Skopje și pentru următoarea destinație, Ohrid, în rest, am rezolvat la fața locului prin Booking.com și a fost super OK în 6 cazuri din 7 (în locul mai puțin fericit, într-o noapte din două, am avut parte vizavi de pensiune de o petrecere în aer liber cu muzică de club până la 3 dimineața...).

Să le luăm pe rând.

Skopje. Am petrecut o seară superbă în Skopje, o capitală tânără, vibrantă și foarte eclectică. Orașul pare nou, asta pentru că, într-un fel, așa și e - a fost distrus de un cutremur în 1963 și a fost reconstruit de atunci. Ce e fascinant e că acum își construiesc clădirile din centru (unii zic că e kitsch, eu nu le împărtășesc opinia). E ca și cum vii la Cluj și asiști la construcția Teatrului Național. Evident, piața centrală e dominată de statuia lui Alexandru Macedon (i-am zis că am mers până la capătul lumii ca să-l întâlnesc:), care, însă, se numește "Luptător pe cal", din cauza grecilor, care îl revendică și pe Alexandru și însuși numele de Macedonia și blochează aderarea țării la UE (soluția temporară a fost luarea numelui de FYROM - Fosta Republică Iugoslavă Macedonia). Tat-su, Filip al II-lea (evident, statuia lui), e și el sub alias, "Războinicul", dar nimeni nu e păcălit de jocul ăsta politic simultan și corect și obraznic. Macedonia (inclusiv Skopje) te surprinde pentru că e mai musulmană decât știai (asta se explică prin 500 de ani de stăpânire turcească). Vezi destule femei cu vălul islamic, iar la doi pași de centru, dincolo de râul Vardar, dai peste Bazarul turcesc, care e o experiență de neuitat. Masa pe care am luat-o acolo a rămas pe locul 1 la capitolul culinar tot concediul - mâncare turceasco-europeană, porție regească, bere lângă (se pare că nu au o problemă cu consumul de alcool) și prețul... cam 14 lei, plus berea 4-5 lei?! A nu se rata casa memorială a Maicii Tereza (pe care maică și macedonenii și albanezii o revendică cu drag).

Skopje, Macedonia

Skopje, Macedonia

Skopje, Macedonia

Map of Skopje, Macedonia

Ce n-am înțeles în Macedonia e de ce sunt atâtea gunoaie pe marginea drumului... Cât e drumul de lung și parcările de late, numai pet-uri (vezi poza pentru exemplificare). Apropo, drumurile sunt bune și în continuă expansiune - construiesc alte autostrăzi. Ce e enervant e că ai taxă de drum aproape din 10 în 10 km, dar nu e exorbitantă. Oricum, e mai bine s-o plătești în dinari decât în euro.

Nu m-am obosit să citesc prea mult despre situația lor internă, dar e clar că minoritatea albaneză e foarte puternică. Am văzut în Macedonia mult mai multe steaguri ale Albaniei (inclusiv din alea de 100 mp și catarge de 15 m) decât în Albania. Pe ansamblu, găsesc Macedonia drept o țară... nouă, cu multe localități în construcție, cu oameni primitori și relaxați.

Ohrid. Minunatul Ohrid. Un oraș medieval locuit și un lac răpitor de frumos (cel mai adânc din Balcani, unul dintre cele mai vechi din Europa, rezervație a Biosferei). Ohrid e unul dintre cele 2 lacuri de graniță ale Macedoniei cu Albania (al doilea e Prespa și lumea nu știe de el, însă excursia cu mașina de la unul la altul face toți banii, având în vedere că ajungi pe vârful muntelui și ai o panoramă incredibilă). Noi am stat în Ohrid chiar în cetate, în Pensiunea Old Town, unde recepționista (și mama ei, cu care am interacționat doar la plecare) încerca(u) să ne vorbească în românește! Chiar am reușit să-i povestim la final de zi pe unde ne-am plimbat, iar ea a reușit să ne avertizeze că drumul spre Prespa e cu multe serpentine și că trebuie să mergem încet. Apropo, drumul spre Prespa e un paradis pentru pasionații de mountain-biking sau de ciclism de enduring (cred că tocmai am inventat o denumire, din lipsă de cunoștințe de specialitate) și e minunat și pentru cine vrea să meargă cu cortul. Tot pentru cei mai aventuroși, să știți că sunt locuri în Ohrid unde se poate sta la cort gratis și se poate face baie departe de restul turiștilor/localnicilor. Noi am găsit apa prea rece, deci o baie în lac a rămas pe listă pentru data viitoare.


