În 19 decembrie 2022, am atins vârful Uhuru (5895 m), cel mai înalt vârf al vulcanului Kilimanjaro, cel mai înalt vârf din Africa. A fost, fără îndoială, cea mai cea [insarați voi adjective aici] aventură a vieții noastre. Deocamdată.
De atunci ne-am întors acasă, ne-am dus la serviciu și personal am încercat să trec peste depresia de după vacanță (o fi descrisă în literatura de specialitate?). În fiecare noapte încă mai visez traseul și atingerea semnului care marchează vârful Uhuru. Nu cred că Kilimanjaro îmi va ieși din sistem prea curând... Până una, alta, am lucrat la un montaj video al aventurii, pe care îl voi completa cu postări scrise. Am primit zeci de întrebări, așa că voi încerca să dau toate detaliile aici. Dacă am vreun cititor care vrea să urce Kilimanjaro, nu pot decât să spun: FĂ-O! Sper să te ajute aceste notițe.
Când vorbim despre excursia noastră, primim cam același întrebări, cam în aceeași ordine. Prin urmare, această postare va fi un auto-interviu. S-o luăm cu începutul.
De unde v-a venit ideea? Ne aflam în februarie 2021 în Zanzibar și ne răcoream cu o bere Kilimanjaro. Ne-am propus de atunci să ne întoarcem cândva în Tanzania și să încercăm să urcăm pe munte. Iar anul acesta, am dorit să-mi marchez aniversarea de 40 de ani și să merg într-un loc deosebit. Așa că obiectivul "vreau să urc pe Kilimanjaro" s-a conturat cam în mai 2022. Sebi a zis la început s-o facem peste 2-3 ani, ca să ne antrenăm. Eu i-am zis că nu mă aștept să am genunchi mai buni peste 2-3 ani, deci nu lăsa pe la anul ce poți face acum. Prin urmare, am setat data pentru decembrie (adică vara, imediat după sezonul ploios care se termină în noiembrie).
Poate ar mai fi un răspuns la întrebarea asta. Spuneți drept, când ați auzit prima dată despre Kilimanjaro? Nu cumva când a urcat Andreea Marin acum 20 de ani? Mai știu și eu dacă nu mi-a intrat atunci chestia asta în subconștient? Știu că Zâna Surprizelor și-a prezentat expediția ca o mare realizare, înfăptuită cu mult efort. De altfel, toți cei cu care am vorbit între timp spun același lucru - rău de munte, dureri de cap, vărsături, efort constant... Experiența noastră a fost diferită: a fost extraordinară, fără a fi chinuitoare.
OK, în altă ordine de idei, poate a avut și Hemingway ceva influență... Da, mi-am dorit să văd zăpezile și ghețarii de pe Kilimanjaro înainte să dispară...
Cum ați ajuns acolo? Am zburat cu Turkish Airlines, pe ruta Cluj-Istanbul-Kilimanjaro. Există zboruri frecvente Istanbul-Kilimanjaro, care se află, de fapt, pe ruta Istanbul-Zanzibar. Am urmărit prețul în fiecare zi, timp de 4 luni, și a rămas constant pentru decembrie la nivelul de aprox. 4000 RON/persoană. Există și alte rute - via Amsterdam și via Frankfurt. Vedeți ce vi se potrivește. Poate e o idee să zburați spre Zanzibar și apoi să luați un zbor intern Zanzibar-Kilimanjaro, care costă cam 100$.
V-ați dus de capul vostru? Nu. Conform regulilor din Tanzania, trebuie să plătești o firmă acreditată (sunt cu zecile) pentru a intra în Parcul Național Kilimanjaro și pentru a urca pe munte. Statul își ia partea leului din taxele plătite de turiști. Ne-am uitat la filme pe YouTube și am găsit câteva nume de firme. Ne-am dat seama că sunt 3 categorii de firme. Dacă firma cu care am mers noi ne-a taxat 1700$/persoană pentru un traseu de 7 zile, sunt firme care te taxează 2500$ sau chiar 5000$. Sincer, având în vedere că totul a fost OK pentru noi cu firma din categoria low cost, nu văd de ce ai plăti mai mult (OK, poate vrei corturi mai noi, mâncare mai bună etc. Pe de altă parte, dacă îți permiți, fă ce vrei cu banii tăi). Am descoperit că 3 clujeni urmau să facă excursia cu o săptămână înaintea noastră, prin firma Monkey Adventures. A fost un fel de garanție pentru noi pentru a face un transfer bancar înainte de a începe vacanța (alternativa e să plătești la fața locului, dar n-am vrut să avem prea mult cash la noi). Hai că v-am răspuns și la întrebarea cât costă.
