Hotărât lucru: Italia e cea mai frumoasă ţară în care am fost până acum. Săptămâna petrecută la Roma şi Florenţa a fost minunată. Aş putea să povestesc pe 10 pagini, dar cred că ar fi mai bine să vă convingeţi singuri. Voi spune doar că Roma e senzaţională (cel puţin eu am fost foarte impresionată de istoria şi monumentele ei), iar Florenţa e foarte şic, intimă, medievală şi modernă în acelaşi timp (şi mai accesibilă ca preţuri decât Roma). Cu siguranţă, vreau să revin şi vreau mai mult. Probabil iau un Wizzair de weekend spre Milano, cândva anul ăsta... Am şi chestii negative/ciudate de spus, dar le-aş lăsa pe alt post... Oricum, de acum mă pun pe căutat filme făcute la şi despre Roma.
luni, 19 mai 2008
miercuri, 7 mai 2008
Nu uitaţi de 2%!
Până în 15 mai mai puteţi direcţiona 2% din impozitul pe care îl plătiţi statului către un ONG, o bursă privată sau un cult. Dacă aveţi venituri doar din salarii, trebuie să depuneţi la Finanţe declaraţia 230 şi fişa fiscală pe 2007, iar dacă aveţi venituri şi din alte surse, trebuie să completaţi declaraţia 200. Ceea ce vă interesează e ultima secţiune a declaraţiei. Dacă sunteţi în a doua situaţie, e obligatorie depunerea declaraţiei, dar problema e că majoritatea sunt în prima situaţie şi nu sunt obligaţi să depună declaraţia de venit. Prin urmare, faceţi un efort şi mergeţi până la Finanţe. Primiţi formularele acolo sau le puteţi descărca de pe site-ul ANAF.
Eu susţin campania 2% pentru SMURD, iar dacă vi se pare şi vouă util, găsiţi aici datele pe care trebuie să le treceţi în declaraţie.
PS: Vreau să fac explicit faptul că dacă aveţi venituri şi din salarii şi din alte activităţi, pentru a redirecţiona cei 2% trebuie să depuneţi atât D 230, cât şi 200 (mie nu mi-a fost clar până când n-am ajuns la ghişeu). În plus, am aflat că nu trebuie să depui personal declaraţia (deci puteţi stânge declaraţiile semnate de la toţi prietenii şi poate să le depună o singură persoană), însă trebuie să o depui la un ghişeu ANAF din localitatea de domiciliu. Deci, vă puteţi trimite părinţii, fraţii, surorile, prietenii să v-o depună, dacă ei locuiesc în localitatea de domiciliu şi voi nu.
PPS: Am aflat că fişa fiscală nu e obligatorie şi că la Cluj se primeşte D 230 şi fără ea...Ceea ce e normal, că angajatorul a depus-o deja pentru tine...
PPPS: Am formularele şi vi le trimit, dacă vreţi...
Posted by Lavinia at 10:44 0 comments
marți, 29 aprilie 2008
Prizonieră a televizorului...
Sunt în vacanţă până în 5 mai, motiv să petrec câteva zile în Ocna-Mureş. După ce m-am uitat 2 zile excesiv la televizior, am vrut să merg în curtea şcolii să joc un pic de tenis la perete. M-am echipat corespunzător, dar, pe când să plec, mi-am data seama că părinţii m-au închis în casă şi nu mi-au lăsat cheie... Fapt care m-a readus în faţa televizorului...
Din canal în canal, am ajuns pe Pro Cinema, unde rulează înregistrările emisiunilor lui Teo de acum 4 ani (chiar dacă de atunci Teo a schimbat cel puţin 2 televiziuni...). Şi am văzut o înregistrare care acum mi se pare emoţionantă - anume una în care printre invitaţi era şi trupa Compact, în formulă completă. În mai puţin de un an de la acea emisiune, Compact urma să-şi piardă 2 membri...Şi Teo Peter şi Emil Laghia au avut un sfârşit tragic şi violent. Ce ţi-e şi cu viaţa asta...
Posted by Lavinia at 13:32 0 comments
vineri, 25 aprilie 2008
Cele mai frumoase locuri din România
Lansez o întrebare dificilă, la care aştept răspuns subiectiv, dar argumentat: care e, în opinia voastră, cea mai frumoasă zonă din România? Dintre cele pe care le-aţi vizitat, nu din ce aţi văzut la televizor...
Mie întrebarea mi-a venit o dată cu răspunsul. Am făcut ieri cu maşina traseul Cluj-Miercurea Ciuc şi retur şi am fost foarte impresionată de peisaj şi de cât de bine arătau satele în judeţul Harghita... Locurile alea au făcut să-mi vină în minte poezii de Blaga pe care le credeam uitate. Drumul a fost presărat cu localităţi dublet (am trecut, de pildă, prin Satu Mare, Ilieni şi Lupeni!!!), şoseaua a fost excelentă (cu excepţia dureroasă a trecerii prin Turda şi Ordorheiu Secuiesc), iar mâncarea şi servirea de la Pensiunea Lobogo m-au determinat să las un bacşis de 5 lei la o consumaţie de 15 (pentru cei care nu mă cunosc aşa bine, ţin să precizez că sunt foarte exigentă când e vorba de servirea în restaurante şi de aceea las rar bacşiş)... În concluzie, o experienţă care m-a surprins foarte plăcut...
Deci: voi despre ce zonă îmi povestiţi?
Posted by Lavinia at 15:44 6 comments
Labels: visit Romania
Pauză lungă, vizitatori interesanţi...
N-am mai scris de ceva vreme, pentru că am fost foarte ocupată. Am fost la Bucureşti o săptămână, am fost implicată într-un accident cu un tir, am ajuns şi pe la Miercurea Ciuc (despre acest drum voi scrie un post cât de curând)...
Acum, într-un moment de răgaz, mi-am amintit de Google Analytics, de care uitasem pentru o perioadă. Ca de obicei, cel mai interesant e să văd prin ce chei de căutare au ajuns vizitatorii la mine. Iată-le pe cele mai simpatice dintre toate:
- ce inseamna cat fetele sunt pe stop
- cum se lipeste teflonul
In rest, in topul cuvintelor cheie care-mi aduc trafic sunt numele meu, Carla Bruni, cersetorii din Cluj, anacoluturile, ridicarea masinilor abandonate, Barcelona, inmatricularea masinii...
Posted by Lavinia at 15:35 0 comments