Ohrid, Macedonia

Ohrid, Macedonia

Ohrid, Macedonia

Ohrid, Macedonia

Încă o necunoscută despre Macedonia cu care am rămas din Ohrid e ce mănâncă oamenii ăia la micul dejun... nu găsești croissante nicăieri, nici omlete... La final ne-am mulțumit cu iaurturi, pentru că pizza chiar nu e o opțiune... Incident de culoare locală: am prins o nuntă și se pare că e absolut normal ca nuntașii să oprească circulația pentru a dansa. Nimeni nu comentează, nimeni nu claxonează. Se poate trece când se termină hora, deci 5 minute stai frumos pe fundul tău:
Nunta in strada, Macedonia


Albania. Prima impresie: grănicerii lor sunt niște șpăgari misogini nerușinați. Când am intrat în țară, ne-au întrebat dacă suntem pentru prima dată la ei (da, eram), ne-au tras deoparte într-un garaj închis, pentru un "control de rutină total" și au vorbit doar cu "Sebastian, my friend" (eu eram maxim o anexă). L-au întrebat ce lucrează și ce preferă - un control total al mașinii de o oră sau să-i invite la o cafea. Sebastian s-a arătat cam entuziast pentru gustul meu să le plătească cafeaua cu 10 euro, iar mie mi-a fost ciudă că n-am avut bancnote de 5 euro.

Ca tot românul aflat pentru prima dată în Albania, așteptam să vedem cum e situația în "cea mai săracă țară din Europa". Și aici am început să nu mai înțeleg nimic - satele lor arată mult mai bine decât ale noastre, toată lumea parcă avea casă nouă, cu etaj (toate arată la fel, cu baza pătrat; cred că au făcut proiectul o dată și l-au dat să circule în toată țara, ba l-au trimis și prin Macedonia), drumurile sunt ca la noi, dar au o limită de viteză îngrozitoare (de 40 la oră în localitate și 60 în afară, iar după ce primești amendă la Bumbești-Jiu pe singura porțiune decentă dintr-un drum de 30 de km aflat în construcție îi înjuri pe olteni și sufli și-n iaurt tot restul drumului), sunt pline orașele de mercedesuri... deci de unde mitul cu sărăcia? Poate a fost așa pe timpul comunismului, însă între timp o grămadă dintre albanezi s-au dus la muncă în Italia și s-au întors cu bani. De altfel, ei se prezintă mai degrabă drept "țara cea mai prăfuită din Europa", pentru că se construiește peste tot și se ridică praful. Ca soluție, în fiecare sat stau omenii cu furtunul de apă gata să-ți facă un "lavaj". Apoi mai e bine de știut că Tirana e cel mai nebun oraș din punctul de vedere al traficului (Istanbulul mi s-a părut rezonabil, la fel și Rabatul și Casablanca). Aici înveți că pe două benzi intră lejer 3 șiruri de mașini, dacă toți șoferii sunt atenți... dar să mor dacă înțeleg cum se poate parca. Am fost la 200 m de punctul de interes cel mai important, Piața Skandenberg, dar am renunțat la a o vizita, pentru că efectiv nu era niciun loc de parcare în tot orașul și ne-am îndreptat direct spre litoral. Nu înainte de a observa că fetele aveau mini-jupe super îndrăznețe și că am văzut fix 1 văl islamic, la o tanti bătrână - deci par a fi și progresiști dpdv religios (o fi amprenta anilor de comunism?). Aveam cazare în Durres, un fel de Mamaia a lor. Adevărul că și arată a Mamaia. Din patul de hotel vedeam marea, micul dejun a fost copios, apusul de soare - minunat, plaja și marea - cam ca la noi. Ce m-a deranjat și m-a determinat să vreau să plec a doua zi spre Muntenegru a fost faptul că plaja era neîngrijită - adică plină de niște arici de mare morți, de nu-ți venea să intri în apă... Sunt sigură că-i voi da Albaniei o altă șansă în viitor, pentru că suspectez că există locuri și mai frumoase și mai îngrijite, iar ca prețuri ieși mai ieftin decât în Constanța.

