"O localitate din judeţul Alba" vs. "Accidentul de la Tuzla"

Între timp a trecut multă apă pe Mureş, dar în urmă cu 2-3 săptămâni au fost inundaţii serioase în Alba. Mă uitam la ştiri (la ProTV şi Antena 1, cred) şi se spunea chiar că "într-o localitate din judeţul Alba o casă a fost distrusă de ape" şi că bătrâna care locuia în acea casă a murit luată de ape. Mă uitam la imagini şi încercam să ghicesc unde putea fi localizată povestea. Şi mă gândeam că e bine de cei din Ocna-Mureş, că aproape întotdeauna au fost feriţi de inundaţii. Mă gândeam mai ales la zona dintre centru, spital, Ciunga etc. Numai că a doua oară, dimineaţa, văd ştirea din nou şi aud precizarea că acea localitate din judeţul Alba e Uioara de Jos (aka Ciunga), cartier al Ocnei-Mureş. Cuuuum? Ciunga, adică la 200m de casa alor mei? Fir-ar profesorii de jurnalism să fie! Cum n-au predat ei ca lumea legea morţilor pe kilometru! Bine că dacă vorbiţi de nu ştiu ce orăşel chinez, îi ziceţi numele şi precizaţi că e în nord-vest sau sud-est, dar de Uioara n-aţi putut spune?!

A, mai apoi, accident aviatic la Tuzla. Credeţi că oamenii din Tuzla ştiu unde e Ocna-Mureş sau Floreştiul? Atunci eu oare ar trebui să ştiu unde e Tuzla? Oare nu e bine pentru privitorul de rând să se precizeze de judeţul Constanţa? Dar nu-i nimic, că dacă mă va prinde dorul să scriu ştiri şi când s-o întâmpla ceva la Fărău, nu vă zic unde e. Ce, mai puneţi mâna şi învăţaţi!

Comentarii

Din când în când citesc presa locală. Constat că mulţi autori mi-au fost studenţi. De alţii n-am auzit niciodată, deci presupun că sunt prea tineri ca să-mi fi fost studenţi. Paranteza fiind încheiată, azi m-a atras titlul din newsletterul Time4News ce zicea "Jocurile piramidale revin la Cluj". De citit aici. Cu comentarii cu tot, vă rog.

Şi am citit şi comentariile şi mă declar neutră. Şi în neutralitatea mea, am vrut să postez un comentariu şi sistemul tot nu mă lăsa. Cică numele nu e corect. Dar să ştiţi că mă cheamă şi Maria, şi Lavinia, şi Florea. Deci nu înţeleg de unde discriminarea. Prin urmare, cât timp mă suportă propriul blog, iată cum am vrut să comentez:

[Avem asa: tabara care critica un articol slab documentat si tabara participantilor la seminariile despre care vorbeste articolul. Evident, articolul e doar un ciot, o schita, desi ar fi putut iesi o ancheta de toata frumusetea. Dar, cu toate lipsurile lui, articolul nu pare a fi departe atunci cand vorbeste de spalare de creiere. Cum se face ca doi absolventi de seminarii/membri ai comunitatii folosesc "noi va iubim pe toti" in comentarii? Pare o fraza dintr-un proces de reeducare (religioasa, mai ales).]

Locul 3!!!

Bravooooo!


În sfârşit! Mă bucur că au sunat foarte bine (Ovi m-a suprins)!

E bine că a câştigat Germania, că altă ţară oricum nu avea bani de organizare:)

Porno TIFF

Că TIFF-ul are plăceri cam perverse – ştiam . Un exemplu clasic e hiper-mediatizarea acum câţiva ani a unui film ca „9 Songs” care e tot numai sex explicit şi care a făcut sală plină la Republica. Eu nu l-am văzut, dar nimeni nu mi-a putut povesti acţiunea... În rest, câteva filme cu sex gay explicit pe ici pe colo. „Datorită” acestei felii de meniu, TIFF-ul e un loc în care, în fiecare an, onaniştii/voyeuriştii şi/sau impotenţii care se ascund în camera sau biroul lor (uneori, dacă biroul e în Parlament, intimitatea e distrusă) să se uite la filme porno pot să iasă la lumină, să vizioneze în public şi să se pretindă esteţi, cinefili cultivaţi etc. Dar asta o ştiam. Ce nu ştiam, însă, e până unde merge abjecţia. Dar am aflat! O să încerc să nu o perpetuez dând prea multe detalii; dar tot trebuie să vă ajut să vă faceţi o părere proprie. Deci, povestea.

