duminică, 18 august 2013

De duminică

Confesiune: am traversat o perioadă prea pronunţată de relaxare (unii ar putea să-i spună lene), de unde absenţa de pe blog. Promit să nu mai fac. Am o vacanţă în Belgia de povestit, dar, înainte de asta, să vă zic povestea acestei dimineţi de duminică.

Mă pregătesc pentru un examen şi, pentru a ieşi din starea pronunţată de relaxare, am decis să învăţ în parc - un compromis viabil, mi-am zis. Cel mai apropiat de mine e Parcul Rozelor, aşa că, odată ajunsă la destinaţie, am început să caut cel mai potrivit loc.

Mă aşez pe băncile de la intrarea de lângă Winners. Prea aproape - se aud schimburile de mingi de la antrenamentele de tenis. Nu vreau să suport un alt fel de picătură chinezească - mi-ar lua prea mult timp s-o integrez în fundalul sonor de ignorat. Merg mai departe şi găsesc o bancă la umbră. Nu se aud mingi - perfect. Încep să mă instalez, când îmi dau seama că sunt în spatele bucătăriei de la Winners şi că n-aş suporta să învăţ pe fundal de prăjeli (dacă aş fi vrut asta, aş fi stat acasă, să savurez mirosul generat de vecinii care îşi aerisesc bucătăria prin scara blocului). Bun, mai departe. Deja aud cam tare sunetul cascadei de la ceva staţie de epurare de pe Someş - prea puternic, plec mai departe şi rămân fără opţiuni: am ajuns la ultima bancă. Mă aşez şi-mi scot materialul de studiu. Aleg să ignor strigătele copiilor care se joacă în apa de la mini-fântâna arteziană şi ale celor care învaţă să se dea pe role. Încep să citesc şi, pe când intru în ritm, surpriză! Aud un sunet familiar - cineva bate o minge de baschet şi ştiu ce urmează - va arunca la coş, o va bate în continuare, deci mă va enerva la intervale de 15 secunde. Verific cine e sursa - tătic la 45 de ani, singur cu mingea. Observ ulterior că nevasta-sa plimbă un plod cu căruciorul în jurul terenului. El e prea gras să arunce mingea prea des, prin urmare decid că voi suporta acel sunel de fundal o dată pe minut. Deci sunt instalată oficial şi mă pun pe învăţat. Două ore mai târziu, umbra s-a dus complet şi trebuie să-mi caut alt loc. Fac traseul invers şi constat că ultima bancă liberă la umbră e în cealaltă parte a parcului, exact pe unde am intrat. Stau jos şi continuu să citesc. Totul merge bine, când, dintr-o dată, mă simt transportată la Mecca. Doar că nu e arabă ce aud, ci românească neaoşă: practic, în apropiere, se transmite la boxe sluba de duminică. Dintre toate gândurile care mi-au trecut prin mintea-mi păcătoasă, vă lansez doar câteva întrebări:
1. Oare preoţii şi cantorii îşi dau seama ce afoni fără pereche sunt? În calitate de connaisseur al show-urilor de talente gen American Idol, The Voice, X Factor etc., credeţi-mă că nu aşa se cântă o bucată muzicală (gen "Doamne, miluieşteeeee-neeeeee"). Să văd eu prima faţă bisericească care (da, am văzut cacofonia, dar o las acolo) trece de o audiţie de acel gen şi eu promit să-i cumpăr albumul cu Liturghia!
2. Vă închipuiţi cum e să vă cumpăraţi un apartament în zona Plopilor şi să nu te auzi om cu persoană în propria-ţi casă duminică dimineaţă, din cauza unor feţe bisericeşti zeloase? Jur că, dacă ar fi cazul meu, aş face plângere la Poliţia Comunitară, Primărie, Mitropolie, Consiliul Anti-Discriminare etc. Dar în primul rând la Poliţie, pentru că, dacă asta nu e deranjarea liniştii publice, atunci nu ştiu ce e. Sau te pomeneşti că şi-au scos autorizaţie pentru asta? În acest caz, invoc libertatea de conştiinţă.
3. Ce aţi prefera: un vecin care transmite slujba la boxe în tot cartierul timp de 2 ore sau un vecin care bagă manele în aceleaşi condiţii?

