miercuri, 7 iunie 2017

Iar eu ucid cu mintea tainele ce le-ntâlnesc în calea mea...

E vremea TIFF-ului şi, ca de obicei, îmi fac timp pentru 10-15 filme. Cum sunt proiecţii şi la Iulius Mall, mi s-a părut o super idee să mergem cu echipa. Am zis să mergem la WinWin, film austriac, aşa, la final de program. Descrierea din AperiTIFF era următoarea:

Trei investitori, lupi în blană de oaie, nu-şi pot descoperi inimă sau suflet. În avioanele lor private străbat mapamondul, vorbind de dragoste şi câştigând bani. Iluziile sunt specialitatea lor. Cărţile le pot fi la vedere, dar atunci când nu există risc scopul poate fi doar unul: adevărul e minciună, pentru că a minţi este a spune adevărul. Cum te simţi când ţi se face o farsă?


Din potenţial 9 spectatori per echipă, ne-am trezit doar 3. Se pare că restul au avut o intuiţie...

Deci. ajuns-am 3 la film, iar în sală mai erau încă maxim 20 de oameni. Chiar când intrăm, prindem ultimele fragmente din invitaţia de a mai rămâne, pentru întrebări, la final. [Hopa, e regizorul aici. Asta-i bine, îmi zic.]

Să vă zic despre film. Multe gros-planuri. Investitorii forţează afaceri în care investesc 1 euro şi preiau datoriile. Politicienii se bucură să se poată lăuda cu investitori salvatori. Numai că investitorii ăştia par a fi nişte impostori. Dincolo de hainele şi cinele scumpe, iau oameni ai străzii de pe stradă, îî îmbracă, îi învaţă să recite citate şi îi pun să fie Board-ul de conducere al primei companii cumpărate. Nu ştim câte companii reuşesc să cumpere, dar la prima îl cunoaştem pe CEO (un tip care cântă la pian - e relevant pentru ce urmează să vă povestesc) şi vedem că reprezentanta sindicatului se emoţionează până la lacrimi de şansa viitorului alături de noul investitor. Poliţia vine într-o zi la sediul lor - o clădire absolut goală în care investitorii se dau cu Segway-ul - şi constată că precis activitatea e în regulă, pentru că nu există niciun document şi niciun computer la faţa locului, deci nicio ilegalitate n-ar putea fi dovedită. La un moment dat, un individ (reprezentant al unei companii pe potenţiala listă de achiziţii) le spune că sunt impostori, dar că el e deschis la aproape orice. Investitorul-şef se sinucide teatral (tot filmul e teatral, burlesc şi satiric, deci nu-ţi vine să plângi; e un film absolut lipsit de orice dramatism) în acea întâlnire şi i se organizează priveghiul. Apoi îl vedem la o cafea şi dansând cu CEO-ul pianist şi la final dormind într-un avion privat. Şi cam atât.

Firul ăsta relativ logic (veţi vedea că beleaua ce urma să se işte ţine şi de nevoia mea de logică) e intercalat cu secvenţe de musical în pădure, cu întâlniri în care investitorii se vopsesc pe faţă sau au nas de clovn (simbol deloc subtil că oamenii ăştia pot să facă orice), cu obsesia ministresei economiei pentru murse-ul (man+purse=murse) galben al investitorului-şef şi cu scene în care vedem cum se pregătesc ei pentru întâlniri.

Deloc intenţionat de regizor, o scenă crucială pentru spectatorii de la Iulius Cinema City devine una în care un investitor îl testează pe altul, să vadă dacă şi-a făcut temele - adică dacă poate întreţine conversaţii pe diverse teme, de exemplu: câte testicule avea Hitler (dacă vă roade întrebarea, daţi un comment şi vă răspund) sau Ce instrumente folosesc consultanţii pentru a diagnostica starea de sănătate a unei afeceri: a) Analiza SWOT b) Basel III c) şi d) le-am uitat, dar, cum la întrebările grilă răspunsurile false pot fi oricât de ridicole, pot să inventez; c) analiza varianţei; d) zodia CEO-ului.  Apropo, personajul răspunde că niciuna şi că cea mai importantă e politica. Ţineţi numai minte întrebarea din grilă, ne-am înţeles?

