18 decembrie 2022
Traseu: Karanga (3995 m) > Barafu (4673 m)
Traseul din ziua 5 e de doar 4 km. Aș spune că a fost ca în prima zi: ușor și relaxant. Am plecat la 8:45 și am ajuns la 11:15. Barafu e ultima tabără înainte de asaltul vârfului. A fost relativ aglomerată. Tot felul de turiști treceau printre corturi, ceea ce nu s-a întâmplat până acum. Barafu înseamnă "gheață" în swahili.
Micul dejun a fost ce am comandat noi: ouă fierte, clătite, pâine prăjită, ceai.
Înainte de scurtul traseu pe care îl aveam de făcut, echipa ne-a pregătit tradiționalul moment artistic. Unor turiști li se cântă înainte de plecare, pentru noroc, altora în a doua zi dimineața... în cazul nostru, George a amânat momentul până când a găsit o zi fără stres și cu vreme bună de dimineață.
Nu are sens să povestesc cântecele; vă las să vă uitați pe canalul meu de YouTube. Știam deja Jambo Bwana (iar ei au fost foarte surprinși că știu versurile și le mai și înțeleg), dar nu știam cântecele specifice (și apropo, nici azi nu înțeleg ce zic oamenii ăia). Repertoriul echipei consta în: Jambo Bwana, Kilimanjaro, Churra și ceva cântec de laudă pentru turiști. Iar eu le-am zis că îi mai învăț ceva: We Will Rock You, de Queen. Ne-a ieșit destul de bine, așa cum intenționa Brian May - e un cântec cu un ritm pe care îl prinde repede oricine.
A fost și momentul pentru o serie de poze cu echipa, cu Kili în fundal.
Pe ansamblu, o dimineață foarte agreabilă.
Prânzul l-am luat în tabăra Barafu. Ne-am bucurat tare când am auzit că primim gulaș.
- Gulaș?! Mâncare tradițională de la noi din Transilvania! Una dintre mâncărurile noastre preferate. Hai să ne comparăm rețetele!
Și am așteptat cu nerăbdare să ni se aducă mâncarea. Sebi nu era în cortul de luat masa, ci stătea pe un scaun de camping în apropiere, bucurându-se de soare. Am strigat după el:
- Ghici ce e în gulașul tanzanian!
- Vită?
- Ăăă... poate, să zicem, da. E ceva carne.
- Cartofi?
- Da.
- Morcovi?
- Da.
- Ardei?
- Da.
- Ceapă?
- Da.
- Mno, e bun.
- Dar, stai! Ce altceva crezi că mai e aici?
- Ăăă... banane?
- Da. Astea-s bune. Oricum au gust de cartofi. Altceva?
- ...?
- Mazăre.
- Nu foarte inspirat...
- Auzi, nici nu e rău. Mai zi și altceva.
-...?
- Vinete.
- Nașpa.
- Și piesa de rezistență... spaghetti.
- Ceeee?!
- Un fel de tot ce mai avem la noi.
Scârba de pe fața lui Sebi când se servea cu "gulaș" e unul dintre cele mai amuzante momente pe care le-am prins pe cameră în excursia asta.
Le-am zis ghizilor să nu mai numească mâncarea asta gulaș. Să-i zică mai bine "tocană cu de toate". Și le-am zis cum se face gulașul la el acasă.
De remarcat că și azi George mi-a cărat bagajul pe jumătate de traseu, iar Machame i l-a cărat pe al lui. Machame auzise că la finalul zilei de obicei mă plâng de dureri în zona cervicală, așa că s-a gândit cum poate el să facă să mă simt mai confortabil. Dragul de Machame...
Ajunși așa de repede în tabără, a trebuit să ne planificăm atacarea vârfului. Ziua 5 o fi ușoară, dar e o zi fără noapte. Sau, mă rog, o zi cu o noapte cât se poate de activă.
În tabără, ne-am scăldat în soare (alternativa era să stăm în cort și să ne topim de căldură), am tras un pui de somn, mi-am creat un playlist pe Spotify pentru a mă motiva în timpul urcării, am scris în jurnal, am stat de vorbă cu cuplul de americani pe care i-am întâlnit la aeroport și la Lemosho Gate, ne-am încărcat bateriile de la panourile solare portabile (le-am încărcat și membrilor echipei telefoanele), am vorbit mult cu ghizii și... am mâncat des.
(aia din spate e toaleta din Africa aflată la cea mai mare înălțime)
Cina a fost la ora 17:00. A constat în supă de dovleac, macaroane cu sos de legume și ciuperci, și ananas proaspăt ca desert.
Am avut și un briefing important, despre ce ni se poate întâmpla în timpul ascensiunii: dureri de cap, amețeli, vărsături. Dacă ajungi să ai nevoie de tubul de oxigen, te coboară imediat, fără drept de negociere. Ghizii ne-au felicitat pentru traseul de până acum și ne-au spus că avem 80% șanse să ajungem în vârf. Mi s-a părut cam puțin. Mai ales că ei se laudă fiecare cu 97-98% rată de succes în turele lor. Să fim noi cei care le strică statistica? În orice caz, eu le-am zis că dacă unul dintre noi poate urca iar celălalt trebuie să se întoarcă, unul dintre ghizi să-l ajute pe cel care poate să continue. Sebi a zis că ambii trebuie să ajungem în vârf, "fără discuție".
Ca anecdotă, l-am întrebat și pe Dula ce rată de succes are. Cam 97%.
- OK, dacă ai urcat cam cu 100 de oameni, care sunt ăia 3 care nu au reușit?
- A fost odată un turist de vreo 75 de ani, care a venit cu copiii lui, o femeie și un bărbat. Copiii i-au spus în tabăra asta că ei nu mai vor să urce. Așa că n-a mai urcat nici el, deși și-ar fi dorit să încerce.
Eu le-aș fi zis:
- Fuckers, așteptați-mă aici noaptea asta. Ne vedem dimineață. N-am venit până aici să renunț fără a încerca măcar să ajung în vârf.
După ora 18:00 am avut program de voie, cu recomandarea de a dormi cât putem de mult, fără a ne gândi la ceas. După briefing, ne-am tot aranjat bagajele, așa că s-a făcut 19:30 până ne-am pus să dormim. Se pare că eu am dormit de la 21:00 la 22:00. Sebi n-a dormit deloc.
Trezirea oficială era programată pentru ora 23:00.