Am mers la Victoria pentru filmul „Nothing Personal” din Competiţie. În sală, 3 membri ai juriului. Bun venit de la Chirilov, care ne spune că filmul a luat premii. Şi că vom vedea bonus şi un scurt metraj din secţiunea „Umbre”, înainte de filmul pentru care am venit. Apoi, un tip din echipa TIFF prezintă scurt metrajul. „Vigilencia”, din Spania. „Un film fără dialoguri; avem doar regizorul şi camera sa”. „No, deci să vedem şi sper să nu mi se facă frică”, îmi zic. Şi începe. Voi rezuma, pentru binele tuturor. Avem două camere: una în care sunt 3 bărbaţi în costum, care poarta fiecare pe tot capul o mască de plastic cu câte o gaură de cheie în loc de ochi şi gură; şi cealaltă, în care avem o scenă de sex anal pe freeze între un manechin/statuie reprezentând un bătrân gol ce stă în picioare şi o femeie cu mască pe o masă. Apare şi regizorul - un bătrân decrepit machiat şi holbat -, care filmează câte un minut, din toate unghiurile posibile scena din camera cu femeia, şi pe freeze şi în acţiune, apoi merge în cealaltă cameră, şi foloseşte obiectivul camerei pentru a filma şi realiza o scenă de masturbare şi una de sex oral cu unul dintre bărbaţii cu mască. Şi să vă gândiţi că toate scenele durau câte un minut din fiecare unghi posibil.

Deci asta e creaţia artistică care m-a făcut să reacţionez cu voce tare. După primele 2 minute am zis „Na, deci toţi oligofrenii pot să filmeze ceva şi să ajungă la TIFF”. Apoi diverse altele, aplicând, totuşi, cea mai strictă cenzură de care am fost în stare... „Ce porcărie incredibilă!”, „Poate lui Chirilov îi place asta?! Ce simţ artistic desăvârşit!”, „Păi acum înţeleg de ce l-au dat înainte de filmul din competiţie. Cine ar mai fi stat la chestia asta?”. De fapt asta era întrebarea esenţială. Oamenii acceptă tot ce li se dă, orice s-ar da? Doar pentru că e într-un festival de film? Pentru că încercăm să găsim un sens artistic, că doar nişte specialişti au selectat atent creaţiiie artistice? Şi dacă nu înţelegem, noi suntem ăia proşti? Pentru că împăratul nu poate fi gol? Sau pentru că supuşii sunt prea timizi să-i spună? N-am suportat insulta până la final, aşa că mi-am verificat mailul pe mobil. Şi mă gândeam dacă nu ar trebui să iau o poziţie publică la sfârşit. Să mă ridic şi să le spun că suntem batjocoriţi pe faţă şi pe toate părţile. Şi apoi m-am gândit că majoritatea oamenilor din sală ar fi de acord cu mine... şi dup-aia? Nu puteam să le zic să protestăm împreună, să plecăm sau să facă orice altceva. Dacă nu aveam ce acţiune să propun, nu m-am mai ridicat. Am mai observat însă că foarte mulţi indivizi erau trecuţi pe generic. Şi am zis pentru cei din jur că doar îţi trebuie o armată de oameni să faci capodopera cultă a mâncătorilor de porno pe pâine...

La final, era o linişte ruşinoasă (şi/sau ruşinată?), imperturbabilă. Iar eu am zis „Bravo, bravo!” pentru toată sala, într-un mod pe care l-am intenţionat cât se poate de ironic. Şi, surpriză! Vreo doi inidivizi au început să aplaude. Nu mai mult de 3 secunde. Nu ştiu dacă pe mine sau filmul. În a doua variantă, îmi permit să cred că ei erau pornofilii sub acoperire de care vorbeam.

În rest, filmul din competiţie a fost nici prea prea, nici foarte foarte.

PS: Eu rămân un fan al acestui festival. Încă. Dacă n-aş fi prea revoltată, poate aş avea răbdare să laud lirismul şi dimensiunea de thriller cu accente ilare din „Cum mi-am petrecut sfârşitul verii” (Rusia, categoria Supernova)... Poate altă dată.

