vineri, 18 iulie 2008

Analytics

Se vede treaba că am fost foarte ocupată în ultima vreme, dacă au trecut vreo două luni de când nu m-am mai uitat pe Google Analytics, un instrument care mă captiva... Am intrat azi, totuşi, ca să văd cum a mai ajuns lumea pe blogul meu. Am constatat că, pentru prima dată, traficul direct e mai slab decât cel prin referinţe şi, mai ales, decât cel venit prin motoarele de căutare. De asemenea, pentru prima dată cei mai mulţi vizitatori nu vin din Cluj-Napoca, nici din Bucureşti, ci din Sighişoara. O altă premieră - am accesări din mai mult de 5 ţări. Ba chiar din localităţi de care n-am auzit până acum (cum ar fi Kirkland, Picatinny Arsenal, Pawtucket, Prince Rupert, Dalmine, Noale, Le Plessis Robinson, Puteaux).

În ceea ce priveşte cheile de căutare, numele meu e pe locul 2, după Cele mai frumoase locuri din România. Şi aici vroiam să ajung: în călătoriile pe care le-am făcut în ultima lună pentru traininguri, am descoperit şi alte locuri de pus pe listă. Într-un post viitor.

joi, 17 iulie 2008

Ce nu face omul pentru a fi pe listă...

De ceva vreme ţin în mine o poveste despre absurditatea ţării/judeţului în care trăim. Din păcate, nu pot spune că m-am împotrivit cu tărie acestei absurdităţi, dar măcar vreau să mă revanşez scriind despre ea. Să vedeţi...

S-a ivit nevoia de a avea un medic de familie în Cluj. De altfel, de aproape 2 ani virez contribuţiile mele pentru asigurările de sănătate spre Cluj, deşi de apelat am apelat tot la o doctoriţă din Ocna. Neconcordanţa a apărut din cauza isteţimii unui contabil, care a presupus că, dacă am buletin de Cluj, am şi medic aici (adeverinţa medicală prezentată la angajare era de la doctoriţa din Ocna, dar, no...). Aşa. Şi ziceam că dacă doamna doctor din Ocna tot nu beneficiază de pe urma mea, să intru în normalitate. Prin urmare, am zis să merg la un medic de aici. Am găsit prin recomandări pe cineva şi am sunat-o. Mi-a zis că-mi trebuie o adeverinţă de la locul de muncă (cum că sunt angajată din data D şi că angajatorul virează contribuţiile pentru mine), vizată de CAS Cluj şi o copie după buletin. Nu pare mare lucru, nu? Mi-a zis mie Hudrea odată că a trecut printr-o procedură mai dificilă la CAS, dar n-am reţinut clar despre ce era vorba (ceva cu plata a 6 milioane întrucât, chipurile, masteranzii nu sunt studenţi)...

Prin urmare, îmi fac adeverinţa la serviciu, iau şi o copie de buletin şi merg la CAS. Stau la coadă 40 de minute. Între timp citesc anunţuri cu actele necesare. Că e diferit dacă eşti şomer, salariat, aparţinător, dacă ţi-ai schimbat locul de muncă în ultimii 5 ani etc, etc. Trece timpul şi intru. Doamna funcţionar e drăguţă. Se uită pe buletin şi mă întreabă ce am făcut în ultimii 5 ani. De fapt, o interesează perioada dintre încheierea studiilor şi angajare. Concret: dacă am avut contribuţii la buget neîntrerupt în ultimii 5 ani. Eu aveam o perioada de pauză între luna iunie 2006, când am terminat masterul, şi octombrie, când am reînceput să predau la facultate. Conform adeverinţei mele, care arăta angajarea cu carte de muncă în noiembrie 2006, se vedea o pauză în perioada iulie-octombrie 2006. Ca atare, doamna funcţionar îmi spune că trebuie să îmi scot un certificat fiscal, care să arate ce venituri am avut în ultimii 5 ani şi, eventual, să aduc acte justificative pentru acea lună octombrie când eu susţineam că mi-am plătit contribuţiile. Şi să aduc diploma de licenţă şi de master, ca să dau o justificare vieţii mele de până în 2006. Odată intrată în posesia acestor acte, urma să mă întorc, să mi se calculeze restanţele şi penalităţile (da, da, chiar aşa), să le plătesc şi apoi să primesc ştampila. Am fost şocată să aflu de penalităţi, pentru că nu le-am înţeles rostul. Mi s-a spus doar că trebuie să am continuitate. Eu una nu accept imperativele. Bine, bine, trebuie. Dar DE CE? Am aflat că m-ar costa 33 de lei pe lună de non-contribuţie, plus amenda, cam încă pe atâta...

