Islanda

If you're looking for travel tips regarding Iceland and you don't speak Romanian, use the translate button of the blog. You'll find comprehensive information.

*

Atenție, urmează o postare lungă! Luați popcorn, o cafea, un pahar de vin etc. și savurați-o. Mi-a luat către 8 ore să o scriu, dar sper că merită. Excursia în Islanda a fost una incredibilă. Cea care a avut nevoie de cea mai multă planificare. Cea mai scumpă pe care am făcut-o până acum. Pe lângă postarea asta, am informații în PowerPoint și pe YouTube despre ea (vedeți link-uri mai jos). Pentru prima dată am simțit nevoia să țin socoteala într-un Excel, ca să știu cât costă toată distracția. Sper să vă ajute să vă planificați propria vacanță. Să începem.

De ce Islanda? O aveam pe listă (că tot plănuim să mergem în toate țările europene), dar vara asta ar fi trebuit să facem circuitul de forță Rusia-Finlanda-Estonia-Letonia-Lituania-Ucraina. Dar inimaginabilul s-a produs și avem război în Europa. În Rusia mă voi duce numai dacă ajunge Navalnîi președinte. În Ucraina, aproape de granița cu noi, poate aș merge în eforturile de reconstrucție sau ca turist obișnuit, ca semn că un cretin criminal nu ne poate deturna viețile la infinit... Deci, de ce Islanda? Pentru că, probabil, am văzut prea multe filme cu vikingi în ultima vreme. Declicul a fost Vikings - Valhalla, în care unul dintre eroii principali este Leif Erickson, fiul lui Eric The Red. Eric, exilat din Norvegia și apoi din Islanda, s-a stabilit în Groenlanda și a produs unul dintre primele fake news din istorie, cred: a numit ținutul Greenland, Țara Verde, încercând să atragă cât mai mulți locuitori, deși, în realitate, e un ținut al gheții. Leif, fiul lui, a fost primul european care a ajuns în ceea ce numim acum Statele Unite ale Americii (deci reconsiderați tot ce știți despre descoperirea Americii! Leif a ajuns acolo cu 500 de ani înaintea lui Columb...). Dacă inițial aveam Islanda pe listă pentru astă-iarnă, dar am ajuns în Norvegia (v. postarea aici), Sebi insista că Islanda trebuie văzută vara, pentru că e vara polară și te poți deplasa pe lumină la diversele obiective naturale. A avut dreptate: când mergeți în Islanda, asigurați-vă că ziua e lungă. Aș spune că e obligatoriu să mergeți și iarna (eu n-am renunțat la gândul ăsta, pentru că odată și odată tot vreau poze din inima peșterilor cu gheață albastră), dar în lunile cu vreo 7-8 ore de lumină, cum ar fi februarie.

Apropo, la cât de verde e Islanda vara - că doar plouă mult de tot -, mi-am remintit această memă:

Ce ar trebui să știți, în general, despre Islanda? Că are peste 100 de cascade vizitabile (unii spun că sunt 10.000 de căderi de apă în țară) și 130 de vulcani. Că poți vedea aurora boreală începând cu finalul lui august. Că are vară polară și noapte polară. Deci are midnight sun și blue hours. Că are vreo 366 de mii de locuitori și o oarecare problemă de cosangvinizare - de aceea, la un moment dat, s-a lansat zvonul (da, a fost fake news) că guvernul ar plăti imigranții bărbați să vină în Islanda pentru căsătorie. Că e țara care a dat lumii cuvântul gheizer (geysir) și că, evident, e plină de gheizere. Că, dacă erupe câte un vulcan pe acolo, va suferi toată Europa (vă aduceți aminte de anularea zborurilor europene în 2010, din cauza vulcanului cu nume de nepronunțat, Eyjafjallajokull?) sau toată lumea (apropo, nu știți care e legătura dintre Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan și Islanda? Citiți mai departe!). Că, pentru a forma numele de familie, se pornește de la prenumele tatălui, la care se adaugă sufixul -son pentru fii și -dottir pentru fiice. De exemplu, dacă Magnus are un băiat, el va avea numele de familie Magnusson, iar dacă are o fată, numele ei de familie va fi Magnusdottir. Că este, probabil, cea mai scumpă țară din Europa, dar, poate și cea cu natura cea mai spectaculoasă (cred că doar Norvegia și Elveția o concurează la ambele capitole). Că toate sunt mai scumpe vara, mai ales în sud, unde vin hoardele de turiști. Cei mai mulți sunt americani, francezi și germani.

OK, v-am convins să mergeți? Atunci hai să vă dau câteva idei despre pregătire.

Cum ajungeți acolo? Evident, cu avionul. Probabil via Londra, dacă plecați din România. Pe noi ne-au costat biletele Cluj-Londra-Reykjavik 2200 de lei de persoană (cam 450 de euro) - dacă găsiți mai ieftin, nu ezitați! Din ce urmăresc pe Skyscanner, prețul e relativ constant timp de câteva luni pe an.

Cum vă deplasați acolo? Vă recomand rent-a-car, dar e bine să știți că e cea mai scumpă țară din lume pentru închirierea mașinii. Cu asigurare full inclusă (chiar dacă e full, asigurarea nu include cazurile în care vântul îți rupe ușa de la mașină pentru că tu nu ai ținut de ea când ai deschis-o și nici daunele cauzate de cenușa vulcanică), pentru cea mai mică mașină din dotare (la noi un KIA Picanto) veți plăti 200 de dolari pe zi. Cel puțin vara, când toată lumea vrea o mașină. Dacă sunteți mai mult de 2, musai aveți nevoie de o mașină mai mare. Va fi, probabil, o Dacia Duster, că e plin de ele 😊 Am citit tot felul de povești nasoale cu firme care îți anulează rezervarea și ajungi să plătești și mai mult la fața locului, dar noi am fost norocoși. Am făcut rezervare (fără avans) la Blue Lagoon Cars (compania a fost cumpărată și se numește acum Blue Cars Rental) și totul a fost în regulă. 

Depinde de voi în ce moment vă închiriați mașina. Noi, în prima seară, am luat autobuzul din aeroport spre capitală (există autobuze pentru orice zbor, care îi așteaptă pe călători și care pleacă doar după ce se umplu). Nu e nevoie de rezervări, iar biletul costă cam 25 de euro/persoană (aeroportul principal, Keflavik, e la 49 de km de Reykjavik). Am optat pentru a lua mașină doar a doua zi. Pentru asta, am mers în zona marinei vechi, unde își au sediul multe business-uri, inclusiv niște restaurante drăguțe.

Dacă nu vreți să conduceți, probabil faceți parte din categoria celor care merg în excursii organizate de agențiile de turism. Da, aceste excursii cu autocarul sunt foarte bine puse la punct și pot fi o soluție pentru mulți turiști. Evident, veți fi dependenți de programul lor. Preferința noastră este clar în favoarea mașinii închiriate. 

Unde să stați? Depinde unde vreți să ajungeți. Recomand să NU vă cazați doar în Reykjavik și să faceți excursii de acolo, pentru că a merge până la Diamond Beach și înapoi va dura 14 ore. Vă recomand să vă găsiți locuri de cazare diferite pe măsură ce vă deplasați pe traseul planificat. Foarte important de știut: locurile de cazare se dau ca pâinea caldă. Îmi amintesc amuzată că am făcut într-o dimineață traseul complet al sejurului, bazat pe locurile de cazare care mi-au plăcut pe Booking.com, iar când am vrut să fac rezervările după-masa, absolut toate locurile alese erau rezervate și a trebuit să replanific totul. Asta era cu o lună înainte de călătorie. Deci apucați-vă mai din timp. Vă dau un pont: dați refresh pe Booking din când în când și s-ar putea să se elibereze câte un loc în zona care vă interesează. De asemenea, să știți că în zona de sud-est locurile de cazare sunt foarte rare, pentru că zona nu e locuibilă din cauza unor erupții vulcanice monumentale, prin urmare, cazarea în căbănuțe de lemn costă cam 200 de dolari pe noapte și nu prea aveți de ales. Poate vreți să stați în camping-uri, în care caz, prețul pe noapte e vreo 65 de lei de persoană. (vor exista cheltuieli conexe). Sau poate vă luați un camper, pentru care închirierea costă 300 de dolari pe zi.

