joi, 28 august 2008

Victorie!

Sunt fericită să vă anunţ că, în timp ce eram în concediu, am repurtat o mult-aşteptată victorie asupra rablei din curtea interioară de la serviciu. Da, după 6 luni, au venit, în sfârşit, şi au luat-o. N-am fost de faţă, dar e bine şi aşa. Acum, că am văzut că merge, o să-mi caut alte victime;;)

luni, 11 august 2008

Oximoron

O dată la 4 ani tot ce-i mai frumos în sport se petrece intensiv, în acelaşi loc... Olimpiada mi se pare cel mai frumos concurs din câte există. Ceremonia de deschidere e singurul show fastuos pe care rezist să-l urmăresc. Acumulez cu nesaţ şi respect simbolurile Olimpiadei (de la idee, la cercuri, la oameni şi întâmplări). Aş fi în stare să văd toate transmisiunile. Pe unele, chiar şi în reluare. De mai multe ori. Citesc biografiile sportivilor. Memorez esenţa fiecărei ediţii. Ce se întâmplă anul ăsta, e, însă, unic. Avem o ţară-colos care restrânge drepturile cetăţenilor săi şi le încalcă pe ale altora, dar care excelează prin organizare. Dar controversa legată de China e secundară pentru acest post. Ce mi se pare trist şi ieşit din comun e războiul din Georgia. Nu intru în analiza lui. Ştiu doar un lucru: că încalcă un principiu sacru. Acela că în timpul Olimpiadei, orice conflict armat încetează. Ce păcat că am pierdut spiritul Greciei Antice!

marți, 29 iulie 2008

Acalmie

No, am fiert în suc propriu şi mi-am revenit. De altfel, mi-am dat seama că revolta mea împotriva CNAS a trecut prin fazele doliului (negare, furie, tânguire, acceptare). La final, mi-am recunoscut neputinţa. Cipri mi-a zis nişte lucruri pe care n-am vrut să le accept la început, dar care par, în retrospectivă, foarte înţelepte şi rezonabile:

1. Nimeni nu poate învinge sistemul din exterior. Am reacţionat, am sărit cu 3 contraexemple, dar m-am combătut singură. Primul contraexemplu la care m-am gândit e cel al unei femei din Bucureşti care a obţinut ca indemnizaţie de maternitate nu 600 RON, ci 85% din salariul ei. Apoi mi-am amintit că tipa e judecătoare, deci a luptat din interior. Al doilea e cel al tinerei din Cluj care a obţinut în instanţă de la Primăria Clujului teren ca să-şi construiască o casă. Şi ea e judecătoare. Al treilea e Emil Moise, care a dat jos, legal, pe hârtie, teoretic, icoanele din şcoli. El chiar lupta din exterior, el chiar era exemplul perfect. Atâta doar că ministrul s-a opus aplicării hotărârii şi, din câte am citit recent prin presă, icoanele rămân pe pereţi. Soluţia ar fi să intru în sistem...În cât timp aş putea ajunge avocat? În 5? Nu pare aşa de mult; mai că merită aşteptarea...

2. Să tratez problema "the hard way" şi să dau birul, pentru că lupta cu sistemul, găsirea breşelor legislative, plata avocaţilor, mersul prin tribunale ar fi "the really hard way"...

În plus, de când mi-am vărsat veninul şi am încetat cu producerea lui în cantităţi industriale, parcă a început să-mi meargă mai bine... Sper să se concretizeze lucrurile care au început să se contureze în această săptămână... Bine, asta nu înseamnă că nu voi încerca să fentez statul cu fiecare ocazie, fără remuşcări. Nici faptul că azi am fost să-mi fac gratuit analizele şi că lucrurile s-au mişcat bine nu mă înduplecă. A sparrow doesn't make a summer...

joi, 24 iulie 2008

Război

Caut avocat care să presteze pro bono într-un proces împotriva Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Sau pe cineva gata să se bată pentru schimbarea legii. Deşi eu mi-am rezolvat problemele, C(N/J)AS loveşte din nou, aproape de mine.