Buuuun. Se termină filmul şi văd confuzia din ochii colegelor. Ne întrebăm reciproc - Tu ai înţeles?. Fix asta s-au întrebat şi doi băieţi care stăteau cu un rând mai jos de noi. Din ăia 20+3 de spectatori, 15 au sprintat-o de cum a apărut genericul. Nimeni n-a aplaudat. Interesant detaliu, nu? Mie mi se năzăreşte o explicaţie: având în vedere că CEO-ul pianist dansa cu investitorul-şef-nemort, probabil că erau în cârdăşie. Şi pentru că au cumpărat mai întâi compania lui, deci aveau ceva în portofoliu, le-a fost uşor să pară credibili pentru următoarele deal-uri, chiar dacă ei nu deţineau (mai) nimic. Pare logic nu? Ei, când e regizorul în sală, nu trebuie să trăieşti cu confuzia, deci mi-am propus să întreb.

Dar, mai întâi, traducătorul care îl însoţea pe regizor începe Q&A-ul rugându-l pe foarte blondul cineast să ne povestească de unde i-a venit inspiraţia şi motivaţia pentru film. Iar regizorul începe:

- Am făcut acest film inspirat de astfel de clădiri. Ce ironie, să ruleze filmul meu într-un mall [grimasă vizibilă]. Trăiască Iulius Mall [sarcasmul s-a materializat şi s-a înălţat spre cer. Domnu' Dascălu, ştiaţi ce pasiuni stârniţi în artişti?]! Moarte capitalismului de tip mall!  [noi trei din priviri: Fetelor, voi aţi înţeles? E ciudat ăsta sau mi se pare? Sprâncenele ridicate traduc consensul nostru de a-l privi cu circumspecţie. Dar hai să vedem ce-o să zică la întrebările publicului].

- Şi vă mai zic ceva. Am zburat de la Viena gratis. Mi s-a plătit hotelul şi mănânc gratis pe timpul Festivalului. Am un înger care mă însoţeşte peste tot în oraş [Sincer, nu ştiu dacă s-a referit la propriu sau la figurat. Dacă e la propriu, mă gândesc că îngerul asignat e traducătorul care îl însoţeşte la proiecţii]. Oraşul este foarte frumos [Nici măcar aici nu s-a aplaudat]. Şi, într-o seară, stăteam eu în centrul acestui oraş frumos şi beam o bere. Şi, la un moment dat, apare un tip cu o muzicuţă. Începe să cânte - nu se pricepea deloc - şi să cerşească bani. Şi imediat apar doi poliţişti şi-l iau la întrebări. Şi exact asta vrea să zică filmul meu: dacă pari că ai bani. poţi să scapi cu orice, nimeni nu-ţi face nimic. [Alo, fractură logică sau mi se pare mie? Fetelor, voi aţi înţeles? Cum e situaţia asta fix o metaforă pentru film? Oare trebuia să-i ia Poliţia pe toţi cei care au auzit muzicuţa? Acuma chiar vreau să-l întreb despre CEO-ul pianist şi rolul lui în înselătorie]

Ridic mâna să întreb, dar un domn din spatele sălii e mult mai hotarât.

- Eu am o întrebare!! [Ar trebui să scriu totul cu majuscule, că omul a cam ţipat].

Să auzim.

- Se vorbeşte la un moment dat în film despre Basel III. Domnul regizor ştie ce înseamnă asta?

Îngerul-traducător dă să-i traducă regizorului întrebarea în engleză. La care spectatorul:

- Să nu mă întrerupeţi, da?

Îngerul tace.

