Să vă spun ce am văzut în ultima vreme şi cât mi-au plăcut:
1. Gran Torino - EXCELENT. Clint Eastwood is on fire în ultimii ani, atât ca actor, cât şi ca regizor. De unde şi mirarea mea că n-a prins nicio nominalizare la Oscar anul ăsta.
2. Slumdog Millionaire - EXTRAORDINAR. Un film făcut cu 10 milioane de dolari, care a ras deja nişte Golden Globe-uri şi care e cel mai bun film pe care l-am văzut în ultimul an. And the Oscar goes to...
3. Changeling - INTERESANT, MORBID, ŞOCANT. În opinia mea, Angelina rămâne o actriţă mediocră. Singura greşeală a lui Clint în acest film e ea. Şocul cel mai mare e că la bază stă un caz real. O poveste care a aşteptat 80 de ani să ajungă pe peliculă.
4. Valkyrie - AŞA ŞI AŞA. Sunet şi imagine impecabile la Odeon (la Polus). Încă nu-mi revin gândindu-mă cât de mişto arată Tom Cruise chiar când poartă un plasture pe un ochi.
5. Revolutionary Road - EXCELENT. Un film bazat pe jocul magistral al lui Kate Winslet şi al lui Leo di Caprio. În acest moment, actriţele mele preferate sunt Kate Winslet şi Cate Blanchett. Abia aştept să văd The Reader şi-i ţin pumnii lui Kate pentru Oscar.
6. The Curious Case of Benjamin Button - BUN, fără să mă impresioneze în mod deosebit. N-am nicio slăbiciune pentru Brad Pitt. Filmul m-a obosit şi am identificat urme de grotesc spre final. Din nou, Cate Blanchett e spectaculoasă.
7. Frost/Nixon - BUN. Performanţe actoriceşti notabile. Mi s-a părut interesant să aflu că Frost, despre ale cărui interviuri ştiam câte ceva, a fost un fel de Dan Negru la vremea lui. Să treci de la "Ciao, Darwin!" la astfel de interviuri nu-i puţin lucru.
8. The Lord of The Rings I&II. IN SFÂRŞIT!!! Drăguţel, ce să zic...Încerc să nu mai visez orci...
Mai vreau să văd anul ăsta:
1. The Reader
2. Doubt
3. The Wrestler
4. Milk.
Ţin să menţionez că e anul în care am văzut cele mai multe filme la cinema pentru o perioadă fără TIFF. Îmi place mai mult la Odeon, pentru că sala nu mă strânge, pentru că e mai bine izolat fonic, pentru că e mult mai aproape de mine şi pentru că preţurile au fost o perioadă la jumătate faţă de Iulius şi mai luai şi un suc în jumătatea respectivă...
duminică, 15 februarie 2009
Filmele lui 2009
Din nou, despre Coşul Verde
V-am promis că voi mai scrie despre Coşul Verde. Ei bine, mi-ar plăcea să contribui la promovarea acestui magazin, pentru că mi se pare o afacere foarte interesantă.
Între timp s-a lansat şi site-ul www.cosulverde.ro, unde puteţi face comenzi online la domiciliu. În plus, s-a lansat al doilea număr al ziarului de informare ecologică omonim (îl găsiţi şi pe site) şi s-a organizat un eveniment de degustări, pe care, din păcate, l-am ratat. În schimb, mi-am cumpărat de la ei un borcan de dulceaţă de trandafiri - f bună! - şi rămân îndrăgostită de ceaiurile lor.
Pentru cei care n-aţi trecut niciodată pe la Coşul Verde, postez nişte poze, ca să aveţi o idee despre cum arată înăuntru. Mie una mi se pare extrem de cochet. Enjoy!
Unde nu mai mănânc
1. La AMIGOS. Deşi am recomandat restaurantul la un moment dat pe acest blog, mi-am schimbat părerea. Îmi plăcea la Amigos o ospătăriţă mereu atentă şi amabilă. O fată care chiar merita bacşiş. Numai că ultima dată când am fost acolo, ea nu era. Şi ne-a servit o tută. Am mers acolo în timpul Campionatului Mondial de Handbal Feminin, ştiind că putem vedea meciuri. Era meciul decisiv cu Norvegia, în urma căruia puteam să ne calificăm în finală. Aveam masa rezervată pentru ziua unui prieten, am ajuns acolo la ora începerii meciului şi, surpriză, televizorul mergea fără sonor. Am cerut să-l dea pe un volum decent, ca să putem auzi comentariul. Tuta - care aproape ne-a ignorat încă de la intrare, nu ne-a adus suficiente meniuri etc. - zice că nu poate, că-i deranjează pe ceilalţi clienţi. Eu îi zic că la meciurile de fotbal permit ascultarea comentariilor, deci ar fi logic să o permit şi acum, mai ales că eram acolo doar noi (vreo 8) şi 3 studenţi. Tuta îmi răspunde că cei 3 vor să asculte muzică. Apropo, ăia 3 vorbeau de-ale lor şi nu ascultau nimic din ce era în jur. Prin urmare, îi propun să îi întrebe dacă îi deranjează, iar dacă răspunsul e “nu”, să dea pe sonor. La care tuta îmi răspunde “Întreabă-I tu!” şi-mi întoarce spatele. Moment în care eu am spus că nu support să fiu tratată aşa şi plec să găsesc un local cu sonor. Peste drum, la La Dolce Vita, îi expun patronului dorinţa mea şi, în 10 secunde, toate televizoarele erau pe handball, cu sonor. I-am zis că revin cu prietenii mei. Din păcate, vreo 3 din trupă n-au mai vrut să plece de la Amigos, pentru că apucaseră să comande un suc sau o bere. Aşa că am plecat eu şi i-am rămas datoare cu scuze unui patron orientat spre client.
