Hrvatska

Sunt cosmopolită. Înainte îmi părea rău, acum nu văd de ce n-aş fi... Am fost în concediu în Croaţia şi am multe de povestit. Nu ştiu cu ce ar trebui să încep: cu cât de minunată e Croaţia sau cu cât nu este România?

Hai să zic mai bine de Croaţia. Cifrele majore ale concediului sunt: 4 persoane, 11 zile, 3300 km parcurşi, 7 locuri de cazare, 7 locuri de făcut baie, cheltuieli de 500 euro/persoană.

Cât de minunată e Croaţia? Păi de la faptul că natura s-a gândit să strângă la un loc şi muntele şi marea şi să facă exces de zel, croaţii sunt un popor care ştie să facă turism. Nu am avut cazare rezervată dinainte, dar n-am avut probleme în a o găsi. Există Tourist info până şi în ultimul sătuc (atâta că la ei ultimul sătuc arată ca un orăşel cochet la noi...). Oamenii încearcă să găsească o punte lingvistică, pentru a se înţelege cu turiştii. Încearcă tot: engleză, germană, italiană. Ba au chiar şi meniuri în maghiară. Franceză nu am auzit, însă, decât la francezi (poate aici mai au de lucru). Se bucură când aud un cuvânt în limba ta pe care îl înţeleg şi le pare bine dacă încerci să-ţi dai minimul de interes şi să legi două vorbe în croată. Cei şmecheri încearcă să te flateze cu Hagi, Mutu şi „Civu”. Preţurile sunt extrem de acceptabile (până şi insula de lux Krk e accesibilă. Mamaia nu e, în opinia mea). Peste tot vezi că au camere (sobe, zimmer) de închiriat. Remarcabil pentru o ţară care abia în 1995 a scăpat de războiul civil, Croaţia are autostrăzi, şosele, viaducte, tuneluri, poduri impecabile. Sunt peste unguri (cărora relieful le-a permis să construiască mai uşor), iar pe noi ne fac să părem din lumea a treia. Satele lor arată foarte bine (cele mai frumoase sate pe care le-am văzut vreodată sunt, însă, cele din Slovenia, dar cele croate sunt pe aproape) şi în plină dezvoltare. Curios şi poate de neconceput pentru noi, nu au garduri, ci doar simulacre de garduri. Au, în schimb, măsline, rodii, kiwi şi smochine în curte. În ceea ce priveşte zonele de scăldat – ai de ales. Au plaje pietroase, dar noi am găsit şi nisipoase. Şi au zone multe cu pontoane de beton. Oraşele colcăie de obiective turistice. De la vestigii romane, la construcţii medievale. Ce nu au - sunt poliţiştii care să te prindă cu radarul. Traficul nici n-are nevoie de atâta supraveghere ca la noi. Când trec prin localităţi, şoferii respectă limita de viteză, nu te claxonează, nu-ţi fac cu farurile şi nici nu depăşesc aiurea. Singurul măgar de acest gen a fost, întâmplător, un şofer într-o maşină cu număr de Ungaria (de-a lungul concediului, în ciuda descendenţei mele, am fost silită să recunosc că există unguri bulani – cei care vorbesc româneşte numai când vor să-ţi ia banii, cei care se comportă agresiv pe şosea...). Până şi măgarii de şoferi de Bucureşti se comportă civilizat în afara ţării (a fost o relevaţie să observ schimbarea atitudinii noastre faţă de români în funcţie de apropierea de ţară: când îi întâlneam în Croaţia, eram străbătuţi de un fior de fraternitate; în Ungaria, îi priveam, oarecum compătimitor, ca pe „oameni ca noi, care se întorc în ţară”; după Borş, însă, mulţi au devenit „măgarul de bucureştean”, „boul de arădean”, „imbecilul de taximetrist” etc. Nu de alta, dar de la Oradea până în Cluj puteam să murim de 20 de ori, la ce demenţi sunt pe şoselele noastre).

Cred că e cazul să înşir punctele cele mai importante de pe itinerariul nostru: Zagreb (drăguţ, curat, cu cele mai faine tramvaie pe care le-am văzut; nu merită însă prea multă zăbavă), Karlovac, Insula Krk – mai exact, oraşul Krk (luxos, staţiune scumpă, de fiţe, cu un oraş vechi extrem de agreabil; cam aglomerat; recomand deplasarea spre Stara Baska, pentru a gusta sălbăticia), Pula (în afară de Amfiteatru, jur că nu-i nimic de capul ei; poate ar mai fi glumele nenumărate pe care le poţi face), Premantura (au un camping superb, cu terenuri de sport, cu băi, cu surse de electricitate, unde poţi dormi la câţiva metri de mare; ar fi ideal pentru tabele de elevi), Rijeka (cred că nu am reuşit să apreciez acest oraş la adevărata valoare; voi reveni, probabil, ca să mă conving), Parcul Naţional Plitvitce (cu cea mai curată şi frumoasă apă pe care am văzut-o vreodată), Zadar (un oraş superb, în care, după cum zicea Hitchcock, poţi vedea cel mai frumos apus din lume. Eu am lăsat asta pentru vizitele următoare), Bibinje, Sabuniche (sat în expansiune, cu nisip pe plajă, cu apă puţin adâncă şi cu vedere la munţi), Insula Vir, Senj, Zagreb, Prelog (oraş la graniţa cu Ungaria, unde am înnoptat în drumul spre casă).