Durres, Albania

Durres, Albania

Muntenegru. Mai întâi, am rămas vreo 3 zile în cea mai albaneză/musulmană stațiune muntenegrină, Ulcinj. Am stat chiar în inima stațiunii, cu vedere la golf (mare loc de distracție pentru pirații de altădată) și fără să ne deranjeze chemările la rugăciune ale celor două moschei super apropiate de apartamentul nostru. Aveau pe acolo și cetate, cu panorama aferentă, apropo. Un lucru care m-a frapat într-o seară a fost să văd 3 copii de 3-5 ani dormind cu fața pe trotuar la distanță de 100 m între ei și sutele de turiști continuându-și plimbarea pe promenadă. Mama (aici e o serie lungă de întrebări) lor era și ea pe acolo, dormind la fel...
Ulcinj, Muntenegru

Ulcinj, Muntenegru

Ulcinj, Muntenegru

Ulcinj, Muntenegru
De la Ulcinj musai să dați o fugă către Velika Plaza (Plaja Mare), aflată (iar) la granița cu Albania. Peste 13 km de plajă pe care îți vine să te tot plimbi. Accesul e gratuit și, dacă nu-ți trebuie să stai pe șezlong, poți sta gratis pe acolo o zi întreagă (jumătate din plajă era amenajată de diverse firme, dar era suficient loc pentru persoanele care au venit cu un modest prosop de acasă). Odată ajunși în zonă, musai să încercați toate mâncărurile de pește.

Velika Plaza, Muntenegru


În zilele următoare ne-am stabilit mai aproape de Kotor, undeva lângă Port Montenegro (locul unde acostează ambarcațiunile bogătașilor - cei mai mulți ruși, cică) și am colindat (cu mașina) coasta în sus și-n jos. Kotor e un sit UNESCO frumos (data viitoare sper să nu ajung iar pe caniculă, ca să pot urca până în vârf, în cetate), dar un pic supraapreciat, aș zice. De exemplu, Split sau Dubrovnik și chiar Budva mi-au plăcut mult mai mult. N-am fost prea impresionată nici de Bar, unde am urcat în cetate, dar unde portul mi s-a părut banal. Kotor e cel mai scump loc din Muntenegru, din câte am văzut. De exemplu, nu găsești magneți sub 4 euro, în condițiile în care în Budva găsești aceeași calitate la 0,5 euro, nu găsești prânz sub 17 euro, față de un 12-13 în Budva etc. Din fericire, intrarea la muzeul dedicat pisicilor e numai 2 euro:)


Port Montenegro
                                                                   
Port Montenegro
                                                                      Port Montenegro



Kotor, MuntenegruKotor, Muntenegru
                                                                              Kotor
Budva, Muntenegru
                                                                             Budva

La finalul zilei, Muntenegru e o țară superbă. Oriunde ai merge pe litoralul muntenegrin vei fi uimit - munte lângă mare, apă albastră, zone numai bune de baie și de poze. Vă pun mai jos niște fotografii la întâmplare. Și nu uitați să vă cumpărați smochine - se găsesc peste tot la comercianții de pe marginea drumului și sunt delicioase!!!
Wild Montenegro

Wild Montenegro

Wild Montenegro

Wild Montenegro

Wild Montenegro

Wild Montenegro
Locuri random în MN...

