duminică, 25 mai 2014

Evolutia nigeriana

Poate va mai amintiti de scrisorile nigeriene? In caz ca sunteti prea tineri sau aveti filtre de spam excelente, scrisorile nigeriene sunt e-mail-uri prin care esti contactat de un individ dintr-o familie puternica din Nigeria, care iti spune ca niste rai ii ameninta viata si averea si care vrea sa-i dai detaliile tale bancare, pentru a-ti vira averea familiei, pana reuseste sa scape din tara. Evident, ca sa aiba omul o garantie, te roaga sa-i virezi tu in avans vreo 5 mii de dolari, ceea ce e foarte putin, avand in vedere ca el iti va vira cateva milioane.

N-am verificat personal, dar cineva de incredere mi-a povestit ca sunt site-uri in care pagubitii isi spun povestea. Ceea ce trebuie sa fie ilar.

In fine, n-am mai auzit nimic recent de Nigeria - in afara de faptul ca in continuare lapideaza femeile infidele - si credeam ca acest fenomen simpatic al anilor '90-2000 a disparut. Asta pana intr-o zi, cand, la nunta fiind, primesc un apel de pe un numar cu prefix +234. Am raspuns, ca nu stii niciodata daca nu e vreun prieten calatorind pe cine stie unde. Eu am zis un "hello", el un "hello", apoi n-a mai zis nimic. S-apoi daca el, ca barbat, n-a zis nimic, eu, ca femeie, ce sa zic? Si-am inchis, doar ca el a revenit. Dupa ce m-a lasat cu niste "hello" fara raspuns, mi-am dat seama ca n-are sens sa mai raspund, prin urmare l-am lasat sa mai incerce - bateria era aproape descarcata, asa ca el n-a facut decat sa-i puna cruce. Am impartasit intamplarea convivilor, iar unul dintre ei mi-a spus ca a doua zi urma sa am telefonul plin de mesaje. "Ei, as!", am comentat de incheiere.

Ei bine, a doua zi am avut doar un mesaj: "Am victor from nigeria, i have tried to call ur number but it wasn't go pls call me". Hmmm, ia sa vedem cat e de serios Victor asta, oare mai revine? Mda, a revenit cu cate 10 apeluri pe noapte si 5 in timpul zilei. Bietul de el nu stie ca iPhone-ul meu e pe silent, deci cred ca singura fiinta pe care poate a alertat-o a fost Norisor, care ar fi putut vedea ecranul luminat (Norisor nu mi-a confirmat informatia). Strategia mea de a-l scoate din carapace a dat roade, pentru ca, dupa vreo 3 zile, am mai primit un mesaj: "Love is sweat with d write person and who is d write one??". OK, nu cred ca a vrut sa spuna ca dragostea e transpiratie, dar e clar ca omul vroia ceva de la mine. Din pacate, am decis a omor din fasa idila, asa ca va spun voua mesajul pe care as fi vrut sa i-l trimit: "Victor, draga, esti print? Ai bani? Cati? Ce, dragoste imi trebuie mie? Zi un comision corect si ne intelegem cu transferul bancar".

Dupa cateva zile nu m-a mai sunat. I-oi fi frant inima.

Un comentariu:

Anonim spunea...

De fapt, expeditorul sms-urilor si apelantul voia....