Câţi ca voi;)

Nu e niciun secret: nu mai suport mersul cu troleul. Mă enervează tot: şoferii tâmpiţi, muzica pe care o ascultă unii dintre ei, persoanele care aşteaptă să le cedezi locul, cele care se grăbesc să fie primii la Înviere şi te întreabă cu 500 m înainte de staţie eternul "Coborâţi/Cobori?", cei care te busculează la urcare şi la coborâre, cei care vorbesc tare la telefon, puţoii care ascultă manele şi vorbesc de cuceririle lor (?!), persoanele (de obicei fete) isterice, mirosurile, beţivii care suflă pe mine, grobienii care mă ating, mătreaţa altora care stă să sară pe mine de prea multă apropiere, zgomotul din cauza căruia nu-mi aud muzica dată la aproape la maxim pe mp3 player, scaunele reci, geamurile murdare, căldura estivală etc., etc.

Şi totuşi...troleul rămâne un loc în care ţi se pot întâmpla lucruri deosebite. De exemplu, veneam într-o zi spre casă cu o colegă şi stăteam pe primele două scaune de la mijloc, pe partea cu uşa. În faţa noastră, bară orizontală de protecţie, plus bară verticală, dotată cu ... compostor. Urcă o fată cu o diplomă în mână. Încearcă să-şi composteze biletul cu cealaltă. Nu poate. Trebuie să le folosească pe amândouă. E nevoită să se ţină de bară cu mâna în care ţine diploma. Şi ce credeţi că scria pe diplomă? [citez aproximativ, din ce am reţinut în 5 secunde] "Se acordă diploma de onoare lui ...Florea Lavinia....pentru participarea la proiectul Să redăm lumina...". Mi s-a părut foarte tare! Încă una ca mine! O fi una dintre cele găsite pe Google? Poate cea care a lăsat nush ce mesaj religios pe un site şi de care vreau să mă delimitez? Nu de alta, dar cu siguranţă nu e doamna doctor de la Urgenţe din Constanţa şi nici fetiţa cu nume absolut identic (nume+ambele prenume) născută acum câţiva ani la Sibiu...

Pe cine mai cheamă ca pe voi?

Punere la zi(d)

N-am scris de mult. Am fost ocupată cu proiecte care nu m-au marcat nicidecum într-un mod pozitiv. Unele mai au perspective şi poate îmi vor da şansa să-mi schimb comentariul. Între timp, însă, am observat şi am învăţat ...chestii.

Mi-am dat seama, de exemplu, pe când stăteam în staţie să aştept troleul şi pe când trăiam în imaginaţie apoi în realitate supliciul Gheorgheni-Mănăştur, ce risipă neruşinată de confort fac cei care merg singuri în maşină spre casă, lăsându-i pe atâţia amărâţi să se înghesuie în troleele noastre penibile, conduse de şoferi demenţi. Cu alte cuvinte, aş fi foarte bucuroasă dacă şoferii ăia de maşini nemţeşti cu preţ de garsonieră s-ar opri să ia din staţie călători care merg în aceeaşi direcţie. Căci, până la urmă, de ce sunt aşa de egoişti? Să-mi spuneţi dacă vi se pare o pretenţie exagerată...No, şi la o adică, dacă se opresc şoferii de Logan, tot nu-i rău...

Am decis să nu mai calc în localuri fără secţiune stas de non-fumatori, decât la ocazii speciale. Şi să nu mai beau cofeină, nici măcar în capuccino.

Am aflat despre mine că aş juca într-un meci despre care ştiu că e vândut, pentru că aş avea speranţa că dau, totuşi, un gol. Am aflat şi că meciurile despre care se zice că sunt vândute, de multe ori sunt chiar vândute. Mi-am reamintit că uneori mândria e lucrul cel mai de preţ pe care îl poţi avea.

Am avut o discuţie interesantă cu o colegă, despre mentalitatea românilor legată de bani. Şi am constatat că poate am fost crescuţi cu prea mult bun-simţ. Mai exact, ne e ruşine de banii nemunciţi (gen cei 50 de lei de la mătuşa care te iubeşte şi care îţi dă banii ăia de bucurie că te-a văzut şi cu gândul că vei aprecia), ne vindem ieftin şi avem tendinţa să ne fie ruşine şi când cerem banii pe care îi merităm. Să pui la primul interviu întrebarea despre salariu dă foarte prost, deşi, într-o societate mai puţin pudică în discuţii despre bani, ar fi un semn clar şi sănătos despre ce te motivează în muncă. De la jena asta ni se trag, însă, multe, din partea celor care n-au jene. Poate asta merităm.

Făclia este un ziar independent de Cluj. Asa cum în unele magazine se vând pătuţuri pentru copii de lemn.

Mi s-a pus o întrebare din seria „Dacă de teflon nu se lipeşte nimic, cum se lipeşte teflonul de tigaie?”, si anume: „Cu ce merg seara acasă şoferii de troleu?” Eu aş mai pune una: „dar la serviciu, cu ce merg?” Au toţi maşină?! Atunci să o conducă dracului numai pe a lor, că oricum se comportă de parcă n-ar transporta oameni, ci cartofi!

Că tot veni vorba de maşină...am decis până la urmă să luăm una second. Dar de unde, cu cât şi cine-mi garantează că nu iau ţeapă? Oricum, deadline-ul ar fi octombrie, că m-am săturat de trolee cu tot cu şoferii şi bătrânii agresivi care le populează, de personal, de dependenţa de maşina prietenilor, de timpul pierdut cu transportul (da, m-am cam săturat şi să pun nişte bani deoparte, şi m-am gândit să-i dau pe benzină)...Aştept sugestii la capitolul „Ce maşină să-mi iau?”...