Ce să faci în Islanda? Ohoho, câte și mai câte! Problema va fi să vă dați seama ce obiective turistice puteți bifa în timpul pe care îl aveți la dispoziție. Noi ne-am trezit în mai că vrem să mergem la mijlocul lui iulie, iar de atunci a început o serioasă perioadă de documentare. În cele de urmează, vă voi ajuta să economisiți câteva ore bune pe acest subiect. Cu plăcere!

Pe baza articolelor de călătorie citite, am început să schițez itinerariul și să-l pun într-un PowerPoint. Pentru că numele pot fi greu de reținut, am pus poze și notițe la obiectivele despre care citeam. A devenit clar destul de repede că, într-o săptămână, ar fi prea mult să facem un tur complet de insulă, așa că destinația s-a schimbat din Islanda în Islanda de Sud, adică de la Reykjavik până la Diamond Beach (a.k.a. Golden Ring, care are forma de semicerc, nu de inel). Itinerariul complet se vede în acest document (a trebui să convertesc PowerPoint-ul în video pentru a-l încărca). 

Pun și un printscreen, dacă vreodată acel fișier nu va mai fi accesibil. Obiectivele tăiate sunt cele la care nu am mai ajuns. Cele cu steluță sunt cele de care am aflat la fața locului și pe care le-am inclus în traseu.

Dacă preferați un alt tip de vizualizare, aceasta este harta mea personalizată pentru Islanda. Am dormit în locurile marcate cu portocaliu, iar obiectivele vizitate într-o anumită zi au o culoare comună.

Despre obiective și activități

Aveți aici un film semi-editat cu iMovies despre ce am văzut pe acolo. Cam 16 minute. Când voi avea timp, voi face și o variantă abreviată, de vreo 3 minute. Până una, alta, luați acest film ca pe o masă pe care o gătești cu ce ai prin frigider. Mno, cam asta am avut pe telefon 😅 

Mai jos aveți câteva descrieri de obiective, în ordinea în care le-am vizitat noi. 

1. Reykjavik. Este cea mai nordică capitală a lumii, precum și cea mai vestică capitală europeană. Are 100.000 de locuitori. Cu tot cu zonă metropolitană, vreo 263.000. Practic, 71% din populația țării trăiește în acea zonă. Viața în Reykjavik mi s-a părut liniștită. Cel mai mult pot să aseamăn orașul cu cele norvegiene (cum e firesc, dată fiind istoria lor comună). E o combinație reușită între un sat pescăresc (cu clădiri de lemn) și modernitate. Au o catedrală de beton care arată ca o orgă, de exemplu. Când am intrat în catedrală, la orgă s-a cântat Can't Help Falling In Love With You. Apoi All You Need Is Love. Asta numesc eu o experiență religioasă! 

În fața Catedralei e statuia lui Leif Ericsson. Pont: parcarea din jurul Catedralei e gratuită. 

Nu departe de Catedrală, au o statuie modernă și eclectică a lui Ingolfr Arnarson, primul rezident permanent al insulei (din 874). 

Tot la capitolul modernitate, Harpa este un centru cultural senzațional - sală de concerte, centru de expoziții și conferințe, plus cele mai moderne toalete gratuite din oraș 😛.

Un simbol incontestabil al orașului este Sun Voyager, o barcă de vikingi stilizată, aflată la 100 m de Harpa.

2. Blue Lagoon. Un spa în aer liber, în mijlocul unui câmp de lavă. E la 50 de km de capitală, în zona unde a erupt anul trecut molcom un vulcan. Atât de molcom, încât toată lumea s-a dus să-și facă filmulețe la câțiva metri de lavă. Intrarea e 90$ (pachetul mediu, care include prosoape de la ei, o mască și o băutură), iar biletul e pentru toată ziua. Mi-ar fi plăcut să pot plăti pentru jumătate de zi. Am stat cam 4 ore și a fost plăcut. Poate un pic cam scump. În orice caz, locul e foarte popular, deci asigurați-vă că vă faceți rezervare cu vreo 6 săptămâni înainte. Data viitoare nu m-aș mai duce aici, ci poate la celelalte spa-uri din jurul Reykjavikului.

În zona Lagunei Albastre mai sunt tot felul de mici obiective. De obicei stânci. Pe unele le-am inclus în film, dar nu voi insista cu ele. Are Islanda multe alte obiective mai interesante. Totuși, vă voi recomanda restaurantul de la intrarea din Grindavik, unde am mâncat o super-friptură de miel, gătită de un bucătar român și servită de soția lui româncă, oameni care se mutaseră în Islanda de fix 5 zile, atrași de salarii și de faptul că, de exemplu, utilitățile sunt la prețuri modice.

3. Thingvellir, parc național înscris în patrimoniul UNESCO. E genul de loc cu încărcătură istorică deosebită. Cam te-ai duce la noi la Sarmizegetusa. Unul dintre locurile mele preferate din Islanda. La Thingvellir avea loc adunarea anuală a triburilor (Althing), începând cu anul 930. Este, practic, locul primului Parlament european. Era un loc al păcii și al justiției, pe care l-au respectat cu toții, pe onoare de viking. Aici se decideau și se citeau legile. Tot aici îi executau pe unii infractori de rând (femeile infidele erau înecate, iar infractorii bărbați erau spânzurați suspendați între două stânci). Biserica de aici a fost locul de depozitare a unui băț care reprezenta oficial unitatea de măsură pentru lungime a țării, ell (cam 49 cm). Pe aceeași idee, în Franța avem kilogramul standard originar, din sistemul internațional de unități. Un cutremur a distrus locul de adunare de la Thingvellir în 1798, iar centrul de putere politică a fost mutat la Reykjavik, care devenise între timp cea mai prosperă zonă a țării.

Dar mai este ceva senzațional la Thingvellir. Aici este Fisura Silfra, un lac cu apă dulce, alimentat de ghețari, unde se poate vedea spațiul dintre placa continentală europeană și cea nord-americană. Aici am făcut prima mea sesiune de snorkeling. Snorkeling între continente! Una dintre cele mai deosebite experiențe pe care le poți avea. După o echipare și un instructaj de vreo 90 de minute, stai vreo 40 de minute în apă (ulterior primești un link la pozele făcute de ghid). Vedeți mai multe pe Get Your Guide. Sesiunea costă cam 140$ de persoană. Este locul ideal să începi snorkeling-ul, pentru că poți bea liniștit apa care îți intră în gură😅 și nici nu e bai dacă-ți intră apă sub ochelari. Apa are 3 grade Celsius, dar numai fața îți va fi în contact direct cu ea. Pe mine nu m-a deranjat deloc. Și surpriză! Poți face activitatea asta și iarna, temperatura apei fiind constantă pe parcursul anului. De neratat!

