Ho-ho-ho

Eram în Ocna plângându-mă de o primă zi de Crăciun prea liniştită şi plicticoasă, pe când, bag seama, creierul meu s-a gândit să schimbe ceva. Aşa că în dimineaţa de 26 decembrie, pe când mă aflam în baie, ca tot omul, mi-a tăiat filmul. Cumva m-a şi anunţat, astfel încât am avut timp de reflecţii gen "ce ruşine ar fi să mor pe budă", "ar fi bine să deschid uşa, să mă găsească cineva", "oare n-ar fi bine să deschid uşa înainte să mă spăl pe mâini?", "oare n-ar trebui să strig?", etc. Îmi amintesc bătăi disperate în uşă din partea părinţilor şi-mi mai amintesc o picătură de sânge căzând pe gresie, de undeva din zona capului, spre uriaşa mea mirare (nu-mi aminteam să mă fi lovit). Următorul episod la care am fost trează era cu mine întinsă pe pat şi cu părinţii răsuflând (mai) uşuraţi lângă mine. Aveam deja o compresă pe arcadă - căci da, mi-am spart-o. A urmat vizita doctorului de familie care mi-a zis că mi se trage de la tensiunea mică, şi vizita la urgenţe, pentru o sutură. 5 aţe. Partea bună în a te afla într-un oraş mic e că ştii exact unde să mergi şi pe cine să cauţi. Dacă mi s-ar fi întâmplat în Cluj, n-aş fi ştiut unde să merg. Am avut noroc să fie de gardă un medic chirurg foarte bun, deci cred că n-o să am urme pe termen lung. Atâta doar că acum arăt ca un boxer care a încasat-o ca lumea sau ca cineva care s-a machiat de speriat de Halloween. Ce mai, am încurcat sărbătorile... În curând şi poze ;)

Jurnal

M-am culcat cu un preşedite şi m-am trezit cu altul...În ce ţară minunată trăim!
*
Azi mi-a venit să-mi stric maşina şi să nu-mi pară rău. Ieşind de la Mall am nimerit în urma unei coloane de maşini cu numere din alte judeţe decât Cluj, cu steaguri portocalii. Tot a doua maşină le făcea cu farurile, tot al doilea om le făcea semnul victoriei. Tot cum tot al doilea le arăta altceva. Că doar ţara a votat fifty-fifty. Revenind, dobitocii ăia conduceau în coloană, cu avarii, şerpuind şi punând lumea în pericol. Iar pe Calea Turzii au blocat ambele benzi, mergând cu viteza melcului. Abia atunci am început să-i salut şi eu...
*
Cât de umilitor trebuie să fi fost momentul BEC 8.00 pentru Geoană? Mă gândesc că a stat ca un prostănac şi şi-a căutat cuvintele până la 19.00...
*
Interesantă observaţia lui Năstase: ce fel de declaraţie e cea a unui preşedinte care spune că şi-a ciuruit adversarii? De fapt, într-un fel, Băse e un fel de Sergiu Nicolaescu. Amândoi tre' să fie miezul. Şi regizor, şi actor principal; şi preşedinte, şi şef al guvernului...
*
Revenind la lumea care mă priveşte cât de cât...România merge bine la mondialul de handbal. Anul ăsta musai să luăm medalie!
*
Am fost pe autostrada A3 (ce trist că putem număra segmentele de autostradă pe degetele de la o mână!). E semnalizată cu picioarele. 3 maşini din 4 ratează intrarea dinspre Turda.
*
Noor e din ce în ce mai drăguţă. Mă topesc tot mai tare după ea.

Noor

Acum 3 săptămâni, Seb a decis că e timpul să trec de la pisici imaginare la pisici reale. Prin urmare, mi-a adus-o pe Noor. Dintotdeauna mi-am dorit o pisică gri, căreia să-i spun Nor. Aşteptam, de fapt, un motănel. S-a arătat să fie tot tigrişor gri (cu nuanţe de maro şi crem), însă, fiindcă e fetiţă, o cheamă Noor, ceea ce semnifică Lumină în arabă (pe regina Iordaniei tot Noor o cheamă). Noor a mea a crescut în 3 săptămâni cât altele în 6, e afectuoasă, vânătoreasă, pasionată de degete, computere, televizor şi pungi. Cel mai mare duşman al ei e un tigru de pluş, Joly, pe care-l scot la înaintare ori de câte ori e timpul ca Noor să vâneze. Pun câteva poze cu ea. Mărturisesc că sunt o stăpână foarte mândră. Deci...ştie cineva unde se fac castinguri pentru pisici?