sâmbătă, 18 mai 2013

Eurovision 2013 live

Acea seară a anului a sosit: comentez live Eurovisionul. Şi n-am fost niciodată mai bine dispusă. Râd întruna de melodia noastră. Pe de altă parte, mă tem că, de atâta mişto cât am făcut de el, Cezar şi piesa lui au devenit o plăcere vinovată... Da, mă voi duce curând să mă controlez la cap. Să înceapă show-ul!

***

Până una-alta, cea mai bună piesă pe care am trimis-o vreodată a luat 14 puncte şi a fost pe locul 21... Deci de ce n-am câştiga anul ăsta?
http://www.youtube.com/watch?v=IQgTukRucXA

Cezar îmi aminteşte de un artist de speriat din Bulgaria...
http://www.youtube.com/watch?v=Af1BRDUt2xE

***
Franţa: o apariţie cam psihedelică. Am şi uitat-o. Dar mă întreb: regizorul ştia că se va atinge, de a reuşit să filmeze momentul de sus până jos? Oricum, îmi aminteşte de Courtney Love.

Lituania: A cântat el ceva despre pantofi, într-o engleză aproximativă. Mai contează, atâta timp cât au fost bomboane pentru ochi?

Moldova: Ce drag mi-e să aud româneşte la Eurovision!!! Versuri frumoase, construcţie dramatică, voce bună. Un moment frumos de tot! Bravo, Aliona!

Finlanda: Katy Perry blondă. Ca să vezi, la sfârşit fuge cu domnişoara de onoare. Păi de-aia de nu te ia, tu tută! Cam stupid moment.

Spania: Piesa e simpatică. Mai bine decât ce prezintă Spania de obicei. Vibrato ăla, însă, suna cam ovin. De la emoţii, probabil.

Belgia: Băietul ăsta care a câştigat Vocea Belgiei nu ar fi întors niciun scaun la The Voice US. Dansatoarele alea parcă aveau două picioare stângi. Dar piesa ar merge pe radio. Deşi... oare cum stăm cu engleza în Belgia?

Estonia: Cred că va fi hit la Radio Estonia Actualităţi. Cât de frustrant să nu ai nicio idee despre ce e vorba în propoziţie... "Aş dori să-i mulţumesc vocii mele"?!

Belarus: Păi aşa, tată! Că tot lipsesc ritmurile din Balcani anul ăsta şi nici Elena Paparizou, nici Ruslana n-au ajuns pe acolo. Păcat că fata nu ştie să danseze. Dar oare s-a observat?

Malta: Ce drăguţ, nepotul lui Stan din Stan şi Bran a ajuns la Eurovision! Un cântec despre unul care lucrează în IT şi pândeşte o fată zi de zi. Un moment cu nevoi speciale...

Rusia: Nenea Putin, aţi aprobat mesajul ăsta? Să ne îngropăm toţi armele? După dvs. Parcă nu pot asocia cântecul cu ţara.

Germania: La capitolul show, avantaj Moldova şi România: măcar ai noştri îşi ascund dispozitivul de înălţat sub rochie. La capitolul picioare, câştigă Belarus. Piesa e bună, vocea nu prea.

Armenia: Mi-a cam plăcut piesa. Multe întrebări existenţiale. Dar vocal - a fost rău de tot. Deci nu mi-a mai plăcut. Iar bietul om e distrus pe Twitter din cauza sprâncenelor. Just.

Olanda: Despre Anouk am aflat că e foarte tare în concerte, pentru că îşi scoate sutienul... Cum Dumnezo ajungi ca, dintr-o zeiţă rock, să cânţi despre păsări? Cel mai penibil moment al serii (bine, încă Cezar n-a intrat, dar el o face intenţionat). Anouk, o să-mi amintesc doar Nobody's wife şi Michel în legătură cu tine. E în avantajul tău.

