Chiar dacă eu sunt blondă, vecinii e proşti

Am o poveste restantă legată de mine la volan. Într-o duminică m-am întors din deplasare, de la un training. Eram cu o maşină de serviciu pe care am dus-o, firesc, acasă. Atâta doar că era plin de maşini şi parcarea urma să necesite ceva dexteritate. S-a nimerit ca singurul loc liber să fie între două maşini, dintre care una a mea personală. Am parcat Matizul cu care eram (şi am făcut toate mişcările regulamentare, în ordine!), dar pe când să ies, Matizul ţuşti! în spate, gata să-mi lovească Fiesta. Bun. Frână şi moment de gândire. Redresare Matiz către poziţia iniţială. După care coborâre pentru verificarea poziţiei (credeam că am ajuns la un cm de Fiesta). Din fericire, eram la 10 cm, deci urma să menţin poziţia şi să dau pur şi simplu înapoi. Deci problemă rezolvată...Dacă n-aş fi avut vecini. Unul dintre acei nesuferiţi indivizi ce formează categoria „vecini” se uita pe geam la manevrele mele. Şi când am coborât, mi-a strigat „binevoitor”: „Domnişoară, să te vopseşti blondă!”. Contrar aşteptărilor, n-am răspuns la provocare...Mi-am zis să nu mă pun cu proştii şi să-mi păstrez sângele rece pentru manevra de dat înapoi maşina fără servo. I-am zis, zâmbind, doar: „Ce simpatic sunteţi...!”. Dup-aia a început să dea sfaturi gen „Dă înapoi în partea aialaltă!” şi să-şi facă griji pentru maşina lângă care oprisem. L-am liniştit zicând că e tot maşina mea, deci aveam tot interesul să fiu atentă. Dau să urc în maşină, când, supărat că nu îi acordam interes, îmi strigă „Să nu mai parchezi aici şi să te vopseşti blondă!”. Şi atunci ce credeţi că i-am replicat?

a) Parchez unde vreau, bă, clar?!

b) Blond sunteţi dumneavoastră!

c) Mă vopsesc, mă vopsesc. Dar spuneţi-mi, dvs. de unde v-aţi luat vopseaua?

d) Auzi, fac ce vreau! Şi pentru că-s amândouă maşinile mele, pot să le ciocnesc de Paşti, clar?

e) Domnule, chiar nu e niciun meci la televizor la ora asta?

Cert este că, după replică, m-am urcat demnă în maşină, am scos Matizul şi l-am parcat în spatele Fiestei, blocând şi locul liber pe care încercasem să parchez anterior. Mi-am pus ochelarii de soare, mi-am luat geanta pe roţi şi am plecat demnă spre scara mea, bocânind pe tocuri. Vecinul a rămas în geam alte 15 minute să contemple peisajul.

Despre prietenie

Ieri am avut o zi în care m-au părăsit şi memoria şi atenţia. Cea mai clară dovadă este că mi-am uitat poşeta cu tot ce aveam de valoare (telefon, acte, mp3 player, chei) la un client. Mi-am dat seama când am ajuns înapoi la birou. Cum sediul clientului este la ieşirea din oraş, am fost nevoită să găsesc o soluţie pentru a mă reîntoarce la el în 50 de minute – deci înainte de închiderea programului – în condiţiile în care maşinile de serviciu erau indisponibile. Secretara refuza să dea poşeta altcuiva decât mie şi n-a acceptat nici măcar soluţia unei împuterniciri către un coleg aflat pe teren... ce mai, situaţia era complicată...Telefoane peste telefoane, agitaţie mare. În fine, la ananghie s-a oferit un prieten [dacă doreşti, îţi scriu numele] să mă ducă el. M-a dus, mi-am recuperat ce era al meu şi am mers acasă. Unde mi-am amintit că i-am promis unei colege că-i fac un favor cu un profil psihologic şi că am uitat complet...L-a făcut o altă colegă în locul meu. Hotărâtă să nu mai ies din casă într-o asemenea zi ghinionistă, am fost invitată, totuşi, în oraş. Pentru că nu aveam chef să merg cu troleul, iar maşina mea era în deplasare, le-am cerut unor prieteni ca pe traseul lor să mă ridice şi pe mine. Şi cum erau 4 şi toţi băieţi, când au urcat la mine, i-am rugat să-mi mute şi mobila câţiva centimetri. Ceea ce au făcut. Concluzia: am nevoie de mai mulţi prieteni!

Despre Carmen [şi câteva menţiuni despre fotbal]

Fusei duminică la meci. De handbal feminin, în caz că vă întrebaţi. Dacă v-aţi gândit automat la fotbal, să vă fie ruşine! Mie echipele din Cluj ce practică "sportul rege" nu-mi provoacă niciun fior. Alt sport la care v-aţi fi putut gândi şi la care mă duc este baschetul. Dar duminică a fost zi de handbal. "U" Jolidon a jucat în sferturile Cupei Cupelor cu croatele sponsorizate de o celebră firmă de vegeta. De altfel, o super echipă, venită din Liga Campionilor. Podravka Koprivnica.