C from Catharsis

Mi-am căutat fundal muzical pentru a scrie în acest weekend. MTV şi VH1 (cu derivate cu tot) mă deranjau după 2-3 piese fiecare. Şi am dat peste C Music. C de la Classical, Cinema, Chillout. Un canal pe care nu l-am urmărit pentru că avea număr prea mare în grila UPC, dar care acum e de departe my all time favourite. Calitatea e impresionantă. O mulţime de piese celebre în interpretări inedite. Artişti extraordinari, deşi unii nu foarte cunoscuţi (păi dacă nu-i dau pe MTV şi VH1!!!). Câteva exemple - Adagio de Albinoni cântat la chitară, Josh Groban cântând Nessun Dorma sau With or Without You cântat de un cor de fete, Scala on the Rocks. Intercalaţi - Bruce Springsteen, Aerosmith, Take That... Pe scurt, canalul ăsta face clasicii accesibili şi e - n-o să-mi iasă decât în engleză - the epiphany of exquisite taste.

Înregistrarea următoare e unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am auzit în ultimele luni.

Alte filme

Cred că îmbătrânesc. Sunt din ce în ce mai cârcotaşă. Nu pot să văd un film fără să întreb "de ce?", "de ce nu?", "nu se putea altfel?", "nu s-au gândit să...?".

De exemplu, Surrogate. M-am dus cu aşteptarea clară ca Bruce Willis să salveze iar lumea. Şi aşa a fost. Numai că pe parcurs mă tot trezeam comentând. Când Bruce îşi urmărea colega în trafic, iar colega sărea cu naturaleţe de pe o maşină pe alta, n-ar fi putut să sară direct pe o clădire, ca să-l lase pe erou cu ochii în soare? De ce vroia creatorul surogatelor nu numai să distrugă surogatele, ci şi să-i omoare pe oamenii care le folosesc? Nu era evident că soluţia lui Bruce e mai raţională: omorâm surogatele, dar păstrăm oamenii? De la ce vârstă primeau copiii un surogat? Cum se nasc copiii în noua lume? Merge mama personal la spital, vine un doctor surogat acasă? etc., etc.

Gamer. Stau să mă întreb, ce a fost mai întâi: Gamer sau Surrogate? Pentru că ideea e foarte asemănătoare - oamenii trăiesc în lumi virtuale şi sunt controlaţi de la distanţă. A-ţi lua o altă identitate şi înfăţişare e un lucru comun. Deci, prea asemnătoare. Oare le-a făcut aceeaşi casă de producţie? Oare un scenarist respins şi-a dus ideea în altă parte, iar casa care a refuzat a reciclat ideea? etc., etc. Oricum, îmi place de Leonidas. E noul alintat al Hollywoodului.

Bistro Verde

După vacanţa de vară, s-a redeschis Bistro Verde, o iniţiativă a magazinului de produse bio Coşul Verde, în colaborare cu clubul Insomnia (vizavi de Cinema Arta), care îl şi găzduieşte.

Toată mâncarea este bio, gătită pe loc; meniurile sunt originale şi debordează de naturaleţe şi originalitate, iar decorul este retro-şic. Muzica e din Insomnia.

Am fost săptămâna trecută şi am câştigat o plasă eco şi o gustare de cartofi pentru că am ştiut care este gazul responsabil de efectul de seră (era un concurs organizat de o organizaţie ecologistă). Apoi am mâncat aici cei mai buni cartofi copţi ever (se numesc "cartofi plini de sine"), asezonaţi cu cele mai bune roşii cherry din lume şi pentru prima dată n-am strâmbat din nas că felul de mâncare conţinea brânză.

Oamenii de acolo sunt prietenoşi şi foarte binevoitori, deci numai motive să le treceţi pragul.

Câteva imagini...