Pentru că nu vrem niciodată să ne forțăm limitele cu condusul, drumul de întoarcere l-am planificat din bucăți mici. De exemplu, în ziua când am văzut Budva, am trecut și printr-o fostă capitală, Cetinje (un fel de Sinaia a lor, unde, într-o biserică poți găsi și o mână a lui Ioan Botezătorul), am vizitat și Podgorica (aici am fost mai puțin impresionată - ne-a fost greu să identificăm o zonă de pus în album... și nici nu ne-am întâlnit cu handbalistele...) și ne-am cazat într-o stațiune de schi încântătoare și liniștită pe timp de vară, Kolasin (aici are loc ceva festival de tango, unde vin des și români - așa ne-a zis gazda noastră).

Cetinje, Muntenegru

Cetinje, Muntenegru

Cetinje, Muntenegru
Cetinje

Podorica, Muntenegru

Podorica, Muntenegru
Podgorica



Drumul prin munții Muntenegrului este captivant, obositor și destul de periculos. Totuși, dacă respecți limita de 50-70, totul va fi bine. Am trecut și pe lângă locul unde s-a prăbușit autocarul cu români (l-am recunoscut după faptul că au legat un tricolor de balustrada podului) și mi s-a părut trist că atâția oameni au murit acolo...era un tunel, urmat de un pod, cum sunt altele peste 30 în apropiere; dacă nu ar fi avut viteză, nu s-ar fi întâmplat nimic...
Muntengru
Vedere din parcare, de la nivelul șoselei

Toate drumurile duc la Kosovo. Problema cea mai mare pe care am avut-o în toată excursia asta a fost că GPS-ul ne tot îndrepta spre Kosovo (și în Macedonia, și în Albania, și dinspre Muntenegru spre Serbia), doar că noi eram literalmente speriați de bombe. Așa că, la întoarcere, în loc să călătorim pe drum european. să traversăm Kosovo ca să ajungem în Serbia, ne-am trezit pe drumuri naționale, de munte, unde vedeai oameni o dată la 20 de km (ferească Dumnezeu să pățești ceva la mașină pe acolo)... Data viitoare, poate merită mers și în Kosovo, care e oricum așezat strategic în acea zonă... Chiar sunt curioasă să văd Pristina.

În Serbia am dormit în Nis, în buricul târgului, într-o mansardă recent amenajată (găsiți locația ușor pe booking.com, unde au cea mai mare notă din oraș). Un oraș de tranzit, potrivit pentru o plimbare de seară, brand-uit drept orașul unde s-a născut Constantin cel Mare.
Nis, Serbia

***

Concluzie: Balcanii au multe de oferit. Data viitoare când mergem în Ohrid, cu siguranță dăm o fugă și până la Sofia, de exemplu. Sau, odată ajunși în Albania, merită mers spre sud și apoi în Corfu. Din Kotor ești la o aruncătură de băț de Dubrovnik și de Bosnia și Herzegovina și tot așa. Ca să nu mai vorbim că autostrăzile Macedoniei duc în Grecia:) Din punctul de vedere al bugetului, cazarea a costat în medie 21,7 euro pe noapte, deci chiar nu veți cheltui o avere.



marți, 29 decembrie 2015

Despre Malta

Cum concediul în cauză a avut loc în septembrie 2014, în loc de un jurnal la cald vă ofer niște amintiri și sfaturi de călătorie. Adică doar esența.