Clujul a intrat greu în meci, iar la pauză speram doar să egalăm în repriza a doua şi mă obrăzniceam să cred că putem bate la 3 goluri. Personal, am fost cu ochii pe Carmen Amariei, care e o jucătoare senzaţională. Un fel de superstar pe teren. Câştigătoare a Ligii Campionilor. Dacă am avea un star system ca americanii, ar urmări-o paparazzi pe stradă ca pe Shaq... Dar suntem doar la Cluj. Unde, oricum, mulţi o admiră. În prima repriză a fost excesiv de generoasă cu pasele, iar finalizările colegelor ei nu au fost strălucite. Mi-aş fi dorit să tragă mai des la poartă. Dar poate dorea să-i demonstreze lui Tadici, prezent în sală, că nu mai e egoista de altădată...

În a doua repriză a prins aripi. Şi cu ea şi echipa. Mă distra că, judecând după exclamaţiile din jur, toată lumea gândea la fel: "Du-te, Carmen!", "Trage, Carmen!", "Dă-i-o lui Carmen!", "Du-te singură!", "Bine, Carmen!"... Şi a fost de bine. Carmen a tras o singură dată aiurea la poartă, Seno şi-a revenit după 40 de minute aproape dezastruoase, Cristina Dogaru a fost inspirată... deci victorie la 6 goluri. Mă bucur că avem şi la Cluj o astfel de echipă şi mă bucur că am asistat la cel mai prestigios meci al clubului din toată istoria lui.

A fost şi un element care a stricat atmosfera frumoasă şi din teren şi din tribune. Fotbalul. Chinuiţii de fotbalişti jucau în deplasare, iar conducerea clubului s-a gândit să proiecteze meciul pentru galerie. Problema a fost că a început meciul de handbal, iar exaltaţii din galerie încă fluierau pentru ce se întâmpla la Vaslui şi se uitau pe pereţi. Prin urmare, conducerea a hotărât să stingă calculatorul. Mamăăă, ce supărare!!!! Băiatul cu hardul - mesagerul, cum ar fi - era să şi-o ia în freză. Măi şi cum mai urlau băieţii şi cum mai înjurau şi cum mai aruncau cu ce apucau!... lumea din cealaltă tribună se prăpădea de râs. Până la urmă s-a anunţat rezultatul - nula-nula, deci puteau să nici nu joace :D - şi s-au liniştit micuţii. Pe parcursul meciului de handbal, crainicul a lansat îndemnul de a aştepta echipa de fotbal la aeroport...Rezultatul? Ridicări din sprâncene şi zâmbete compătimitoare. Iar la sfârşit, conducerea clubului şi-a cerut scuze pentru întreruperea meciului de fotbal. Micuţii s-au simţit răzbunaţi.

Cred că am mai pus întrebarea asta: de unde atâta exaltare pentru un sport în care nu avem rezultate? Şi admiţând că entuziasmul e admirabil, de ce nu există încă mai multă exaltare/mai mulţi bani pentru sporturi în care avem rezultate?

Avem echipă de polo

Am tot auzit în treacăt că în România doar două sporturi de echipă au şanse să ajungă la Olimpiadă - handbalul feminin şi polo-ul - iar ieri i-am văzut pe băieţi în acţiune. Au bătut clar Rusia şi au şanse mari să ajungă la Beijing. Ştiu că la un moment dat poloiştii noştri au făcut un calendar pentru a atrage atenţia asupra acestui sport. După meciul de ieri şi-au câştigat tot respectul meu şi sper că au sensibilizat şi nişte sponsori. Mă bucur pentru orădeni că au ocazia să asiste pe viu la turneul preolimpic.

Campanie anti-rable

Cred că am mai zis că m-am săturat de ţara asta, dar, până emigrez, m-am gândit c-ar fi bine să fac ceva util pentru comunitatea locală. Am identificat o problemă - prezenţa a numeroase maşini abandonate pe spaţiul public - şi m-am gândit să încerc să schimb măcar un pic situaţia.

Azi am făcut primul pas: am reclamat o maşină abandonată în zona în care lucrez (e o Dacie sub care au crescut muşchi înalţi de 5-10 cm).

Al doilea pas este să vă invit pe toţi să faceţi la fel cu rablele care vă deranjează (nu cred că trebuie să dau argumente, dar, pentru orice eventualitate: 1. avem criză de locuri de parcare, iar aceste maşini ocupă abuziv spaţiul public; 2. sunt inestetice; 3. unele au devenit depozit de gunoi; 4. unele sunt abandonate în locuri care pun în pericol siguranţa rutieră - alei înguste, treceri de pietoni, intersecţii etc.; 5. proprietarii lor încalcă legea).

Ca să vă fie mai uşor să vă struniţi, să vă explic cum am procedat eu:
- am sunat la dispeceratul Primăriei Cluj-Napoca: 592301, 598526
- am dat detalii despre vehiculul abandonat (adresă, marcă, culoare, stare, dacă are sau nu număr de înmatriculare şi dacă are, care e acela, de când timp e abandonată - musai să fie de peste un an)
- mi-am dat numele, adresa şi numărul de telefon (partea asta e opţională şi se foloseşte doar pentru a fi informat despre stadiul demersului)

Ce se va întâmpla:
- Primăria va trimite Poliţiei notificarea
- Poliţia va constata abandonul, va identifica proprietarul şi-i va trimite o somaţie
- până la urma va ridica maşina
- eu voi fi anunţată în scris în termen de 30 de zile care a fost rezultatul.

Modalităţi alternative de sesizare: pe lângă faptul că puteţi telefona la Primărie, puteţi depune o sesizare în scris la registratura Primăriei (ghişeul 1 sau 2).

Legea în virtutea căreia am acţionat este 421/2002. O puteţi citi, de exemplu, aici.