2. La ŞEPCILE ROŞII. În legătură cu localul lui U am recidivat. Am mai fost nemulţumită odată şi, totuşi, am revenit. N-ar fi trebuit. Prima dată, am comandat o pizza calzone închisă şi mi-au pus doar codiţe de ciuperci, au adus comanda după 50 de minute, deşi le-am zis că trebuie să plec într-o oră…în fine. A doua oară, semnele prevestitoare veneau pe rând. În primul rând, nu erau şerveţele de hârtie pe masă şi nici nu ne-au fost aduse odată cu comanda. Am fost nevoite (eram 4) să ne autoservim de pe o altă masă. Apoi, bruschetele cu somon au fost excesiv de sărate, iar puiul teriaky – excesiv de condimentat cu ghimbir. Lucrul cu adevărat enervant a fost la nota de plată. Doar două dintre noi am avut bani ficşi (şi era clar că, după cum merseseră lucrurile nu era cazul să lăsăm bacşiş), iar celelalte aveau bacnote de 50 şi 100. Nota totală era 58. O chemăm pe tuta care ne-a servit şi o întrebăm dacă nu ne poate schimba banii în ceva mai mărunt. Ne zice că nu şi pleacă. Iminenţa s-a produs. Îi punem milionul în meniu şi aşteptăm restul. Vine tuta şi ne reaminteşte că n-are rest. Noi îi spunem că restul e treaba ei. Ea zice că nu e. Noi ridicăm sprâncenele, tuta îşi bagă cu nerv coada între picioare şi zice că merge să-şi întrebe colegii. Revine după un minut, exact cum anticipam, cu rest de 40. Eram déjà hotărâte să nu dăm bacşiş, deci îmi era pe vârful limbii să cer cei 2 lei. Atâta doar că tuta mă surprinde cu o cerere siderantă: “N-aveţi să-mi daţi 2 lei?”. Îi spun ca unui străin care nu pricepe limba sau ca unui şcolar care nu face difernţa între descăzut şi scăzător că ea trebuie să ne dea 2 lei, nu noi. Se mai uită o dată la notă şi ne întreabă dacă n-aveam să-I dăm 8. N-aveam. Prin urmare, exasperată, zice “Asta este, n-am, vă rămân datoare. Sai, dacă vreţi, mergeţi să schimbaţi prin apropiere”. Odacitatea era déjà enervantă. Prin urmare, hotărâte, i-am zis, “Nu, nu, nu. Trebuie să ne daţi rest. Nu e treaba noastră să schimbăm banii”. Prin urmare, tuta merge cu jalba-n proţap la barman. Care barman găseşte soluţia: să meargă un coleg să schimbe banii la o casă de schimb valutar din apropiere. Sarcină ce a fost îndeplinită într-un minut. Prin urmare, vine tuta cu 42 de lei la noi şi zice: “Oricum, dacă eraţi drăguţe, puteaţi să-mi daţi 2 lei, că am văzut că aveaţi bani mărunţi (?!) şi să vă înţelegeţi voi după”. La care îi spun: “Drăguţă trebuie să fii tu. Mulţumim, la revedere”.
miercuri, 4 februarie 2009
Frânturi dintr-o zi proastă
...sau frânturi proaste dintr-o zi?
1. aproape urlat la vecină în pijama să nu-şi mai parcheze maşina în diagonală, în spatele maşinii mele, deja prinsă între două maşini şi un perete
2. amânat micul dejun până la 11. din nou.
3. sărit pauza de masă
4. venit acasă cu autobuzul. din nou.
5. folosit memory stick proprietate boyfriend. stricat stick fără nicio explicaţie. boyfriendul se abţine din a acuza deschis utilizare improprie. musca e tot pe căciulă.
6. lipsa stick împiedică terminare muncă adusă de la birou.
7. eşec în a găsi stickul propriu folosit înainte de a pune stăpânire pe al prietenului
8. găsit 20 bonuri de masă expirate în 31 dec 2008
9. pierdut buletin la moment trecut neidentificat
10. imposibilitate de a folosi desktop computer decedat de 2 săptămâni