- Eu nu cred că ştie ce e aia şi s-a strecurat o greşeală gravă în scenariu. Basel III reprezintă [urmează o lungă explicaţie pendant-academică, fapt ce mă duce cu gândul că omul era prof la FSEGA. Evident, ce e Basel III e irelevant - vă scutesc de explicaţii, fix cum comentariul în sine e absolut irelevant. După cum povesteam, era o enumerare banală, într-o întrebare tip grilă. A te lega de Basel III mi-a amintit de o poveste auzită în facultate, cum că nişte europeni au făcut un film în Africa şi i l-au arătat unui trib. Singura lor întrebare a fost: "Ce s-a întâmplat cu puiul?". Europenii au dat rewind şi au zărit un pui care a trecut la un moment dat prin cadru. În rest, filmul era despre complet altceva]

După un minut de peroraţii, Îngerul îndrăzneşte să caşte gura:

- Dacă îmi permiteţi să intervin.
- NU vă permit să mă întrerupeţi.

La care Îngerul a strigat:
- Dacă vreţi un răspuns, va trebui să mă lasaţi să traduc.

OK. Traduce. La care regizorul, în engleză:
- Nu ştiu ce e Basel III şi nu-mi pasă (în engleză I don't give a shit). Dacă întrebarea asta vă chinuie, mă bucur. Aţi venit la un film care nu e pentru dumneavoastră (aici cred că fac o eroare de traducere şi dau impresia că omul vorbea cu dvs. în loc de tu).

[Total de acord cu regizorul. Bravo lui! Dialog absurd foarte amuzant, dar ar fi bine să nu degenereze. Lumea are întrebări de pus. De exemplu, care rolului CEO-ului pianist, nu?]

Domnul Basel III nu renunţă:
- Nu este acceptabil să nu răspundeţi într-o dezbatere academică [Aoleu, suntem la dezbateri academice acum? E epică faza, dar ar cam trebui să trecem mai departe, frate, că am luat-o pe arătură!]

Noroc cu unul dintre băieţii care stăteau cu un rând mai jos:
- [pe un ton ridicat] Pot să pun şi eu, totuşi, o întrebare?

Voluntarul responsabil cu microfonul e mai mult decât bucuros să i-l smulgă domnului Basel III. Şi vine întrebarea:

- Am sentimente amestecate în legătură cu filmul dvs. Mi-au plăcut imaginea, decorurile, jocul unor actori, dar mă tem că n-am înţeles firul logic. Puteţi să ne clarificaţi care e ideea filmului? [Bravo, băiatul de la rândul din faţă, cam asta vreau să ştiu şi eu, doar că eu vreau să-i pun întrebarea mult mai ţintit - dacă CEO-ul pianist e implicat sau nu. Şi i-aş zice şi că au fost faine costumele].

- Filmul meu e o satiră. Ideea e că astfel de oameni pot să facă orice. Şi când încearcă să le spună autorităţilor că sunt impostori, nimeni nu face nimic. Şi oamenii ăştia sunt mână-n-mână cu politicul. Sistemul de justiţie nu funcţionează. Chiar şi când faci lucruri rele şi mărturiseşti, nu păţeşti nimic, pentru că avocaţii controlează totul. [O sprânceană mi s-a ridicat spre stânga, cealaltă spre dreapta]. De exemplu, e absurd că, dacă te acuză cineva de o crimă (engl. murder) pe care n-ai comis-o, trebuie să demonstrezi că eşti nevinovat. [Ăăăăă, ce?! Mno, păi ori demonstrezi ori recunoşti, nu? Dar omul ăsta a luat-o pe ulei. Nu, fetelor? Şi nici n-a răspuns la întrebare]

Băiatul din rândul de mai jos renunţă. Tot nu ne-am lămurit cu firul roşu.

O doamnă nevorbitoare de engleză ridică mâna mai repede şi-şi pune întrebarea:

- Oare documentarea a făcut-o în  România?

Îngerul-traducător e mulţumit şi-i zice regizorului că a primit o întrebare "chiar drăguţă, de data asta" [spre deosebire de primele două, nu? "În sfârşit, ceva semn de inteligenţă", pare a spune printre dinţi].

