Dacă tot a început şcoala, este cazul să scriu compunerea obligatorie cu titlul "Cum mi-am petrecut vacanţa".
Recunosc din start că am avut nevoie de poze pentru a-mi aminti anumite momente (după cum am mai zis, modul în care s-a încheiat concediul ăsta m-a făcut să-mi blochez amintirile). S-o luăm cu începutul.
Ne-a luat foarte mult timp să ieşim din ţară, pentru că a trebuit s-o lăsăm pe Norişor la Lupeni. În prima zi am făcut distanţa Lupeni-Mostar în 15 ore. Mi-am dorit să vizitez Mostarul, pentru că e un oraş al reconcilierii şi era şi bine poziţionat pentru traseul nostru - e la 60 min de graniţa cu Croaţia, la 90 min de Dubrovnik.
Să luăm ţările pe rând. Am aşteptat cu nerăbdare prima vizită în Serbia. Nu ştiu de unde mi se trage - poate de la Belodedic şi Bregovic - dar am o mare simpatie pentru sârbi. În primii kilometri de după graniţă însă, am dat de nişte drumuri de ţară şi sate ce păreau pustii. Peisajul s-a schimbat rapid, şi am avut impresia că sunt din nou în Banat. Caracteristice atât pentru Banatul nostru, cât şi pentru al sârbilor par a fi satele cu spaţii largi între case: între case şi şosea mai există o porţiune de cca 10 metri, de obicei cu iarbă şi copaci, unde copiii se pot juca în voie. Primul şoc este apariţia chirilicelor. Din fericire, indicatoarele sunt atât în alfabetul chirilic, cât şi în cel latin, deci nu te poţi pierde. Apoi remarci că toate intersecţiile sunt dotate cu giratorii largi şi te gândeşti că sistemul ăsta duce, probabil, la evitarea a multe accidente. Serbia nu mi s-a părut deloc diferită faţă de România, până când am ajuns la Novi Sad. Indicatoarele ne-au îndrumat spre oraşul nou (GPS-ul nu-şi dădea seama unde ne aflam), care mi-a amintit, culmea, de Marakesh, cu blocurile noi şi trandafirii. Apoi, dintr-o dată, ajungi în primul loc cu adevărat spectaculos: podul peste Dunăre de la Novi Sad, pod liber - Most Sloboda (sau ceva de genul). Păcat că nu te poţi opri pe pod să admiri peisajul... După Novi Sad a urmat o porţiune de 30 km de drum relativ prost - până la Ruma. Mă temeam ca drumurile naţionale să nu fie la fel de proaste. Şi nu-s. Un alt moment spectaculos şi neaşteptat a fost când am trecut podul peste Sava în Sabac. De-a dreptul surprinzător, pentru că Sava părea mai mare decât Dunărea! Restul călătoriei prin Serbia ne-a relevat nişte sate foarte frumoase, cu case aranjate, având toate gazon amenajat în curte. Parcă ceva mai bine decât în România. Cu toate astea, nu aş avea ce să recomand turiştilor. Serbia îmi pare o ţară de tranzit şi atât. Aş fi curioasă să aflu care sunt cele mai mari atracţii turistice, în afară de Belgrad. Apropo, nu am ajuns în centrul Belgradului, deci nu mă pot pronunţa definitiv, însă, din câte am văzut, oraşul mi s-a părut obosit, gri şi parcă tot în comunism. Repet, probabil nu am destule informaţii ca să mă pronunţ. Oricum, prin comparaţie, Sarajevo este un oraş nou/reconstruit şi vibrant. În Serbia am oprit doar o dată pentru benzină la dus şi o dată pentru un sandwich la întors. Am plătit cu cardul şi uite aşa habar n-am cum arată dinarii. Şi am doar o vagă impresie cât valorează... Parcă 100 fac un euro...