Apropo de spațiul dintre continente, islandezii au construit un pod simbolic între continente la sud de Reykjavik. Arată cam așa:

4. Gullfoss. Cascada de aur. O încântare. Am prins vreme bună și am filmat un curcubeu spectaculos. În 10 minute, lucrurile au devenit mohorâte. Norocul de vreme bună e un factor esențial pentru a te bucura de Islanda. Ei spun despre condițiile meteo de la ei că, dacă nu-ți place vremea, trebuie doar să aștepți 5 minute. Nu mai e nimic de zis. Natura face tot spectacolul.

5. Urridafoss (Urriðafoss). Este cascada cu cel mai mare debit din țară și din Europa. Nu pot să zic că m-a impresionat prea tare; arată ca un râu învolburat. Vara, e un loc bun de pescuit somon.

6. Nauthusagil. Spre deosebire de marea majoritate a atracțiilor din sudul Islandei, pentru care s-au construit parcări la 50 de metri distanță de obiectiv, pentru Nauthusagil trebuie să muncești un pic. Ajungi la ea pe un drum neasfaltat, trebuie să mergi printr-un râușor și să te ții de lanțuri. Dar merită. Odată ce mi-a alunecat piciorul în apă până la gleznă😂, am călcat cu mai multă încredere.

7, 8. Seljalandsfoss, Gljufrabui. Aici ajunge toată lumea, că sunt la drumul principal (Nauthusagil este la 20-25 de minute distanță cu mașina). Ce face ca Seljalandsfoss să fie deosebită? Faptul că poți să mergi în spatele ei. Este genul de loc în care nu trebuie să-ți fie frică să te uzi. Apropo, dacă te duci undeva cu umbrelă, lumea va râde de tine. La cascade vii cu geacă de ploaie, cu un poncho impermeabil etc. Dar cel mai bine e să te lași cuprins de apa bătută de vânt, care îți dă senzația că te-a prins o ploaie torențială; rezistența e inutilă. Pozele din spatele cascadei nu ies foarte bine, sunt contre jour, dar experiența e deosebită. La 150 de metri mai e o cascadă, Gljufrabui. Tot din alea la care te uzi ciuciulete:

Sfatul meu, având în vedere că accesul se face din parcarea Seljalandsfoss, este să începeți cu cascada secundară, să vă udați acolo, apoi sa veniți la Seljalandsfoss. Dacă vă udați la Seljalandsfoss mai întâi, faceți uzi drumul între cele două cascade, ceea ce poate fi evitat. Ca idee, înălțimea acestor cascade este de 60 de metri.

9. Geysir. Pentru mine, cel mai nostim loc din Islanda. E un parc cu cel puțin 3 gheizere, dintre care numai unul e activ. Dar e chiar activ! Erupe o dată la 5-6 minute. Câteodată erupe de două ori pe minut. Deci nu vă opriți din filmat, doar ca să vedeți ce-a ieșit! E o încântare să aștepți să filmezi momentul. Sau să-ți faci un selfie. Dacă l-ai ratat, mai aștepți 5-6 minute, nu-i bai! Toată lumea zice că e mult mai bine decât la Yellowstone. Ce m-a amuzat maxim e că au instalat o bancă în apropierea gheizerului. Oamenii se așează cu încredere, doar că o dată din 4, cei care stau acolo sunt udați de gheizer. Ar merita filmată încercarea disperată de a fugi din fața lui. Panica e normală: nu știi dacă te va opări sau nu (cei udați mi-au spus că, totuși, apa nu a ajuns la ei fierbinte). Deci, stați pe margine, în picioare.😉

10. Craterul Kerid. Un con vulcanic transformat într-un lac. Mi-a adus aminte de Lacul Sfânta Ana. Peisajul făcut de con, apă, stratele de pământ (da, așa zic geologii, nu straturi) și vegetație este destul de spectaculos. Apa e rece. Merită să vă băgați mânuțele, totuși😈

11. Skogafoss. Unica, regina Skogafoss. O cascadă spectaculoasă în toate anotimpurile. Urcați și deasupra ei și bucurați-vă de canion. Aici am făcut o sesiune foto pe care mi-am închipuit-o de acasă. 

Iar când am vrut o poză la fel de spectaculoasă în rochia mea roșie în fața cascadei, mi-am dat seama că aici e cea mai rece apă pe care am atins-o vreodată. Am reușit să stau fix 3 secunde, cât se vede în film, și am simțit că-mi pierd controlul asupra picioarelor. Îngheț instant și dureros. Rabdă baba la frumusețe...😲

Oricum, am avut noroc de vreme frumoasă. Ne-am întors într-o altă zi, pe ploaie, și n-am rezistat mai mult de 5 minute. V-am mai zis, norocul de vreme bună e foarte important în Islanda. Să sperăm că Thor e generos cu noi...

12. Kvernusfoss. La 15 minute de mers pe jos de la Skogafoss, găsiți o cascadă frumoasă, unde nu se înghesuie puhoaiele de turiști. Se trece peste un gard, ceea ce îmi spune că ar putea fi proprietate privată, dar, pe de altă parte, e o scară în gard... deci e OK să treci. O mică gemă ascunsă. Acum știți de ea. N-o ratați.

13. Insulele Vestmannaeyjar. În timp ce ne chinuiam să găsim cazare în zona Seljalandsfoss, Google îmi tot arăta cazări disponibile... în apă. Zoom in. Surpriză! Am descoperit că insula mamă are mai multe insulițe pe lângă ea. Ne-am luat cazare pe Vestmannaeyjar și am descoperit o altă gemă. Pe Vestmannaeyjar ajungi cu feribotul în circa 40 de minute (dus-întors pentru o mașină și două persoane, prețul este de vreo 500 de lei) și poți să faci niște lucruri interesante:

- să urci pe vulcanul Eldfell, care a erupt în 1973, forțând evacuarea populației. O drumeție de 35-40 de minute, care merită tot efortul. Doar jumătate din populație s-a mai întors un an mai târziu. Insula mai are un vulcan, care e considerat activ. Există sistemele puse la punct pentru a permite evacuarea rapidă a populației. Astfel, dacă ar suna alarma, toți locuitorii știu că trebuie să fie în maxim 30 de minute în port.

- să te duci să obervi pufinii, pasări pe cale de dispariție, dar care și-au găsit o casă bună în Islanda (și înțeleg că și în Insulele Feroe). Pufinii sunt simpatici - un fel de papagal zburător cu labe de rață -, iar unii spun că sunt și gustoși. Vânătoarea controlată e încă permisă, dar unor activiști de mediu nu le place asta.

- să vezi o stâncă despre care poți să juri că e profilul unui elefant

- să dai o tură cu barca în micul arhipelag

Până la urmă, ne-am bucurat foarte tare că am făcut deturul pe insulă. Cazările aici sunt la jumătate de preț decât pe insula principală, dar, dacă socotești costul feribotului, tot pe acolo ieși. Experiența trăită face, însă, diferența.

14. Solheimajokull. Este un ghețar murdar de cenușă vulcanică. Am devenit pretențioasă și nu m-a impresionat prea tare. Sincer, comparativ cu ceilalți ghețari pe care i-am văzut, ăsta-i cam slăbuț. Mulți turiști vin aici să facă o tură cu colțarii pe ghețar. Nu e ceva ce mă atrage. Dacă vă interesează, puteți cumpăra activitatea aici.

15, 16, 17. Dyrholaey. O stâncă spectaculoasă de pe care, pe o parte vezi o nesfârșită plajă vulcanică (la care nu vei ajunge niciodată), iar pe alta vezi alte obiective spectaculoase: Plaja Reynisfjara și Reynisdrangar, o altă stâncă-fanion, unde poți vedea iar pufini. De la Dyrholaey la Reynisdrangar sunt vreo 3 kilometri și poți merge pe jos, coborând din deal pe plajă, însă te va apuca un pic disperarea gândindu-te cât îți va lua să urci înapoi, pentru că diferența de nivel nu e de neglijat. Ei bine, surpriză! Au terminat recent niște șosele, astfel încât te poți duce cu mașina la fiecare dintre ele. Da, poți merge pe jos, dar probabil vei vrea să mergi cu mașina și să folosești cea mai apropiată parcare.