Am ieşit de acolo şi am început să-mi prezint în stânga şi-n dreapta revolta. Mama, mai conformistă de felul ei, mi-a zis că în definitiv, vreo 2 milioane sunt cât două consultaţii la o clinică particulară. OK, clinicile particulare sunt scumpe. Dar măcar ştii că plăteşti pentru un serviciu care ţi s-a prestat! Aici nu văd decât o jecmăneală. Adică eu, salariat, care acum am bani, să plătesc contribuţii pentru când n-am avut venituri şi când nici n-am beneficiat de servicii medicale?!? În fapt, am aflat că nu eram asigurată din momentul în care am terminat facultatea (până la 18 ani am fost în grija medicului părinţilor, apoi – a cabinetului studenţesc). Deci, dacă aş fi păţit ceva în perioada verii lui 2006, ar fi trebuit să-mi suport singură cheltuielile medicale. Care va să zică, în acea perioadă mi-am asumat un risc. Un risc care nu s-a produs. Atunci de ce să plătesc din urmă?! „Pentru că aşa e legea”. Prin analogie, dacă eu am maşină din 2004 şi nu i-am făcut CASCO până acum, compania de asigurări ar trebui să mă oblige să plătesc din urmă? Plus penalizări?

Evident, totul e aberant.

Cu toate astea, am decis să urmez procedura (cu gândul la obţinerea unui concediu medical, a unor consultaţii gratuite, a scrierii unui articol pe blog...alea, alea). Aşa. Şi mă duc să-mi scot certificatul fiscal. Mă întreabă la Finanţe de când am buletin de Cluj. Din 2006. „A...asta înseamnă că trebuie să-l cereţi din oraşul natal şi abia apoi, dacă nu acoperă toată perioada, veniţi şi la noi să vă dăm unul”...Deja era SF. Era clar că nu va „acoperi toată perioada”, pentru că din 2006 eu dau raportul cu veniturile şi contribuţiile la Cluj!!! Bun. Primesc certificatul de la Ocna. Făcut prost. Cu venituri 0 pe linie, din 2003 până în 2008, cu excepţia lui 2004. Mai mult, sumele înscrise sunt globale, pe ani. Deci nici urmă de veniturile pe lunile iulie-septembrie 2006. Nu-i nimic, că poate la Cluj sunt ăştia mai isteţi şi mi le dau pe luni. Mă duc să fac cererea, dar sunt trimisă la Judecătorie, după un timbru judiciar de 4 lei. Îl aduc, îmi iau un număr de ordine şi mi se spune să revin pe data înscrisă pe bilet (peste 7 zile). Revin, dar nu e gata actul. Să vin a doua zi. Mă duc – li s-a blocat sistemul informatic. Să mai merg şi a doua zi. A doua zi îl obţin (asta după ce mi s-a spus că n-am timbru judiciar la dosar; i-am zis foarte asertiv că eu l-am cumpărat o dată şi să se descurce, iar tipa s-a descurcat). Din punctul meu de vedere, e tot irelevant. Venituri globale + cât am dat la stat. Mă gândesc că-i mai util să merg cu fişele fiscale din 2006, ca să le arăt ce şi când am contribuit. Aici, altă problemă. Nu mai ţineam minte dacă am ridicat-o pe cea de la facultate, care arăta că am dat bani la stat în octombrie 2006. A urmat o corespondenţă cu secretara. Până la urmă mi-a găsit-o mama, printre hârţoagele de acasă. Buuun. Aveam cam tot ce-mi trebuia.