Tocmai ce i-a trimis lui Seb o înştiinţate de plată de peste 16 milioane pentru 2003-2006, în condiţiile în care, din câte ştiam, veniturile din activităţi independente (gen contact de mandat) nu sunt "purtătoare" de obligaţia plăţii CAS decât începând cu 1 ian 2008 (că, deh, trebuie să mărim pensiile, să mai prindem un mandat, să mai furăm, să mai crească burta noastră de abjecţi, iar pentru asta trebuie să-i belim pe cei care muncesc!). Obligaţiile de plată sunt calculate pornind de la ideea că veniturile pe bază de mandat sunt "venituri din muncă"; or, eu am citit pe avocatnet.ro că nu sunt. Tipa de la biroul juridic al CAS Cluj mi-a zis să citesc în Codul de Procedură Fiscală ce venituri sunt asimilate veniturilor din muncă şi nu am găsit nimic. Deci, DACĂ AVEŢI RĂSPUNSUL JURIDIC CORECT ÎN ACEASTĂ CHESTIUNE, AŞ APRECIA MULT DACĂ MI L-AŢI DA.

Acceptând prin absurd că obligaţia legală ar fi existat (ce-mi place că unii pot face regulile cum vor ei, să afirme principiul obligativităţii şi gata! devine obligatoriu! Pe bune, principiile astea pot fi contestate, nu?!) pentru servicii de care n-a beneficiat, de ce contribuabilul e anunţat doar acum, în condiţiile în care şi-a depus la timp declaraţiile de venit?! Cică abia acum îşi corelează CAS-ul baza de date cu a ANAF-ului. Ce convenabil! Uite aşa se strâng penalizări de milioane! Asta e şi ideea, nu? [Purta-v-ar bolile prin spitalele din România şi plăti-v-ar Casa de Asigurări de Sănătate cheltuielile medicale!!!] Tipa de la Cluj era foarte candidă şi întreba dacă îmi imaginez ce efort ar fi să contacteze fiecare persoană pentru a o anunţa de obligaţiile de plată! Ei, na! Îmi imaginez, că de-aia plătim taxe, imbecililor senini! Aşa cum Primăria Clujului trimite înştiinţare prin poştă privind obligaţiile de plată, aşa puteţi şi voi, hoţi ordinari ce sunteţi! Nu dau 2 bani pe sistemul vostru de solidaritate socială, atâta timp cât consumabilele medicale tot eu le plătesc şi şpaga nu-mi permit să n-o dau, de teamă să nu mor/să nu-mi moară ruda bolnavă!


DECI, CĂPUŞE ABJECTE, CE-AR FI SĂ PUNEŢI MÂNA, SĂ INFORMATIZAŢI SISTEMUL ŞI SĂ NU CEREŢI BANI+AMENZI RETROACTIV PENTRU NIŞTE SERVICII PE CARE ORICUM NU LE-AŢI PRESTAT?

Pe de altă parte, CINE MĂ AJUTĂ SĂ LUPT CU SISTEMUL? [Jur că-mi vine să dau la Drept în toamnă!!!]


Dacă vreţi să mai vedeţi mostre, uitaţi aici (un pic mai jos pe pagină) şi aici poveştile altor oameni de rând sodomizaţi de sistem.

vineri, 18 iulie 2008

Analytics

Se vede treaba că am fost foarte ocupată în ultima vreme, dacă au trecut vreo două luni de când nu m-am mai uitat pe Google Analytics, un instrument care mă captiva... Am intrat azi, totuşi, ca să văd cum a mai ajuns lumea pe blogul meu. Am constatat că, pentru prima dată, traficul direct e mai slab decât cel prin referinţe şi, mai ales, decât cel venit prin motoarele de căutare. De asemenea, pentru prima dată cei mai mulţi vizitatori nu vin din Cluj-Napoca, nici din Bucureşti, ci din Sighişoara. O altă premieră - am accesări din mai mult de 5 ţări. Ba chiar din localităţi de care n-am auzit până acum (cum ar fi Kirkland, Picatinny Arsenal, Pawtucket, Prince Rupert, Dalmine, Noale, Le Plessis Robinson, Puteaux).

În ceea ce priveşte cheile de căutare, numele meu e pe locul 2, după Cele mai frumoase locuri din România. Şi aici vroiam să ajung: în călătoriile pe care le-am făcut în ultima lună pentru traininguri, am descoperit şi alte locuri de pus pe listă. Într-un post viitor.