De pe Reynisfjara mi-am adus ca amintire niște nisip negru și niște pietricele șlefuite de Ocean. N-am avut probleme la vamă (poți lua obiecte din zonele care nu sunt parc natural). Ca idee, nu faceți așa ceva în Sardinia, de exemplu, pentru că amenda e între 800 și 3000 de euro! Fiecare țară cu propriile reguli...

18. Gigjagja (Yoda Cave). Ne-a fost recomandată de o gazdă foarte grijulie pe care am avut-o. E un loc simpatic. Pentru o poză și atât. Personal, am avut impresia că poate oricând să se prăbușească peste noi. Peșterile nu sunt locurile mele preferatele... Anyway… go to Iceland, you must.

19. Plaja neagră din Vik. Orășelul Vik are o plajă neagră, vulcanică (cum altfel?!), unde te poți plimba inclusiv călare. E înconjurată de stânci, desigur, iar în acele stânci pufinii își fac cuiburi și te lasă să-i vezi cât sunt de drăguți.

20. Stjornarfoss. O cascadă în formă de semisferă, peste care am dat întâmplător, lângă un loc de cazare unde aveam rezervări (există și un camping fix acolo). Eh, la un moment dat, te desensibilizezi, cu atâta frumusețe peste tot... Glumesc; chiar e o cascadă drăguță.

21. Jokulsarlon. Ah, da, laguna ghețarului maiestuous, Vatnajokull. Un loc senzațional. Unul dintre preferatele mele. Bucățile de gheață vin din munte, de pe ghețar și plutesc pe lac. Poți lua o barcă amfibiană (trebuie să vezi ca să crezi) și să dai o tură de lagună, pentru fotografii, dar și pentru a vedea foci.

22. Diamond Beach. Este de cealaltă parte a șoselei față de Jokulsarlon. Bucățile de gheață din lagună se duc ușor spre Ocean, iar unele eșuează pe plajă, unde strălucesc ca niște diamante. Peisajul e mult mai spectaculos iarna. Bine, a fost OK și vara, la 15-16 grade Celsius (adică multe, că temperatura maximă e 17 grade!). 

Aici am făcut cea mai înșelătoare poză din istoria personală și am postat-o pe Facebook. Dacă aveți impresia ca era vreme de rochiță, vă înșelați. Era frig și apa era foarte rece, dar, din nou, rabdă baba la frumusețe. Din fericire, după ședința foto, mi-am putut reanima tălpile pe nisipul negru încălzit de soare și mi-am luat instant geaca pe mine. Și tot aici am văzut foci înotând la 4-5 metri de țărm.

23. Fjallsarlon. Un Jakulsarlon mai puțin popular, dar la fel de drăguț, la 15-20 de minute de mers cu mașina de el. Și aici se poate merge cu barca și cu caiacul.

24. Câmpiile de lavă. De la Vik la Diamond Beach, nu sunt localități și se văd rar locuințe - de obicei, stâne sau complexuri turistice. Motivul? Nu te lasă vulcanii să trăiești aici. Mai întâi a fost Laki. Nenorocitul a erupt în 1783 și a provocat o mică apocalipsă, cu efecte până în Japonia: norul de cenușă vulcanică a distrus culturile și a produs foamete; 1 din 5 islandezi a murit (niciunul direct la erupție, ci ulterior), dar și 1 din 6 egipteni și 1 milion de japonezi! Multă lume a fugit din Islanda în Danemarca; migrații s-au întâmplat și în alte părți ale lumii, de exemplu, în Africa; a nins în miezul verii în Polonia și Rusia; culturile au fost compromise ani de zile, iar pe fondul de asuprire deja existent, au apărut revolte. Islandezii speculează pe un panou că Laki a contribuit la Revoluția Franceză din 1789 și la schimbarea sistemului de valori al societății peste tot în lume; eu aș specula ca a catalizat și Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, în 1784. 

Apoi au fost alți vulcani, care au erupt sub ghețari și au provocat inundații catastrofale. Fascinant, dar înspăimântător fenomen! Ideea este că preț de mulți kilometri, tot ce vezi e lavă de sute de ani, acoperită de mușchi. O câmpie de lavă străpunsă de singurul drum național și de niște poduri care trebuie mutate din când în când, pentru a devia inundațiile regulate. Fascinant și trist, în același timp. Apropo, ar fi foarte trist să te lase mașina în zona asta, că e cam pustiu. Dacă vin la intervenție după tine, intervenția nu e gratuită. Am asistat la momentul în care o echipă de la un service a dat curent mașinii unor turiști. A pornit instant. Dar cred că i-a costat o mână și un picior. Dacă timing-ul ar fi fost altfel, le-am fi putut da noi curent, pentru că Sebi a fost inspirat și a adus jumpere de acasă...

25, 26. Hundafoss și Svartifoss. Două cascade până la care trebuie să faci un pic de mișcare (maxim 1,5 km din parcare), situate în cel mai frumos camping din țară, Skaftafell.

Svartifoss este cunoscută și sub numele de Cascada Neagră. Eu i-aș fi zis Cascada Hexagoanelor, după coloanele hexagonale de bazalt care o susțin.

27. Foss a Sidu. O cascadă în spatele unei case. O vezi din drum și ți se pare ridicol că vezi așa ceva la fiecare pas. Când s-a-mpărțit norocu', unele țări au primit cu caru'...

28. Canionul Fjadrargljufur. Vi s-a încurcat limba în gură? Păi da, normal. O excursie de maxim 2 km, într-un loc de vis. Așteptam în orice moment să apară elfii și să stăm de vorbă. Chiar dacă ne-a plouat până-n dinți (a fost singura zi cu ploaie), mi-a plăcut foarte mult locul ăsta. 

Justin Bieber a filmat un clip aici și a făcut asta:

De atunci, potecile au fost amenajate și "îngrădite" cu sfori, pentru că fanii lui au încercat să-l imite și, sincer, diferența dintre viață și moarte e un neuron sau un pas... De atunci, unii numesc locul Canionul lui Bieber, că doar n-o să rețină cineva numele Fjadrargljufur... Apropo, Bieber a filmat și la Skogafoss și la Seljalandsfoss pentru acel clip.

29. Reykjadalur. Unul dintre locurile tipic islandeze. Căci unde altundeva în lume poți să faci baie într-un râu cald? Una dintre cele mai tari experiențe. Am tras un pic până am ajuns în locul în care scăldatul este permis (în rest, apa e prea fierbinte) - am mers 3,5 km, inclusiv pe ploaie -, dar a meritat. Căldura râului e un lucru pe care l-am luat cu noi în drumul spre aeroport... Apropo, peste tot în Islanda ți se spune să lași doar urme de pași și să iei cu tine doar amintiri. Și adevărul este că e cea mai curată țară în care am fost, fără să aibă coșuri de gunoi în mijlocul naturii. Poate că își selectează clientela, dar turiștii care ajung în Islanda se pare că reușesc nu lase nici măcar un chiștoc în urmă... Uluitor. Natura care impune respect...

30. Ce nu am văzut? Toată jumătatea de nord - o lăsăm pe data viitoare. Peștera Katla - o lăsăm pentru o vizită în timpul iernii. Aurora boreală - pentru asta trebuie mers în altă perioadă. Cred ca aș vrea să revin o dată toamna, în septembrie, și o dată iarna, în februarie...

