Caut avocat care să presteze pro bono într-un proces împotriva Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Sau pe cineva gata să se bată pentru schimbarea legii. Deşi eu mi-am rezolvat problemele, C(N/J)AS loveşte din nou, aproape de mine.
Tocmai ce i-a trimis lui Seb o înştiinţate de plată de peste 16 milioane pentru 2003-2006, în condiţiile în care, din câte ştiam, veniturile din activităţi independente (gen contact de mandat) nu sunt "purtătoare" de obligaţia plăţii CAS decât începând cu 1 ian 2008 (că, deh, trebuie să mărim pensiile, să mai prindem un mandat, să mai furăm, să mai crească burta noastră de abjecţi, iar pentru asta trebuie să-i belim pe cei care muncesc!). Obligaţiile de plată sunt calculate pornind de la ideea că veniturile pe bază de mandat sunt "venituri din muncă"; or, eu am citit pe avocatnet.ro că nu sunt. Tipa de la biroul juridic al CAS Cluj mi-a zis să citesc în Codul de Procedură Fiscală ce venituri sunt asimilate veniturilor din muncă şi nu am găsit nimic. Deci, DACĂ AVEŢI RĂSPUNSUL JURIDIC CORECT ÎN ACEASTĂ CHESTIUNE, AŞ APRECIA MULT DACĂ MI L-AŢI DA.
Acceptând prin absurd că obligaţia legală ar fi existat (ce-mi place că unii pot face regulile cum vor ei, să afirme principiul obligativităţii şi gata! devine obligatoriu! Pe bune, principiile astea pot fi contestate, nu?!) pentru servicii de care n-a beneficiat, de ce contribuabilul e anunţat doar acum, în condiţiile în care şi-a depus la timp declaraţiile de venit?! Cică abia acum îşi corelează CAS-ul baza de date cu a ANAF-ului. Ce convenabil! Uite aşa se strâng penalizări de milioane! Asta e şi ideea, nu? [Purta-v-ar bolile prin spitalele din România şi plăti-v-ar Casa de Asigurări de Sănătate cheltuielile medicale!!!] Tipa de la Cluj era foarte candidă şi întreba dacă îmi imaginez ce efort ar fi să contacteze fiecare persoană pentru a o anunţa de obligaţiile de plată! Ei, na! Îmi imaginez, că de-aia plătim taxe, imbecililor senini! Aşa cum Primăria Clujului trimite înştiinţare prin poştă privind obligaţiile de plată, aşa puteţi şi voi, hoţi ordinari ce sunteţi! Nu dau 2 bani pe sistemul vostru de solidaritate socială, atâta timp cât consumabilele medicale tot eu le plătesc şi şpaga nu-mi permit să n-o dau, de teamă să nu mor/să nu-mi moară ruda bolnavă!
DECI, CĂPUŞE ABJECTE, CE-AR FI SĂ PUNEŢI MÂNA, SĂ INFORMATIZAŢI SISTEMUL ŞI SĂ NU CEREŢI BANI+AMENZI RETROACTIV PENTRU NIŞTE SERVICII PE CARE ORICUM NU LE-AŢI PRESTAT?
Pe de altă parte, CINE MĂ AJUTĂ SĂ LUPT CU SISTEMUL? [Jur că-mi vine să dau la Drept în toamnă!!!]
Dacă vreţi să mai vedeţi mostre, uitaţi aici (un pic mai jos pe pagină) şi aici poveştile altor oameni de rând sodomizaţi de sistem.
joi, 24 iulie 2008
Război
Posted by Lavinia at 14:55
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Si... de ce mai stai acolo? Sa-ti irosesti energia? Pentru ce?
Trimiteți un comentariu