Oximoron

O dată la 4 ani tot ce-i mai frumos în sport se petrece intensiv, în acelaşi loc... Olimpiada mi se pare cel mai frumos concurs din câte există. Ceremonia de deschidere e singurul show fastuos pe care rezist să-l urmăresc. Acumulez cu nesaţ şi respect simbolurile Olimpiadei (de la idee, la cercuri, la oameni şi întâmplări). Aş fi în stare să văd toate transmisiunile. Pe unele, chiar şi în reluare. De mai multe ori. Citesc biografiile sportivilor. Memorez esenţa fiecărei ediţii. Ce se întâmplă anul ăsta, e, însă, unic. Avem o ţară-colos care restrânge drepturile cetăţenilor săi şi le încalcă pe ale altora, dar care excelează prin organizare. Dar controversa legată de China e secundară pentru acest post. Ce mi se pare trist şi ieşit din comun e războiul din Georgia. Nu intru în analiza lui. Ştiu doar un lucru: că încalcă un principiu sacru. Acela că în timpul Olimpiadei, orice conflict armat încetează. Ce păcat că am pierdut spiritul Greciei Antice!

Acalmie

No, am fiert în suc propriu şi mi-am revenit. De altfel, mi-am dat seama că revolta mea împotriva CNAS a trecut prin fazele doliului (negare, furie, tânguire, acceptare). La final, mi-am recunoscut neputinţa. Cipri mi-a zis nişte lucruri pe care n-am vrut să le accept la început, dar care par, în retrospectivă, foarte înţelepte şi rezonabile:

1. Nimeni nu poate învinge sistemul din exterior. Am reacţionat, am sărit cu 3 contraexemple, dar m-am combătut singură. Primul contraexemplu la care m-am gândit e cel al unei femei din Bucureşti care a obţinut ca indemnizaţie de maternitate nu 600 RON, ci 85% din salariul ei. Apoi mi-am amintit că tipa e judecătoare, deci a luptat din interior. Al doilea e cel al tinerei din Cluj care a obţinut în instanţă de la Primăria Clujului teren ca să-şi construiască o casă. Şi ea e judecătoare. Al treilea e Emil Moise, care a dat jos, legal, pe hârtie, teoretic, icoanele din şcoli. El chiar lupta din exterior, el chiar era exemplul perfect. Atâta doar că ministrul s-a opus aplicării hotărârii şi, din câte am citit recent prin presă, icoanele rămân pe pereţi. Soluţia ar fi să intru în sistem...În cât timp aş putea ajunge avocat? În 5? Nu pare aşa de mult; mai că merită aşteptarea...

2. Să tratez problema "the hard way" şi să dau birul, pentru că lupta cu sistemul, găsirea breşelor legislative, plata avocaţilor, mersul prin tribunale ar fi "the really hard way"...

În plus, de când mi-am vărsat veninul şi am încetat cu producerea lui în cantităţi industriale, parcă a început să-mi meargă mai bine... Sper să se concretizeze lucrurile care au început să se contureze în această săptămână... Bine, asta nu înseamnă că nu voi încerca să fentez statul cu fiecare ocazie, fără remuşcări. Nici faptul că azi am fost să-mi fac gratuit analizele şi că lucrurile s-au mişcat bine nu mă înduplecă. A sparrow doesn't make a summer...

Război

Caut avocat care să presteze pro bono într-un proces împotriva Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Sau pe cineva gata să se bată pentru schimbarea legii. Deşi eu mi-am rezolvat problemele, C(N/J)AS loveşte din nou, aproape de mine.

Tocmai ce i-a trimis lui Seb o înştiinţate de plată de peste 16 milioane pentru 2003-2006, în condiţiile în care, din câte ştiam, veniturile din activităţi independente (gen contact de mandat) nu sunt "purtătoare" de obligaţia plăţii CAS decât începând cu 1 ian 2008 (că, deh, trebuie să mărim pensiile, să mai prindem un mandat, să mai furăm, să mai crească burta noastră de abjecţi, iar pentru asta trebuie să-i belim pe cei care muncesc!). Obligaţiile de plată sunt calculate pornind de la ideea că veniturile pe bază de mandat sunt "venituri din muncă"; or, eu am citit pe avocatnet.ro că nu sunt. Tipa de la biroul juridic al CAS Cluj mi-a zis să citesc în Codul de Procedură Fiscală ce venituri sunt asimilate veniturilor din muncă şi nu am găsit nimic. Deci, DACĂ AVEŢI RĂSPUNSUL JURIDIC CORECT ÎN ACEASTĂ CHESTIUNE, AŞ APRECIA MULT DACĂ MI L-AŢI DA.

