Un item de pe bucket list: chitara

Apropo de lucruri de făcut înainte să mori - eu vreau să cânt la chitară. Am chitară de peste un an şi tot de atunci am o carte de self study, în engleză, "Teach yourself guitar". Până acum am citit vreo 5 pagini şi am învăţat că trebuie să apeşi foarte tare pe corzi, că altfel sunetul iese spart. Paginile următoare au devenit prea complicate ca să pot progresa. Prin urmare, am lăsat-o baltă o vreme, cu gândul că voi apela la YouTube într-o zi. Acea zi e azi. Din multitudinea de video-uri, vi le-aş recomanda pe cele postate de Justin Sandercoe (www.justinguitar.com) şi beginnersguitar (www.guitar-in-a-nutshell.com). Parcă mi s-a clarificat astăzi ce trebuie să învăţ şi am trecut de la faza "nu ştiu că nu ştiu" sau "nu ştiu ce nu ştiu" la "ştiu că nu ştiu". De aici nu am de ales decât să progresez. Cred că voi exersa peste câteva zile, după ce mi se vindecă buricele degetelor... Dacă vreun prof de chitară citeşte aceste rânduri, primesc cu mare drag sfaturi, deci fire away!

Handbal

E cam târziu să comentez Campionatul European de Handbal, dar pot să trec în revistă principalele idei. În primul rând, site-ul competiţiei a fost genial - am putut vedea live toate meciurile care m-au interesat. Apoi îmi amintesc cu tristeţe de semifinala pierdută şi îmi dau seama cât de mult ne-au lipsit Carmen Amariei şi Cristina Vărzaru. În al treilea rând, mă bucur pentru bronz - a fost o mare performanţă. Mă bucur şi pentru Talida, că a avut şansa să demonstreze ce poate. Din păcate, asta s-a întâmplat cu preţul accidentării Paulei. Şi nu în ultimul rând, cred că titlul de MVP s-a acordat prea repede, fără a se lua în considerare finalele şi cred că Neagu l-a meritat mai mult decât Torstenson.

Şi acum despre Oltchim. Nu ştiu exact ce CV avea Peter Kovacs, dar mie nu mi s-a părut un antrenor prea strălucit. Şi mi s-a părut logic să dispară din peisaj. Când m-a întrebat Sebi dacă ştiu cine e noua antrenoare a Oltchimului, nu ştiam. Am întrebat dacă e Mariana Târcă. Cică nu. Şi dup-aia am întrebat "Doar n-o fi Anja Andersen?!". Eu am ţinut-o întotdeauna minte drept cea mai bună jucătoare din istorie. În plus, are 3 Ligi câştigate ca antrenoare. Cred că va fi o inspiraţie pentru echipă. Totuşi, nu ştiam că e angajată part time:) Aş fi vrut s-o văd la Cluj. Poate nu ştiaţi, dar în 13 martie Oltchimul vine la Cluj!

Din câte am citit până acum, mi s-a părut interesant să aflu că generaţia Anjei a făcut ca handbalul să devină cel mai iubit sport în Danemarca, într-o perioadă când fotbalul era rege (măcar ei erau proaspeţi campioni europeni, aveau de ce să le placă fotbalul). Poate acum, cu succesele naţionalei, ale Oltchimului şi ale Cristinei Neagu în special, o să vedem mai multe ştiri despre handbal decât despre fotbalişti analfabeţi, drogaţi, beţi sau cuplaţi cu nu ştiu ce ştoarfă.

Facebook

Facebook este fascinant. Ca idee, ca succes, ca subiect de film. De asemenea, are şi utilitate practică. Îţi poţi găsi colegii de gimnaziu - dacă nu te găsesc ei pe tine mai întâi -poţi să vezi cine pe unde mai trăieşte, cine s-a mai căsătorit, cine are copii etc. Mă gândesc că ar fi cazul să organizez întâlnirea de 10 ani tot prin Facebook. Citeam un articol despre folosirea mediei sociale (gen LinkedIn, Facebook, Twitter) pentru a lua decizii despre angajarea cuiva, iar concluzia unui sondaj în State era că 30% din recruiteri luau în calcul pagina de Facebook sau Twitter a cuiva în decizia de selecţie. De asemenea, în funcţie de industria în care lucrezi, s-ar putea ca firma să-ţi ceară să-ţi ştergi profilul sau măcar pozele publice. Nu de alta, dar nu prea merge să fii bancher de la 9 la 5 şi apoi sadomasochist.

Facebook are chestii care mă scot din sărite - sau, de fapt, nu Facebook, ci utilizatorii lui. Mai exact oamenii care îşi pun coctailul de emoţii şi stări pe "perete", oamenii care îşi fac ferme şi cafenele sau care îţi trimit quiz-uri după quiz-uri. Facebook are şi chestii pe care nu le înţeleg. Gen Poke somebody. Gen ce mesaj primeşte cineva cu care m-am des-prietenit. Poate mă lămuriţi. Sau de ce nu-i pot scoate din secţiunea People you might know pe cei pe care nu vreau să-i mai văd. De ce nu există secţiunea de "People I don t want to know" sau "Persona non grata"? Mark, merit şi eu milionul de dolari pentru ideea asta?

