Străini în noapte

Anul acesta am mers la teatru o dată pe lună. Asta e o medie muuuuult mai bună decât în ultimii 18 ani de când stau în Cluj. E cam cât mi-am propus când eram studentă.

Alaltăieri am fost la Cinema "Florin Piersic", să-i văd pe Florin Piersic și pe Medeea Marinescu în "Străini în noapte". Piesa a fost scrisă de Eric Assous și reprezentația încă păstrează regia lui Radu Beligan.

Pot să spun că, în primele 70 de minute ale piesei, aveam o voce interioară care îmi spunea: "asta e cea mai faină piesă de teatru pe care am văzut-o vreodată. Cele mai spumoase dialoguri. Cei mai fermecători actori. N-aș vrea să se mai termine". La un mic intermezzo chiar m-am speriat că s-a terminat. Dar apoi...dar apoi a venit încă un twist, încă o răsturnare de situație în scenariu. Ce ar numi englezul one twist too many. Adică a venit o răsturnare care a răsturnat toată piesa și a pus-o în cap. Mi se pare un twist patetic. Poate asta se și urmărește - să-și etaleze actorul și registrul tragic. Doar că pentru mine a fost o mare dezamăgire. Mi-aș dori să se scrie varianta alternativă a scenariului, în care rămânem în zona comediei.

În fine, nu e vina actorilor. Ei au fost minunați. Pe Florin Piersic l-am regăsit la fel de tânăr cum îl știam de la televizor. Mai știți când povestea el de toate ore în șir la "Duminica în familie"? Cum nu văd așa de bine de la distanță, și cum îl văzusem pe Junior luna trecută, mi s-a părut în anumite scene că e la fel de tânăr ca fiul lui. Oricum, m-am bucurat să-l aplaud pe Florin Piersic in cinematograful "Florin Piersic"... Totuși, finalul ăla... nu pot să nu mă gândesc că, în două instanțe clasice, poanta cu Piersic e: "era tat-su, mă"!