District crap

Am fost dusă la District 9. Mare greşeală. O singură dată în viaţa mea am văzut un film mai prost. Era la TIFF, în competiţie, ceva fantezie drogato-suprarealistă. Regret şi azi că am stat până la final. Între timp, am devenit mai selectivă. Ieri am ieşit din sală, lăsându-mi gaşca în urmă. Am rezistat 30 de minute la un rahat de poveste cu creveţi extratereştri evacuaţi dintr-un ghetto sud-african de un prostănac controlat, probabil, de socru-so, mare şef de corporaţie producătoare de arme. Creveţii aveau arme ce puteau fi activate doar de cineva cu ADN-ul lor, iar pe când plecam, prostănacul se transforma în crevete în urma contactului cu ceva poşircă extraterestră. Pentru că oamenii vor armele, mă gândesc. OK, nu ştiu finalul şi nici nu mă interesează. Probabil că fanii de Alien nu sunt de acord cu mine. Nota pe IMDB e 8.5, iar 1-ul meu nu are nicio influenţă. Oricum, nu mă mai duc veci la film fără documentare prealabilă.

Curiozităţile Marocului

1. Grand taxi, petit taxi
Diferenţa din titlu e clară şi e valabilă în orice oraş. Petit taxi e o maşină mică (inclusiv Logan), din punctul meu de vedere construită pentru 5 persoane. În Maroc, de fapt, o maşină gen Logan Petit taxi e pentru maxim 3 clienţi. Un alt semn distinctiv este prezenţa - şi mai ales folosirea - contorului. De regulă, taxiurile mici fac curse în interiorul oraşului şi sunt extrem de ieftine (am uitat suma, că era infimă). Prima dată când am vrut să luăm un Petit taxi eram 4, iar şoferul n-a vrut să încalce regula.

Pe de altă parte, Grand taxi-urile sunt Mercedesuri din anii 70 (sau 60? sau 80?), din alea mari şi încăpătoare, dar tot pentru 5 pasageri proiectate. Eh, însă marocanii utilizează spaţiul la maxim, astfel că un taxi mare porneşte doar când are 6 pasageri: 2 pe scaunul din dreapta, 4 în spate. Ca excepţie, poţi să mergi şi singur, dacă accepţi să plăteşti cursa pentru 6 persoane. Tarifele sunt fixe, iar cursele - interurbane. Ca idee, o cursă de 60 de km a costat 4 euro. Prima dată când am luat un Grand taxi, mă lăfăiam pe bancheta din spate, încântată de spaţiul avut la dispoziţie, când doamna din stânga mea m-a apucat de picioare, mi le-a tras spre ea şi mi-a zis că mai aşteptăm încă 2 persoane. Nu ştiu, sincer, ce se întâmplă în cazul în care un pasager e supraponderal...

Ce-ar mai fi de adăugat? Taxiurile din aceeaşi categorie au aceeaşi culoare (de exemplu - Petit=crem, Grand=albastru), iar culorile diferă de la un oraş la altul.

2. Fructele de cactus: sunt peste tot şi se mănâncă. A le vinde e un mod decent de a-ţi câştiga traiul de azi pe mâine. Un fruct e 50 de cenţi sau 1 DH, iar pentru preţul ăsta, vânzătorul se spală pe mâini, spală cuţitul, şi ţi-l desface, scutindu-te de înţepături. În unele locuri, casele au garduri de cactus (reformulând, cactuşii se găsesc pe toate gardurile), deci oricine se poate vânzător de fructe de cactus. Dacă vreţi să încercaţi aşa ceva, am văzut la Cora 2 bucăţi putrezite, import America de Sud, cu 6 lei bucata. De faptul că jumătate din fruct sunt de fapt sâmburi v-am mai zis.

3. Sucul de trestie de zahăr. Se prepară în maşinăria din imagine, costă cât un suc de portocale, e argilos şi se bea greu, din cauza albinelor.


4. Cobrele din Marrakech. Se pare că sunt atracţia marocanilor, deşi eu nu o înţeleg. 3-4 oameni păzesc o cobră (de hoţi şi de turiştii fotografi) şi-i dau de mâncare. Uneori îi mai şi cântă. Clienţii stau şi aşteaptă fie dansul, fie masa. Am văzut în prejma cobrelor pui de găină, hamsteri şi un căţeluş. Nici nu vreau să mă gândesc...