România: Ne iubeşti sau ne urăşti, Europa, nu ne poţi ignora! Pentru prima dată am sesizat că primele acorduri sunt strigătul lui Tarzan. Dar bridge-ul R&B chiar îmi place. Vocal a fost destul de bine, nu? Eu încep să-mi asum piesa asta: da, l-am castrat pe Dracula şi vă cam place!

UK: Wow, Bonnie Tyler! Piesa e din anii '90, dar ăia au fost nişte ani senzaţionali! Va fi sus de tot! Sau nu?Newsflash: britanicii o detestă. Cică "they're holding out for a zero". Caz clasic de a nu fi profet în ţara ta.

Suedia: Ceva combinaţie de Tarzan şi Adam Lambert. Partea de Adam Lambert îmi place.

Ungaria: No, esosz kedvesem, draga! Păcat că nu vă înţelege nimeni limba în Europa (indic o mică frustrare personală că nu m-a învăţat bunica maghiară). Cred că va fi hit în Ungaria Mare. Vreo 3 puncte de la România? A zis ceva de ninci poştaş?!

Danemarca: Măi, asta chiar mi-a plăcut! Şi Nicole Kidman şi fluierul şi tobele.

Iceland: Un cântec din ţinutul elfilor. Parcă l-am mai auzit. Asta înseamnă că nu mi-a displăcut.

Azerbaijan: Da, mi-a plăcut omul din cutie. Şi piesa. Top 5.

Grecia: O soluţie pentru o ţară în default: să curgă alcoolul. Gratis!!! Din seria prostioarelor obişnuite la Eurovision.

Ucraina: Degeaba, Cezar s-a înălţat mai mişto (serios, cât de ingenios trebuie să fii să te sui pe o piatră?). Fata-i faină. Cântecul pare din Lion King sau ceva de genul.

Italia: Ăsta parcă-i un fotbalist la costum, enervat că l-au pus să cânte. Slab la capitolul conexiune emoţională. Şi mai şi seamănă cu Cezar. La dracu, toate drumurile duc spre România! Piesa e drăguţă.

Norvegia: Jumate Sandra, jumate Byork egal multe voturi din Nord, dar şi de aiurea. Top 5.

Georgia: Muzică pentru un final fericit de film romantic. În urmă cu 20 de ani şi ei. Dar cine să-i învinovăţească, dacă acum 2 ani Azerbaijan a câştigat cu o piesă pe acelaşi calapod? Măcar au voci bune.

Irlanda: Bieber are epigoni vopsiţi prost pe păr. Ce contrast între el şi bărbaţii tatuaţi de la tobe! Pe la mijloc? Oricum, decădere treptată în ultimii ani.

***

OK: tentativă de top: Danemarca, Rusia, Norvegia, Azerbaijan, România, Belarus, UK, Germania, Italia, Suedia, Georgia.

Top personal: Danemarca, Moldova, Azerbaijan, UK, România.

Să vedem ce iese, fără ex-iugoslavi în competiţie!

Şi abia aştept s-o văd peste o săptămână pe Loreen la Cluj!

***
Ce chestie ciudată prezintă punctele de la Suedia! Dar ne-a dat 4 şi nouă!
Puncte şi de la Albania! Nişte ţări de la care n-am pupat niciodată nimic. Numai că luăm bătaie de la Ungaria, deocamdată...
Măi, dar nu ne-ar da ucrainienii şi ungurii vreun punct, să-i pici cu ceară!
Se pare că numai nouă de place de Bonnie Tyler.
Tipa de la Chişinău seamănă cu Ivanka Trump. Şi n-am luat decât 10 puncte de la Moldova. Ce fel de înţelegere aţi făcut cu Ucraina, fraţilor?
Nici românilor din Italia nu le-a prea plăcut de Cezar, bag seama. Păi cum, în ţara Scalei din Milano, ţara în care contratenorul e profet?
10 puncte de la Finlanda pentru Ungaria. Deci chiar se înţeleg, fino-ugricii între ei!
Mamă, 0 puncte din Spania! Dezastru!
Deci nu ne plac vecinii şi basta! Dar nici noi pe ei. Ce aşteptări să ai şi de la bulgari?
Oare sunt mulţi unguri în Germania? 12 puncte? Credeam că invazia de români e mai severă...
Puncte nesperate de la Islanda (oare Cristian Sima e tot pe acolo?) şi Malta. Şi 10 de la Grecia, wow! Mulţumim.
Cam prostesc să anunţi câştigătorul şi apoi să te întorci plictisit la numărarea voturilor. Nu se face, Suedia!
Bilanţ: Moldova în faţa noastră. Noi pe 13. Rezultă că n-am fost penibili, totuşi. La anul şi la mulţi ani!