*

Ponturi pentru împachetat. Aveți nevoie de haine impermeabile, de bandană, de căciulă, poate și de mănuși, inclusiv vara. Este esențial să vă țineți un schimb uscat în mașină. Investiți în pantaloni de ploaie de calitate și într-un poncho. Luați bocanci pentru drumeții. Eu nu mi-am luat bocancii de iarnă, pentru că sunt un pic inflexibili pentru drumeții; am preferat să iau încălțările cu crampoane pentru alergat pe munte, cu riscul să mă ud la picioare pe ploaie. Cum am prins 6 zile din 7 de soare, am făcut un pariu câștigător. Nu uitați costumul de baie. Nu uitați de jump starters pentru mașină. Musai să aveți o ploscă cu voi. Apă bună va fi peste tot. Și vă sfătuiesc să vă duceți și mâncare (niște conserve, batoane proteice, ciocolată etc.), din două motive: 1. veți economisi o sumă considerabilă; 2. dacă sunteți ca noi și stați pe coclauri până la 10 seara, chiar dacă afară e lumină, restaurantele vor fi închise de la ora 9 PM și nu veți avea unde să mâncați... Și atunci un gulaș de acasă, din conservă, va fi absolut fabulos 😋

Mâncarea. Dincolo de mâncarea pe care v-o aduceți de acasă, cel mai probabil veți avea mic dejun unde vă cazați. În orice caz, profitați de supermarket-uri; lucrurile de bază (pâine, legume, fructe, sucuri) nu sunt exagerat de scumpe. În ceea ce privește mâncarea la restaurant, Islanda este țara unde să mănânci miel (va veni invariabil însoțit de un cartof copt), somon și supă de homar. A, dacă vă întrebați care e desertul pe care l-am văzut cel mai des în meniuri... e lava cake😀

Diverse

- O coroană islandeză valorează 0.0385 RON. Folosiți Revolut pentru conversii. E o țară fără cash; până și la toaletă plătești cu cardul sau cu telefonul. Deci nu știu cum arată banii lor.

- Islandezii cresc cai. Mulți. Câte 20. Și nu înțelegeam ce fac cu ei (adică, mno, câte filme se turnează acolo? Toate or fi având nevoie de cai?). Dar apoi am înțeles: dacă vin 2 turiști pentru ore de călărie, ei vor călări 2 cai, iar ceilalți vor alerga liberi, împreună cu ei. Adică duci toată ciurda cu tine.

- Islandezii cresc și oi. Și le lasă libere până toamna. Așa se explică de ce vezi câte două, câte trei oițe izolate ba lângă drum, ba pe stânci... de fapt, peste tot. Cum și le strâng de pe zeci de kilometri rămâne un mister...

- Islanda are foarte puțini copaci. Se pare că vikingii au avut nevoie de lemn pentru case și corăbii și i-au tăiat pe toți. În ultima vreme, au început niște eforturi de reîmpădurire, mai ales în zona Reykjavik. În prezent, 2% din suprafața țării e împădurită.

- Am văzut pe un pliant brandul de țară NICELAND. Foarte inspirat!

- Pentru că atenția orientează percepția, de când cu experiența islandeză, am început să văd elemente islandeze peste tot. OK, știam că Bjork e islandeză - și rămâne cea mai celebră persoană din țară, așa mi-au zis localnicii -, dar, în ultima vreme, am descoperit muzicieni islandezi care sunt mult mai pe gustul meu. Vedeți trupa KALEO. Și videoclipurile lor. La așa promovare, nu mai nevoie nici de PR, nici de un minister al Turismului.

- Take That a filmat în Islanda videoclipul de la Patience, care nu știu dacă nu e piesa mea preferată de la ei...

- N-am plecat din Islanda fără o carte a lui Halldor Laxness, câștigător al Premiul Nobel pentru literatură în 1955.

*

Dacă nu ați adormit până aici, înseamnă că nu mi-am investit timpul degeaba. Iar dacă ați adormit, nu-i bai, puteți relua lectura într-o altă zi.😉

Electric Castle 2022

Anul acesta am participat la Electric Castle. Mi-am cumpărat un bilet de la un prieten și m-am trezit că scrie pe el "Super Early Bird". Bine, nu m-am văzut ca super early bird, ci mai degrabă ca broasca țestoasă, care, în sfârșit, ajunge la destinație, după ce toată lumea știe ce și cum.

A fost prima mea ediție, dacă nu punem la socoteală faptul că anul trecut mi-am luat bilet la Zdob și Zdub + Asaf Avidan, care au concertat în centrul Clujului (și da, Asaf Avidan este o revelație!). Oricum, a fost prima mea ediție la Bonțida.

Într-o seară când credeam că munca nu se mai termină, într-o joi, după ce eram convinsă că nu voi merge la Bonțida, deși Sebi era deja acolo, am hotărât la ora 19:45 să ies din casă și să testez când ajung, cum e cu festivalul etc. Am ajuns la Bonțida fix la ora 21:00 (am cumpărat Priority la autobuzul de la Iulius Mall și am stat doar 5 minute la coadă), când au început să cânte Editors. Acei Editors care mi-au plăcut fără să mă impresioneze acum 8 ani, când erau cap de afiș la Pinkpop, în Olanda, într-un line-up în care sub ei erau Arctic Monkeys, Robert Plant, Ed Sheeran (pe vremea aia, Ed abia avea un number one și a cântat la ora 17:00), Limp Bizkit (cu show-ul la ora 11:00 dimineața!). De data asta, Editors au fost excelenți sau cel puțin i-am simțit și eu ca atare.

Ca experiență, am mers la Bonțida cu autobuzul de la Iulius, dar și de la Expo, dar și cu trenul CFR. La întoarcere, cu autobuzul. Toate bune, până în acea seară de vineri când organizatorii au făcut toate greșelile de pe Pământ și au ținut zeci de mii de oameni la coadă câteva ore. Noi am ajuns către 6:30 acasă, după ce am renunțat o dată să stăm la coadă și ne-am întors în incintă. Am prins autobuz, dar aș fi acceptat cu drag trenul regulat al CFR...

În fine, impresia generală? Electric Castle este cel mai mare bâlci din România: ringhișpir, mașinuțe de ciocnit, scene multiple, mâncare, băutură, praf, soare, castel mereu în refacere, tarabe diverse și, evident, muzică. N-ai cum să te plictisești. Poți să te primbli prin sat, să cumperi ceva de la localnici și să bei o bere în parcare. Poți să te revezi cu oameni pe care nu i-ai văzut de nu știu când... După experiența mea de anul ăsta, aș spune că e cel mai fascinant bâlci. De neratat. Da, de observat că n-am prins strop de ploaie, chiar dacă ploaia și cizmele de cauciuc erau parte a brandului. Sincer, dacă aș fi înlocuit praful, vântul și soarele cu ploaia și noroiul, cred că nu călcam a doua zi pe acolo... Dar așa, a fost ediția perfectă. Atât de reușită, încât mă întrebam de ce nu m-am dus mai devreme, anii precedenți. Ei bine, am reanalizat, și mi-am dat seama că, până în 2019, când poate aș fi vrut să-i văd pe Jared Leto (30 Seconds to Mars) și pe Florence + The Machine, n-am avut pe cine să văd în concert. Îmi amintesc acum prietenii că le-am donat bilete pe care le câștigasem cumva (habar n-am cum, efectiv episodul mi s-a șters din minte) la edițiile precedente. Totuși, anul ăsta am avut ce vedea. Fac aici o notiță pentru când mi se vor estompa amintirile. Top concerte EC 2022:

1. Twenty One Pilots (cât de tare e videoclipul ăsta, Romaniaaaaaaaaaa? Am căpătat mai mult respect pentru ei când am aflat că solistul nu e tatuat până sub barbă, ci doar vopsit, ca un mod de a intra în pielea alter ego-ului Blurryface)

2. Subcarpați (îi văzusem la Fân Fest acum vreo 8 ani și-i țineam minte că mi-au plăcut. Între timp, au evoluat către un nivel senzațional, încât chiar merită să închidă un festival de anvergură).

