Se afișează postările cu eticheta Bon Jovi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bon Jovi. Afișați toate postările

luni, 18 iulie 2011

City break: Bucureşti. Episodul 2 - Bon Jovi

N-am cum să scap fără să vorbesc despre concert. Unul pe care îl aşteptam de 15 ani. Şi a venit, în ziua de graţie 10 iulie 2011. Ca să fiu sigură că nu-l ratez, mi-am luat bilete din februarie. 180 RON. La "normal circle". Eu şi alţi 50.000 de oameni...

Şi a venit ziua de graţie, cu o căldură de nesuportat. Mi-am promis că nu mă duc să mă izbească soarele Arabiei în cap ca o sabie, deci că o să merg la o oră decentă la faţa locului. Mă aşteptam ca Bon Jovi să înceapă să cânte pe la vreo 22.00, deci mi se părea decent să apar pe la 20.00 pe acolo. Din fericire, am avut insipiraţia să o sun pe Sanda (îi pomenesc numele, pentru că ştiu că citeşte:) şi am aflat cu stupoare că trupele din deschidere au început să cânte la 18.30. Deci - fuga fuguţa spre Piaţa Constituţiei. Am ajuns pe la 19.00, mi-am luat apă de pe bulevard de la Mic.ro şi am băut-o înainte să intru. Asta pentru că era năduşeală şi pentru că am stat o oră la rând să intrăm. Şi cum stăteam noi la coadă - şi eram ameninţaţi de către bodyguarzii băgători de seamă că o să ni se ia aparatele foto - mi s-a părut că aud nişte aplauze mai intense din partea publicului, în depărtare... Eh, zic, o fi bună trupa din deschidere (cele două trupe au fost selectate de public printr-un concurs la Rock FM). Şi, câteva minute mai încolo, mi se pare că aud "Shot through the heart and your to blame, darling, you give loooove a bad name...". Şi atunci a început lumea să se agite, să fluiere în spatele nostru, să nu mai aibă răbdare. Deci concertul a început la 8 fix, pe lumină, şi mulţi au fost surprinşi - spun asta pentru că în drumul spre coadă am lăsat în urmă sute de oameni care stăteau şi aşteptau pe bulevard (şi înclin să cred că 95% dintre ei aşteptau să intre la concert). Oricum, cine stătea pe bulevard cu faţa spre Casa Poporului n-a auzit mai nimic.

După ce treceai de prima barieră, ajungeai la a doua, unde îţi arătai biletul şi ţi se controla geanta. Mi-am ascuns aparatul cât de la fundul traistei s-a putut, dar mâinile dibace ale controloarei l-a găsit. Cred că dacă privirile ar fi putut ucide, aş fi fost condamnată deja. Mă gândeam că dacă îmi comentează, fac o nenorocire. Doar că nu mai era timp pentru percheziţii de genul ăsta cu sute de oameni nervoşi că nu pot trece de barieră. Deci am trecut, într-un final, şi am ajuns în normal circle pe a treia melodie.

Odată ce am prins rădăcini - poate la 100 m de scenă? - am făcut poze şi filme pe care nu le-am downloadat încă. În prima parte a concertului n-am prea recunoscut melodiile, şi parcă lucrurile nu erau ideale. După aceea au scos la înaintare piesele bune. It's my life, Runaway, Bad medicine, Bed of roses, I'll be there for you. Mi-a plăcut că s-au jucat cu piesele evergreen şi au cântat şi Old time rock 'n roll (pe care n-aş fi ştiut-o dacă nu m-aş fi uitat atâta la American Idol). Şi după aceea au făcut o pauză de maxim un minut. Şi eu n-am fost pe fază, dar după au cântat piesa mea preferată de la ei (ex aequo cu Always) - Someday I'll be Saturday night. În visele mele - şi cele din somn, şi cele cu ochii deschişi - mă vedeam întotdeauna cântând piesa asta live cu Bon Jovi, pe scenă. Ei, acum am cântat-o live - şi pe o rază de mulţi metri nu cred să fi fost cineva să ştie versurile - doar că el era pe scenă şi eu mă filmam în mijlocul publicului...Mno, mai puţin decât ideal, dar va trebui să găsesc - de preferinţă mai devreme decât mai târziu - nişte mecanisme de coping.

A doua parte a concertului - începând cu Someday I'll be Saturday night - a fost genială. Bisul a durat 40 de minute - cred că mult mai mult decât şi-au propus ei iniţial. Şi au încheiat apoteotic, cu Twist and shout. Dacă nu se făcea ora 23.00 (când probabil a expirat autorizaţia de la Primărie), cred că ar mai fi cântat vreo 20 de minute. De exemplu, n-au cântat This ain't a love song, Blaze of Glory, Lie to me...

Deci, că deja m-am cam întins: organizarea la intrare a fost proastă (erau nişte străini care ziceau, resemnaţi, că peste tot în regiune organizarea e la fel), dar trebuie să salut instalarea acelor ecrane imense, care îţi permiteau să vezi bine şi de la 150 de m. Dar ecranele ţin de trupa Bon Jovi, iar organizarea - de românii noştri...

Câteva observaţii de culoare:
- era plin de bulgari pe acolo, care bulgari insistau să-şi afişeze steagul peste capetele oamenilor şi să blocheze vederea celor mai din spate; noi, ăştialalţi, i-am dezvăţat rapid de prostul obicei. Mă bucur că Bon Jovi a luat pe Bed of roses un steag românesc, că altfel ne trezeam cu un scandal diplomatic. Sau cel puţin mediatic, de genul "Îi mulţumesc doamnei ministru"...
- a lucra la Guvern sau la Parlament vine cu nişte beneficii în natură: erau zeci de oameni care vizionau concertul de pe clădirile ministerelor din jur şi mai ales de pe terasa Casei Poporului.
- cei de la zona VIP stăteau lejer pe scaun, dar erau la 75 de m în spatele meu, deci cel mai bine e să fii la golden cirle, nu la VIP
- după concert am rămas în centrul vechi. Noi - eu şi Sebi - şi încă 10.000 de oameni. Două ore mai târziu, am luat un taxi, iar şoferul era uimit de câtă lume mai avea de dus acasă. Şi ne-a mai zis un detaliu interesant - tocmai dusese acasă un bodyguard care i s-a lăudat că a făcut o căruţă de bani lăsând oamenii să intre la VIP cu 100 RON în loc de 600. Alt job cu beneficii...