- A, corupţia e la fel peste tot. Doar că în România e vizibilă. În Austria, avem marele noroc că suntem luaţi drepţi nemţi, dar nu suntem [Mno, sper că nu vrei aderarea la Germania!]. În Austria, Luxemburg, Elveţia, corupţia e ascunsă adânc. Altfel cum se explică că Elveţia, ţara vacilor, e aşa de dezvoltată. Când am fost primăvara asta la World Economic Forum la Davos, le-am spus că unele job-uri trebuie să dispară. De exemplu, mineritul. Ăla nu-i un job pentru corpul omenesc. N-are nici un sens. Singurele job-uri care vor exista în viitor vor fi cele creative şi cele sociale. [Alooo, e mare buruiana în creieraşul ăla? Sărim de la corupţie, la vaci şi joburile viitorului... wow... trebuia să fi filmat toate astea. Spectacolul e acest Q&A, nu filmul ăsta].

În sfârşit, ajung să-mi pun întrebarea:
- Metafora filmului mi-a fost clară, la fel faptul că e o satiră. Aş vrea să-mi clarific, însă, un aspect ce ţine de firul logic al filmului, că avem o nelămurire eu şi prietenele [şi băiatul din rândul de mai jos cred]. CEO-ul pianist era cu ei?

[în fine, l-am întrebat în vreo 3 feluri diferite, ca să înţeleagă. Traducătorul nu mai avea chef de tradus de la o vreme şi m-a pus să traduc tot ce ziceam. Dacă regizorul n-a înţeles întrebarea, înseamnă că intrepretarea mea nu e în aria lui poştală, mă tem. Şi-l văd lăsându-şi capul în jos, pentru că, nu-i aşa, avea de-a face cu încă un idiot. Şi-mi zice:].

- Întrebările astea sunt foarte frustrante pentru mine. Mai ales că ai înţeles ideea filmului. Ce mai contează detaliile? [Alo, gara, dacă detaliile nu sunt importante, după ce te-ai mai chinuit să faci unele scene? Ne puteai scuti de personaje secundare şterse, gen tipul care vorbeşte cu şefa de cabinet, de selectarea cărţilor galbene dintr-o bibliotecă, de costumul de găină purtat de investitorul femeie care ciuguleşte M&M-uri de pe masă...]

N-am rezistat şi am avut un comeback:

- Dacă te frustrează astfel de întrebări, mă bucur. Poţi să-ţi dai seama cum se simt spectatorii când nu înţeleg tot ce ai vrut să zici. Dar întrebarea mea a fost cât se poate de prietenoasă. Dacă nu vrei să răspunzi, e în regulă. Spune-ne că nu avem voie să punem anumite întrebări şi asta e, înţelegem.

- Filmul trebuie să fie autosuficient. Luaţi-l ca atare. Nu vreau să răspund la astfel de întrebări.

Abia am apucat să mă gândesc  că am ucis cu mintea tainele ce se întind în calea mea, că dl. Basel III îmi sare în apărare:

- Păi normal că are întrebări. Nu s-a înţeles tot. Dacă aţi venit aici, politicos e să răspundeţi. [Mno, nu m mai e aşa nebun dl. Basel III, nu?]

La care, Artistul, în superioritatea lui:
- Ştiţi că Michael Nuştiucum [n-am auzit niciodată de el - ah, e rău să fii ignorant!-, dar, evident, un idol al Marelui Blond din faţa noastră] nu răspunde niciodată la întrebări despre filmele lui? Deja am fost suficient de prietenos cu voi.

Traducătorul se animează:
- Chiar, nu răspunde? [Bine că măcar un om de acolo a auzit de Michal ăsta!]

Dl. Basel III dă să ia microfonul pentru o replică, iar traducătorul simte pericolul:
- Eu zic să încheiem aici. Mulţumim pentru interes, la revedere!