Sugestii:

- cumpăraţi primele kune (cât să vă ajungă pentru taxa de autostradă şi alte cheltuieli minore) la graniţă, dar din Croaţia, nu din Ungaria (7 kn pe euro e un curs prost, ca să nu mai vorbim de 6,8); restul banilor schimbaţi-i la BANCĂ – nu au comisioane şi dau şi curs bun (7,15-7,16);

- cumpăraţi pantofii speciali pentru a intra în apă (costă circa 25 lei), pentru a evita orice neplăceri.

Să zic, totuşi, şi ce nu mi-a plăcut (da, recunosc, nimic nu e perfect):

- că în unele parcări de la şosea lipseau coşurile de gunoi;

- că au existat şi intersecţii fără plăcuţe de orientare. Nu multe, dar destule cât să ajungem să facem o mini-excursie şi în Slovenia...

- spiritul de şmenar al unui chelner care a încărcat nota de plată. Prin contrast, am apreciat spiritul de afacerist al unui tip care a venit să vândă gogoşi într-un golf neamenajat;

- o pizza 4 stagioni făcută cu sardine şi anghinare...

- manierere unor turişti care au uitat câte o doză de Coca-Cola în Plitvitce sau câte un ambalaj pe plajă.

Casualties: un capac furat şi o roată desumflată, o minge de volei strânsă pe puncte, cu efort, de la OMV şi explodată, 2 lumini de frână.

În concluzie, mai vreau să merg de 10 ori în concediul de vară în Croaţia. Data viitoare aş merge prin Serbia şi Bosnia şi aş parcurge Dalmaţia, de la Zadar la Dubrovnik.

Cât despre ţinutul mioritic, la intrare în ţară ai nevoie de timp de acomodare. Aclimatizare, i-am zis noi. Adică acomodare la trafic, la şosele, la sunete, la oameni. Prin urmare – şi forţaţi de împrejurări – am mâncat ciorbă la un motel, cu manele în surdină. Tot mai bine fructe de mare şi chelneri croaţi....

Victorie!

Sunt fericită să vă anunţ că, în timp ce eram în concediu, am repurtat o mult-aşteptată victorie asupra rablei din curtea interioară de la serviciu. Da, după 6 luni, au venit, în sfârşit, şi au luat-o. N-am fost de faţă, dar e bine şi aşa. Acum, că am văzut că merge, o să-mi caut alte victime;;)

Oximoron

O dată la 4 ani tot ce-i mai frumos în sport se petrece intensiv, în acelaşi loc... Olimpiada mi se pare cel mai frumos concurs din câte există. Ceremonia de deschidere e singurul show fastuos pe care rezist să-l urmăresc. Acumulez cu nesaţ şi respect simbolurile Olimpiadei (de la idee, la cercuri, la oameni şi întâmplări). Aş fi în stare să văd toate transmisiunile. Pe unele, chiar şi în reluare. De mai multe ori. Citesc biografiile sportivilor. Memorez esenţa fiecărei ediţii. Ce se întâmplă anul ăsta, e, însă, unic. Avem o ţară-colos care restrânge drepturile cetăţenilor săi şi le încalcă pe ale altora, dar care excelează prin organizare. Dar controversa legată de China e secundară pentru acest post. Ce mi se pare trist şi ieşit din comun e războiul din Georgia. Nu intru în analiza lui. Ştiu doar un lucru: că încalcă un principiu sacru. Acela că în timpul Olimpiadei, orice conflict armat încetează. Ce păcat că am pierdut spiritul Greciei Antice!

Acalmie

No, am fiert în suc propriu şi mi-am revenit. De altfel, mi-am dat seama că revolta mea împotriva CNAS a trecut prin fazele doliului (negare, furie, tânguire, acceptare). La final, mi-am recunoscut neputinţa. Cipri mi-a zis nişte lucruri pe care n-am vrut să le accept la început, dar care par, în retrospectivă, foarte înţelepte şi rezonabile:

1. Nimeni nu poate învinge sistemul din exterior. Am reacţionat, am sărit cu 3 contraexemple, dar m-am combătut singură. Primul contraexemplu la care m-am gândit e cel al unei femei din Bucureşti care a obţinut ca indemnizaţie de maternitate nu 600 RON, ci 85% din salariul ei. Apoi mi-am amintit că tipa e judecătoare, deci a luptat din interior. Al doilea e cel al tinerei din Cluj care a obţinut în instanţă de la Primăria Clujului teren ca să-şi construiască o casă. Şi ea e judecătoare. Al treilea e Emil Moise, care a dat jos, legal, pe hârtie, teoretic, icoanele din şcoli. El chiar lupta din exterior, el chiar era exemplul perfect. Atâta doar că ministrul s-a opus aplicării hotărârii şi, din câte am citit recent prin presă, icoanele rămân pe pereţi. Soluţia ar fi să intru în sistem...În cât timp aş putea ajunge avocat? În 5? Nu pare aşa de mult; mai că merită aşteptarea...