Mă întorc cu dosarul şi cu frustrarea amenzii ce urma la CAS. Coadă şi aer închis. Pe alocuri, miros de vaci şi de transpiraţie. Plus deodorante pestriţe. Zeci de oameni care stăteau să plătească pentru aceeaşi chestiune. De exemplu, mame cu copii în spital, care au aflat că trebuie să suporte cheltuielile din propriul buzunar, dacă nu plătesc pentru continuitate. Coada înaintează incredibil de greu. În camera 1A sunt 2 funcţionare şi 3 birouri. În timpul pauzei mele de masă îşi rezolvă problema maxim 6 oameni. Deci, nicio şansă. Studiez programul, ca să speculez o portiţă. Observ că miercuri se lucrează până la 19.00, ca să se compenseze pentru vinerea liberă (mă rog, fără program cu publicul). Merg săptămâna următoare miercuri seara. Surpriză: şi alţii doreau să speculeze breşa. În plus, lucra o singură funcţionară. În următoarele două luni, mi-am făcut un obicei din a trece pe la CAS la ora 5, înainte de a merge acasă. Mă gândeam că poate-poate, într-o zi, va fi mai puţină aglomeraţie în ultima jumătate de oră de program. M-am înşelat.

Am decis apoi să adopt o nouă abordare. Să merg dimineaţa şi să încerc sistemul numerelor de ordine (care numere îşi pierd valabilitatea la ora 14.00). Cum programul începe la ora 9.00, am mers într-o dimineaţă acolo la 8.45, numai ca să aflu cu surprindere că bonurile s-au terminat. Se dăduseră 65 şi puteam încerca să vin la neve după ora 14.00. Bine, deci e pe sistemul „cine se scoală de dimineaţă”... A doua zi am fost acolo la 8.00. Atâta doar că oamenii se puseseră la coadă de la 7.30 şi stăteau îngrămădiţi în uşă, aşteptând ca portarul să împartă, la 8.30, bonurile. În cazul în care aveţi impresia că v-aţi pierdut în detalii, da: oamenii merg acolo la 7.30, îşi iau bonurile la 8.30, aşteaptă să înceapă programul la 9.00 şi aşteaptă să le vină rândul cine ştie când, să dea la stat, pentru nimic, nişte bani. Unii mai pleacă şi se întorc pe când speră să le fi venit numărul. Atâta doar că, la întoarcere, pot nimeri în pauza de arhivare, în pauza de masă sau după expirarea numărului. Odată ce m-am prins de toate aspectele astea, în ziua în care am ajuns la 8.00, l-am rugat pe un băiat să-mi ia şi mie un număr şi să mă sune când crede că mai sunt 15-30 minute până când aş putea intra. A fost salvarea mea. Am primit telefonul, iar din momentul în care am ajuns acolo a mai trecut (abia) o oră şi am intrat! I-am spus doamnei că mă bucur foarte tare să o revăd, după două luni. A gustat gluma (ţin să precizez încă o dată că tipa la care am nimerit era super OK, pe când colega ei era o isterică) şi mi-a făcut calculul. Circa 150 RON (pentru iulie-septembrie 2006). Am reuşit să plătesc în aceeaşi zi şi mi-am şi obţinut ştampila care confirmă faptul că am calitatea de asigurat. Mi-am dat seama, de asemenea, că aş fi putut evita situaţia dacă m-aş fi declarat şomeră imediat după terminarea facultăţii. În acel caz, mi s-ar fi plătit şi contribuţia şi aş fi primit şi indemnizaţie. Aşa, am plătit eu.

La final, am fost de-a dreptul fericită. Coşmarul luase sfârşit. Oricum, am rămas cu multe poveşti de la statul la coadă şi cu multe frustrări. Am văzut cum sunt umiliţi oamenii pe banii lor şi cum unii funcţionari îşi bat joc de ei în ultimul hal. De exemplu, o doamnă a fost trimisă acasă după 5 ore de coadă, pentru că adeverinţa ei de la firmă nu avea număr de ieşire. O alta, din Turda, a ajuns să i se calculeze amenda, i s-a zis suma, dar nu i s-a dat chitanţa. A mers să plătească la casierie, dar nu avea pe baza a ce să plătească. A mers înapoi la isterică şi aia i-a zis că era treaba ei să ceară chitanţa. Şi deci să revină a doua zi. Ceea ce, biata femeie a făcut... (da, în caz că nu e clar, toţi locuitorii judeţului trebuie să vină la dijmuire la „centru”.)