În mod normal, firmele grupează turiștii care vor să meargă pe același traseu (sunt câteva posibilități), cu aceeași durată. În cazul nostru, am aflat în ziua 0, cea în care ne-am văzut cu ghidul, că vom fi doar noi doi. Vorba lui, "a fi grupat cu niște necunoscuți poate fi sursa unor prietenii frumoase sau a unor mari frustrări". Până la urmă am fost foarte mulțumiți că am avut un tur privat. Practic, am fost Sebi și cu mine ca turiști, plus 11 oameni de la Monkeys: un ghid principal (George), doi ghizi asistenți (Robert și Dula), un bucătar și 7 porteri.
Ce a trebuit să cărați voi? Ghiozdanele mici, cu apa și gustările zilnice. În rest, porterii cară cortul turiștilor, cortul ghizilor, cortul porterilor, mâncarea și apa tuturor, bagajul mare al turiștilor, cortul de luat masa și, la cerere, toaleta privată și cortul ei (a fost cazul pentru noi). În principiu, porterii vor căra 15kg pentru fiecare turist (obiecte personale, cum ar fi haine, încălțăminte, saci de dormit etc.). La alte firme, vor căra doar 9 kg per turist, ceea ce e absolut insuficient din punctul meu de vedere (soluția e să mai plătești un om, dacă ai prea multe kilograme de dus).
Cum arată o zi tipică? Cât ați mers în fiecare zi? Dar în total? Cât durează? În funcție de traseul ales, excursia durează 5-9 zile. Cei care s-au crezut zmei au făcut traseul în 5 zile (3 la urcare și 2 la coborâre) sau 6 zile și probabil au avut rău de înalțime. Noi am făcut traseul în 7 zile (5 la urcare și 2 la coborâre), ceea ce ne-a permis să fim aclimatizați și odihniți și să ajungem în vârf cântând. În funcție de traseul pe care îl alegi, zilele pot arăta diferit. Pentru amatorii de detalii (ăștia-s cunoscătorii 😏), am făcut traseul Lemosho, în total 70 de km.
Cum v-ați antrenat? A fost greu? Eu am mers la sala de 3 ori pe săptămână, cu antrenor personal, timp de 7 săptămâni înainte de excursie. Am mers și la masaj de 2 ori pe săptămână. Sebi a alergat 5-7 km pe zi, de 2-3 ori pe săptămână. Iar împreună am făcut câteva drumeții de weekend: Piatra lui Lucaci, Scărița Belioara, Piatra Secuiului, Vârful Vlădeasa... De asemenea, am urcat pe scări până la etajul 7 timp de două luni. Cred că am fost foarte bine antrenați. Nu ni s-a părut nimic foarte greu pe Kilimanjaro (pentru mine, coborârea de vârf a fost cea mai dificilă parte a traseului). A contat și că am mers suficient de mult la munte în trecut și că am fost obișnuiți să mergem cu cortul.
Câteva secrete pentru cei care vor să urce? Alegeți un traseu de 7 zile, nu mai scurt. Luați cu încredere medicamentul împotriva răului de înălțime (substanța activă e acetazolamida; noi am primit rețetă de la medicul de familie și l-am găsit în farmaciile mai mari din Piața Mărăști - nu se găsește peste tot). Închiriați o toaletă privată pentru 2-3 persoane. Noi am plătit 150$ pentru asta - bani bine cheltuiți! Investiți în echipament de calitate (poate voi face o postare numai despre lucrurile pe care le-am luat cu noi). Ca pont, vă recomand cu drag să vă luați saltele extra cu voi (chiar dacă veți primi și de la firma cu care urcați).
Jurnalul video se găsește aici.
În rest, am ținut un jurnal la fața locului, iar în zilele care vin, voi transcrie din el, pagină cu pagină, în funcție de câtă răbdare găsesc (am 38 de pagini de note…) :)
Ținem să le mulțumim tuturor celor care au donat pe Galantom pentru Magic Camp, cauza nobilă care ne-a motivat și mai mult să ajungem în vârf. Apelul nostru a fost ca donatorii să doneze 0,01 RON pentru fiecare metru cucerit. Ne-am atins peste 50% din obiectiv. Mulțumim!