sâmbătă, 4 mai 2013

Conversatii de Pasti

1. De ce Pastile din partea mamei sunt mai importante decat cele din partea tatalui

Mama (catre prietenul banuit a fi catolic - nu catolic "ca aia care ne-au furat biserica", ci ca Papa de la Roma - si care m-a adus acasa in drumul sau spre bunici): Voi sarbatoriti acum Pastile?
Prietenul: Mda.
Mama: Ca parca le-ati sarbatorit si pe celelalte.
Prietenul: Raspuns non-verbal afirmativ, dar nu foarte hotarat.
Mama (ajungand la miezul problemei): Dar voi ce religie aveti?
Prietenul: Mama e ortodoxa, tata e catolic. Deci intotdeauna am tinut ambele Pasti.
Mama: Pai, clar, daca mama ta e ortodoxa, stie ea cum sa le sarbatoreasca si pe astea (se subintelege, ale noastre). Bunica la care mergi ce [religie] e?
Prietenul: Ortodoxa.
Mama: Atunci e clar. Pastile din partea mamei sunt mai importante decat cele din partea tatalui (zambet sincer, pentru a sarbatori q.e.d.-ul).
Eu: Pai clar ca-s mai importante. Doar este si o vorba din popor. Si nimeni nu m-a injurat "de Pastile lu' tat-tu".
q.e.d.

2. Paste fericit!

Tata: Trebuie sa ma ajuti sa scriu un sms si sa-l trimit deodata mai multor persoane din agenda.
Eu: Si ce vrei sa scrii?
Tata: "Paste fericit!" Atat.
Eu: Pai, in cazul asta, lipseste un apelativ. Te pot ajuta sa le scrii: "Paste fericit, boule!". Sau "Paste fericit, magarule!".
Tata: Pauza.
Eu: Sa nu-mi spui ca nu li s-ar potrivi unora.
Tata: Ba, cred ca unora chiar te las sa le scrii: "Paste fericit, boule!". Dar cu numar ascuns.

duminică, 24 martie 2013

Cherchez la femme!

Citeam întâmplător ceva în Ziua de Cluj, ca trimitere de pe Twitter. Din ocheadă în ocheadă, citesc un alt titlu: "Prostituată surprinsă în flagrant: făcea sex în maşină pentru 50 de lei!". Nu zău? De ce e oare prostituata în titlu şi nu clientul? "Bărbat de nimic prins în flagrant cu o prostituată" nu era la fel de bine? Cine e victima şi pe cine acuzăm aici? Noi amendăm în primul rând prostituata? Cred că ar fi normal să amendăm clientul, cu precădere. Sau pe amândoi. Sau să legalizăm întreg flagelul şi să nu mai amendăm pe nimeni. Dar, în niciun caz nu e firesc să stigmatizăm doar prostituata. Nu m-a interesat să citesc restul textului. N-ai cum să repari un astfel de titlu.

duminică, 20 ianuarie 2013

Tara care vrea sa-ti salveze neaparat sufletul

Cat timp moartea lui Sergiu Nicolaescu tinea burtierele emisiunilor TV, m-am abtinut sa scriu. Asta pentru ca imi era scarba si eram, totodata, siderata de ce vedeam.