Mi-am dat seama că n-am compus de mult un banc...Dar azi am avut parte de nişte mesaje care, povestite, pot avea acelaşi efect. Un prieten a pus pe grup o întrebare ipotetică, sintetizată prin "Ce-aţi zice dacă v-aş invita săptămâna viitoare la cununia mea civilă?". Iată răspunsul unui alt prieten: "Io zic sa stai calm, omule, că există şi alte metode de rezolvare a problemei : stoparea sarcinii, adopţie...aşa că nu dispera, omule"...

PS: fac pensii private obligatorii pentru Allianz. Daţi un semn dacă vă interesează.

22 vs 59 (RON)

Ia uitaţi aici strategie de marketing. Vrea omul să meargă, de exemplu, de la Cluj la Deva. Normal, dacă n-are maşină şi nici nu e autostopist pasionat, rămâne întrebarea: tren sau autocar? Omul ştie că pe autogari.ro găseşte orarul autocarelor de oriunde spre oriunde, cu preţ cu tot. Şi, ca să-i fie alegerea uşoară, site-ul îi prezintă şi mersul trenurilor, cu preţ cu tot. Excelent, aţi zice, nu? Simplu şi eficient, doi iepuri dintr-o lovitură etc....GREŞIT! Există o mică problemă. Preţurile biletelor de tren de pe autogari.ro nu coincid cu cele de pe cfr.ro. Sau se referă la clasa I. Ia ghiciţi în ce sens e influenţat omul să aleagă? Sfatul meu: pentru informare completă, mergeţi şi pe cfr.ro. Uneori condiţiile de la accelerat clasa a II-a sunt comparabile cu autocarul/microbuzul.

"Shut up and sing!"

Am intrat în a 3-a săptămână de obsesie pentru The Dixie Chicks. De două săptămâni îmi răsună în cap numai Travelin' Soldier şi Not Ready To Make Nice. Absolut uimitoare ambele piese (desigur, pentru a doua trebuie înţeles contextul...) şi extrem de greu de cântat bine. În timp ce scriu, trag cu ochiul la TVR1, care dă în reluare premiile Grammy de anul ăsta, unde Not Ready To Make Nice a fost Song of the year. Şi unde fetele au luat şi alte premii, ceea ce bestial, după ce unii idioţi au refuzat să le mai difuzeze piesele. În altă ordine de idei, Nathalie e soţia lui Nathan Petrelli :P

În rest, în fiecare 1 septembrie îmi aduc aminte de (şi acum voi şoca) Horia Moculescu. Pentru că în 1996 a interpretat piesa care a câştigat la Creaţie, la Mamaia, "E toamnă-n septembrie". Am auzit cântecul ăla atunci, de 2 ori, şi nu l-am mai găsit nicăieri...Îl are cineva?

Fotbal pe jumătate

Meciul de aseară m-a făcut să trag o concluzie: pentru echipele româneşti ar trebui să se inventeze „fotbalul scurt”. Adică de o repriză de 45 de minute (cu întreruperi, cu alea-alea, joc efectiv de 30 de minute, că mai mult nu suntem în stare). Cum naiba facem să pierdem meciuri, respectiv calificări ca şi câştigate (vezi păţania Stelei cu Middlesbrough), cum revin adversarii pe teren ca zmeii şi noi jucăm mai prost ca-n curtea şcolii? Eu, stelistă înfocată, m-am entuziasmat la golul lui Dinamo, chiar am apreciat jocul din prima repriză, am lăsat spiritul naţionalist să primeze, am sperat...şi prin minutul 60 mi-am găsit altceva de făcut.

Şi ce penibile au fost declaraţiile de după ale lui Rednic...Golul 1 ne-a demoralizat, golul 2 ne-a pus plumb în picioare, de al 3-lea să nu mai vorbim... Păi a renunţat Middlesbrough când erau conduşi cu 3-0 la general? Sau Liverpool, în finala Ligii, când era condusă de Milan la fel de categoric? NU. Au pus mingea la centrul terenului şi de acolo au început să-şi zdrobească adversarii. Nicio echipă mare nu renunţă, ci luptă până în ultimul minut. Numeri golurile încasate, vezi câte trebuie să le dai şi te pui pe treabă. Ai luat n, dai n+1. Aritmetică simplă.

Apropo de ultimul minut. Poate avem nevoie şi de „fotbalul trei sferturi”, „fotbalul de 80-89 de minute”, că de cel „90+” arareori suntem în stare în cupele europene.

PS: pentru cei care cred ca mi-e uşor să vorbesc, că n-am făcut sport de performanţă, aflaţi că ştiu ce înseamnă să-ţi taie adversarul craca de sub picioare. După ce echipa mea de handbal era de vreme bună cea mai tare din oraş, am luat bătaie cu 30 la 3 de la echipa unei comune învecinate. Dar nu am zis că ne-au pus plumb în picioare. Am fugit şi am jucat cât am putut noi mai bine. A rezultat că fetele alea erau mult mai bune, pentru că proful lor făcea antrenamente regulate cu ele, le învăţase scheme etc., pe când noi jucam doar la ora de sport. Dar nu ne-am descurajat. Am jucat cu ele peste câteva zile şi situaţia a fost cu totul alta. Ne-au bătut cu 18-6. QED :P