Eurovision 2010 live

Îmi place să fac în fiecare an lucrul ăsta. So share this moment:)!

22.12: 1. Azerbaijan, "Drip Drop". Veni, vidi, vici. Putem opri concursul acum, avem deja câştigătorul. Asta e o super piesă şi cred că o s-o auzim pe radiouri.

22.16: 2. Spania. Whatever...NEXT!

22.18: 3. Norvegia. Un frumuşel care nu prea ştie să cânte. Cântec bisericesc. Sau imnul naţional?! NEXT!

22.22: 4. Moldova. Ceva dance. Parcă am auzit deja piesa pe radiouri (sună foarte familiar). De ascultat pe terase vara asta.

22.26: 5. Cipru. Un Kris Allen irlandez importat de o ţară mai caldă. Când am auzit prima dată piesa, am fost uimită de engleza tipului. Apoi am auzit că a fost achiziţionat pe net. Un cântec drăguţ. Life Will Be Better in Spring...De dat jos de pe net. Cu bani, evident.

22.31: 6. Bosnia&Herţegovina. O piesă pop-rock ce nu displace.

22.34: 7. Belgia. Încă un Kris Allen. Dar, măi baiatule, cine te-a îmbrăcat? Dar, mai grav, cine te-a pieptănat?

22.38: 8. Serbia. Cântec de Bregovic, interpret... deosebit. Vorba Geaninei Corondan, nu trece neobservat băiatul ăsta. Cântec de pus la petreceri. Ha, ha, Leonard Miron a zis să nu votaţi dacă nu v-a plăcut frizura. Chiar, mi-a plăcut ce comentarii răuţe şi amuzante au făcut ăştia doi la semifinala 2 (pe prima n-am văzut-o).

22.44: 9. Belarus. Middle range.

22.47: 10. Irlanda. Imnul Norvegiei transformat în cântec de dragoste. Îmi place flautul. De votat de 40+. Şi de pus pe o coloană sonoră.

22.52: 11. Grecia: Tom Jones tânăr meets Ricky Martin meets ansamblul Gorjului, beau uzo şi sparg farfurii.

22.56: 12. UK: Highschool musical go home!

23.00: 13. Georgia. O foarte bună cântăreaţă. Şi o fată foarte frumoasă. Piesă de top 5?

23.04: 14. Turcia. Piesă rock foarte agreabilă. Ritmul refrenului va fi copiat de maneliştii de pretutindeni. Top 10.

23.08: 15. Albania. Nu îmi place în mod deosebit. Dar trebuie să menţionez un gând necontrolat pe care l-am avut: cu genul ăsta cântece se câştigă Eurovisionul. Ceva ce nu va fi în discoteci, nici pe terase, ci poate pe unele radiouri.

23.13: 16. Islanda. O voce foarte bună. Parcă e tot piesa anterioară?

23.16: 17. Ucraina. Încă o voce foarte bună. Mesaj potrivit contextului. Un pic de soul, un pic de rock şi o fată blondă. O ţinem pe listă.

23.19: 18. Franţa. Mult mai tare decât Coco Jambo! Ce-om mai cânta şi ce-om mai dansa toată vara! Şi ar trebui să se folosească în tribune la Cupa Mondială. Iar când joacă Franţa, să zică "Allez Les Bleus, allez!". Cel mai catchy de până acum. Şi haka! O plăcere vinovată. Aproape că i-aş vota:)

23.26: 19. Paula Seling şi Ovi. Foarte buni. Măcar top 10 ar fi de bun-simţ, Europa!

23.29: 20. Rusia. Noroc cu geopolitica, băieţi, că n-aveţi ce căuta aici. Poate dacă aş vorbi rusă, aş înţelege mai bine...

23.32: 21. Armenia. Angelina Jolie mai şi cântă? Despre legenda sâmburelui de caisă? Pe bune? Foarte faine inflexiunile orientale din refren. Miss Eurovision.

23.36: 22. Germania. Lena, "Satellite". Ştiam piesa asta din Austria. Era pe locul 1 în topul Viva. Fata asta a câştigat la ea acasa de nicăieri. Vedetă peste noapte. Cu versuri extradeştepte pe ici pe colo ("am purtat ieri chiloţi albaştri pentru tine"...). Ritmul e catchy. Printre favoriţi.