2. Să tratez problema "the hard way" şi să dau birul, pentru că lupta cu sistemul, găsirea breşelor legislative, plata avocaţilor, mersul prin tribunale ar fi "the really hard way"...

În plus, de când mi-am vărsat veninul şi am încetat cu producerea lui în cantităţi industriale, parcă a început să-mi meargă mai bine... Sper să se concretizeze lucrurile care au început să se contureze în această săptămână... Bine, asta nu înseamnă că nu voi încerca să fentez statul cu fiecare ocazie, fără remuşcări. Nici faptul că azi am fost să-mi fac gratuit analizele şi că lucrurile s-au mişcat bine nu mă înduplecă. A sparrow doesn't make a summer...

Război

Caut avocat care să presteze pro bono într-un proces împotriva Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Sau pe cineva gata să se bată pentru schimbarea legii. Deşi eu mi-am rezolvat problemele, C(N/J)AS loveşte din nou, aproape de mine.

Tocmai ce i-a trimis lui Seb o înştiinţate de plată de peste 16 milioane pentru 2003-2006, în condiţiile în care, din câte ştiam, veniturile din activităţi independente (gen contact de mandat) nu sunt "purtătoare" de obligaţia plăţii CAS decât începând cu 1 ian 2008 (că, deh, trebuie să mărim pensiile, să mai prindem un mandat, să mai furăm, să mai crească burta noastră de abjecţi, iar pentru asta trebuie să-i belim pe cei care muncesc!). Obligaţiile de plată sunt calculate pornind de la ideea că veniturile pe bază de mandat sunt "venituri din muncă"; or, eu am citit pe avocatnet.ro că nu sunt. Tipa de la biroul juridic al CAS Cluj mi-a zis să citesc în Codul de Procedură Fiscală ce venituri sunt asimilate veniturilor din muncă şi nu am găsit nimic. Deci, DACĂ AVEŢI RĂSPUNSUL JURIDIC CORECT ÎN ACEASTĂ CHESTIUNE, AŞ APRECIA MULT DACĂ MI L-AŢI DA.

Acceptând prin absurd că obligaţia legală ar fi existat (ce-mi place că unii pot face regulile cum vor ei, să afirme principiul obligativităţii şi gata! devine obligatoriu! Pe bune, principiile astea pot fi contestate, nu?!) pentru servicii de care n-a beneficiat, de ce contribuabilul e anunţat doar acum, în condiţiile în care şi-a depus la timp declaraţiile de venit?! Cică abia acum îşi corelează CAS-ul baza de date cu a ANAF-ului. Ce convenabil! Uite aşa se strâng penalizări de milioane! Asta e şi ideea, nu? [Purta-v-ar bolile prin spitalele din România şi plăti-v-ar Casa de Asigurări de Sănătate cheltuielile medicale!!!] Tipa de la Cluj era foarte candidă şi întreba dacă îmi imaginez ce efort ar fi să contacteze fiecare persoană pentru a o anunţa de obligaţiile de plată! Ei, na! Îmi imaginez, că de-aia plătim taxe, imbecililor senini! Aşa cum Primăria Clujului trimite înştiinţare prin poştă privind obligaţiile de plată, aşa puteţi şi voi, hoţi ordinari ce sunteţi! Nu dau 2 bani pe sistemul vostru de solidaritate socială, atâta timp cât consumabilele medicale tot eu le plătesc şi şpaga nu-mi permit să n-o dau, de teamă să nu mor/să nu-mi moară ruda bolnavă!


DECI, CĂPUŞE ABJECTE, CE-AR FI SĂ PUNEŢI MÂNA, SĂ INFORMATIZAŢI SISTEMUL ŞI SĂ NU CEREŢI BANI+AMENZI RETROACTIV PENTRU NIŞTE SERVICII PE CARE ORICUM NU LE-AŢI PRESTAT?

Pe de altă parte, CINE MĂ AJUTĂ SĂ LUPT CU SISTEMUL? [Jur că-mi vine să dau la Drept în toamnă!!!]


Dacă vreţi să mai vedeţi mostre, uitaţi aici (un pic mai jos pe pagină) şi aici poveştile altor oameni de rând sodomizaţi de sistem.