Despre prietenie

Ieri am avut o zi în care m-au părăsit şi memoria şi atenţia. Cea mai clară dovadă este că mi-am uitat poşeta cu tot ce aveam de valoare (telefon, acte, mp3 player, chei) la un client. Mi-am dat seama când am ajuns înapoi la birou. Cum sediul clientului este la ieşirea din oraş, am fost nevoită să găsesc o soluţie pentru a mă reîntoarce la el în 50 de minute – deci înainte de închiderea programului – în condiţiile în care maşinile de serviciu erau indisponibile. Secretara refuza să dea poşeta altcuiva decât mie şi n-a acceptat nici măcar soluţia unei împuterniciri către un coleg aflat pe teren... ce mai, situaţia era complicată...Telefoane peste telefoane, agitaţie mare. În fine, la ananghie s-a oferit un prieten [dacă doreşti, îţi scriu numele] să mă ducă el. M-a dus, mi-am recuperat ce era al meu şi am mers acasă. Unde mi-am amintit că i-am promis unei colege că-i fac un favor cu un profil psihologic şi că am uitat complet...L-a făcut o altă colegă în locul meu. Hotărâtă să nu mai ies din casă într-o asemenea zi ghinionistă, am fost invitată, totuşi, în oraş. Pentru că nu aveam chef să merg cu troleul, iar maşina mea era în deplasare, le-am cerut unor prieteni ca pe traseul lor să mă ridice şi pe mine. Şi cum erau 4 şi toţi băieţi, când au urcat la mine, i-am rugat să-mi mute şi mobila câţiva centimetri. Ceea ce au făcut. Concluzia: am nevoie de mai mulţi prieteni!