În Malta se ajunge, cel mai simplu, cu charterul și cu sejurul plătit la o agenție. În fiecare joi, de la București. Dacă nu mă înșel, există și ceva zboruri de Wizair către Valetta, deci varianta unui sejur pe cont propriu e fezabilă și merită luată în considerare. A fost prima noastră vacanță de vară printr-o agenție de turism și îmi amintesc și acum că am observat imediat particularitățile. De exemplu, pe avion, cei 3 ghizi responsabili de excursie încep să facă atmosferă, să ofere informații interesante despre destinație, dar și să-ți spună ce mare nevoie ai de ei. De exemplu, afli că Malta e foarte mică și că primește în fiecare vară peste 1 milion de turiști (la o populație de 400 mii de locuitori), deci că e supraaglomerată și toate lucrurile trebuie rezervate din timp. Cum ar fi transportul, excursiile cu barca, participarea la festivaluri tradiționale. Poate te întrebi ca turist abia urcat în avion "Și cum o să fac asta?!" Ei, bine, nu trebuie să te îngrijorezi - ghizii tăi au soluția la îndemână. Vezi, ce baftă ai?! Soluția constă într-un set de 5 sau 6 excursii, pe care le poți achiziționa separat sau ca pachet (un pic mai ieftin, reducere de volum) și care îți garantează că vei vedea exact ce trebuie din Malta: capitala, o festa tradițională, Laguna Albastră (cred că este câte una pe fiecare insulă din lumea asta), o excursie cu barca de jur împrejurul mini-arhipelagului maltez (Malta e compusă din 3 insule: Malta, Gozo și Comino, ultima minusculă, cu un hotel și o biserică și populație permanentă de 1 persoană - care are grijă de hotel) și, dacă vrei, excursie pe mare în Sicilia. A fost fascinant să văd câtă lume s-a aruncat și a cumpărat măcar o excursie în plus. Noi știam de acasă că e bine să-ți aranjezi singur excursiile că ieși mai ieftin și, chiar dacă nu am fi știut, nu am fi cumpărat pe loc, pentru că ne place să ne facem planuri pe îndelete, la fața locului.

Nu am avut mult timp să ne documentăm despre Malta înainte, dar știam, de exemplu, că nu trebuie să ne facem griji pentru transportul în comun - autobuzele circulă foarte frecvent, iar abonamentul pentru o săptămână era foarte accesibil - 6 sau 7 euro (de vis!). Ce urma să aflăm la fața locului, însă, e că unii șoferi sunt extrem de nesimțiți și pot decide, pur și simplu, să nu oprească în stație, chiar dacă le faci semne disperate. Am aflat de la recepționistul hotelului unde stăteam (când ne-am întors într-o seară târziu și omul băuse destul de bine, probabil crezând că nu se mai întâlnește cu nimeni până a doua zi dimineața) că șoferii de autobuz aproape îi urăsc pe turiști și că, la cât e de ieftin abonamentul, nu putem avea pretenții. Dacă vroiam să n-avem probleme, trebuia "să luăm un taxi". Practic, gazda noastră spunea că sunt prea mulți turiști, cu putere de cumpărare limitată și că ar fi preferat să vină doar jumătate din ei, dar mai înstăriți. Poate așa ar fi fost și șoferii mai liniștiți (poate ar fi rămas și fără job, dar poate merg prea departe cu analiza). Deci, știam că putem ajunge oriunde cu autobuzul, deși ghizii încercau să ne inculce ideea că autocarul lor e indispensabil. Pe ansamblu, cei 6-7 euro au fost niște bani cheltuiți cu mare folos. Ce mai e evident, chiar dacă nu știi dinainte, e că se circulă pe partea stângă - Malta și-a declarat independența față de Marea Britanie abia în 1964 - și cred că au moștenit și prizele lor idioate. În rest, foarte important, nu au apă potabilă, deci cumpăratul sticlelor cu apă a fost o activitate aproape zilnică. Din punct de vedere cultural aș mai menționa ce ne-a zis ghidul nostru - că "în Malta s-au întâlnit calmul britanic cu lenea mediteraneană", deci nu vă așteptați la servire rapidă, nici politicoasă. De altfel, singurul restaurant decent în care am fost era deținut de englezi (l-am luat de pe TripAdvisor). A, da, și peste tot ți se vorbește de moștenirea Cavalerilor Ioaniți, cei care au transformat o insulă sterilă într-un punct strategic al Mediteranei (Hitler a vrut s-o distrugă, localnicii au trăit multe luni în subsoluri, iar sacrificiul Maltei în Al Doilea Război Mondial a fost recunoscut și compensat de Regina Angliei).