Pe de o parte, era critica lui Sergiu Nicolaescu - omul de film, pe care o pot intelege si accepta, cu anumite rezerve. Chiar insemnate. Ca a facut filme comuniste pe vremea comunismului (spre deosebire de disidentii care au facut filme inspirationale sau cum?!), ca stia cum sa lucreze in sistem si dupa Revolutie ca sa obtina finantare, ca s-a distribuit in filme, ca n-a fost disident, ca nu se tragea de sireturi cu nimeni pe platou si ca n-a jucat niciodata cum a jucat Daniel Day Lewis in Piciorul meu stang. OK. Pe de alta parte, a facut cele mai moderne filme din comunism, a facut mai multe filme decat va mai face cineva in tara asta, si nici Daniel Day Lewis nu putea sa fie un Mircea mai bun. Un lucru pe care as fi vrut sa-l faca, totusi, Sergiu Nicolaescu - omul public - ar fi fost sa spuna tot ce stie despre Revolutie, iar aici ar fi putut mai mult.

Pe de alta parte, era Sergiu Nicolaescu omul. Genul de om ca si care vrei sa imbatranesti. Din categoria Jane Fonda, Sean Connery si Petre Roman. Charmant si elegant, cu o viata tumultoasa, dar discreta, pe care si-a tinut-o departe de curiozitatea indecenta a presei. Si avea dreptate sa se teama, pentru ca, dupa moarte, pur si simplu l-au ciuruit... Cele mai mari mizerii le-am vazut la Romania sau la Realitatea TV (imi pare rau, dar n-am invatat sa fac diferenta). Au vazut ei cerere de stabilire a partenitatii intentata in instanta, au aflat ei ca are o gramada de copii care au prins glas acum, prin urmare, tineau s-o informeze pe sora lui prin telefon... In ce pozitie ingrata era biata femeie, sa raspunda tuturor vampirilor mediatici! Doar ca, daca n-ar fi vorbit cu ei, imaginea fratelui ei ar fi fost si mai terfelita. Oricum, o doamna venerabila, rationala, care a gasit puterea sa raspunda calm unor intrebari nesimtite.

Priveghiul asta televizat a fost cel mai scarbos din cate imi amintesc - si, pregatiti-va! pe masura ce marile personalitati din lumea artistica se sting una cate una, ni se vor mai pregati si altele. Nu numai ca nu te puteai uita la televizor - ca astia l-au reinventat si pe Vadim, care lauda magnetismul lui Nicolaescu prin faptul ca au avut aceleasi iubite, desi ii desparteau 20 de ani ca varsta (exact asta imi mai lipsea: sa aflu detalii despre escapadele lui Vadim!) - dar m-am simtit lovita si de social media. Daca erai conectat cu lumea exterioara, vrand-nevrand, aflai parerea poporului despre subiectul Nicolaescu. Comentariile pe care le gaseai pe paginile de facebook ale televiziunilor zugraveau tabloul terifiant al omului din popor care se bucura de libertatea de expresie pe internet. Si, evident, cel mai incitant si disputat subiect era cel al non-inmormantarii. Si, vorba lui bunicu-meu, "taie-te Dumnezo!". Cum adica, zicea poporanul, sa nu-l inmormanteze? Dar unde sa merg eu, care l-am vazut la televizor si, deci, am un drept de proprietate asupra trupului si memoriei lui, sa-i pun o lumanare sau o floare? Ca doar, fara lumanarea mea, va ajunge in iad, ca doar asa ne-a zis Biserica sfanta, prin comunicatul de presa. De fapt, eu, poporanul, nu cred ca prietenul meu apropiat, Sergiu, a zis asa ceva. Precis muierea aia malefica, lipsita de importanta si drepturi tocmai pentru ca nu am auzit de ea pana acum, e la originea acestei mizerii. Precis! Pentru ca ii vroia averea, pentru ca vrea sa distruga probele biolgice, ca sa nu se poata face teste de paternitate, pentru ca e o tarfa care s-a imbracat in alb, confirmandu-mi ca nu l-a iubit niciodata in cei 18 ani! Salvati sufletul lui Sergiu!