Oricum, încep să-mi perfecţionez skill-urile de social media. De exemplu, am primit un mesaj pe LinkedIn de la cineva, doar că pentru a-i putea răspunde trebuia să-mi upgradez contul. Aşa că i-am scris omului, gratis, pe Facebook. Facebook rules.

Şi, în final, chestia care a declanşat acest post: la secţiunea People you might know l-am avut astăzi pe Adrian Daminescu. Se pare că avem doi prieteni în comun. Căutându-i, am văzut că acei doi prieteni n-au nici în clin, nici în mânecă unul cu altul. Şi cumva, cred că nici Daminescu cu ei...În fine, asta-i frumuseţea reţelelor sociale. Doar că mie nu-mi prea vine să fiu prietenă cu vedete. După ce termin de scris, voi verifica, totuşi, conexiunile Nadiei, ale lui Hagi, Ilie Năstase etc. Şi poate o să-i cer prietenia Cristinei Neagu (iată, expresia aceea stupidă din gimnaziu acum are sens!!!).

Mda, Facebook rules.

Ocna Mureş

Deci oraşul meu a fost pus pe hartă. De două ori în 2010... Prima dată cu inundaţiile, a doua oară cu o isterie mediatică. Eu am aflat de la Hudrea, care a considerat că e amuzant să-mi trimită un mesaj cu smiley face şi "Ţi se scufundă oraşul"... Prin urmare am sunat acasă şi nu m-am mai panicat aşa de tare, având în vedere că mama lucrează la circa 200 m de Plus şi era încă la serviciu. Primele teorii pe care le-am auzit au fost că supermarketul şi casa care s-au prăbuşit n-ar fi trebuit să primească autorizaţie de construcţie. Ceea ce s-a confirmat. De fapt, de când eram mică ştiam că e riscant să treci dincolo de gard, darmite să construieşti la 50 de m dincolo de el. Practic, supermarketul a fost construit pe lacul umplut cu pământ şi n-a rezistat mai mult de un an. Deocamdată nu m-am lămurit cum e cu galeriile.

Oricum, am trecut în ziua aceea peste teamă. Alte prietene mi-au zis, însă, că au început să-şi facă scenarii de evacuare, speriate de ştiri. Eu nu m-am uitat la ştiri până noaptea târziu, când pe burtieră, în timpul emisiunii lui Mircea Badea, scria că drumul s-a prăbuşit pe lungime de 200 m. Căutând pe net, am dat peste nişte titluri apocaliptice: 1500 de oameni în beznă, frig şi panică la Ocna Mureş...oamenii se pregătesc de evacuare...se mută în sala de sport... Ăla a fost momentul în care m-am îngrijorat. Doar că era prea târziu să-i sun pe ai mei. Am făcut-o a doua zi dimineaţa şi m-au asigurat că nu e nimic catastrofal. Cea mai gravă consecinţă a fost că 3 blocuri din apropiere au fost evacuate preventiv de ISU. Pe alte surse (un prieten mi-a zis că un prieten din Ocna Mureş a auzit că...) mi-a parvenit informaţia că în acele 3 blocuri a crăpat faianţa în apartamente. Ceea ce mi-a fost infirmat ulterior printr-un lanţ al informaţiei mai scurt.

Apoi a venit momentul să văd cu ochii mei. Am ajuns de Crăciun la Ocna şi viaţa era aşa de liniştită şi normală, încât mi-au trebuit 2 zile să mă duc la crater. Doar că era zăpadă şi nu se vedea nimic. Circulaţia spre Uioara de Sus era îngustată la o bandă, dinspre parc nu mai puteai trece cu maşina spre centru... şi cam atât.





După asta am văzut emisiunea de pe TVR3, transmisă din faţa ruinelor băilor sărate. Primarul a anunţat că s-a primit prima tranşă de ajutor, că drumul se va reface, că pe locul Plus va fi un loc de joacă pentru copii, că Ocna Mureş a ieşit prima pe lista lui Udrea, că o să readucem oraşul la stadiu de destinaţie turistică. Cel mai tare moment a fost când jurnalistul a întrebat: "Staţi puţin! Adică aicea e staţiune?". Păi da, poate unii îşi mai amintesc asta. Dup-aia a apărut proprietarul hotelului - care nu ştiu dacă nu cumva are ceva de-a face cu dărâmarea băilor, care erau, de altfel locate într-o clădire istorică - şi a zis că primarul şi administraţia nu fac nimic. Dup-aia primarul a zis că pentru a moderniza băile nu era nevoie să le dărâmăm. Şi am mai aflat că e nevoie de 5 mil de euro ca să punem Salina în mişcare, şi vreo 70 pentru UPSOM. Şi că s-ar putea să se construiască la Ocna o uzină de ardere a gunoaielor din judeţ, iar aburul rezultat s-ar putea folosi ca sursă de energie pentru UPSOM.