A rezultat că nici nu era nevoie să ne documentăm prea mult. Practic, se pot afla multe bătând insulele în lung și-n lat, cum am făcut și noi. Cel mai frumos loc pentru mine e La Valetta, sit UNESCO, în care am ajuns într-o zi caniculară și am fost recunoscători pentru orice curte de muzeu cu vegetație. Valetta - ca, de altfel, toată țara are culoarea calcarului și o frumoasă simetrie dată de consistența arhitecturală. Mi-au plăcut străduțele înguste și înclinate, magazinele de suveniruri hand-made (mai ales argintăriile), dar cel mai mult mi-au plăcut portul și fortificațiile lui. Sau poate marea care le încearcă limitele în fiecare zi? E momentul pentru poze, ca să economisesc 1000 de cuvinte.

Valetta, Malta

Valetta, Malta

Valetta, Malta

Valetta, Malta

Valetta, Malta

Valetta, Malta

Valetta, Malta

Tot pe insula Malta am vizitat Pretty Bay în Il-Bajja s-Sabiha, minunatul templu megalitic Magar Qim (de neratat!!), din stația de autobuz am văzut intrarea în Grota Albastră, din mers am văzut și niște stânci mai speciale care tot apar pe vederi, Xaqqa Clifs (bine, pe astea ar fi bine să le vezi de pe mare, nu de pe uscat), și celebrul dom al catedralei din Mosta (al 3-lea dom fără sprijin din lume, celebru și pentru că bomba care l-a străpuns în război în timpul slujbei nu a explodat și poate fi admirată și azi într-o încăpere specială). Toate astea se pot face într-o zi, cu autobuzul.

Malta, South

Malta, South


Magar Qim megalithic temple, Malta

Templul megalitic Magar Qim, Malta

Templul megalitic Magar Qim, Malta

Megalithic Temple Magar Qim, Malta

Mosta Dome Malta
Evident, nu am putut rata participarea la o festa - o petrecere organizată de fiecare localitate, la date diferite, care constă în împodobirea străzilor, parcurgerea lor în coloană de către oficialități, preoți, localnici și turiști - coloana e deschisă de niște purtători de... prapuri sau steaguri? -, spectacol de muzică și, gherete cu mâncare și, bineînțeles, artificii lucrate manual. 
Malta celebrations


Handmade fireworks Malta

Pe Gozo ne-am permis să ne rătăcim pe străzile Victoriei, am mers într-un orășel care găzduia un festival de vin (încă mai folosesc cu drag paharul cumpărat drept bilet în seara aceea), am petrecut o după-amiază la Fereastra de Azur (monument al naturii care se va prăbuși în viitorul apropiat, din cauza eroziunii și a loviturilor constante din partea valurilor) și m-am aflat cel mai aproape în viață de Brad și Angelina. De fapt, eram într-o barcă în timpul unei excursii (contractate pe cont propriu), când ghidul ne-a spus că cei doi filmează pe Gozo. Sebi a zis că precis așa le spune tuturor turiștilor. Dar, nu - era pe bune, am verificat ulterior. Având în vedere că lungimea diagonală maximă a insulei e de 15 km, înseamnă că m-am aflat la maxim 15 km de Brangelina. Tot pe Gozo am văzut un alt templu megalitic, mai celebru (Ggantjja), dar nu atât de bine conservat și nici atât de bine organizat precum cel din sud. De altfel, întreg sudul Maltei e necunoscut - mult mai puțini turiști, mult mai puține autobusuri, chirii mai mici... toată lumea știe de St. Paul's Bay și de St. Julien, stațiunile de lux și de distracție (noi am fost cazați în Mellieha, dacă bine-mi amintesc - asta vine la 40 de minute cu autobuzul de Valetta) din nord. Dacă m-aș întoarce în Malta, cel mai probabil m-aș duce undeva în sud, departe de cohortele de turiști.