Am rămas perplecşi şi cu replici, dar am decis cu fetele să râdem de toată situaţia. A meritat pe deplin să rămânem după film. Apropo, n-a aplaudat nimeni nici la finalul QA. Dar probabil fiecare dintre noi a plecat cu impresia că restul sunt un pic luaţi. Cu excepţia Artistului, care nu doar crede, ci are certitudini.

Ada, Miha, vom avea întotdeauna Basel III!


sâmbătă, 13 mai 2017

Eurovision live

I'm baaaaaaack! Grație Eurovisionului.

Până să mă apuc să comentez, hai, Simona Halep, câștigă odată turneul ăsta, ca să mă pot uita liniștită la show. Și bravo, Gică Hagi, ești de-acum și un vizionar și un bun antrenor! Viitorul Constanța - campioană. În sfârșit, am din nou o echipă cu care să țin, de când Steaua e moartă pentru mine...

***

Sper să fie lung show-ul introductiv, că fetele astea intră în tie-break.

***

În primul rând, e foarte dubios că participă Australia.  Ce facem dacă vrea și Venezuela?

***

Of, Simona, set decisiv! Nu-mi poate tihni Eurovisionul...

***

Încercați aplicația Eurovision. Cu Osram Light Voting și colorați Casa Poporului uncrainean.

***

1. Israel. Cică "breaking me to pieces". Exact așa: băiatul ăsta se rupe în figuri. Măcar e frumos.

2. Polonia. Piesa aduce a coloană sonoră de serial de duzină, cu amenițări extraterestre. Casa Poporului rămâne în zona verde. Și sper că n-a luat nimeni bani ca să o coafeze așa...

3. Belarus. Hei, hei, haiaiaiaho, circul e în oraș! Sau e petrecere pe Titanic. Sau or fi frații pierduți din Kelly Family? Iar Jane Eyre își vrea hăinuțele înapoi.

4. Austria. Mno, cât de cât. Vesel și simplu. Merge. S-a trecut pe galben la Casa Poporului.

5. Armenia. Interesant. Orientalo-egiptean. Fain montajul de televiziune. Pe aplicație se găsesc și versurile. Nu prea se leagă.

6. Olanda. Fetele astea sunt surori, au o mamă bolnavă, au câștigat The Voice și cântă despre și pentru mama lor (cântecul scris de tatăl lor). Nu e de mirare că au fost foarte emoționate la final. Nu le-au ieșit toate armoniile. Iar piesa e mediocră. Îmi pare rău.

7. Moldova. Urmează piesa pentru care votez. Orice ar fi. Uite-așa poți dansa numai din piciorul drept. S-a făcut roșie Casa Poporului (adică spre maxim): deci votează mulți români, concluzionez. A, spre final au făcut și mișcări ca noi pe vremuri pe MC Hammer. Suficient de naiv momentul ca să fie ținut minte.

8. Ungaria. Totul despre momentul ăsta - instrumentul, ținuta, corpul lui - mă duce cu gândul la Orient. Mai puțin hip-hop-ul. Se pare că e despre o sabie de samurai sau ceva de genul. Parcă acum a venit în Europa cu Attila Hunul.

9. Italia. Nu știu ce dumnezo e cu piesa asta. Dacă te uiți pe traducerea în engleză, ar fi un vers cu "maimuța goală dansează". Sper că s-a pierdut esența în traducere. Cum naiba să fie în top 5 o asemenea piesă - așa arată casele de pariuri?!

10. Danemarca. Părinții ei danezi s-au săturat de frig și s-au mutat în Australia. Fata a câștigat The Voice Australia. Deci 12 puncte de acolo. Ea cântă bine, dar piesa e ca apa sfințită. Si-mo-na, cam-pe-on!!!!

11. Portugalia. Numai bun de La La Land. Un ciudățel care cântă ceva despre că a fost părăsit, dar încă mai speră. Locul 1 la casele de pariuri. Cred că am înnebunit cu toții.