Pe nesimţite am ajuns în Bosnia. Iniţial am confundat punctul de trecere a frontierei cu o benzinărie. Graniţa naturală e râul Drina. E interesant să te uiţi de pe un mal pe altul în altă ţară... Până la Sarajevo am avut impresia că străbat un lung drum spre Beliş. Pe alocuri, parcă traversam păşunile alpine din Austria. Practic, până la Sarajevo, Bosnia va da oricărui român umblat prin zonele noastre de munte senzaţii de deja vu. Am pus clar eticheta de ţară pastorală. Singurul lucru ieşit din comun în acel peisaj montan ce părea românesc a fost o moschee. De fapt, o moschee cu termopane. Descrierea se schimbă odată cu Sarajevo. Peisajul devine mai spectaculos. În ceea ce priveşte peisajul citadin, minaretele moscheelor îţi pot crea oarecare disonanţe cognitive: atâtea moschei într-un oraş în rest 100% european! De fapt, un oraş european nou, cu multe clădiri de birouri - tipul oţel şi sticlă. Din loc în loc, femei musulmane poartă hainele tradiţionale. Curios lucru, mi-am amintit mai degrabă de Rabat decât de Istanbul.
Dacă vreţi să dormiţi vreodată în Sarajevo, vă recomand Hotel Merona. La 50 de euro, petreci o noapte în ceea ce pare a fi castelul Şeherezadei. Pentru mine a fost compensaţia de care am avut nevoie/pe care am meritat-o după ultimele zile petrecute forţat în Croaţia. Conceptul pentru Hotelul Merona e inedit: un spa ce ocupă un etaj dintr-o clădire de birouri, iar noaptea poţi închiria camere simple sau părţi din spa, inclusiv jacuzzi-ul, baia turcească, sauna etc. Noi am luat o cameră obişnuită, iar baia turcească şi sauna au fost din partea casei. Singurul dezavantaj este că s-ar putea să aveţi probleme în a-l găsi. Noi am avut noroc: am găsit un localnic care nu ştia unde e hotelul, dar a sunat la numărul de contact pe care îl notasem şi deci am primit indicaţiile telefonic. Asta e o lecţie şi pentru viitor. Dacă ai telefonul hotelului, cu siguranţă localnicii se vor oferi să sune pentru tine.
Partea cu adevărat spectaculoasă a Bosniei este între Sarajevo şi Mostar. Între cele două puncte e un drum european impecabil, pe care îl străbaţi în 2h30 min. Iar peisajul te lasă fără cuvinte. Viaducte, căi ferate ce trec prin munte, apa incredibil de clară a Neretvei şi un defileu cu stânci care îţi iau respiraţia.
În fine, destinaţia finală a primei zile - Mostar. Un oraş din 1001 de nopţi. Am găsit cazare în 15 minute, probabil din noroc: am urmat reclama stradală către o pensiune, iar proprietara ne-a recomandat pensiunea unui prieten, întrucât a ei era full. Am fost mulţumită: 35 de euro, mic dejun inclus. Locaţia: 5 minute de mers pe jos de Vechiul Pos (Stari Most), simbolul oraşului. Unul dintre cele mai frumoase momente din concediu a fost vizitarea Stari Most şi a îmrejurimilor. Podul ăsta e plin de istorie. Şi e foarte important şi în istoria recentă. Am văzut filme cu bombardarea lui (în 1992, cred) şi am văzut şi filmul reconstrucţiei lui (courtesy of Prince Charles). Întreaga zonă e plină de cafenele şic şi răcoroase şi de magazine de suveniruri, care te transpun în lumea arabă. De exemplu, găseşti aici eşarfe şi genţi exact ca în Maroc (mi-am luat în sfârşit o geantă multicoloră de pânză, la care visam încă din Essaouira...). Important pentru turiste: toată zona e pavată cu pietre rotunde alunecoase, deci nu vă luaţi tocuri! Toată istoria locului mi se pare impresionantă. De exemplu, am văzut poze de la 1800, în care zona podului era populată de magazinele turcilor. Evident, în poze apăreau şi turcii: cu şalvari şi turbane, exact ca în cărţile de istorie şi de poveşti. Poate ar trebui să menţionez aici că pe vremea dominaţiei turce Bosnia a obţinut o ieşire de 9 km la Adriatică. Deci, de ştiut pentru turişti: ca să ajungi la Dubrovnik, treci prin Bosnia, aşa că aveţi nevoie de paşaport.
Am pozat podul din toate părţile; enjoy!