Blue Window Malta
Am avut doar două probleme cu Gozo:
1. La întoarcerea de la festivalul de vin, într-o sâmbătă seara, am luat feribotul înapoi spre Malta, însă acolo nu mai circula niciun autobuz (au nevoie și șoferii să fie liberi fix în seara cea mai animată, nu?!), ceea ce ne-a luat prin surprindere. Puteam să dormim în gara-port, să ne întoarcem în Gozo și să ne cazăm acolo, s-o luăm pe jos 8 km până la hotel... dar am fost norocoși și ne-am lipit de niște pelerini, care ne-au luat în autocarul lor și ne-au dus gratis până la destinație.
2. După baia în minunata Lagună Albastră și după o oră și ceva pe barcă la întoarcere, am făcut prima infecție urinară din viața mea și cine a trecut prin asta poate să confirme că nu-i mișto să ți se întâmple în concediu...

Blue Lagoon Malta

Blue Lagoon Malta

Blue Lagoon Malta

Blue Lagoon Malta
Alte lucruri demne de consemnat:
- în portul Valetta, într-o seară, am asistat la nunta unor suedezi. A fost un super spectacol terminat în salve de tun, iar lumea s-a strâns ca la urs (poate să-mi zică și mie cineva dacă i-a stat bine mirelui în pantofii ăia de velur și fără șosete?)
Wedding in Malta


- ne-am făcut niște prieteni de călătorie care ne-au zis că ghizii grupului nostru le-au vândut o excursie în jurul insulei plus masă la bord cu 40 de euro de persoană, dar au făcut-o doar în jurul Gozo și s-au întors pe același drum (adică prin estul insulei Malta) pentru că "așa a decis căpitanul, din cauza anticipatei schimbări a vremii"; a rezultat că noi ne-am luat pe cont propriu aceeași excursie minus masa, cu 15 euro (vezi harta)

- ghizii ne-au reperat că nu ne-am luat nicio excursie de la ei și ne aruncau priviri dezamăgite - odată ne-au și întrebat "voi ați fost cu noi în vreo excursie?". Presiunea nu a avut niciun efect.
- am hotarât că în Sicilia e mai bine să mergi când ești în Italia (excursia cu ghizii noștri era 115 EUR și însemna câteva ore pe mare...)
- mâncarea tradițională celebră în Malta e iepurele, dar nu mi s-a părut că-l fac spectaculos (la grătar, cu sos de piper l-am mâncat eu)
- Sfântul Pavel a trecut pe acolo și i-a creștinat, iar maltezii nu au uitat asta
- maltezii au o băutură tradițională dulce-amăruie, kinny, care trebuie încercată o dată în viață
- am trecut și pe la Popeye Village, unde s-a turnat filmul cu Robin Williams; nu merită dați banii de intrare (se vede bine și de sus)
Popeye Village Malta

Popeye Village Malta
 
- cost total? cam 600 de euro de persoană, cred. Bani bine cheltuiți. Aș reveni, cu siguranță. Am încercuit locurile de interes pe hartă.
Și, desigur, să nu uităm de colecția de mâțe:)

Cat

Sister cats

Cat, Malta




luni, 28 decembrie 2015

Rețetă de Doboș

Când eram mică (și chiar mai mărișoară), mai bine zis, înainte de era internetului, caietul cu rețete de prăjituri era o mare chestie. Un tezaur de cunoștințe, păzit cu sfințenie, motiv de mândrie și de emulație cu alte femei. Mama și mătușa mea aveau într-o vreme un caiet comun, în care se mai puteau adăuga pagini volante, dacă dădeam peste vreo rețetă demnă de consemnat. A avea grijă și a îmbogăți acel caiet era o adevărată religie. Apoi a venit internetul și ne-am pierdut tradițiile. Glumesc. Ne-a făcut viața mai ușoară.