5. Ora 19.15 în Ramadan. OK, poate n-am nimerit ora exact, dar, sigur, în jurul ei, are loc un fenomen ciudat de golire a străzilor în 2 minute. E ora când se merge la rugăciune, după care toată lumea mănâncă în casă, aşezaţi pe jos. Noi i-am văzut pe patronii de magazine făcând asta în magazinele lor. E chiar fascinant să fii singur pe stradă, după ce cu un minut înainte trebuie să te fereşti din toate părţile. De menţionat că 19.14 minute e o oră excelentă pentru negocieri. Când ştiu că micul dejun e la un minut distanţă, marocanii devin generoşi în negociere.

6. Tatuajele berbere. N-am poză să vă arăt, dar am văzut pe stradă dovezi vii ale unei vechi tradiţii berbere: femeile se tatuează între sprâncene şi pe barbă. Azi mai vezi aşa ceva rar şi doar la bătrâne, semn că tradiţia se pierde.

7. Uleiul de argan. Este un ulei miraculos, cu recădere cosmetic, dar şi cu ceva uz culinar. 1 litru pur, neprelucrat, costă 40-50 de euro. Dacă e cosmetic şi tratat cu arome, 60 de ml costă 6 euro. Acesta e uleiul care menţine tânăr tenul femeilor marocane şi e aşa de scump pentru că un litru se obţine din 30 kg de seminţe de argan. Dacă-l cumperi puri, nu vei şti niciodată dacă nu e cumva pe jumătate ulei de măsline...

8. Tajine. Aşa se numeşte şi vasul şi mâncarea care se face în el. E o mâncare cu carne (desigur, există şi varianta vegetariană) şi cu o garnitură variabilă, care îi dă specificul: cu legume, cu nuci şi piersici, cu struguri şi ceapă etc. Tajina cu peşte şi cea cu carne tocată (de vită) sunt cu sos tomat. E o mâncare de seară, deci sfatul marocanilor e să o comandaţi la cină, dacă vreţi să fie proaspătă.




9. Pisicile. Iubesc Marocul pentru omniprezenţa pisicilor lui. Sunt pisici imense, cu vreo 25% mai mari decât ale noastre, şi foarte prietenoase. Aici am văzut cele mai frumoase şi cele mai urâte pisici ever.

Here is a part of my cat collection:

Vacanţa mea în Maroc

M-am întors acum 72 de ore din Maroc şi de atunci am tot dormit. A fost o experienţă deosebită, cea mai exotică pentru mine până acum. Am plecat cu strângere de inimă - mă tot gândeam că plec în Africa, că poate o să am probleme cu nerespectarea codului vestimentar musulman, că o să ne (jumătate din timp am fost 5 persoane, restul am fost doar eu cu Sebi) fure hoţii de buzunare, cum eram puşi în temă de ghidul de călătorie - dar m-am întors foarte încântată. Am riscat neavând cazarea asigurată, dar ne-am dat seama foarte repede că e plin de hoteluri peste tot şi nu trebuie decât să-ţi cauţi ceva pe plac (la 30 de euro pe camera dublă găseşti un hotel decent de 3 stele, saltul calitativ fiind uimitor de la 20 la 30 euro; uneori, negocierea preţului e posibilă). Descrierea pe scurt a călătoriei ar fi cam aşa: 14 zile, dintre care 2 petrecute ca escală în Madrid, 10 oraşe vizitate, 8 locuri de cazare, scăldat şi în Mediterană şi în Atlantic, 2000 de poze, cele mai multe suveniruri pe care le-am cumpărat vreodată şi nu în ultimul rând - o bogată experienţă culturală. Traseul pe care l-am parcurs a fost cam aşa: Casablanca, Rabat, Fes, Meknes, Tanger, Tetouan, Martil, Chefchaouen, Essaouira, Marrakesh. Peste tot am găsit oameni primitori, cu chipuri variate (de berberi - descendenţi ai vechilor triburi marocane, arabi şi negri - descendenţi ai sclavilor), care te întreabă iremediabil "Francais?No...Espagnols?Italiens? A, Roumains? Hagi! Mutu, Civu, Lacatus" şi-ţi urează "Soyez les bien venus!", că doar Marocul şi România sunt "pays freres". Fiecare oraş propune o rutină a vizitei: trebuie să vezi pe de o parte oraşul vechi (Medina), cu cetatea (Kasbah) şi bazarul (souk, iar de cealaltă - oraşul nou, modern, construit de francezi în afara medinei, tocmai pentru a o conserva. Am străbătut ţara asa în lung şi-n lat, cu trenul, cu autobuzul, cu taxiul şi cu şareta şi cred că mi-am format o imagine veridică asupra ei. Poate e interesant de menţionat că au 2000 km de autostradă şi drumuri mai bune decât noi. Şi că trenurile sunt în mare majoritate săgeţi albastre. Pe de altă parte, e o ţară a contrastelor, cu maşini de lux, dar şi cu oameni care trăiesc din vânzarea pachetelor de şerveţele, a apei sau a fructelor de cactus (toate produse de maxim 2 dihrami, unde 11 DH=1 euro) sau din cerşit. Marocul este pentru mine ţara mozaicurilor, a zidurilor şi porţilor de cetate, a palmierilor, a uşilor albastre, a sucului de portocale proaspăt şi ieftin, a fructelor de cactus, a patiseriei de calitate, a tajinelor (mâncare tradiţională cu carne şi legume, pregătită într-un vas specific de lut, omonim), a măgarilor şi a pisicilor. Marocul meu e fierbinte, colorat, surprinzător, primitor, înghesuit, contrastant şi religios. O ţară anacronică şi modernă în acelaşi timp. Nu am avut probleme cu ţinuta europeană (pe de altă parte, nici eu nu mi-am forţat norocul, deci am evitat decolteuri şi pantaloni scurţi), nici cu mâncatul pe stradă în timpul Ramadanului (timp de o lună - cât durează această sărbătoare - musulmanii nu mănâncă şi nu beau nimic cât e soarele pe cer; prin urmare, iau micul dejun la ora 19.00, iar ca o găselniţă pentru a face soarele să apună mai repede, ţara îşi dă ceasul înainte cu o oră). Top locuri văzute 1. Rabat Capitala Marocului e o capitală modernă, cu bulevarde largi, cu palmieri, cu monumente restaurate, cu o curăţenie exemplară. Rabatul e chintesenţa Marocului. Găseşti aici tot ce e semnificativ şi frumos în restul oraşelor: ruine, kasbah, medina (o parte a acesteia seamănă izbitor cu minunatul oraş albastru Chefchaouen) , souk, plajă, port, bulevarde moderne, monumente. Impresionante sunt momumentele funerare ale ultimilor doi regi defuncţi ai Marocului (bunicul şi respectiv tatăl regelui actual, Mahomed VI, şi anume Mahomed V - cel care a câştigat independenţa în 1956 - şi Hassan al II-lea, care a domnit 38 de ani, până în 1999), construite pe un sit cu ruine vechi de 1000 de ani. Rabatul a făcut să-mi vină inima la loc după mizeria şocantă din Casablanca. De asemenea, sunt impresionante ruinele Chellah, un sit al unei dinastii căzute, invadat azi de plante exotice, berze şi pisici. 2. Chefchaouen Un minunat oraş albastru, în Mţii Rif, din nordul ţării. Aici casele sunt văruite în fiecare an în alb şi albastru (albul e pentru menţinerea răcorii, iar albastru pentru alungarea ţânţarilor şi a deochiului). Minaretul moscheii din centru se distinge prin forma sa octagnală. 