duminică, 15 noiembrie 2009

Noor

Acum 3 săptămâni, Seb a decis că e timpul să trec de la pisici imaginare la pisici reale. Prin urmare, mi-a adus-o pe Noor. Dintotdeauna mi-am dorit o pisică gri, căreia să-i spun Nor. Aşteptam, de fapt, un motănel. S-a arătat să fie tot tigrişor gri (cu nuanţe de maro şi crem), însă, fiindcă e fetiţă, o cheamă Noor, ceea ce semnifică Lumină în arabă (pe regina Iordaniei tot Noor o cheamă). Noor a mea a crescut în 3 săptămâni cât altele în 6, e afectuoasă, vânătoreasă, pasionată de degete, computere, televizor şi pungi. Cel mai mare duşman al ei e un tigru de pluş, Joly, pe care-l scot la înaintare ori de câte ori e timpul ca Noor să vâneze. Pun câteva poze cu ea. Mărturisesc că sunt o stăpână foarte mândră. Deci...ştie cineva unde se fac castinguri pentru pisici?







sâmbătă, 24 octombrie 2009

C from Catharsis

Mi-am căutat fundal muzical pentru a scrie în acest weekend. MTV şi VH1 (cu derivate cu tot) mă deranjau după 2-3 piese fiecare. Şi am dat peste C Music. C de la Classical, Cinema, Chillout. Un canal pe care nu l-am urmărit pentru că avea număr prea mare în grila UPC, dar care acum e de departe my all time favourite. Calitatea e impresionantă. O mulţime de piese celebre în interpretări inedite. Artişti extraordinari, deşi unii nu foarte cunoscuţi (păi dacă nu-i dau pe MTV şi VH1!!!). Câteva exemple - Adagio de Albinoni cântat la chitară, Josh Groban cântând Nessun Dorma sau With or Without You cântat de un cor de fete, Scala on the Rocks. Intercalaţi - Bruce Springsteen, Aerosmith, Take That... Pe scurt, canalul ăsta face clasicii accesibili şi e - n-o să-mi iasă decât în engleză - the epiphany of exquisite taste.

Înregistrarea următoare e unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am auzit în ultimele luni.

sâmbătă, 17 octombrie 2009

Alte filme

Cred că îmbătrânesc. Sunt din ce în ce mai cârcotaşă. Nu pot să văd un film fără să întreb "de ce?", "de ce nu?", "nu se putea altfel?", "nu s-au gândit să...?".

De exemplu, Surrogate. M-am dus cu aşteptarea clară ca Bruce Willis să salveze iar lumea. Şi aşa a fost. Numai că pe parcurs mă tot trezeam comentând. Când Bruce îşi urmărea colega în trafic, iar colega sărea cu naturaleţe de pe o maşină pe alta, n-ar fi putut să sară direct pe o clădire, ca să-l lase pe erou cu ochii în soare? De ce vroia creatorul surogatelor nu numai să distrugă surogatele, ci şi să-i omoare pe oamenii care le folosesc? Nu era evident că soluţia lui Bruce e mai raţională: omorâm surogatele, dar păstrăm oamenii? De la ce vârstă primeau copiii un surogat? Cum se nasc copiii în noua lume? Merge mama personal la spital, vine un doctor surogat acasă? etc., etc.

Gamer. Stau să mă întreb, ce a fost mai întâi: Gamer sau Surrogate? Pentru că ideea e foarte asemănătoare - oamenii trăiesc în lumi virtuale şi sunt controlaţi de la distanţă. A-ţi lua o altă identitate şi înfăţişare e un lucru comun. Deci, prea asemnătoare. Oare le-a făcut aceeaşi casă de producţie? Oare un scenarist respins şi-a dus ideea în altă parte, iar casa care a refuzat a reciclat ideea? etc., etc. Oricum, îmi place de Leonidas. E noul alintat al Hollywoodului.

Bistro Verde

După vacanţa de vară, s-a redeschis Bistro Verde, o iniţiativă a magazinului de produse bio Coşul Verde, în colaborare cu clubul Insomnia (vizavi de Cinema Arta), care îl şi găzduieşte.

Toată mâncarea este bio, gătită pe loc; meniurile sunt originale şi debordează de naturaleţe şi originalitate, iar decorul este retro-şic. Muzica e din Insomnia.

Am fost săptămâna trecută şi am câştigat o plasă eco şi o gustare de cartofi pentru că am ştiut care este gazul responsabil de efectul de seră (era un concurs organizat de o organizaţie ecologistă). Apoi am mâncat aici cei mai buni cartofi copţi ever (se numesc "cartofi plini de sine"), asezonaţi cu cele mai bune roşii cherry din lume şi pentru prima dată n-am strâmbat din nas că felul de mâncare conţinea brânză.

Oamenii de acolo sunt prietenoşi şi foarte binevoitori, deci numai motive să le treceţi pragul.

Câteva imagini...

duminică, 4 octombrie 2009

District crap

Am fost dusă la District 9. Mare greşeală. O singură dată în viaţa mea am văzut un film mai prost. Era la TIFF, în competiţie, ceva fantezie drogato-suprarealistă. Regret şi azi că am stat până la final. Între timp, am devenit mai selectivă. Ieri am ieşit din sală, lăsându-mi gaşca în urmă. Am rezistat 30 de minute la un rahat de poveste cu creveţi extratereştri evacuaţi dintr-un ghetto sud-african de un prostănac controlat, probabil, de socru-so, mare şef de corporaţie producătoare de arme. Creveţii aveau arme ce puteau fi activate doar de cineva cu ADN-ul lor, iar pe când plecam, prostănacul se transforma în crevete în urma contactului cu ceva poşircă extraterestră. Pentru că oamenii vor armele, mă gândesc. OK, nu ştiu finalul şi nici nu mă interesează. Probabil că fanii de Alien nu sunt de acord cu mine. Nota pe IMDB e 8.5, iar 1-ul meu nu are nicio influenţă. Oricum, nu mă mai duc veci la film fără documentare prealabilă.