3. Editors

4. Alternosfera (ce revelație!)

5. Vița de vie (ce mult mi-a plăcut că au dat cedat 5 minute scena pentru susținerea generației viitoare și au chemat-o pe Dora Gaitanovici cu trupa ei! Nu degeaba a dat Adi Despot tweet la Eurovision, în care zicea cât e Dora de wow!)

Mențiune specială: Delia. Fata asta șui știe să facă show.

La capitolul "nu așa de tari precum mi-i aminteam": Alexandrina Hristov cântă acum cu o trupă, iar cele 4 piese pe care le-am prins la finalul show-ului ei nu m-au impresionat. Am scris despre Alexandrina aici, după ce am văzut-o prima dată, pe vremea când încă se fuma în interior, iar clujenii încă mai mergeau în pivnițe la concerte. Blogul ăsta îmi amintește că era... 2012! De asemenea, tot de la Fân Fest știam că Robyn and the Backstabbers sunt grozavi. Ei, sunt OK, dar parcă tot la nivelul de acum câțiva ani. Două elemente care m-au nedumerit la show-ul lor: rochia solistului și faptul că în spate a rulat tot timpul Liceenii rock'n'roll. Sincer, m-am cam uitat la film și cred că am pierdut esența concertului. Bine, prima dată când am intrat în Hangar și am văzut ce rulează, m-am și gândit: "Oare de ce rulează filmul ăsta în fundal? E vreun fel de tribut? Doar n-o murit Bănică Junior? Sau Oana Sârbu, ce Dumnezeu?!"

Una peste asta, pentru 2023 am bilet de Super Early Bird.

Granada, Cordoba, Sevilla

 20-27 februarie 2022

Nu obișnuiesc să merg în același oraș într-un interval scurt de timp, dar Malaga cred că se dovedește a fi excepția...

De data asta, planul a fost să ne îndreptăm spre est, pentru că toată lumea asociază o vizită în Malaga cu una la Alhambra (Granada), pe când noi am ales Marbella și Ronda, prima dată când am ajuns în zonă...

Planul inițial cuprindea 2-3 zile de schi în Sierra Nevada, însă câțiva factori au contribuit la schimbarea lui: temperaturile ridicate, lipsa mașinii, cazările scumpe, căzătura pe care o suferisem la schi la începutul lunii și după care m-am resimțit 6 săptămâni... Prin urmare, am înlocuit cele 2-3 zile la schi cu un alt oraș - iar mie, mare turist de oraș, mi-a convenit de minune planul nou.

Geografia arată așa, iar noi ne-am deplasat între destinații cu autobuzul:

Am ajuns din nou în Malaga pentru o seară și am revizitat câteva zone preferate - precum centrul și marina - și am descoperit restaurante noi. Nici de data asta n-am urcat în turnul Catedralei și n-am fost la Muzeul Picasso... cred că ne dăm motive pentru a reveni...

Prima destinație: Granada. Vremea a fost minunată (cam 21-22 de grade) și am prins primul bronz al anului. Un oraș cu un vibe deosebit. Am revăzut acum pozele și filmele și mi-am spus că aș vrea să revin. Ce să faci în Granada? 

În primul rând, să vizitezi fortăreața/castelul Alhambra. Nu uitați să vă luați bilete online cu vreo două zile înainte, pentru că altfel puteți avea supriza de a nu găsi locuri la ora dorită. Locul e absolut spectaculos, atât în interior, cât și în exterior. În prima zi, noi am mers în recunoaștere și am ajuns în curte și în zonele care se vizitează gratuit. De asemenea, ne-am asigurat că știm care e intrarea principală, pentru că nu e greu să te pierzi și să-ți refuze intrarea, dacă întârzii mai mult de 30 de minute de la ora scrisă pe bilet. Am văzut Alhambra din toate părțile - dinăuntru și din depărtare, de pe o parte de acces și de pe cealaltă și am făcut acest filmuleț. Nouă ne-a fost bine termic pe toată durata vizitei - am stat 5 ore -, dar îmi închipui că le va fi și mai bine celor care vizitează orașul vara și caută o oază de răcoare...

Un pic de documentare nu strică: în palat veți găsi peste tot caligrame foarte elaborate. De văzut niște filmulețe înainte, pentru a înțelege mai bine arta arabă. 

 

Chiar și ghizii spuneau că aceasta este cea mai celebră imagine din Alhambra...

... dar nouă ne-a plăcut cel mai mult în curtea celor 12 lei...

Ce altceva să faci în Granada? Să te duci la miradorul lui San Nicolas și să se uiți spre Alhambra :) Iar din Alhambra, să te uiți spre Sierra Nevada. Îți recomand să mergi pe jos spre Mirador, ca să vezi orașul vechi, o medina arăbească aranjată pe stil spaniol. Apoi...

...Să vizitezi Catedrala, dar musai să te îmbraci bine - noi am prins sub 10 grade înăuntru, deci nu știm cum am fi rezistat mai mult de 10 minute, dacă n-am fi avut gecile pe noi (avantajul de a vizita în februarie...). 

...Să te plimbi prin diverse zone și să te așezi pentru o sangria într-un loc care îți face cu ochiul. Din punct de vedere culinar, veți vedea o creștere a importanței porcului față de Malaga :) 

**

A doua destinație: Cordoba. Încă un oraș agreabil, care merită vizitat (măcar) o dată în viață. 

Prima zi a anului care ne-a permis purtarea de pantaloni scurți :)

De văzut: 

1. curtea interioară cu portocali a Catedralei-Moschee.

2. Catedrala-Moschee, Mezquita. E, de departe, cea mai eclectică construcție religioasă pe care am vizitat-o. Se întâmplă câte ceva - altceva! - în fiecare colț în care te uiți. Fiecare fiecare religie a venit cu idei noi, fiecare stăpânire a venit cu idei noi, fiecare arhitect a venit cu idei noi. Îmi și închipui când venea câte un nou arhitect, se uita împrejur și zicea: "Cine v-a lucrat aici?!". Un mare pont este să mergi de dimineață, între 8:30 și 9:30, când intrarea e liberă.

3. Podul.

4. Promenada și centrul vechi. Pierdeți-vă printre străduțe și faceți tone de poze :) Opriți-vă la umbră și beți un vermouth.. și faceți rezervări seara pentru restaurante, deoarece cele mai bune se ocupă de către  clienții prevăzători...

**

A treia destinație: Sevilla. Un loc unde mi-am dorit întotdeauna să ajung datorită Stelei din '86... Bine, n-am ajuns pe stadionul cu pricina, dar am prins zi de derby local și vedeam hoardele de suporteri pregătindu-se cu o bere, două, trei... încă de dimineață.

Un oraș superb. De două ori mai mare decât oricare celălalte din zonă. Un oraș care mi s-a părut că are mai multe centre. Adică te tot duci 3 km și ți se pare că tot dai de câte o zonă demnă de a fi centru... 