Sunt 1000 de întrebări legate de situaţia asta. În primul şi în primul rând, de ce să plătesc pentru ce nu am consumat? În al doilea rând, dacă nu am niciun ban (nu-mi găsesc un loc de muncă şi mi-a expirat şi şomajul), de unde să dau la CAS 33 de lei pe lună? Ce să fac pentru ei? Să fur? Să dau în cap? În al treilea rând, dacă oamenii tot stau ca vitele să plătească (la cât de conformişti şi de supuşi faţă de autoritate suntem, mai că merităm lucrurile care ni se întâmplă), de ce nu se gândeşte directorul instituţiei să facă normarea muncii? Adică să mai angajeze un funcţionar-doi, că banii vin gratis, din plin...În al patrulea rând, de ce e Clujul stat în stat? În alte judeţe nu există prevederea asta, dar se pare că ăştia ai noştri sunt mai isteţi şi ştiu cum să stoarcă banii de la oameni.

Nu în ultimul rând, eu aleg să cred în întâmplările frumoase din filmele americane. Mai exact, în acele poveşti cu oamenii de rând care au o nemulţumire şi o prezintă spre rezolvare congress(wo)manului lor. Asta voi face şi eu. Voi contacta deputaţii şi senatorii de Cluj, le voi atrage atenţia asupra acestei prevederi şi voi vedea ce se întâmplă. Mă tem că mai nimic (decât un mail politicos de la vreo secretară). Oricum, aştept să fiu surprinsă. Poate există, totuşi, în Parlament, şi oameni care îi reprezintă pe cei care i-au votat.

marți, 15 iulie 2008

Up-date campania anti-rable

Poate unii dintre voi îşi amintesc entuziasmul cu care anunţam că am raportat o rablă la Primărie şi că instituţia în cauză a trimis în termen de 7 zile doi agenţi să constate şi să someze... Între timp, în termenul legal de 30 de zile, am primit şi o scrisoare în care eram anunţată că rabla stă într-adevăr abuziv acolo şi că va fi ridicată. Toate astea se întâmplau în luna martie. Între timp, sătulă să mai aştept ziua cea mare, am mai sunat o dată la Primărie. Mi s-a spus că mai durează. Până la 6 luni, chiar. Motivul ar fi procedura anevoioasă. De exemplu, se doreşte evitarea situaţiei în care proprietarul îi dă în judecată "că aveam zeci de milioane în maşină" (sic! sic! sic!).

Prin urmare, mie mi-e clar că acest serviciu public nu funcţionează. Aşadar, dle. Boc, dacă tot semnaţi frumoasa scrisoare de înştiinţare, n-aţi dori să vă mişcaţi mai cu talent? Daţi un telefon de la Bucureşti or something...

joi, 3 iulie 2008

To have or not to have...

...CV pe blog?

O colegă m-a întrebat de ce nu am CV-ul pe blog. Eu am zis că am o scurtă descriere şi că e de ajuns pentru un blog personal. Ar fi oare cazul să folosesc acest blog şi în scop profesional? Pentru a mă găsi clienţii, recruiterii, persoanele cu interese similare? Şi atunci poate ar trebui să scriu mai mult despre training şi, eventual, mai puţin despre lucruri diverse? Voi ce ziceţi?

miercuri, 2 iulie 2008

Chestii

1. Încep tot cu presa. Ia uitaţi logică:
"Conform informatiilor oferite de Politia Rutiera Salaj, soferul autocisternei are 22 de ani si lucreaza pe masina implicata in accident doar de 4 luni, motiv pentru care politistii nu omit posibilitatea ca soferul sa fie lipsit de experienta." (monitorul)

sau

"Faptic, traficul de pasageri a crescut spectaculos, cu 80% faţă de anul trecut, aspect care nu a trecut neobservat de ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, care a declarat cu ocazia vizitei făcute la Cluj: Creşterea numărului de pasageri de la 380.000 la 900.000 este spectaculoasă. Dezvoltarea Clujului este legată de Aeroport, iar noi vom sprijini acest lucru.” (Cetăţeanul clujean)

2. În locul singurei biblioteci în care se găseau cărţile mele, Biblioteca Academică, de pe Şincai, s-a deschis un magazin de haine second hand...

3. Revista Cariere este extra nice. Nu ştiu prin ce împrejurări am ajuns în baza lor de date, dar de câteva luni primesc revista gratis. E super fain!

4. Nu ştiu ce dracu s-a întâmplat, dar de câteva zile tot primesc mesaje de la hi5. Eu, care m-am ţinut departe de reţeaua respectivă şi care am şi uitat că am cont. De fapt, primesc zeci de mesaje pe zi, adresate lui Darlaci. De la oameni care mi-au acceptat cererea de prietenie. WTF is going on? Cum scap?