duminică, 23 ianuarie 2011

Ocna Mureş

Deci oraşul meu a fost pus pe hartă. De două ori în 2010... Prima dată cu inundaţiile, a doua oară cu o isterie mediatică. Eu am aflat de la Hudrea, care a considerat că e amuzant să-mi trimită un mesaj cu smiley face şi "Ţi se scufundă oraşul"... Prin urmare am sunat acasă şi nu m-am mai panicat aşa de tare, având în vedere că mama lucrează la circa 200 m de Plus şi era încă la serviciu. Primele teorii pe care le-am auzit au fost că supermarketul şi casa care s-au prăbuşit n-ar fi trebuit să primească autorizaţie de construcţie. Ceea ce s-a confirmat. De fapt, de când eram mică ştiam că e riscant să treci dincolo de gard, darmite să construieşti la 50 de m dincolo de el. Practic, supermarketul a fost construit pe lacul umplut cu pământ şi n-a rezistat mai mult de un an. Deocamdată nu m-am lămurit cum e cu galeriile.

Oricum, am trecut în ziua aceea peste teamă. Alte prietene mi-au zis, însă, că au început să-şi facă scenarii de evacuare, speriate de ştiri. Eu nu m-am uitat la ştiri până noaptea târziu, când pe burtieră, în timpul emisiunii lui Mircea Badea, scria că drumul s-a prăbuşit pe lungime de 200 m. Căutând pe net, am dat peste nişte titluri apocaliptice: 1500 de oameni în beznă, frig şi panică la Ocna Mureş...oamenii se pregătesc de evacuare...se mută în sala de sport... Ăla a fost momentul în care m-am îngrijorat. Doar că era prea târziu să-i sun pe ai mei. Am făcut-o a doua zi dimineaţa şi m-au asigurat că nu e nimic catastrofal. Cea mai gravă consecinţă a fost că 3 blocuri din apropiere au fost evacuate preventiv de ISU. Pe alte surse (un prieten mi-a zis că un prieten din Ocna Mureş a auzit că...) mi-a parvenit informaţia că în acele 3 blocuri a crăpat faianţa în apartamente. Ceea ce mi-a fost infirmat ulterior printr-un lanţ al informaţiei mai scurt.

Apoi a venit momentul să văd cu ochii mei. Am ajuns de Crăciun la Ocna şi viaţa era aşa de liniştită şi normală, încât mi-au trebuit 2 zile să mă duc la crater. Doar că era zăpadă şi nu se vedea nimic. Circulaţia spre Uioara de Sus era îngustată la o bandă, dinspre parc nu mai puteai trece cu maşina spre centru... şi cam atât.





După asta am văzut emisiunea de pe TVR3, transmisă din faţa ruinelor băilor sărate. Primarul a anunţat că s-a primit prima tranşă de ajutor, că drumul se va reface, că pe locul Plus va fi un loc de joacă pentru copii, că Ocna Mureş a ieşit prima pe lista lui Udrea, că o să readucem oraşul la stadiu de destinaţie turistică. Cel mai tare moment a fost când jurnalistul a întrebat: "Staţi puţin! Adică aicea e staţiune?". Păi da, poate unii îşi mai amintesc asta. Dup-aia a apărut proprietarul hotelului - care nu ştiu dacă nu cumva are ceva de-a face cu dărâmarea băilor, care erau, de altfel locate într-o clădire istorică - şi a zis că primarul şi administraţia nu fac nimic. Dup-aia primarul a zis că pentru a moderniza băile nu era nevoie să le dărâmăm. Şi am mai aflat că e nevoie de 5 mil de euro ca să punem Salina în mişcare, şi vreo 70 pentru UPSOM. Şi că s-ar putea să se construiască la Ocna o uzină de ardere a gunoaielor din judeţ, iar aburul rezultat s-ar putea folosi ca sursă de energie pentru UPSOM.

Au urmat reportajele cu pescarii de bunuri de la Plus. Şi apoi a fost linişte. Dup-aia, a venit televiziunea să arate nişte pereţi crăpaţi pe strada pe care s-a deviat acum traficul. Nu s-a înţeles dacă erau crăpaţi pentru că erau nişte case vechi, pentru că e prea intens traficul sau pentru că se prăbuşeşte strada. Cert este că s-a exagerat, ca de obicei. Domniţa din studio a citit intro-ul, care suna cam aşa: "Problemele sunt gata de a se fi terminat la Ocna Mureş. Întregul oraş este în pericol de prăbuşire. Autorităţile sunt gata în orice moment să-i evacueze pe locuitori". Doar că deja eram călită şi n-am mai pus botul la orice inepţie. Apoi domniţa dă legătura la corespondentul de la faţa locului, să-i zicem Şofronica. "Şofronica, au început evacuările?", la care Şofronica zice: "Nu se pune problema evacuării. În pereţii câtorva case au apărut nişte crăpături"... şi s-a înţeles că nu au verificat când au apărut crăpăturile şi că, dacă sunt noi, sunt de la trafic. Ce să zic, presă de doi bani!