Acceptând prin absurd că obligaţia legală ar fi existat (ce-mi place că unii pot face regulile cum vor ei, să afirme principiul obligativităţii şi gata! devine obligatoriu! Pe bune, principiile astea pot fi contestate, nu?!) pentru servicii de care n-a beneficiat, de ce contribuabilul e anunţat doar acum, în condiţiile în care şi-a depus la timp declaraţiile de venit?! Cică abia acum îşi corelează CAS-ul baza de date cu a ANAF-ului. Ce convenabil! Uite aşa se strâng penalizări de milioane! Asta e şi ideea, nu? [Purta-v-ar bolile prin spitalele din România şi plăti-v-ar Casa de Asigurări de Sănătate cheltuielile medicale!!!] Tipa de la Cluj era foarte candidă şi întreba dacă îmi imaginez ce efort ar fi să contacteze fiecare persoană pentru a o anunţa de obligaţiile de plată! Ei, na! Îmi imaginez, că de-aia plătim taxe, imbecililor senini! Aşa cum Primăria Clujului trimite înştiinţare prin poştă privind obligaţiile de plată, aşa puteţi şi voi, hoţi ordinari ce sunteţi! Nu dau 2 bani pe sistemul vostru de solidaritate socială, atâta timp cât consumabilele medicale tot eu le plătesc şi şpaga nu-mi permit să n-o dau, de teamă să nu mor/să nu-mi moară ruda bolnavă!


DECI, CĂPUŞE ABJECTE, CE-AR FI SĂ PUNEŢI MÂNA, SĂ INFORMATIZAŢI SISTEMUL ŞI SĂ NU CEREŢI BANI+AMENZI RETROACTIV PENTRU NIŞTE SERVICII PE CARE ORICUM NU LE-AŢI PRESTAT?

Pe de altă parte, CINE MĂ AJUTĂ SĂ LUPT CU SISTEMUL? [Jur că-mi vine să dau la Drept în toamnă!!!]


Dacă vreţi să mai vedeţi mostre, uitaţi aici (un pic mai jos pe pagină) şi aici poveştile altor oameni de rând sodomizaţi de sistem.

Analytics

Se vede treaba că am fost foarte ocupată în ultima vreme, dacă au trecut vreo două luni de când nu m-am mai uitat pe Google Analytics, un instrument care mă captiva... Am intrat azi, totuşi, ca să văd cum a mai ajuns lumea pe blogul meu. Am constatat că, pentru prima dată, traficul direct e mai slab decât cel prin referinţe şi, mai ales, decât cel venit prin motoarele de căutare. De asemenea, pentru prima dată cei mai mulţi vizitatori nu vin din Cluj-Napoca, nici din Bucureşti, ci din Sighişoara. O altă premieră - am accesări din mai mult de 5 ţări. Ba chiar din localităţi de care n-am auzit până acum (cum ar fi Kirkland, Picatinny Arsenal, Pawtucket, Prince Rupert, Dalmine, Noale, Le Plessis Robinson, Puteaux).

În ceea ce priveşte cheile de căutare, numele meu e pe locul 2, după Cele mai frumoase locuri din România. Şi aici vroiam să ajung: în călătoriile pe care le-am făcut în ultima lună pentru traininguri, am descoperit şi alte locuri de pus pe listă. Într-un post viitor.

Ce nu face omul pentru a fi pe listă...

De ceva vreme ţin în mine o poveste despre absurditatea ţării/judeţului în care trăim. Din păcate, nu pot spune că m-am împotrivit cu tărie acestei absurdităţi, dar măcar vreau să mă revanşez scriind despre ea. Să vedeţi...

