Ho-ho-ho

Eram în Ocna plângându-mă de o primă zi de Crăciun prea liniştită şi plicticoasă, pe când, bag seama, creierul meu s-a gândit să schimbe ceva. Aşa că în dimineaţa de 26 decembrie, pe când mă aflam în baie, ca tot omul, mi-a tăiat filmul. Cumva m-a şi anunţat, astfel încât am avut timp de reflecţii gen "ce ruşine ar fi să mor pe budă", "ar fi bine să deschid uşa, să mă găsească cineva", "oare n-ar fi bine să deschid uşa înainte să mă spăl pe mâini?", "oare n-ar trebui să strig?", etc. Îmi amintesc bătăi disperate în uşă din partea părinţilor şi-mi mai amintesc o picătură de sânge căzând pe gresie, de undeva din zona capului, spre uriaşa mea mirare (nu-mi aminteam să mă fi lovit). Următorul episod la care am fost trează era cu mine întinsă pe pat şi cu părinţii răsuflând (mai) uşuraţi lângă mine. Aveam deja o compresă pe arcadă - căci da, mi-am spart-o. A urmat vizita doctorului de familie care mi-a zis că mi se trage de la tensiunea mică, şi vizita la urgenţe, pentru o sutură. 5 aţe. Partea bună în a te afla într-un oraş mic e că ştii exact unde să mergi şi pe cine să cauţi. Dacă mi s-ar fi întâmplat în Cluj, n-aş fi ştiut unde să merg. Am avut noroc să fie de gardă un medic chirurg foarte bun, deci cred că n-o să am urme pe termen lung. Atâta doar că acum arăt ca un boxer care a încasat-o ca lumea sau ca cineva care s-a machiat de speriat de Halloween. Ce mai, am încurcat sărbătorile... În curând şi poze ;)