23.42: 23. Portugalia. Nu prea are cine să voteze piesa asta. Şi nici de ce.

23.46: 24. Israel. Am văzut că l-a durut, n-am empatizat. So... NEXT!

23.48: 25. Danemarca. Altă piesă croită pentru concursul ăsta. Singurul loc în care îi stă bine. Voci bune şi geopolitică favorabilă. Top 5.

LOST

Ieri am văzut finalul serialului LOST. Am privit cu nerăbdare şi încordare fiecare secundă. Ardeam de nerăbdare să se termine, căci mi s-a părut o porcărie fără margini. Serialul ăsta a început acum 6 ani şi a devenit un fenomen mondial. Episodul pilot e, probabil, unul dintre cele mai bune făcute vreodată. Acum 6 ani aveam prieteni care stăteau nopţile să ajungă la zi cu episoadele (a se remarca figura de stil folosită). Acum 6 ani, LOST mi s-a părut excepţional. Am urmărit primele două serii cu sufletul la gură. Credeam că e cel mai bun serial făcut vreodată. Între timp a apărut Prison Break şi LOST a căzut pe locul doi. Şi totuşi, cum se schimbă lucrurile! Cred că am început să-mi pierd interesul în seria care Jack, un pic lunatic, e convins că trebuie să se întoarcă pe insulă. Declinul a culminat (sunt o sursă de antiteze oximoronice astăzi!) cu seriile 5 şi 6. Dacă nu era destul de greu de înghiţit călătoria în timp, ni se introduce şi personajul fumului negru reîncarnat în Locke. Say what??!!

Slavă lui Jacob că scenariştii s-au oprit, în sfârşit. Deznodământul cred că a prins doar la cei cu o toleranţă absolută la absurd. Erau morţi? De când? S-au reunit în biserică, adică într-un loc special? Adică în Rai? Michael şi fiu-său unde sunt, dacă tot au venit şi Libby şi blonda lui Sayid şi toţi ceilalţi? Aţi rămas şi voi cu întrebări sau doar mie mi-e greu? În Dallas s-a dovedit că JR (ori cineva din familie) a visat câteva sezoane. Oare de câte sezoane bătea câmpii LOST? Oricum, un lucru e clar pentru mine: când un serial ce începe în lumea reală se intersectează cu lumea duşmanilor lui Harry Potter, they LOST me.

Cărţi

Cum din când în când mi se îndeplineşte visul de a avea week end de 3 zile, am avut, în sfârşit, timp să citesc. Vreau să împărtăşesc cu voi două tituri care m-au încântat (ambele sunt din colecţia Cotidianul).

1. Interpret de maladii, de Jhumpa Lahiri. E o colecţie de 9 povestiri având în prim plan diverşi eroi ai anonimatului. Sunt oameni simpli, în întâmplări simple, care capătă însă valenţe deosebite pentru ei. Toate personajele sunt indieni, autoarea însăşi fiind indiancă stabilită în SUA. Veţi citi cărtica asta pe nerăsuflate şi cred că veţi fi încântaţi. E genul de carte pe care vreau s-o scriu şi eu atunci când îmi voi face debutul în beletristică.

2. Lumea Sofiei, de Jostein Gaarder. E o carte aproape epistolară, în care unei fetiţe de 14 ani i se povesteşte toată filosofia lumii, drept cadou pentru aniversarea de 15 ani. Pe lângă descrierea într-un mod extrem de accesibil a evoluţiei gândirii filosofice, avem parte şi de un fir de roman detectiv, în care adolescenta încearcă să afle cine este profesorul ei de filosofie. Firul te conduce în locuri oarecum nebănuite... În primul rând, e o carte care îţi completează cultura generală. Dacă nu vă plăcea filosofia dinainte, nu ştiu dacă vă veţi converti, însă, cu siguranţă, după ce citiţi cartea asta, puteţi exprima o opinie educată (sau cât de cât mai întemeiată). Eu m-am regăsit în filosofia secolului XX, începând cu precursoru-i Nietzsche (apropo, peste Nietzsche şi Heidegger se sare într-o singură frază. Oare de ce?). În rest, prefer să rămân la logică (să-i mulţumim lui Aristotel pentru asta) şi să-mi găsesc propriul sens al existenţei (cum zicea Sartre). Voi hramul cărui filosof îl purtaţi?