S-a ivit nevoia de a avea un medic de familie în Cluj. De altfel, de aproape 2 ani virez contribuţiile mele pentru asigurările de sănătate spre Cluj, deşi de apelat am apelat tot la o doctoriţă din Ocna. Neconcordanţa a apărut din cauza isteţimii unui contabil, care a presupus că, dacă am buletin de Cluj, am şi medic aici (adeverinţa medicală prezentată la angajare era de la doctoriţa din Ocna, dar, no...). Aşa. Şi ziceam că dacă doamna doctor din Ocna tot nu beneficiază de pe urma mea, să intru în normalitate. Prin urmare, am zis să merg la un medic de aici. Am găsit prin recomandări pe cineva şi am sunat-o. Mi-a zis că-mi trebuie o adeverinţă de la locul de muncă (cum că sunt angajată din data D şi că angajatorul virează contribuţiile pentru mine), vizată de CAS Cluj şi o copie după buletin. Nu pare mare lucru, nu? Mi-a zis mie Hudrea odată că a trecut printr-o procedură mai dificilă la CAS, dar n-am reţinut clar despre ce era vorba (ceva cu plata a 6 milioane întrucât, chipurile, masteranzii nu sunt studenţi)...

Prin urmare, îmi fac adeverinţa la serviciu, iau şi o copie de buletin şi merg la CAS. Stau la coadă 40 de minute. Între timp citesc anunţuri cu actele necesare. Că e diferit dacă eşti şomer, salariat, aparţinător, dacă ţi-ai schimbat locul de muncă în ultimii 5 ani etc, etc. Trece timpul şi intru. Doamna funcţionar e drăguţă. Se uită pe buletin şi mă întreabă ce am făcut în ultimii 5 ani. De fapt, o interesează perioada dintre încheierea studiilor şi angajare. Concret: dacă am avut contribuţii la buget neîntrerupt în ultimii 5 ani. Eu aveam o perioada de pauză între luna iunie 2006, când am terminat masterul, şi octombrie, când am reînceput să predau la facultate. Conform adeverinţei mele, care arăta angajarea cu carte de muncă în noiembrie 2006, se vedea o pauză în perioada iulie-octombrie 2006. Ca atare, doamna funcţionar îmi spune că trebuie să îmi scot un certificat fiscal, care să arate ce venituri am avut în ultimii 5 ani şi, eventual, să aduc acte justificative pentru acea lună octombrie când eu susţineam că mi-am plătit contribuţiile. Şi să aduc diploma de licenţă şi de master, ca să dau o justificare vieţii mele de până în 2006. Odată intrată în posesia acestor acte, urma să mă întorc, să mi se calculeze restanţele şi penalităţile (da, da, chiar aşa), să le plătesc şi apoi să primesc ştampila. Am fost şocată să aflu de penalităţi, pentru că nu le-am înţeles rostul. Mi s-a spus doar că trebuie să am continuitate. Eu una nu accept imperativele. Bine, bine, trebuie. Dar DE CE? Am aflat că m-ar costa 33 de lei pe lună de non-contribuţie, plus amenda, cam încă pe atâta...

Am ieşit de acolo şi am început să-mi prezint în stânga şi-n dreapta revolta. Mama, mai conformistă de felul ei, mi-a zis că în definitiv, vreo 2 milioane sunt cât două consultaţii la o clinică particulară. OK, clinicile particulare sunt scumpe. Dar măcar ştii că plăteşti pentru un serviciu care ţi s-a prestat! Aici nu văd decât o jecmăneală. Adică eu, salariat, care acum am bani, să plătesc contribuţii pentru când n-am avut venituri şi când nici n-am beneficiat de servicii medicale?!? În fapt, am aflat că nu eram asigurată din momentul în care am terminat facultatea (până la 18 ani am fost în grija medicului părinţilor, apoi – a cabinetului studenţesc). Deci, dacă aş fi păţit ceva în perioada verii lui 2006, ar fi trebuit să-mi suport singură cheltuielile medicale. Care va să zică, în acea perioadă mi-am asumat un risc. Un risc care nu s-a produs. Atunci de ce să plătesc din urmă?! „Pentru că aşa e legea”. Prin analogie, dacă eu am maşină din 2004 şi nu i-am făcut CASCO până acum, compania de asigurări ar trebui să mă oblige să plătesc din urmă? Plus penalizări?

