Ăsta e un subiect pe care l-am scris în mintea mea de multe ori. Iată că acum e pe bune.
Cred că toată lumea ştie că românii au cele mai puţine (sau pen-cele mai puţine) zile libere pe an din Europa. Şi toţi au auzit comparaţia cu Franţa. Părerea mea e că, da, avem prea puţine zile libere şi că francezii fac bine ce fac. Îmi amintesc că m-am bucurat să nu merg la cursuri în anumite jours feries (mi-e lene să pun accentele). De ce au francezii atâtea zile libere? Păi pentru că sărbătoresc marile momente ale naţiei, gen armistiţiul din primul război mondial, Ziua Victoriei, debarcarea din Normandia etc., etc., ca să nu vorbim de 14 Iulie. Oricum, a se remarca multitudinea de evenimente laice. Franţa este o ţară laică, prin Constituţie. Şi aici nu pot să nu remarc că noi sărbătorim zilele speciale ale religiei majoritare. Ştiu că sunt ipocrită că mă bucur să fiu liberă de a doua zi de Paşti şi de Rusalii, dar nu mă simt reprezentată de aceste sărbători (Crăciunul nu-l pun la socoteală, pentru că îmi place atmosfera, îmi plac cadourile şi cântecele şi nu sunt sufocată de semnificaţiile religioase în acea perioadă ).
De fapt, mi se pare penibil că sărbătorim un singur moment semnificativ pentru tot neamul - 1 Decembrie. Să însemne asta că suntem un popor fără evenimente remarcabile? Păi... cam aşa ar reieşi. Şi totuşi, cred că ne putem uita în istorie şi mândri cu câteva zile. De pildă, cred că momentul 24 ianuarie 1859 e remarcabil. Pentru prima dată românii au fost extrem de isteţi şi au ales unul şi acelaşi domn, pentru că nu li s-a specificat că trebuie să fie două persoane diferite. Sau, tot remarcabile - zilele Revoluţiei din 1989. 16, 21, 22 decembrie pot fi oricare ridicate la rang de sărbătoare naţională. Dar nu, noi ne menţinem în tiparul religios!
Poate punem de-o iniţiativă legislativă. Aşa că întrebarea este: aveţi propuneri de sărbători naţionale laice?
2 comentarii:
Dar cele religioase ce au?... ca doar neamul nostru ortodox tine mai mult la traditie decat chiar la Biblie. Si ne pretindem national, ortodocsi.
În lipsă de altceva, bune şi alea. Oamenii muncii au nevoie de concediu. Doar că eu nu mă pretind ortodoxă şi cred că avem şi alte motive de sărbătoare. Ceva ce ţine de fapte, nu de mitologia religioasă şi de oameni care s-au remarcat crezând cu tărie în ea.
Trimiteți un comentariu