Au urmat reportajele cu pescarii de bunuri de la Plus. Şi apoi a fost linişte. Dup-aia, a venit televiziunea să arate nişte pereţi crăpaţi pe strada pe care s-a deviat acum traficul. Nu s-a înţeles dacă erau crăpaţi pentru că erau nişte case vechi, pentru că e prea intens traficul sau pentru că se prăbuşeşte strada. Cert este că s-a exagerat, ca de obicei. Domniţa din studio a citit intro-ul, care suna cam aşa: "Problemele sunt gata de a se fi terminat la Ocna Mureş. Întregul oraş este în pericol de prăbuşire. Autorităţile sunt gata în orice moment să-i evacueze pe locuitori". Doar că deja eram călită şi n-am mai pus botul la orice inepţie. Apoi domniţa dă legătura la corespondentul de la faţa locului, să-i zicem Şofronica. "Şofronica, au început evacuările?", la care Şofronica zice: "Nu se pune problema evacuării. În pereţii câtorva case au apărut nişte crăpături"... şi s-a înţeles că nu au verificat când au apărut crăpăturile şi că, dacă sunt noi, sunt de la trafic. Ce să zic, presă de doi bani!

Era să uit: în primele zile de la eveniment citeam ocnamures.info şi comentariile oamenilor. M-a surprins cât misticism şi cât defetism încape în poporul ăsta. Aşa cum stăpânul Mioriţei îşi făcea testamentul, aşa erau unii care ziceau "Nu ne mai rabdă pământul", "Ne pedepseşte Dumnezeu"... Nu o să mai comentez ce aberaţii mi se par afirmaţiile astea...Iar cei care au scris pe Wikipedia despre "catastrofa din decembrie 2010" ar putea să-şi scrie şi ei testamentul, ce dracu!

Şi acum, despre soluţii.

Aş vrea să văd expertiza geo şi harta actualizată a galeriilor. Oricum ar fi, cred că există leac şi pentru galeriile respective. S-au făcut minuni inginereşti de un milion de ori mai mari.

Între timp, aş avea nişte idei simple. Primul pas e refacerea băilor, pe bani europeni. Cred că au fost privatizate în acest sens. Iar dacă cineva nu şi-a respectat angajamentele, ar trebui să plătească. Deci, dacă madam Udrea e hotărâtă să dezvoltăm turismul balnear, poate există o şansă. Tocmai am fost în Arcen, Olanda, şi am văzut cum ar putea fi băile în Ocna. Îmi permit să visez şi cred că e posibil. Doar că trebuie nişte bani. Şi să terminăm al doilea hotel. Apoi, ca oamenii să vină, poţi să le oferi mai mult. De exemplu, în pădurea aia minunată care înconjoară oraşul, sau din Ocna în satele vecine, am putea avea trasee pentru biciclete. Cam aşa cum erau de la Cavtat la Cilipi, în Croaţia. De asemenea, ar trebui să avem un muzeu al sării: cu hărţi, cu istoria de pe vremea romanilor, cu flori de mină - chiar dacă le aducem din altă parte -, cu un mic colţ de chimie în care demonstrăm cum se transformă sarea în sodă, cu un mic magazin în care să vindem sare de baie şi suveniruri cu Ocna...Şi dacă nu avem monumente, putem să le inventăm. De exemplu, cât e de greu să faci un om de bronz care iese din canal sau care se sprijină pe bancă, ca în Bratislava?



În plus, aş pune într-un traseu turistic tipic vizita la castelul de la Uioara (apropo, se mai fac globuri acolo?) şi i-aş lăsa pe oameni să-şi facă propriul glob personalizat. În ceea ce priveşte job-urile, unele persoane au găsit deja soluţia de a face naveta la Alba, Sebeş, Aiud, Turda. Ca idee, în Occident e normal să petreci 2 ore pe drum cu serviciul. Poate şi Nokia (Jucu) ar fi o soluţie, pentru că deja au angajaţi de pe o rază de 125 km. Ocna Mureş ar fi la vreo 80...Şi toate astea la un prim brainstroming...Şi cred că aş vrea să fiu primar într-o zi.

Momentele zilei

Simţeam nevoia să împărtăşesc lumii că azi la ora 20.23 am efectuat cu succes prima parcare laterală din viaţa mea. Este un moment pe care o să-l preţuiesc întotdeauna...

În altă ordine de idei, am intrat pe blog să scriu ce am scris mai sus şi am găsit următorul adword:



Acuma, din câte ştiu eu din interviul de la Google, anunţurile trebuie scrise corect gramatical (deci cu cratimă, dacă e cazul), iar conţinutul e verificat. Parcă mă simţeam mai bine înainte, când pe blogul meu apăreau anunţuri despre training-uri, vacanţe...până şi despre reţete de slăbit. Acum mă întreb dacă n-ar trebui să renunţ la acest feature. Nu de alta, dar nu l-am convertit în bani până acum, nici nu prea am timp să-l transform în blog profesional în viitorul apropiat...