Probabil cea mai frumoasă zonă și cea mai cunoscută este Piața Spaniei, construită ca atare cu ocazia Expoziției Spaniolo-Americane (menită a promova buna conviețuire dintre Spania și fostele ei colonii din America Latină) din 1929. Veți vedea 40 de mozaicuri dedicate orașelor principale din Spania și 4 poduri reprezentând cele 4 provincii istorice ale Spaniei. Imaginile vorbesc de la sine.

În Catedrală veți găsi mormântul lui Cristofor Columb. Informație interesantă: rămășițele lui Columb au călătorit la fel de mult ca trupul lui însuflețit... Născut la Genova (1451), descoperă America (1492), sub pavilion spaniol. Moare la Valladolid (1506), apoi e mutat în Sevilla, apoi în Republica Dominicană (unde unii spun că se găsesc adevăratele lui rămășițe pământești), apoi în Havana, apoi înapoi la Sevilla...

**

Ca de obicei, vacanțele în Spania sunt extrem de agreabile. Dacă voi găsi timpul și dispoziția necesare, voi face recomandări de restaurante și hoteluri (apropo, prețurile la cazare aproape că se dublează în weekend față de timpul săptămânii în aproape orice oraș spaniol). Doar că vacanța asta a avut niște momente mai dificile. Cred că am avut amândoi COVID la un moment dat, manifestat la mine printr-o durere de gât care nu m-a lăsat să dorm toată noaptea. Și apoi, izbucnirea războiului din Ucraina. Nu mai ai niciun chef să fii turist, dar nici să te întorci spre est, cu perspective de a te învecina din nou cu rușii...

**

Au trecut 5 luni și Ucraina nu a căzut. Războiul nu mai ține capul de afiș al știrilor; ba, mai grav de atât, se vorbește rar de războiul din țara vecină, acum că linia frontului e prin Luhansk... Toate printscreen-urile mele din acea perioadă mi-au amintit de cât de teribilă a fost frica... Așadar, să nu uităm... și glorie Ucrainei!

TIFF 2022

În ordinea vizionării, iată experiența mea de anul acesta:

Call Jane (Rețeaua Jane): Un film important, despre vremea de dinainte de Roe v. Wade. O serie de femei curajoase se organizează să ofere servicii de avort în condiții decente. Au avut 12000 de intervenții, cu nicio victimă, până au avut norocul să se autodesființeze după sentința din Roe v. Wade. Elizabeth Banks arată că poate avea roluri serioase. Sigourney Weaver e la fel de mișto și de badass ca în toate filmele ei. Un film calm, realizat cu blândețea pe care doar o femeie-regizor poate să o transmită, care arată cinismul bărbaților trecuți de prima tinerețe cu privire la viața femeilor: dacă ai 50% șanse să mori ducând o sarcină până la capăt, pe ei nu-i interesează; trag din trabuc și ridică din umeri. Secretara unuia dintre doctori îi spune jovială lui Banks: "Aruncă-te pe scări, dragă, eu așa am rezolvat". Credeam că e un film despre istorie, dar, din păcate, e un film despre prezent. Săptămâna următoare femeile din SUA au pierdut dreptul constituțional de a alege cu privire la viața lor. Pare că dorința de a controla tot, mai ales corpul, mintea și acțiunile femeilor, va fi o luptă de durată. America nu mai este farul călăuzitor al drepturilor omului, iar noi, femeile din lumea întreagă, trebuie să rămânem în alertă. Cum spunea o doamnă venerabilă printr-o pancartă după ce Polonia a restricționat dreptul la avort: "I can't believe that after all these years I still need to fight for this shit!"

Heaven Above (Precum în cer): O nebunie de film sârbesc. Poveste în 3 acte, oarecum interconectate. O incursiune în imageria Balcanilor de la începutul anilor '90, urmărită până în prezent  - de la baracă, la apartamentul de lux. Și 3 idei faine după scrierile unui autor căruia nu i-am reținut numele. 

1. Ce faci dacă-ți crește coroană de sfânt. Păi, protagonistul a fost pus să păcătuiască pentru a o pierde și... n-a ieșit bine.

2. Dacă un criminal ar renaște prin credință în dimineața execuției sale și ar reveni la forma de nou-născut, ai mai omorî bebelușul?

3. Dacă hrana sufletească ce vine din a privi un tablou s-ar transforma în hrană efectivă, ar deveni Pământul un loc mai bun? Surprinzător, nu neapărat. Unii nu vor să eradicheze foametea din lume, ci vor doar să fie ei bogați și să aibă controlul resurselor.

Bonus: veți afla că știți deja să înjurați în sârbă.

Despre trup și suflet: mult-premiatul film unguresc pe care nu l-am văzut acum 5 ani, când a apărut. Mai bine mai târziu decât niciodată. De neratat. El și ea, cu idiosincrasiile lor, își dau seama că noaptea visează același lucru. Dar oare vor reuși să-și găsească drumul unul spre celălalt și în viața reală? Nu vreau să dau niciun indiciu, dacă nu l-ați văzut. Un film care te unge pe suflet, care mie îmi amintește de Whisky, pe care l-am revăzut în primăvară la Victoria, la vreo 17 ani după ce a câștigat Trofeul Transilvania. Încă un film făcut de un rezigor femeie.

Alcarras: programarea la ore de vârf și în locațiile vedetă a crescut așteptările în legătură cu acest film. Doar că s-a dovedit un film numai bun pentru dormitat. Genul ăla de film spaniol de care am văzut cam multe în ultima vreme în care nu se întâmplă mai nimic. Adică filmezi niște personaje câteva zile și se ajunge la concluzia anunțată în primele 10 minute. Și dacă mă filmezi pe mine 3 zile în viața mea normală poți să scoți de-un film ca ăsta. Adică voi avea parte de o întâmplare sau două mai deosebite, de un dialog mai interesant, dar, în esență, nicio scenă memorabilă, niciun punct culminant. Îmi amintește de un alt film spaniol anost, văzut anul trecut, în care personajul principal feminin e filmat cum stă în orașul ei într-o săptămână de concediu. Nu știu, sincer, dar valul ăsta nou spaniol nu-mi spune nimic. Mai bine fac eu un film despre cum am fost în vacanță în Croația și mi s-a stricat mașina - e muuuult mai interesant.

Eu sunt Zlatan: un film din secțiunea EducaTIFF, drăguț și inspirațional. Cartea e, cică, mult mai bună. Bad boy Zlatan are fitilul scurt, face prostioare, dar, în esență e de treabă. Este povestea copilăriei lui, înainte de a fi recunoscut ca un superstar. Un băiat de 1.95, căruia îi place fotbalul și care s-a ridicat la nivelul de sportiv de performanță chiar dacă a făcut adesea foamea.

Cetățeanul Ashe: nu am prins nicio secvență cu Arthur Ashe la TV. Dar l-am prins pe Ilie Năstase, care ne povestește amintirile lui. Inclusiv la proiecția acestui film. Ashe a fost un băiat care a făcut totul ca la carte. Norocul vieții lui de tenisman a fost că tatăl lui era îngrijtorul unor terenuri de tenis aflate la 10 minute de unde locuiau. Un băiat inteligent și calm, care și-a câștigat prin valoarea personală dreptul de a fi singurul negru care intra în cluburile și vestiarele albilor. Când i s-a cerut să se manifeste zgomotos împotriva discriminării în SUA, nu a făcut-o; vocea lui a fost mult mai calmă și, pe termen lung, s-a dovedit a fi mult mai influentă. Genul de activist care a refuzat să aibă virulența "ortodoxiei negre", pentru că avea alt stil. Cam ca Obama. Corpul lui a fost, însă, prea fragil. Infarct și bypass la 36 de ani, tumoare cerebrală la 49 și ghinionul de a fi primit transfuzie cu sânge infectat cu HIV. Mort de SIDA la nici 50 de ani. Își dorea să fie ținut minte ca fiind mai mult decât un sportiv. Filmul ăsta îi va îndeplini dorința. Ah, da, iar la anul, la TIFF, vom vedea premiera filmului lui Tudor Giurgiu despre Ilie Năstase.