Pentru mine, Stari Most este simbolul întregii BiH (de fapt, Mostar e capitala Herzegovinei). M-aş fi aşteptat ca telefonul să-mi indice ca imagine podul (pentru că în fiecare ţară îmi indică un monument semnificativ). Se pare că, totuşi, BiH îi e necunoscută, iar imaginea pe care o afişa era un peisaj de deal, cu copaci şi căpiţe. Ceea ce, de altfel, este foarte relevant pentru Bosnia. La întoarcere, ne-am bucurat de exact un astfel de peisaj (am ales un alt traseu decât la dus). De menţionat că la nici o oră distanţă de Mostar treci printr-un sătuc cu moştenire arhitecturală interesantă - Pocitelj. Iar pentru creştini, Medjugoje e la 30 km distanţă (ca să vă scutesc de Google search, în anii 80, Fecioara Maria s-ar fi arătat aici unui grup de 6 copii - ori mare minune, ori mari mincinoşi -, şi de atunci Medjugorje e un loc important de pelerinaj).
În concluzie, consider că nu mi-am încheiat socotelile cu Bosnia. M-aş întoarce să vizitez Sarajevo şi aş dormi la Hotel Merona, şi aş campa undeva pe malul imensului lac cu apă incredibil de albastră (cam cum e Plitvice) din zona Jablanica. Mi-ar plăcea mult să petrec câteva zile în munţii Bosniei, dar încă s-ar putea să fie periculos din cauza minelor antipersonale (din câte ştiu, nu peste tot s-a încheiat curăţenia). Poate data viitoare învăţ şi care e treaba cu moneda lor - KM (marcă convertibilă), că de data asta m-am descurcat cu euro şi cardul.
Să nu uit o chestie care m-a sâcâit în Bosnia: pe indicatoare nu sunt trecute distanţele până la diverse localităţi. Deci veţi vedea indicatoare pe care scrie Sarajevo, dar nu veţi şti cât mai este până acolo...
Şi, în sfârşit, Croaţia. Având în vedere că singura zonă de coastă pe care n-am văzut-o este cea dintre Zadar şi Split, mă consider un mic expert în materie de Croaţia. De exemplu, am dormit în destul case de croaţi ca să am o imagine de ansamblu în legătură cu stilul de viaţă şi nivelul de trai şi să pot afirma cu certitudine că, în ultimii doi ani, Croaţia s-a cam scumpit pentru turistul de rând.
Prima cazare am avut-o în Nemira, lângă Omis. Un apartament de cca 45 mp, cu balcon cu vedere spre mare, 45 euro. Mi-a plăcut foarte mult acolo. A fost cea mai bună cazare pe care am avut-o în Croaţia anul ăsta. Cât eram cazaţi la Nemira am vizitat Splitul (mi-a plăcut mult faptul că cetatea veche e locuită, deci oraşul e viu) şi am făcut plajă în diverese locuri. Aş menţiona Promanja ca potrivită pentru familiile cu copii mici, întrucât pe plajă (a se citi o fâşie de 5x50 m de pietricele) sunt şi copaci, deci poţi sta la umbră toată ziua, dacă vrei. Am mai vizitat Makarska, Stara Baska şi Brela. Staţiuni de fiţe, cică (da, sunt mai scumpe, dar asta nu înseamnă pentru mine fiţe).
Următoarea cazare a fost în Slano - un colţ de paradis pe care cred că noi l-am descoperit. Vroiam să fim mai aproape de Dubrovnik, dar nu foarte departe de drumul spre Mostar, deci ne-am oprit în Slano, la 30 km de Dubrovnik. Adevărul e că nici n-am avut multe opţiuni. Dacă în Omis şi Makarska Riviera treci dintr-o localitate în alta, pe măsură ce mergi spre sud, localităţile se răresc. La un moment dat, am ajuns într-o localitate trecută pe hartă - Luka - compusă din fix 4 case şi un mini port... Prin comparaţie, Slano e mărişor. Are un hotel de 5 stele, unul de 3, două biserici cu valoare istorică şi două centre cu câte 3 restaurante. Ne-am cazat în casa unei familii şi am primit jumătate de parter - o cameră mare, cu hol, bucătărie şi baie pentru 40 de euro/noapte. Casa era în pădure, dar şi la 75 m de mare. Oricum, pe ansamblu, Slano a fost cam prea liniştit pentru mine. În timpul cazării la Slano am vizitat Dubrovnikul, al cărui centru mi-a plăcut foarte mult. De fapt, momentul meu preferat din tot concediul a fost turul de 50 min cu barca în exteriorul cetăţii. Mai mult fără voia noastră, ne-am întors la Dubrovnik în timp ce aşteptam ca maşina să ne fie dusă în service.