3. Essaouira Un port cu istorie bogată, unde Atlanticul se loveşte cu furie de stânci. Staţiunea e celebră pentru atmosfera tinerească - un fel de Costineşti hippie - şi e considerată paradisul surferilor. Ceea ce nu se spune în ghid e că vântul e aşa de puternic, încât cu greu poţi face plajă (noi am făcut plajă într-o zi din 4). În rest, medina e agreabilă (a fost singurul oraş în care am dormit în medina), iar meşteşugarii tâmplari te ispitesc cu suveniruri foarte frumoase (de la zaruri, la şah, la domino, la cutii de toate felurile). 4. Fes Un oraş unde era să mor de cald. Dar un oraş cu o medină superbă, întortocheată, unde trebuie să te fereşti de măgăruşi şi de căruţuri supraîncărcate. În ciuda arşiţei, a fost minunat să privim oraşul de sus, de la una dintre porţile vechi. 5. Martil O staţiune minunată la Mediterană, în care ajungi din Tetouan. Seb şi cu mine am ajuns din întâmplare şi am simţit că am descoperit un mare secret al Marocului. Acestei staţiuni nu i se face reclamă, dar e binecunoscută printre indigeni. Noi doi eram singurii europeni de pe plajă. Dacă vreţi un sejur la Mediterană la un preţ decent, mergeţi la Martil şi în staţiunile din jur. 6. Tanger Un oraş celebru, boem şi cosmopolit, unde Matisse şi-a găsit inspiraţia, iar Liz Tazlor şi-a petrecut a 7-a lună de miere. Un oraş pe care ghidul meu îl prezenta drept vorbitor de limbă engleză...dar care nu e! Tot franceza te salvează, iar în acest caz particular merge şi spaniola. Aici am mâncat un platou de peşte şi am hrănit şi o familie şi două mâţe din ce a rămas. Şi aici am observat pentru prima dată ce intensă e viaţa de noapte în Maroc. Familii întregi se plimbă liniştite pe străzi până la miezul nopţii, iar bărbaţii stau ore în şir la o cafea şi un pahar cu apă. 7. Meknes Faţă de frenezia din Fes, Meknes e timid şi trist. E un oraş pe nedrept decăzut, în care mulţi oameni văd doar punctul de trecere pentru a vedea situl roman de la Volubilis. Mie mi-a plăcut liniştea de la Meknes şi mă bucur să-i fi descoperit frumuseţile. Aici am făcut un tur în caleaşcă, m-am odihnit în mausoleul sângerosului sultan Ismail, am cumpărat o vază de fier forjat cu decoraţiuni din fir de argint şi am aflat multe lucruri despre arta covoarelor berbere. Tot aici am dormit la un hotel încântător - Hotel Majestic - pe care îl voi recomanda pe site-urile de călătorie. Păcat că bazarul nu e spectaculos - aici se vând obiecte de uz casnic, într-un decor ce seamană perfect cu piaţa de haine din Alba Iulia (sau din orice oraş de la noi) din anii 90. Vă recomand să vizitaţi aici fostele hambare construite de Ismail pentru cei 20.000 de cai ai săi. 8. Marrakesh Un oraş interesant prin arhitectura cu creneluri, prin clădirile arse de soare şi uniform colorate. Un oraş trandafiriu sau ocru, după cât de talentaţi sunteţi în distingerea culorilor. Piaţa centrală Jmal el Fnaa e spectaculoasă, vie, imensă şi nu doarme niciodată. Grădinile oraşului sunt încântătoare (şi foarte utile la 45 de grade). Pe de altă parte, în afară de cel mai ieftin suc de portocale - 3 DH - restul comercianţilor vor să te fure. Noroc că am ajuns aici ultima dată şi ştiam cam cât valorează fiecare produs. În rest, spectacolul în care o cobra mănâncă o găină sau un hamster ne e genul meu. 9. Tetouan Încă un oraş găsit din hazard, încă o surpriză plăcută. E, de fapt, reşedinţa de vară a regelui. Un oraş în care am scos pentru prima dată hainele groase (a doua oară a fost la Essaouira). Am nimerit aici cu două zile îaninte de vizita regelui, iar oraşul colcăia de poliţie şi armată. Tetouan e un nod important pentru cine vrea să meargă la mare, la Tanger sau la Chefchaouen. 10. Casablanca Am ajuns aici în gara secundară, Casa Port, iar oraşul ne-a întâmpinat cu un miros abject de peşte şi excremente - şi nu ştiu care era mai rău. În zona medinei, gunoaiele sunt omniprezente. Contrastul dintre cartierele sărace şi cele bogate e cel mai evident aici. Pe drumul care duce la grandioasa moschee Hassan II (a doua ca mărime din lume, după cea de la Mecca), există locuri în care oamenii trăiesc sub limita sărăciei. Impresia asupra oraşului mi-a fost spălată de centrul modern, cu turnurile lui gemene, precum şi de copioasa - şi piperata - cină de la Rick's Caffe, care reproduce localul din filmul Casablanca. Apropo, filmul s-a filmat în totalitate în America. Scriu deja de prea multe ore şi ar trebui să mă opresc. Voi mai scrie despre curiozităţile Marocului, despre oamenii pe care i-am întâlnit şi vă arăt o galerie cu poze cu pisici. Dacă aveţi curiozităţi, puneţi întrebări, ca să ştiu să scriu despre. Souveniruri