Rhino. Un film ucrainean, cu multă violență, dar pe care îl recomand. Scena de început e cea mai frumoasă poveste vizuală despre trecerea timpului - păcat că filmul nu a continuat așa și păcat de final, care a părut fușerit. Probabil s-a pus atâta suflet în început, că n-a mai avut timp și chef regizorul să se aplece și asupra sfârșitului. Actorul a luat, pe bună dreptate, premii de interpretare: n-ai ce să-i ceri mai mult unui actor.

Gotland (Tărâmul Domnului): Ne-am dus să-l vedem pentru că ne interesează tot ce e islandez, în perioada asta. Dacă totul merge bine, luna asta facem concediul acolo. Deci m-am dus pentru peisaje... și am adormit. E un film de autor, în care trebuie să ai răbdarea să privești un minut o erupție vulcanică. Un film care îmi amintește de The Power of the Dog, doar că n-a avut aceeași putere narativă și același final apoteotic. E, totuși, un film de 3/5, poate chiar mai mult, dacă te prinde în dispoziția necesară.

El Buen Patron (Cel mai tare șef): premiat de spanioli drept cel mai bun film al anului. Cu Javier Bardem. Un pic de pomul lăudat. M-am dus cu așteptarea să fie o comedie spumoasă, dar n-a fost. Dacă îl luați ca atare, poate vă va plăcea mai mult. Cel mai bine se doarme la Iulius Park Open Air, deci cred că am ratat niște secvențe, pe alocuri.

Evenimentul: Un film extraodinar. M-am dus la cinemaul din cartier luată pe sus direct din meetinguri corporatiste, m-am bucurat de al doilea aur al lui David Popovici cu 2 minute înainte de începerea proiecției și mi-am dat seama destul de repede că e un film bun. Dar nu reținusem sinopsisul, nici ce premii a luat, nici cine e actrița. Când am văzut numele de Anamaria Vartolomei pe generic mi-am spus că toate premiile sunt meritate. Încă o poveste care credeam că este despre trecut, dar este, în mod dureros, încă actuală. Încă o poveste despre câte vieți s-au pierdut din cauza avoturilor ilegale. De data asta, scena este Franța. O poveste personală, după cartea lui Annie Ernaux. Povestea e din anii '60, cartea a ieșit în 2000, iar filmul în 2021, iar scriitoarea a fost implicată în producție. De data asta, regizorul-femeie spune povestea nu cu blândețe, ci cu furie. Scenele viscerale sunt absolut necesare. Ca să nu uităm. Anamaria Vartolomei spunea într-un interviu că un jurnalist bărbat a venit la ea și i-a spus că întotdeauna a fost împotriva avorturilor, dar că filmul ăsta l-a pus pe gânduri. Da, e un film pe care trebuie să-l vadă bărbații. Și trebuie să-l vadă și fetișcanele vesele din SUA care sărbătoreau deunăzi că guvernul a impus reguli noi ca să le controleze corpul și care ziceau că trupul lor nu e trupul lor. Un film care m-a făcut să mă gândesc la 4, 3, 2, la Decrețeii și la cele 10000 de românce care și-au pierdut viața din cauza decretului lui Ceaușescu.

Balaur: lungmetrajul de debut al unui IT-ist din Piatra Neamț. Pornind de la un fapt divers real - o preoteasă profesoară de religie are o aventură cu un elev de liceu -, credeam că se va ajunge într-o zonă interesantă. S-a ajuns într-o zonă de thriller filmat la Vâlcea, un fel de Fatal atraction meets Desperate housewives, care m-a dezamăgit. În fine, am știut că pot să-mi iau liniștită bilet la filmul câștigător al festivalului, pentru că nu urma să fie ăsta.

Full time: un film despre viața nebună pe care o ducem cu toții încercând să balansăm un job cu viața de familie. Un film despre oamenii muncitori cărora nu le ajung banii, despre dificultatea de a te angaja după o anumită vârstă, despre sacrificiile pe care trebuie să le facă mamele. Ritmul e amețitor, iar filmul își transmite eficient mesajul. Finalul este bine realizat: când, după ce ai peirdut tot, îți dai seama că, totuși, totul va fi bine, tragi un plâns care să spele toate relele.

Metronom: ritmul poate fi lent, dar are acel "ceva" pe care îl au toate filmele românești bune de după 2000 - o scenă care te zguduie. În cazul ăsta, e scena de la Securitate. Să nu uităm niciodată ce otravă a fost comunismul!

Crai nou: un film de debut premiat, cu o regizoare simpatică, pe care mi-a făcut plăcere s-o ascult povestind mai multe despre idee, intenție și procesul creativ. Mă bucur că poetul mi-a povestit ce a vrut să spună poetul, pentru că altfel rămâi foarte confuz după filmul ăsta. Cea mai amplă colecție de personaje disfuncționale pe care le-am văzut la un loc.

Navalny: un documentar despre un erou al zilelor noastre. Un masterclass de jurnalism. Sper doar ca Rusia să-l merite. Vă închipuiți o lume fără Putin și cu Navalny președinte al Rusiei...? Speranța moare ultima.

Fuga din Mogadishu: pentru mine, cinemaul corean e un brand. O promisiune a calității. N-am fost dezamăgită.

Casa noastră (Utama): în 20 de ani de festival, publicul și juriul de specialitate nu s-au pus niciodată de acord cu privire la cel mai bun film din competiție. Până acum. Un film absolut minunat. Încă un film sud-american de pus la colecția filmelor pe care mi le voi aminti întotdeauna: Whisky, La jaula de oro, Utama... Un film despre lumile pe cale de dispariție. Vorba lui Tudor Giurgiu - povestea putea să fie și în Apuseni. Totuși, avem ca locație Bolivia, lângă Uyuni (fun fact: redacția AperiTIFF are nevoie de Google maps, pentru că au prezentat povestea ca refuzul unui cuplu de bătrâni care refuză să se mute în orașul alăturat, La Paz (sic!)). Limbi: quechua, spaniolă. Predicție: extincție. Poveste spusă în ritmul realismului magic specific locului, prin lentila tragică a zilelor noastre dominate de tehnologie. Film făcut cu oamenii locului și cu un actor profesionist. Personaje la fel de puternice precum domnul Sabin din Întregalde. Pe ansamblu, când va veni la cinema (cele mai mari șanse sunt la Victoria), să mergeți să-l vedeți. În acest moment, filmul are 239 de voturi pe IMDB. Merită mai multe. Lumea merită să știe despre acest film.

Fiica: o adolescentă însărcinată e găzduită de profesorul ei de la școala de corecție și de soția lui, cu condiția să le dea lor copilul. Un alt film care se transformă în thriller. Nu mi-a displăcut.

Dean Martin: The King of Cool: un documentar drăguț, în care mi-ar fi plăcut să fie mai multă muzică. Genul de film la care să te uiți acasă, pe Netflix sau HBO. L-am ales pentru locație - Muzeul de Artă -, dar pot să spun că la Iulius Park e mai comod.

Pe ansamblu, o ediție bună a TIFF-ului. Nu am găsit duda aia care mă ia prin surprindere în fiecare an - și pe care bag seama că o caut în subconștient :)

La anul și la mai multe filme!