Lucrurile astea au fost peste poate pentru mine. OK, ca in tara asta traiesc o gramada de lumpeni care n-au iesit spiritual din Evul Mediu si care respecta fara a cerceta canoanele unei institutii potrivite aceluiasi timp istoric - stiam. Doar ca nu-mi venea sa cred ca televiziunile mi-i arata pe acei "buni crestini" strigand ca pe nevasta-sa ar trebui s-o arda! In ce tara traim?!! Si pana cand? Cum e posibil ca Biserica sa emita pretentii asupra trupului unui om? Cum se face ca institutia asta anacronica stapaneste mintile atator romani? Sa va reamintesc: e aceeasi institutie care spune ca femeile nu au voie in altar. De ce? Pentru ca sunt murdare, intrucat au menstruatie. Aceeasi institutie in care enoriasii supusi pompeaza bani la negru, cu fiecare ocazie - nunta, botez, inaugurari, inmormantare, parastasuri periodice - uneori din convingere, alteori pentru ca li se cere pe fata. Aceeasi institutie in care unii angajati le zic parintilor care isi ingroapa copiii minori ca acestia au platit pentru pacatele parintilor. Sa continuu? De la Max Webber incoace se vorbeste despre cum religia a influentat dezvoltarea natiunilor. Iar eu as fi vrut sa ma nasc in Cehia, daca mai la vest nu s-a putut. Din pacate, traiesc in tara lui "asta-i situatia" si a lui "cum o vrea Dumnezeu". Sincer, ma sperie generatia oamenilor de peste 50 de ani, atunci cand ii vad manifestandu-se public: la moaste sau in fata crematoriului. Daca aceia sunt bunii crestini, atunci va anunt ca mi-am inventat propria religie. Nu are cladiri, nici structura administrativa si nici intermediari in relatia cu absolutul. Are un singur principiu: fii bun in fiecare zi, cu tine si cu ceilalti.

Ca s-o lamurim cu incinerarea. Circula pe Twitter un studiu academic care arata de unde si pana unde. Pe scurt, ideea e ca inmormantarea e un obicei mozaic, care l-a inlocuit pe cel al incinerarii practicat de romani, pe masura ce crestinismul se raspandea in Imperiu (de fapt, grija pentru morti a fost unul dintre motivele popularitatii noii religii). Crestinii cred ca mortii nu trebuie sa fie incinerati, pentru ca sufletele vor reintra in trupuri la Inviere (nu mai stau sa dezbat de ce un trup mancat de viermi e mai usor reconstituibil decat unul incinerat), iar arderea era pedeapsa lor pentru eretici (de unde minunatele tratamente aplicate de catre Inchizitie clientilor ei). In zilele noastre, unele biserici s-au mai adaptat. De exemplu, din 1963, cea Catolica permite incinerarea. Altele, continua sa ia mot-a-mot ce spune cea mai fascinanta prin influenta carte scrisa vreodata. Una peste alta, tot la vointa institutionala a BOR ajungem. Si pentru ca le figurez pe lista de la botez, ca asa a fost filmul, si nu stii niciodata cand mori, vreau sa ma exprim public, ca sa nu fie dubii si, la nevoie, voi pune asta si in testament: vreau sa fiu incinerata. Pe de o parte, pentru ca, nici eu, ca Nicolescu, nu vreau sa ma manance viermii. Dar asta e cel mai neinsemnat dintre motive. Unul mai important e ca deja ne confruntam cu o criza si o mafie a locurilor de veci, iar eu nu vreau sa o intretin. Si cel mai important, vreau sa nu existe un loc in care familia sa-si aminteasca de mine si sa ma planga, conform sinistrului obicei din noiembrie. Vreau sa fiu firicele de cenusa peste tot in lume si sa raman doar ca amintire, atata cat oi merita. Si, va rog, nu incercati sa-mi salvati sufletul!