12. Azerbaijan. Ținuta emo se potrivește cu versurile despre schelete. Zice că e blestemată. Versurile ei, nu ale mele. Mi-a plăcut muzical. Dar minotauri pe scenă?

13. Croația. L-am văzut pe băiatul ăsta în semifinală. Definiția dedublării. Noroc că e un show de televiziune și se poate monta frumos. Partea asta e ilară. Dar momentul e foarte, foarte, foarte bine gândit. Iar el cântă bine și pop, și operă. Mesajul e că sunt doar două moduri de a privi viața: ca și când  totul e un miracol sau ca și când nimic nu e un miracol. La mine e sus pe listă. De gustibus.

14. Australia. Mno, nu m-am concentrat, că vorbea Simona. Cât am auzit, mi-a plăcut. Cred că băiatul ăsta e special în țara lui. Indigenii au avut mult de suferit și acolo...

15. Grecia. Miss prima parte din Eurovision. Dacă există meseria de model de dinți, ar putea-o face. A cântat prost "giving up"-ul ăla de dinainte de refren de fiecare dată. Piesa am cam uitat-o deja.

16. Spania. Ultimii la pariuri. De mânuță cu Belarus. Mamă, ce tare-ar fi să facă ăștia un turneu împreună! Îi și văd într-un VW din anii 70. N-am înțeles ce zic ei că trebuie să fac pentru iubitul meu. Să bat din palme?

17. Norvegia. Zice ăsta că în momentul decisiv își pune unghiile în sicriu. În rest, aproape că-mi place. De dat pe Radio Zu.

18. UK. Nu știu de ce mă gândesc că piesa asta e despre Frodo și Pippin. Casa Poporului pe roșu. Să nu exagerăm...

19. Cipru. Acuzați de plagiat. Seamănă cu "Human". O rețetă de succes. E în zona roșie. Mi-a plăcut.

20. România. Cea mai dinamică piesă. Alooo, Diaspora, întotdeauna ne-am bazat pe voi la vot. Momentul ăsta nu face excepție. Hai cu clasarea pe podium! Ilinca a fost mai credibilă decât în semifinală. Parcă, totuși, nici acum n-a reușit nicicum să privească în cameră. Lui Norișor nu i-a plăcut, a cam mieunat:) Sau poate i-a plăcut? :)

21. Germania. Remix sau plagiat grosolan după "Titanium"? De dat pe radio, ca originalul.

22. Ucraina. Ăla e capul lui Lenin tânăr, în spatele lor?!? În rest, e rock mișto.

23. Belgia. Așteptări mari de la Adele de Belgia. Încă o căprioară în lumina farurilor. Parcă a fumat prea mult înainte de show. Dar piesa îmi place foarte mult. Top 3.

24. Suedia. Încă unul în costum de mire. Cu 4 cavaleri de onoare cam șozi. Tot de Radio Zu. Dar, băiete, nu ești atât de sexy pe cât te crezi! În zona roșie, ca de obicei pentru Suedia.

25. Bulgaria. Voce incontestabilă. Păcat de scandalul cu Crimeea. Cred că avem câștigătorul!

26. Franța. Ce fată frumoasă și ce cântec deloc inspirațional. Nu-și dorește decât s-o sărute vreun fraier și să-i spună că o iubește. Într-un fel, încă o poupee de cire...

***

Momentul pronosticurilor: Bulgaria, Belgia, România.

Și alte pretendente: UK, Norvegia, Suedia, Portugalia, Moldova.

Plăceri vinovate: Croația, Ungaria.

***

La a doua vizionare, am prins tot felul de chestii. Italia chiar avea un maimuțoi pe scenă, în tenta satirică a piesei, băiatul din Bulgaria aduce a mentorul lui de la The Voice Kids Russia, Dima Bilan, spaniolii erau cei mai fumați dintre toți - 3 adolescenți din American Pie la Ibiza...

***

Oricum, întrebarea e: ce țară se bagă la înaintare, dpdv al costurilor? Boc a pus pe Facebook că vrea să aducă Eurovisionul la Cluj:)

***

Cele mai bune voci: Bulgaria, Croația, Danemarca.