Tot problema cu maşina ne-a făcut să ajungem şi în Cavtat, cea mai sudică staţiune din Croaţia. De altfel, o staţiune pe care aş recomanda-o. Dacă aveţi bani, merită să vă cazaţi la Hotel Croaţia, unde puteţi face baie atât în mare (plaja este formată din porţiuni de beton amenajate în stâncă) sau într-o piscină superbă. În rest, zeci de restaurante, iar ca spectacol, meciuri de polo în mare. După ce m-am împăcat cu ideea că maşina se va repara când vor dori cei de la service, am putut să mă relaxez. O chestie tare pe care am făcut-o a fost că am închiriat biciclete şi am vizitat service-ul din Cilipi (9 km faţă de Cavtat) unde se afla maşina. Cu atât mai tare cu cât nu mă mai dădusem cu bicicleta de peste 10 ani, iar acum am mers pe teren accidentat.
Ce mai merită menţionat e că mi-a plăcut servirea în toate restaurantele din Croaţia în care am fost în acest concediu. Preţurile, însă, au fost mult mai mari decât mi le aminteam - o masă pentru doi constând dintr-un fel principal (spaghette sau grătar, de exemplu), cu apă şi o salată egal 20 euro.
Din motive obiective, nu-mi propun să ajung prea curând înapoi în Croaţia. Mi-ar plăcea în schimb o tură de Bosnia+Muntenegru, respectiv una de Grecia+Macedonia, mai ales că am auzit multe lucruri frumoase despre lacul Ohrid.
Înainte să închei, câteva indicaţii de călătorie: porţiunea Haţeg-Caransebeş e excelentă, dar, dacă o luaţi apoi spre Timişoara, trosonul este gâtuit de lucrări în desfăşurare, drumul are doar o bandă pe alocuri şi trebuie să staţi la semafoarele temporare. Noi am ieşit din ţară prin Jimbolia, pentru că am vrut să evităm Belgradul. Prin urmare, traseul pe care l-am făcut a fost Jimbolia-Zrenjanin-Novi Sad-Ruma-Sabac-Vlasenica-Han Pijesak-Sokolac-Sarajevo-Jablanica-Mostar. Prin urmare, am fost doar pe drumuri europene şi naţionale. La Ruma am ratat intrarea pe autostrada spre Croaţia, iar în Vlasenica, un orăşel bosniac, am mers după intuiţie în lipsa indicatoarelor şi ne-am trezit la Han Piejsak - staţiune de ski, se pare - în timp ce intenţia noastră era să mergem spre Kladanj şi deci să intrăm mai repede pe drumul european spre Sarajevo. La retur am încercat şi câteva bucăţi de autostradă, dar, pe ansamblu, am mers mai prost, pentru că am reuşit să facem doar distanţa Sarajevo-Lupeni într-o zi. Traseul de întoarcere a fost Cavtat-Dubrovnik-Metkovic-Mostar-Jablanica-Sarajevo-Kladanj (deci direcţia Tuzla)-Orasje-autostrada A3 până la Belgrad-Pancevo-Vrsac-Moravita-Deta-Reşiţa-Caransebeş-Haţeg-Lupeni-Cluj. De reţinut că poţi întâlni cozi semnificative la graniţa de după Orasje, înainte de intrarea pe autostrada spre Belgrad. Respectiva autostradă e impecabilă la croaţi şi cam obosită la sârbi, unde limita e 120 în loc de 130; oricum, eşti taxat separat, de fiecare ţară. Iar Belgradul n-a fost aşa de rău. Dacă te uiţi după indicatoare, găseşti uşor drumul spre Vrsac, deci spre România. Desigur, Sebi nu se lua după ce citeam eu pe indicatoare, ci după ce vedea pe GPS. De unde a rezultat că am văzut mai mult din Belgrad decât era nevoie şi am pierdut, probabil, 30 min. În rest, ne-am mai rătăcit în localitatea sârbă la graniţa cu România, dar am întrebat şi am găsit Moraviţa, spre care nu erau indicatoare. Aş mai remarca faptul că tronsonul Deta-Haţeg prin Reşiţa e excelent.
Cât despre diversele avertismente legate de radare în spaţiul ex-iugoslav, am văzut 3-5 echipaje în fiecare ţară. Doar că am mers mereu cu limita legală, deci n-aveam de ce să ne facem griji.