Evident, totul e aberant.

Cu toate astea, am decis să urmez procedura (cu gândul la obţinerea unui concediu medical, a unor consultaţii gratuite, a scrierii unui articol pe blog...alea, alea). Aşa. Şi mă duc să-mi scot certificatul fiscal. Mă întreabă la Finanţe de când am buletin de Cluj. Din 2006. „A...asta înseamnă că trebuie să-l cereţi din oraşul natal şi abia apoi, dacă nu acoperă toată perioada, veniţi şi la noi să vă dăm unul”...Deja era SF. Era clar că nu va „acoperi toată perioada”, pentru că din 2006 eu dau raportul cu veniturile şi contribuţiile la Cluj!!! Bun. Primesc certificatul de la Ocna. Făcut prost. Cu venituri 0 pe linie, din 2003 până în 2008, cu excepţia lui 2004. Mai mult, sumele înscrise sunt globale, pe ani. Deci nici urmă de veniturile pe lunile iulie-septembrie 2006. Nu-i nimic, că poate la Cluj sunt ăştia mai isteţi şi mi le dau pe luni. Mă duc să fac cererea, dar sunt trimisă la Judecătorie, după un timbru judiciar de 4 lei. Îl aduc, îmi iau un număr de ordine şi mi se spune să revin pe data înscrisă pe bilet (peste 7 zile). Revin, dar nu e gata actul. Să vin a doua zi. Mă duc – li s-a blocat sistemul informatic. Să mai merg şi a doua zi. A doua zi îl obţin (asta după ce mi s-a spus că n-am timbru judiciar la dosar; i-am zis foarte asertiv că eu l-am cumpărat o dată şi să se descurce, iar tipa s-a descurcat). Din punctul meu de vedere, e tot irelevant. Venituri globale + cât am dat la stat. Mă gândesc că-i mai util să merg cu fişele fiscale din 2006, ca să le arăt ce şi când am contribuit. Aici, altă problemă. Nu mai ţineam minte dacă am ridicat-o pe cea de la facultate, care arăta că am dat bani la stat în octombrie 2006. A urmat o corespondenţă cu secretara. Până la urmă mi-a găsit-o mama, printre hârţoagele de acasă. Buuun. Aveam cam tot ce-mi trebuia.

Mă întorc cu dosarul şi cu frustrarea amenzii ce urma la CAS. Coadă şi aer închis. Pe alocuri, miros de vaci şi de transpiraţie. Plus deodorante pestriţe. Zeci de oameni care stăteau să plătească pentru aceeaşi chestiune. De exemplu, mame cu copii în spital, care au aflat că trebuie să suporte cheltuielile din propriul buzunar, dacă nu plătesc pentru continuitate. Coada înaintează incredibil de greu. În camera 1A sunt 2 funcţionare şi 3 birouri. În timpul pauzei mele de masă îşi rezolvă problema maxim 6 oameni. Deci, nicio şansă. Studiez programul, ca să speculez o portiţă. Observ că miercuri se lucrează până la 19.00, ca să se compenseze pentru vinerea liberă (mă rog, fără program cu publicul). Merg săptămâna următoare miercuri seara. Surpriză: şi alţii doreau să speculeze breşa. În plus, lucra o singură funcţionară. În următoarele două luni, mi-am făcut un obicei din a trece pe la CAS la ora 5, înainte de a merge acasă. Mă gândeam că poate-poate, într-o zi, va fi mai puţină aglomeraţie în ultima jumătate de oră de program. M-am înşelat.