Deci caietul cu rețete e ceva ce uitasem în negura timpului, când mama mi-a readus în atenție o pagină (eu uitasem complet episodul, deci contextul tot de la mama vine). Se pare că, pe când aveam vreo 13 ani, eram absolut înnebunită de prăjitura Doboș pe care o făcea mama prietenei mele cele mai bune. Nu e vorbă, mama făcea și ea prăjituri bune, dar lucra până noaptea - că așa era (poate mai și e?) viața în sistemul bancar și nu avea timp să se dedice prăjiturilor super sofisticate, din acelea pe care le începi azi și le termini poimâine. Dar probabil că eu vorbisem de prea multe ori de Doboș și ajunsese la capătul răbdării (care poate să coincidă cu începutul ambiției, al încăpățânării etc.). Prin urmare, într-o seară, destul de târziu, cred că după 8 pm, oricum, când a venit de la lucru, a decis că-mi face nenorocitul ăla de Doboș. Că deh!, aveam rețeta scrisă și ambiția era mare. Și se pare că a fost destul de complicat (cum sunt toate prăjiturile cu foi). Se pare că nici nu i-a ieșit (cel mai ușor o dai în bară dacă ți se rup foile). Și cică a urmat un scandal, "că mi-a trebuit Doboș"... După cum spuneam, eu am uitat episodul, dar se pare că l-am consemnat la sfârșitul rețetei (indiciu: citiți cel puțin ultima frază). După aproape 20 de ani, mama l-a găsit foarte amuzant, dar tot nu face Doboș. Dacă vreți rețeta, poftiți de citiți:

reteta de Dobos





Unde sunt poveștile de altădată?

Îmi place la prietenii care au devenit părinți că redescoperă lumea o dată cu pruncii lor. De la mâncare, la cuvinte, la corola de minuni a lumii. De asemenea, mulți redescoperă lectura. Și se pare că a găsi cartea potrivită pentru fiecare vârstă e o provocare. De exemplu, părinte bine intenționat fiind, ai putea să cumperi cartea de la Polirom numită Cele mai frumoase basme spaniole și să crezi că ai dat peste o mină de aur - povești de una-două pagini, ușor de parcurs, cu o morală; numai bune de citit înainte de culcare. Ei bine, mai gândiți-vă odată. Citiți și vă cruciți de mirifica poveste numită "Măruntaiele mortului":



No, serios, cartea aia n-a avut editor?! Dacă vreți să vă bucurați în întregime de ea, iacăt-o aici, la preț redus. Și mult succes în a crește copii sănătoși la cap!

Există o explicație pentru orice loc bun disponibil

Pe parcursul timpului, am imortalizat locuri, oameni și momente care s-ar preta la a fi subiectul unei postări. Frunzărind prin arhiva foto, am găsit o poză (va fi la finalul postării) ce mi-a evocat instant următoarea întâmplare de acum un an și ceva în urmă.


***

Hotărâsem cu echipa să luăm masa în părculețul recent inaugurat de la Iulius Mall și, cu ocazia aceea, să ținem și ședința săptămânală obișnuită. Aveam, deci, o oarecare nevoie de intimitate și, pentru că plouase cu o zi înainte, nu puteam sta pe iarbă. Ne-am pus pe căutat bănci (și e ușor de constatat că nu sunt nici pe departe destule în acel părculeț). Totuși, căutările ne-au fost răsplătite, pentru că am găsit două bănci, suficiente pentru toată lumea, neocupate. Singurul dezavantaj era că erau ude - probabil de la ploaia de deunăzi - și asta explica de ce nu erau ocupate. Prin urmare, toată lumea și-a scos la înaintare șervețelele de hârtie pe care le avea - ba, le-am folosit și pe cele care ne însoțeau sandwich-urile - și am șters banca. A durat 2-3 minute, dar a meritat - aveam locul ideal doar pentru noi. În sfârșit, ne așezăm și începem să mâncăm, când mai multe dintre noi simt că suntem atinse de niște picuri - pentru o fracțiune de secundă, am crezut că a adiat vântul și că s-a scuturat tufa de plante de deasupra. Peste alte câteva secunde, am fost obligate să acceptăm realitatea: banca aceea era liberă pentru un motiv întemeiat. Iată-l:

Felicitări administratorilor parcului pentru geniala orientare a stropitorilor (ca să nu vă mai întreb de ce mai era nevoie de irigații într-o zi când iarba nu se uscase de la ploaia din ziua precedentă)!

Am mâncat pe ponton și nu știu dacă problema s-a rezolvat între timp...