Era să uit: în primele zile de la eveniment citeam ocnamures.info şi comentariile oamenilor. M-a surprins cât misticism şi cât defetism încape în poporul ăsta. Aşa cum stăpânul Mioriţei îşi făcea testamentul, aşa erau unii care ziceau "Nu ne mai rabdă pământul", "Ne pedepseşte Dumnezeu"... Nu o să mai comentez ce aberaţii mi se par afirmaţiile astea...Iar cei care au scris pe Wikipedia despre "catastrofa din decembrie 2010" ar putea să-şi scrie şi ei testamentul, ce dracu!

Şi acum, despre soluţii.

Aş vrea să văd expertiza geo şi harta actualizată a galeriilor. Oricum ar fi, cred că există leac şi pentru galeriile respective. S-au făcut minuni inginereşti de un milion de ori mai mari.

Între timp, aş avea nişte idei simple. Primul pas e refacerea băilor, pe bani europeni. Cred că au fost privatizate în acest sens. Iar dacă cineva nu şi-a respectat angajamentele, ar trebui să plătească. Deci, dacă madam Udrea e hotărâtă să dezvoltăm turismul balnear, poate există o şansă. Tocmai am fost în Arcen, Olanda, şi am văzut cum ar putea fi băile în Ocna. Îmi permit să visez şi cred că e posibil. Doar că trebuie nişte bani. Şi să terminăm al doilea hotel. Apoi, ca oamenii să vină, poţi să le oferi mai mult. De exemplu, în pădurea aia minunată care înconjoară oraşul, sau din Ocna în satele vecine, am putea avea trasee pentru biciclete. Cam aşa cum erau de la Cavtat la Cilipi, în Croaţia. De asemenea, ar trebui să avem un muzeu al sării: cu hărţi, cu istoria de pe vremea romanilor, cu flori de mină - chiar dacă le aducem din altă parte -, cu un mic colţ de chimie în care demonstrăm cum se transformă sarea în sodă, cu un mic magazin în care să vindem sare de baie şi suveniruri cu Ocna...Şi dacă nu avem monumente, putem să le inventăm. De exemplu, cât e de greu să faci un om de bronz care iese din canal sau care se sprijină pe bancă, ca în Bratislava?



În plus, aş pune într-un traseu turistic tipic vizita la castelul de la Uioara (apropo, se mai fac globuri acolo?) şi i-aş lăsa pe oameni să-şi facă propriul glob personalizat. În ceea ce priveşte job-urile, unele persoane au găsit deja soluţia de a face naveta la Alba, Sebeş, Aiud, Turda. Ca idee, în Occident e normal să petreci 2 ore pe drum cu serviciul. Poate şi Nokia (Jucu) ar fi o soluţie, pentru că deja au angajaţi de pe o rază de 125 km. Ocna Mureş ar fi la vreo 80...Şi toate astea la un prim brainstroming...Şi cred că aş vrea să fiu primar într-o zi.

6 comentarii:

Anonim spunea...

Baile s-ar putea reface numai daca ai fi tu primar, insa nu cred ca lasi Clujul pt ocne...
Am hartile galeriilor si ale lacurilor dar nu stiu unde sa le pun ca sa le vezi.

Lavinia spunea...

Ba sa stii ca m-as intoarce, daca as fi primar. Poate m-as intoarce si daca as fi consilier. In timpul liber as tine traininguri, i-as ajuta pe oameni sa se acrediteze ca formatori, ca manageri de proiect, i-as invata cum sa aplice pentru job-uri, cum sa scrie proiecte de finantare, as face o cafenea literara, probabil m-ar interesa micile ateliere traditionale, as face promovare online, as scrie carti, as fi corespondent pentru vreo revista, as preda la liceu, mi-as deschide si un butic (cel putin online)... as fi ocupata si cred ca si fericita.

Lavinia spunea...

Cat despre harti, mai bine scrie-mi mail sau da un telefon, daca ne cunoastem:)

Anonim spunea...

...mail, pe ce adresa, ca, vad ca nici pe facebook nu ti-ai postat-o...Am incercat sa le incarc pe facebook, la mesaje catre tine, ca o fotografie, dar nu merge...
Daca faci treaba cu primaria Ocna Mures, ma angajez sa te sprijin!Si eu am intentionat, mai demult, sa renovez scoala Blaga cu banii mei si ai prietenilor care doreau sa sponsorizeze, ca ma durea inima de felul in care arata, dar am lasat0o balta, ca n-am avut incurajare, sprijin moral.

paula muntean spunea...

la uioara am fost primavara trecuta si era totul in paragina. globuri nu se mai fac, in schimb am vazut o serie de globuri sparte si cutii stricate.
pacat de castel

tiboc ionut spunea...

lavinia sa sti ca mi-a suras idea cu trasee de bicicleta pe dealul Banta deoarece in urma cu cateva zile eu impreuna cu un prieten am cutreierat putin dealul cu poteci inguste.Lucrul care nu mi-a placut a fost acela ca au fost taiati copaci care au fost lasati cazuti pe sol si ingreunau accesul pe acele poteci,dar am luat bicicletele in spate si am continuat.Pentru mine ar fi un lucru devenit realitate aceasta idee.