Am decis apoi să adopt o nouă abordare. Să merg dimineaţa şi să încerc sistemul numerelor de ordine (care numere îşi pierd valabilitatea la ora 14.00). Cum programul începe la ora 9.00, am mers într-o dimineaţă acolo la 8.45, numai ca să aflu cu surprindere că bonurile s-au terminat. Se dăduseră 65 şi puteam încerca să vin la neve după ora 14.00. Bine, deci e pe sistemul „cine se scoală de dimineaţă”... A doua zi am fost acolo la 8.00. Atâta doar că oamenii se puseseră la coadă de la 7.30 şi stăteau îngrămădiţi în uşă, aşteptând ca portarul să împartă, la 8.30, bonurile. În cazul în care aveţi impresia că v-aţi pierdut în detalii, da: oamenii merg acolo la 7.30, îşi iau bonurile la 8.30, aşteaptă să înceapă programul la 9.00 şi aşteaptă să le vină rândul cine ştie când, să dea la stat, pentru nimic, nişte bani. Unii mai pleacă şi se întorc pe când speră să le fi venit numărul. Atâta doar că, la întoarcere, pot nimeri în pauza de arhivare, în pauza de masă sau după expirarea numărului. Odată ce m-am prins de toate aspectele astea, în ziua în care am ajuns la 8.00, l-am rugat pe un băiat să-mi ia şi mie un număr şi să mă sune când crede că mai sunt 15-30 minute până când aş putea intra. A fost salvarea mea. Am primit telefonul, iar din momentul în care am ajuns acolo a mai trecut (abia) o oră şi am intrat! I-am spus doamnei că mă bucur foarte tare să o revăd, după două luni. A gustat gluma (ţin să precizez încă o dată că tipa la care am nimerit era super OK, pe când colega ei era o isterică) şi mi-a făcut calculul. Circa 150 RON (pentru iulie-septembrie 2006). Am reuşit să plătesc în aceeaşi zi şi mi-am şi obţinut ştampila care confirmă faptul că am calitatea de asigurat. Mi-am dat seama, de asemenea, că aş fi putut evita situaţia dacă m-aş fi declarat şomeră imediat după terminarea facultăţii. În acel caz, mi s-ar fi plătit şi contribuţia şi aş fi primit şi indemnizaţie. Aşa, am plătit eu.

La final, am fost de-a dreptul fericită. Coşmarul luase sfârşit. Oricum, am rămas cu multe poveşti de la statul la coadă şi cu multe frustrări. Am văzut cum sunt umiliţi oamenii pe banii lor şi cum unii funcţionari îşi bat joc de ei în ultimul hal. De exemplu, o doamnă a fost trimisă acasă după 5 ore de coadă, pentru că adeverinţa ei de la firmă nu avea număr de ieşire. O alta, din Turda, a ajuns să i se calculeze amenda, i s-a zis suma, dar nu i s-a dat chitanţa. A mers să plătească la casierie, dar nu avea pe baza a ce să plătească. A mers înapoi la isterică şi aia i-a zis că era treaba ei să ceară chitanţa. Şi deci să revină a doua zi. Ceea ce, biata femeie a făcut... (da, în caz că nu e clar, toţi locuitorii judeţului trebuie să vină la dijmuire la „centru”.)

Sunt 1000 de întrebări legate de situaţia asta. În primul şi în primul rând, de ce să plătesc pentru ce nu am consumat? În al doilea rând, dacă nu am niciun ban (nu-mi găsesc un loc de muncă şi mi-a expirat şi şomajul), de unde să dau la CAS 33 de lei pe lună? Ce să fac pentru ei? Să fur? Să dau în cap? În al treilea rând, dacă oamenii tot stau ca vitele să plătească (la cât de conformişti şi de supuşi faţă de autoritate suntem, mai că merităm lucrurile care ni se întâmplă), de ce nu se gândeşte directorul instituţiei să facă normarea muncii? Adică să mai angajeze un funcţionar-doi, că banii vin gratis, din plin...În al patrulea rând, de ce e Clujul stat în stat? În alte judeţe nu există prevederea asta, dar se pare că ăştia ai noştri sunt mai isteţi şi ştiu cum să stoarcă banii de la oameni.

Nu în ultimul rând, eu aleg să cred în întâmplările frumoase din filmele americane. Mai exact, în acele poveşti cu oamenii de rând care au o nemulţumire şi o prezintă spre rezolvare congress(wo)manului lor. Asta voi face şi eu. Voi contacta deputaţii şi senatorii de Cluj, le voi atrage atenţia asupra acestei prevederi şi voi vedea ce se întâmplă. Mă tem că mai nimic (decât un mail politicos de la vreo secretară). Oricum, aştept să fiu surprinsă. Poate există, totuşi, în Parlament, şi oameni care îi reprezintă pe cei care i-au votat.