***

Cam penibilă piesa câștigătoare de anul trecut.

***

Să trăiască românii din Israel și prietenii noștri din Muntenegru!

***

Și forever frații noștri de peste Prut!

***

Dezamăgită de prietenii sârbi. 0 puncte. Pe bune?

***

N-am înțeles cum e cu 12 puncte de la Italia la Azerbaijan...Și de la Portugalia.

***

0 puncte de la Elveția mi se pare inacceptabil.

***

Irlanda, mai venim de-acasă!

***

Pe fază prezentatoarea noastră: nu știu cum a votat Ungaria, dar vă zic despre votul din România.
Nu înțeleg cum am dat doar 8 puncte către Moldova. Cred ca juriile sunt mai confuze decât publicul. Unele votează pe principiul valorii piesei, alții în funcție de cum ar vota publicul.

***

Trece timpul de nu ne vedem. Îmi amintesc când a câștigat Katrina and the Wave. Acum 20 de ani!

***

Ciudat cum s-a insistat pe clasamentul juriului și apoi s-au anunțat la grămadă voturile publicului...

***

Romania: Locul 5 de la public, 224 puncte. Locul 15 de la juriu... Pe ansamblu, locul 7. Sistemul ăsta strică toată plăcerea Eurovisionului.

***

Felicitări, Moldova!

***

Portugalia a luat cam la fel de multe puncte și de la public, și de la juriu. Un cântec frumos, ca de la Hollywoodul anilor 50. Iar solistul are o gravă problemă fizică la inimă. Cum e viața asta! De la agonie la extaz...

Frumos mesajul lui Salvador să prețuim muzica cu conținut. Superb că a cântat cu sora lui; cântă amândoi la fel de bine. Un moment în care costurile de producție au fost 0. Un solist și un microfon. Și niște haine random luate din șifonier.

***

La anul și la mulți ani!

joi, 24 noiembrie 2016

Aniversare

Azi implinesc 10 ani de cand lucrez cu contract si-mi dau seama ca pana la pensie va trebui sa mai myncesmuncesc cam cat am trait pana acum.

miercuri, 9 noiembrie 2016

Minunata lume noua

Acum 8 ani scriam singura postare in engleza de pe acest blog - America imi parea cea mai tare tara din lume, in urma alegerii lui Barack Obama presedinte. Ce triumf al spiritului uman era atunci, ca reprezentantul unei minoritati care a fost tarata pe un nou continent si tinuta in sclavie sa devina conducatorul suprem! Ce dovada de evolutie si de democratie!

Azi trebuia sa fie ziua in care sa scriu la fel de inspirata de alegerea primei femei la Casa Alba. Cu adevarat finalul ideii ca suntem "al doilea sex". Hillary ar fi fost un presedinte exceptional...

Dar America e tara tuturor posibilitatilor. Si democratia - pe care unii o numesc idiocratie si nu vreau sa-i contrazic - a invins din nou. Donald Trump mi-e simpatic datorita showului Apprentice si probabil ca va fi un alt studiu de caz interesant pentru un consumator de stiri politice ca mine. E un om care a ridiculizat - a cata oara?! Vezi Geoana vs. Base, Ponta vs. Iohannis, Brexit - orice sondaj de opinie. Un om care ma inspira sa cred ca orice e posibil. Si care ma face, pe de alta parte, sa ma tem, si sa accept ca in lume cateodata reusesc grosolanii si fanfaronii - pentru ca poporului tot paine si circ ii trebuie, ca acum 2000 de ani. Un tip de om impotriva caruia voi lupta principial oricand. Si, pentru ca de pe margine nu suntem decat caini care latra, e important sa intram in joc atunci cand conteaza. Inclusiv in jocul politic. Poate intr-o cursa prezidentiala, intr-o zi.

duminică, 28 august 2016

Victoria zilei

Am inclus cuvantul "pisica" in teza de doctorat.